Publicat de: damianion | octombrie 20, 2008

Bine ați venit!

Va dorim o lectura plăcută!

God bless you!

 „Încredințează-ți soarta in mana Domnului, încrede-te in El și El va lucra” Psalmul 37:5

drapel-romania-animat

“Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui.” Proverbe 19:22

poza

new ARTICOLE

https://damianion.wordpress.com/articole-publicate-in-farul-crestin/

globPe cine folosește Dumnezeu?

 

 

Viata lui Ghedeon ofera raspuns acestei intrebari. Viata lui Ghedeon este departe in istorie, insa daruirea lui fata de Dumnezeu si modul in care Dumezeu l-a folosit in planul Sau arata cum lucreaza Dumnezeu folosind oamenii dedicati Lui.

Daca vrei ca Dumnezeu sa te foloseasca si pe tine in mareata si minunata Lui lucrare urmareste mai jos daca ceea ce l-a caracterizat pe Ghedeon te caracterizeaza si pe tine.

1. Pe cel ce se pocaieste, desi nu este fortat de nimeni

Ghedeon a trait intr-o vreme in care Israelul era in apostazie in relatia cu Dumnezeu si subjugare fata de poporul Madian (Judecatori 6:1-6). Imoralitatea poporului evreu a dus la pedepsirea acestuia. Judecatori 1:2 zugraveste tabloul tragic de vietuire a lui Israel: ,, Mîna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel. Ca să scape de Madian, copiii lui Israel fugeau în văgăunile munţilor, în peşteri şi pe stînci întărite.”

In timp ce poporul traia consecinta neascultarii de Dumnezeu, tanarul Ghedeon este chemat de Dumnezeu la slujire. Desi la inceput Ghedeon a avut un cuvant de ezitare, datorita dramei in care traia poporul sau, el nu a dat curs ispitei care vine sa il invinovateasca pe Dumnezeu atunci cand este suferinta (6:13). Ghedeon a avut taria de a privi la lucruri din perspectiva lui Dumnezeu. Poporul suferea nu fiindca Dumnezeu era nedrept, ci datorita trairii in pacat.

Intr-un context idolatru cand poporul nu dorea sa faca voia lui Dumnezeu, tanarul Ghedeon decide sa dea curs cercetarii lui Dumnezeu. Astfel el ,,dărîmă altarul lui Baal, … , şi taie parul închinat Astarteii” (6:25-28). Ghedeon distruge idolii din casa tatalui sau, de fapt el se pocaisete de buna voie de trairea pacatoasa avuta pana atunci. La Dumnezeu, Ghedeon gaseste pacea pe care nimeni nu i-a oferit-o in acele zile de deznadejde (6:23,24).

 

     2. Pe cel ce nu se teme, desi problema este mare si grea

Dumnezeu il cheama pe Ghedeon sa fie conducatorul poporului in lupta de eliberare de sub jugul madianitilor.           

Madian a facut o coalitie impotriva lui Israel (7:12) si numarul soldatilor armatei dusmane era de aproape 135.000 de persoane, in timp ce armata lui Ghedeon numara 32.000 de luptatori. Fiindca Dumnezeu nu foloseste pe cei fricosi, 31.700 de evrei au fost lasati sa se intoarca acasa. Nu intotdeauna cei multi sunt viteji.

Oare inima lui Ghedeon nu a fost incercata de indoiala cand acesta a vazut numarul mare de evrei care l-au parasit, iar armata dusmana era mult mai mare decat a lui ? Dumnezeu l-a folosit pe Ghedeon fiindca nu s-a temut si a ramas increzator in El.

 

    3. Pe cel ce vegheaza, desi altii se plang si au temeri

Dumnezeu a selectat de doua ori armata lui Israel pana ce au ramas doar cei demni pentru a fi folositi de El. La inceput au plecat fricosii 7:3, iar apoi cei ce nu au aratat ca pot fi atenti si nu pot veghea in lupta 7:5-7.

Dumnezeu nu foloseste in lucrarea Lui pe cei ce nu se califica, conform cu standardul Sau. De remarcat este faptul ca Dumnezeu nu renunta la acest principiu, chiar daca putini vor ramane in slujba Lui.

 

    4.  Pe cel ce se increde in Dumnezeu, desi influenta celor ce renunta este mare

Dupa selectarea armatei lui Ghedeon nu au ramas cei care aveau calitati de  mari razboinici, ci acei care erau dispusi sa se bizuie pe Dumnezeu. Din versetele 7:9-11 se observa clar ca si cei 300 de barbati ramasi cu Ghedeon, aveau nevoie de incurajare. Spre deosebire de cei care au renuntat, acestia din urma aveau incredere in Dumnezeu.

Astfel, la indemnul Domnului, Ghedeon impreuna cu Pura s-a apropiat in timpul noptii de tabara dusmana. Aici a auzit pe unul din dusmani istorisind visul avut, iar alt dusman dand talmacirea visului. Pana si dusmanii au inteles inainte de lupta ca Dumnezeu a hotarat victoria Israelului. Cu o astfel de incurajare Ghedeon si oamenii care l-au insotit au pornit lupta de eliberare. Biruinta este realizata de Dumnezeu folosindu-se de cei increzatori. Rolul acestora este dat de credinta lor.

 

5. Pe cel ce duce lucrarea pana la sfarsit, desi o rezolvare partiala a problemei pare a fi suficienta

Versetele 7:16-22 indica spre o viziune divina pusa intr-o strategie umana in lucrarea pe care Ghedeon o face. Cei multi si puternici sunt biruiti de cei putini, dar care lupta in Numele lui Dumnezeu.

Imediat ce mica oaste a lui Israel a pornit lupta de eliberare, Dumnezeu a adus si biruinta. Biblia vorbeste despre coalitia lui Madian ca a ajuns sa fuga din fata celor 300 de evrei. In acest context Ghedeon s-ar fi putut multumi de biruinta avuta si sa fi declarat victoria si independenta fata de Madian. Insa, oricand dusmanul pus pe fuga s-ar fi putut intoarce.Astfel, Ghedeon nu s-a oprit aici, ci a urmarit dusmanul pana ce l-a infrant cu totul.

 

     6. Pe cel ce aduce pace intre oameni, desi coflictul este gata facut

In timpul urmaririi dusmanilor, barbatii lui Efraim s-au certat cu Ghedeon argumentul fiind dorinta lor de a fi participat la lupta. Insa, Ghedeon condus de Duhul lui Dumnezeu stie cum sa le raspunda pentru a nu se face dezbinare in poporul Domnului – 8:3 ,, … După ce le-a vorbit astfel, li s’a potolit mînia.”

Se poate observa la Ghedeon daruirea lui fata de Dumnezeu, dar si dorinta de unitate pentru poporul pe care il slujeste in Numele Domnului. Dumnezeu nu foloseste pe cei care dezbina.

 

    7. Pe cel ce impune disciplina lui Dumnezeu, desi neoranduiala i-a cuprins si pe cei batrani

In timp ce Ghedeon urmarea pe ultimii dusmani, ajuns la Sucot, oamenii de aici impreuna cu batranii nu l-au spijinit. Versetele 8:5-9 vorbesc despre refuzul celor din Sucot si Penuel sa colaboreze cu Ghedeon si armata Domnului.

In urma biruintei totale asupra dusmanilor Ghedeon revine in Sucot si Penuel unde face o judecata dreapta pentru cei care nu l-au spijinit in implinirea planului lui Dumnezeu – 8:15-17. Ghedeon era un slujitor impaciuitor, insa, in acelasi timp, si unul drept fiindca autoritatea si randuiala lui Dumnezeu trebuie respectate.

 Pastor Ion Damian

      

  

.

    

CITITI UN SITE PENRU SUFLET www.radna.ro

Emisiunea “DESCOPERA-TI CHEMAREA” s-a mutat de la radio Alt Fm

VOM REVENI CURAND!

Va invitam sa ne impartasiti parerea dumneavoastra despre emisiune.

Va multumim! 

descoperachemarea@yahoo.com

poza

pro-familie

steag.jpg

Romania 100.png

 

 

Reclame

activenews_logo.png Nouă profesori universitari, între care Profesor Doctor Pavel Chirilă și Preot Profesor Constantin Necula, au semnat o scrisoare deschisă prin care denunță prevederile referitoare la definiția genului din Convenția de la Istanbul, document pe care România l-a ratificat fără nicio dezbatere publică.

În scrisoarea trimisă în exclusivitate redacției ActiveNews.ro, semnatarii arată că atât antropologia, cât și învățătura creștină sunt clare pe acest subiect: există doar două genuri, bărbat și femeie.

„Învățătura creștină este perfect clară în această privință. În chiar prima referire biblică la crearea omului, în Facere 1,27, citim: „Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie”. Genul este, așadar, un dat creatural. Această afirmație apare repetată puțin mai departe în aceeași primă scriere biblică, anume în Facere 5,1-2: „Când a făcut Dumnezeu pe Adam, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu. Bărbat și femeie a făcut și i-a binecuvântat și le-a pus numele: Om, în ziua în care i-a făcut”. 

În miercurea celei de a două săptămâni a Postului Mare s-a citit la slujba Ceasului al șaselea o Paremie din cap. 5 al cărții profetului Isaia: „Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina întuneric și întunericul lumină; care socotesc amarul dulce și dulcele amar!” (Isaia 5,20). Să ne ferească Dumnezeu de a cădea în osânda acestui „Vai”!

Antropologia generală ne învață câteva legi fundamentale ale geneticii (Genetică medicală, Mircea Covic et.all, Ed. Polirom, 2011): Ființa umană este unică prin structura să genetică și mediul în care s-a dezvoltat în timp (p. 3).

„Învățătura creștină este perfect clară în această privință. În chiar prima referire biblică la crearea omului, în Facere 1,27, citim: „Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie”. Genul este, așadar, un dat creatural. Această afirmație apare repetată puțin mai departe în aceeași primă scriere biblică, anume în Facere 5,1-2: „Când a făcut Dumnezeu pe Adam, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu. Bărbat și femeie a făcut și i-a binecuvântat și le-a pus numele: Om, în ziua în care i-a făcut”. 

În miercurea celei de a două săptămâni a Postului Mare s-a citit la slujba Ceasului al  aselea o Paremie din cap. 5 al cărții profetului Isaia: „Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina întuneric și întunericul lumină; care socotesc amarul dulce și dulcele amar!” (Isaia 5,20). Să ne ferească Dumnezeu de a cădea în osânda acestui „Vai”!

Antropologia generală ne învață câteva legi fundamentale ale geneticii (Genetică medicală, Mircea Covic et.all, Ed. Polirom, 2011): Ființa umană este unică prin structura să genetică și mediul în care s-a dezvoltat în timp (p. 3).

„În momentul fecundării se stabilește sexul genetic al viitorului organism” (p. 203).”Secvența genomului uman este identică la 99,9% dintre oameni, dar diferența de 0,1% face că fiecare om să aibă o secvență unică de ADN” (p. 13)”, arată cadrele universitare.

Cele opt cadre didactice arată că s-ar bucura foarte mult dacă poporul român și Biserica Ortodoxă ar reacționa, pașnic și ar cere forurilor legiuitoare să îndepărteze „atacul și agresiunea la versetele Creației” din legislația românească.

Iată textul scrisorii deschise:

Sex sau gen? Până când?

Pe un site de profil, figurează până în prezent 114 genuri, confundabile, mai mult sau mai puțin, cu sexul. 

Există multe demersuri în lume pentru a explica identitatea de gen și dreptul fiecărei ființe umane de a se consideră bărbat sau femeie, chiar dacă decizia lui nu coincide cu sexul genetic și biologic. 

În urmă cu doi ani, în Convenția de la Istanbul ratificată de România, a apărut o definiție nouă:

„Gen va însemna rolurile, comportamentele, activitățile construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei și bărbați”. (Art. 3, alin. c)

Impresia generală este că fiecare poate să creadă orice vrea despre sex și gen, și poate să se identifice oricând cu orice sex și cu orice gen. 

Recent, la Focșani, a fost organizată o manifestare cu afiș destinată elevilor care erau invitați să asiste la o conferință despre „egalitatea de gen”, „combaterea violenței în familie”, „dezvoltarea personală” etc. În realitate elevii au asistat la scene de film homo și la pledoaria unui transgender pe numele lui neaoș „Brăila”. În felul acesta organizatorii au încalcat Art. 29 Alin. 6 din Constituția României care prevede că părinții au dreptul constituțional să își educe copiii și trebuia să li se ceară consimțământul. De asemenea au mai încălcat și art. 487 din Codul civil, care spune că părinții au datoria să se îngrijească de dezvoltarea psihică a copiilor potrivit propriilor lor convingeri. 

Fiind prinși cu „cioara vopsită”, au pus copiii să iscăleasca pe loc un formular de acord al părinților. Probabil că, potrivit teoriei gender, copilul poate fi propriul lui părinte și de ce nu? – și invers.

Creștinii – cei mai afectați de această modernă și de import pedagogie și democrație – nu obișnuiesc să își rezolve problemele în justiție. Dar credem că dacă inițiatorii și cei care pun în aplicare teoria gender ar avea un minimum simț al dreptății (care la cei mai mulți oameni e înscris în genele creației), ar trebui să ceară iertare zecilor de mii de părinți români. 

Învățătura creștină este perfect clară în această privință. În chiar prima referire biblică la crearea omului, în Facere 1,27, citim: „Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie”. Genul este, așadar, un dat creatural. Această afirmație apare repetată puțin mai departe în aceeași primă scriere biblică, anume în Facere 5,1-2: „Când a făcut Dumnezeu pe Adam, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu. Bărbat și femeie a făcut și i-a binecuvântat și le-a pus numele: Om, în ziua în care i-a făcut”. 

În miercurea celei de a două săptămâni a Postului Mare s-a citit la slujba Ceasului al șaselea o Paremie din cap. 5 al cărții profetului Isaia: „Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina întuneric și întunericul lumină; care socotesc amarul dulce și dulcele amar!” (Isaia 5,20). Să ne ferească Dumnezeu de a cădea în osânda acestui „Vai”!

Antropologia generală ne învață câteva legi fundamentale ale geneticii (Genetică medicală, Mircea Covic et.all, Ed. Polirom, 2011):

„Ființa umană este unică prin structura să genetică și mediul în care s-a dezvoltat în timp” (p. 3).

„În momentul fecundării se stabilește sexul genetic al viitorului organism” (p. 203).

„Secvența genomului uman este identică la 99,9% dintre oameni, dar diferența de 0,1% face că fiecare om să aibă o secvență unică de ADN” (p. 13)

Ce semnificație au aceste aserțiuni științifice pentru sănătatea trupească, psihologică și sufletească a ființei umane (inclusiv a poporului român și a parlamentarilor lui)?

Atât creștinii, cât și păgânii, ereticii, ateii sau religioșii de orice fel sunt din naștere bărbați și femei. În urmă (sau mai bine zis înaintea) unei ființe umane din prezent sunt mii de generații – barbați și femei născuți din bărbați și femei – înzestrați cu libertatea de a crede, de a decide și de a acționa. 

Descifrarea genomului uman arată că secvență lui este identică la 99,9% dintre oameni și că doar 0,1% din genom determină diferența dintre multitudinea de persoane umane care au trăit sau trăiesc pe pământ. Din această realitate divino-umană s-a născut NORMALUL în care evoluăm cu toții. 

Dintotdeauna, sexul genetic se stabilește în momentul fecundării și nu pot parteneriatele propagandistice, nici teoria gender să decidă altfel.

Genetică ființei umane, unică și stabilă în veci, întemeiata pe genomul uman (identică la toți oamenii în proporție de 99,9%), evoluează în mediul biologic și social. Dacă omul încalcă sau corupe legile acestui leagăn al creației, pedeapsa nu întârzie, adică apar mutațiile genice – cauzatoare ale multor suferințe.

Să nu fie!

Sinodul bulgar s-a exprimat în legatură cu Convenția de la Istanbul:

„Chemăm poporul bulgar să-și apere credința pe care a păstrat-o în mijlocul tuturor încercărilor istorice” (Sau altfel spus, să-și apere genele în mijlocul universului biologic și social).

„Reprezentanții Bisericilor creștine din Republica Slovacă denunță Convenția de la Istanbul și cer guvernului slovac să nu o ratifice: Documentul va consolida agenda teoriei de gen și va afecta familia naturală”. (activenews.ro)

Ar fi frumos și o mare bucurie duhovnicească dacă parinții din România – țara care a aderat la Convenția de la Istanbul – ar reacționa pașnic, în scris și prin rugăciune, pentru a îndepărta din hotarele acestui popor atacul și agresiunea la versetele Creației. Și încă mai mare bucurie am avea, dacă am primi un cuvânt de folos de la Sfânta noastră Biserică. Dogmatica Ortodoxă vorbește de la sine.

Semnează:

Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc

Pr. Prof. Dr. Constantin Pătuleanu

Pr. Prof. Dr. Constantin Necula

Prof. Dr. Sebastian Moldovan

Pr. Conf. Dr. Picu Ocoleanu

Diac. Conf. Dr. Ionel Ungureanu

Prof. Dr. Pavel Chirilă

Prof. Dr. Mircea Buta

Prof. Dr. Corneliu Zeană

SURSA:  Active News

https://www.activenews.ro/stiri-social/Scrisoare-deschisa-Opt-profesori-universitari-in-frunte-cu-parintele-Necula-si-Dr.-Pavel-Chirila-denunta-teoriile-gender-adoptate-de-Romania-prin-Conventia-de-la-Istanbul-cer-indepartarea-%E2%80%9Eagresiunii-la-versetele-Creatiei-din-hotarele-acestui-popor-149599?fbclid=IwAR23Atte1PTqjak6fAgylUtkn3jpr2AjpbxxRAV2uvIhVQk8Jr_RGlCu3D8#.W8xfPn3gBHA.facebook 

Publicat de: damianion | octombrie 22, 2018

În Israel se cântă iar!

Publicat de: damianion | octombrie 22, 2018

Ideologii sodomiei la porţile învăţământului românesc

think_idea

Profesorii, ademeniţi cu cazare şi masă ca să devină formatori în egalitatea de gen

Cursanţii vor dezbate teme precum problematica LGBT, istoria comunităţii din România – cine mai este aşteptat să participe la cursuri.

BUCUREŞTI, 18 oct – Sputnik, Georgiana Arsene. Timp de trei zile, în perioada 22 octombrie – 25 octombrie 2018 va avea loc se va desfăşura o sesiune de formare profesională la Hotelul Carpaţi din Predeal.

Această sesiune de formare va cuprinde trei zile de curs pentru un număr de 20 de profesori consilieri şcolari la nivel naţional, se arată în invitaţia lansată online la cursul din cadrul proiectului implementat de Asociaţia ACCEPT şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Organizatorii dau asigurări că toate costurile legate de cazare, masă şi transport vor fi suportate din bugetul proiectului.

În fapt, pentru ce se alocă aceşti bani? Vor fi cadrele didactice interesate să participe? Fără îndoială că da, pentru că nu se întâmplă prea des să aibă parte de un curs la care merg gratis, mănâncă, dorm şi mai vin şi cu diplomă de participare acasă. Adică sărăcia din sistem va îndemna pe mulţi să se vândă.

Cazarea este asigurată în regim single şi se dau 3 mese pe zi. Transportul ocazional se decontează şi el, în baza biletului de tren sau în limita a 7,5% /100 kilometri conform normelor în vigoare.

„În cadrul sesiunilor de formare, cursanţii vor avea ocazia de a dezbate şi aprofunda teme precum. Informaţii de bază privind problematica LGBT, istoria comunităţii din România, informaţii generale privind prevenirea şi combaterea discriminării, atribuţiile şi competenţele CNCD, dar şi modalitatea de a gestiona practic situaţii de bullyng şi discriminare în mediul şcolar”, se arată în invitaţie.

Mai mult, proiectul are ca obiectiv creşterea capacităţii autorităţilor publice şi a profesioniştilor în domeniul justiţiei, sănătăţii, educaţiei şi asistenţei sociale de a relaţiona cu petenţi, pacienţi, elevi, studenţi, clienţi care aparţin comunităţii LGBT.

Vor fi 8 sesiuni de formare profesională pentru 160 de beneficiari din domeniile amintite anterior.

Read more: https://ro.sputnik.md/education/20181018/22589663/Profesorii-ademeniti-cu-cazare-masa-devina-formatori-egalitatea-de-gen.html

via 

Preluare: ARMONIA MAGAZINE – USA

Publicat de: damianion | octombrie 20, 2018

Alin & Florina Jivan – Eu cred in El

CENTENAR RO.jpg

echr.jpg

Cea mai importantă instanță pentru drepturile omului din lume a declarat în unanimitate că „nu există nici un drept la căsătoria homosexualilor”, potrivit aparatorul.md.

Cei 47 de judecători din cele 47 de țări ale Consiliului Europei, care alcătuiesc inima Curții de la Strasbourg (instanța de cele mai importante drepturi ale omului din lume), au emis o declarație de mare importanță, care a fost și este surprinzător neglijata pentru progresivismul informațional și zona sa de influență.

De fapt, în unanimitate, toți 47 de judecători, au aprobat verdictul care spune că „nu există nici un drept la căsătoria homosexualilor. Avizul s-a bazat pe un număr nesfârșit de considerații filosofice și antropologice bazate pe ordinea naturală, bunul simț, rapoartele științifice și, bineînțeles, legea pozitivă.

Această din urmă hotărâre s-a bazat în principal pe Articolul nr 12 din Convenția europeană a drepturilor omului. Acest articol este echivalent cu articolele tratatelor privind drepturile omului, ca și în cazul 17 al Pactului de San Jose și Nr. 23 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice.

În rezoluția istorică, Tribunalul arată că noțiunea de familie include nu numai „conceptul tradițional al căsătoriei, și anume unirea dintre un bărbat și o femeie“  de asemenea, a spus că nu ar trebui să fie impusă obligația guvernelor de a deschide căsătoria cu persoane de același sex. „În ceea ce privește principiul nediscriminării, Curtea a adăugat, de asemenea, că nu există nici o astfel de discriminare, deoarece „Statele sunt libere să rezerve căsătoria doar cuplurilor heterosexuale.

Sursa: ARMONIA MAGAZINE – USA

Curtea Europeană a drepturilor omului de la Strasbourg: A declarat în unanimitate că „NU EXISTĂ NICI UN DREPT la CĂSĂTORIA HOMOSEXUALILOR”

mail.jpg

Guvernul australian recomandă în cadrul raportului de revizuire a libertăților religioase modificări ale legilor federale anti-discriminare, care să garanteze școlilor religioase dreptul de a refuza studenți și profesori homosexuali, relatează portalul The Sydney Morning Herald.

Totuși, raportul, care este încă dezbătut de cabinet, în ciuda faptului că a fost înmânat deja de patru luni, respinge noțiunea că libertatea religioasă în Australia este în pericol iminent și avertizează împotriva oricărui impuls radical de a permite întreprinderilor să refuze oferirea de bunuri sau servicii cum ar fi torturi de nuntă pentru cuplurile gay.

Premierul Scott Morrison a asigurat că, „guvernul va lua în considerare toate detaliile și va publica poziția guvernului, după ce raportul va trece printr-un proces adecvat în cabinetul australian. Vom proteja libertatea religioasă și vom obține echilibrul corect, a spus el. Fiecare propunere va fi luată în considerare cu atenție și cu respect înainte de luarea oricărei decizii finale”, susține Morrison.

Raportul de revizuire este o inițiativă a membrilor conservatori ai parlamentului australian, care a apărut după ce anul trecut a fost aprobată căsătoria între pesoane de același sex. Ei s-au temut că această schimbare limitează capacitatea oamenilor de a-și practica religia în mod liber.

Raportul solicită modificarea legii federale privind discriminarea sexuală pentru a permite școlilor religioase să discrimineze elevi, în baza orientării sexuale, a identității de gen sau a statutului de relație – lucru care este deja permis în unele state, dar nu în toate.

Conform raportului, „există o mare varietate de școli religioase în Australia și pentru anumite comunități școlare cultivarea unui mediu și a unei etici, care să respecte covingerile lor religoase, este de o importanță capitală”.

„Autorii raportului acceptă dreptul comunităților școlare de a alege sau a prefera studenții care susțin convingerile religioase ale școlii respective, dacă acest lucru se face luând în considerare măsurile de siguranță legate de drepturile și sănătatea mentală a elevului”.

În timp ce autorii raportului au acceptat dreptul școlilor religioase de a refuza studenți pe baza identității de gen sau a orientării sexuale, ei nu justifică discriminarea pe criterii de rasă, dizabilitate, sarcină sau statut intersex.

Traducere de Gabriela Augustin

sursa: stiricrestine.ro

Publicat de: damianion | octombrie 18, 2018

Comunicatul Uniunii Penticostale din România post-referendum

mail.png

Consiliul Bisericesc al Cultului Creștin Penticostal din România, întrunit în data de 10 octombrie 2018, luând cunoștință de rezultatul referendumului din 6-7 octombrie 2018 pentru modificarea Constituției, transmite acest mesaj credincioșilor penticostali și autorităților Statului Român.

Ne exprimăm aprecierea față de toți credincioșii penticostali care au înțeles în mare număr importanța acestei acțiuni și au făcut ceea ce a ținut de ei pentru această cauză. Mobilizarea a fost impresionantă și lăudabilă. Am apreciat, totodată, modul pașnic și demn în care a fost purtată această dezbatere de către credincioșii noștri. Ne bucurăm că în credincioșii penticostali s-au consolidat și mai mult spiritul civic și preocuparea pentru binele cetății.

Statisticile arată că societatea românească susține familia naturală cu o largă majoritate, chiar dacă, din păcate, nepăsarea și ignoranța multora au limitat ecoul referendumului în rândurile populației. Deși nu a atins cvorumul necesar, referendumul va rămâne în istorie ca o declarație fermă a 3.531.732 de români, adică 91,56% dintre participanți, în favoarea familiei naturale, biblice.

Suntem conștienți de faptul că referendumul pentru definirea căsătoriei a fost întâmpinat cu o mare împotrivire. O inițiativă cetățenească, prin definiție, este demersul unor cetățeni, adică a unor oameni care, nefiind politicieni de carieră, nu dispun de resurse sau experiență în confruntarea politică. De aceea, inițiatorii sunt nevoiți să se confrunte cu vicisitudinile politicii românești, cu legislația precară, cu blocada impusă de mass-media, cu contestații la Curtea Constituțională etc. În aceste condiții, românii, în marea lor majoritate, nu au putut fi informați corect și în timp util despre acest demers, iar inițiativa nu s-a tradus în modificarea Constituției.

Biserica Penticostală își va continua misiunea de a mărturisi adevărul etern al Scripturii și de a manifesta o dragoste sinceră față de cei care au nevoie de iertare, de eliberare, de vindecare. Vom continua să ne implicăm în societate, prin proiecte civice, educaționale și umanitare, împlinindu-ne menirea de a fi sare și lumină în lume. Nu ne așteptăm la popularitate sau la deschidere din partea celor care au ales un mod de viață fără Dumnezeu, dar suntem gata să demonstrăm practic că trăirea după principiile Sfintei Scripturi este în continuare cea mai solidă temelie pentru o societate sănătoasă.

Biserica Penticostală va apăra în continuare valorile creștine, va insista ca educația să rămână neîngrădită de ideologia progresistă, va promova libertatea religioasă și de opinie. Conștienți că doar împreună putem stăvili atacurile ideologiei marxiste și atee, ne bucurăm de aportul pe care l-au adus și celelalte culte în desfășurarea referendumului.

Chemăm toți credincioșii la rugăciune pentru propășirea țării noastre, pentru unitate în jurul valorilor creștine și pentru o renaștere spirituală a națiunii, acum, în Anul Centenarului Marii Uniri.

Dumnezeu să binecuvânteze România!

Publicat de: damianion | octombrie 18, 2018

Pedeapsă cu închisoare în Elveţia pentru homofobie

Camera inferioară a Parlamentului elveţian a votat favorabil o lege, în luna septembrie, prin care homofobia şi transfobia sunt considerate infracţiuni şi pedepsite cu amendă sau cu închisoare de până la 3 ani pentru cei care vor fi acuzaţi de aceste fapte penale.

Legea,care a fost votată de către Consiliul Naţional cu 111-60 din voturi, merge acum la camera superioară, Consiliul Statelor, conform ziarului Le Temps. Cinci membri s-au abţinut de la vot.

Legea votată, va poziţiona orientarea sexuală şi identitatea de gen  alături de rasă, etnie şi religie în Codul Penal şi interzice „incitarea la ură sau discriminare împotriva unor persoane sau grupuri de persoane,” conform aceluiaşi ziar.

Mathias Reynard, un membru al Consiliului Naţional, a susţinut că „homofobia nu este o opinie” ci o infracţiune.

„Unul din cinci homosexuali au încercat să se sinucidă, jumătate din ei înainte de vârstă de 20 de ani. Am primit deja sute de reacţii.”

„Victorie!” , a scris el pe reţeaua Twitter după ce legea a fost votată.

Reynard spune că acum va milita pentru legalizarea căsătoriei între persoanele de acelaşi sex în Elveţia.

Yves Nidegger, un alt membru al Consiliului Naţional, şi-a exprimat îngrijorarea privind problemele pe care le ridică această lege cu referire la termenii definiţi în ea. El s-a întrebat dacă nu cumva „pedofilia, bisexualitatea, necrofilia, fetişismul, zoofilia şi aşa mai departe sunt şi ele orientări sexuale care ar trebui sau nu protejate prin lege.”

În acest moment, în Elveţia, cuplurile formate din parteneri de acelaşi sex nu au aceleaşi drepturi ca și cuplurile heteroseuale când vine vorba de taxe, asistență socială, tratamente de fertilitate şi adopţii, deşi pot convieţui împreună în parteneriate civile.

Sursa: christianheadlines.com

preluare: stiricrestine.ro

Esenţa Reformei religiei creştine, făcută în 1517 în Germania, a fost întoarcerea la Cuvântul lui Dumnezeu aflat în Sfânta Scriptură. Toate practicile care nu se găsesc scrise în Cuvântul lui Dumnezeu au fost scoase din Biserică şi din practica creştinilor. Este semnificativ faptul că nu Martin Luther, ci poporul de rând, în absenţa Reformatorului, au scos din Biserici icoanele şi moaştele (osemintele, sau frânturi de oase ale „sfinţilor”). Ei le-au scos şi din casele lor şi astfel au pus capăt închinării la aceste obiecte.

Din moment ce au acceptat principiul fundamental Sola Scriptura (numai ceea ce scrie în Sfânta Scriptură) şi după ce au văzut că Sfânta Scriptură nu numai că nu porunceşte închinarea aceasta ci, dimpotrivă, condamnă orice închinare afară de închinarea lui Dumnezeu, credincioşii au făcut curăţenie atât în Biserici, cât şi în casele lor, aruncând afară icoanele şi osemintele sfinţilor.

Când şi cum a intrat în practica unor creştini închinarea la oasele unor morţi, practica rugăciunilor adresate unor oameni decedaţi şi închinarea la icoane?

Totul a început în oraşul Smirna, din Asia Mică, la câtăva vreme după anul 150 după Cristos.

Policarp, Episcopul Bisericii creştine din oraşul Smirna, era un bătrân respectabil, care în tinereţe fusese ucenic al apostolului Ioan. Când a început persecuţia, unii creştini au plecat spre alte locuri, unde nu era persecuţie. Policarp a refuzat să fugă de persecuţie. Totuşi, pentru a nu provoca direct autorităţile oraşului, s-a mutat la o fermă din apropierea oraşului. De acolo a fost arestat şi adus în oraş. I s-a cerut să se lepede de credinţă şi, desigur, a refuzat. A fost torturat şi în cele din urmă a fost ars pe rug. Creştinii din oraş i-au cules  oasele care au rămas din foc şi le-au înmormântat în cimitirul oraşului.

Pe vremea aceea, ziua morţii unui martir era considerată ziua lui de naştere cerească. La un an de la moartea lui Policarp, iubitului lor pastor, credincioşii din Smirna s-au adunat la cimitir, şi au făcut acolo Cina Domnului (Împărtăşania), mormântul lui considerându-l a fi altarul. Au repetat lucrul acesta şi în anii următori. În cele din urmă, s-au gândit că e greu să vină toţi la mormânt, au scos rămăşiţele lui din mormânt, le-au curăţat cu mare grijă şi le-au depus în altarul Bisericii, pentru ca fiecare Cină a Domnului să fie făcută peste rămăşiţele lui.

Vestea a ceea ce au făcut ei s-a răspândit şi tot mai multe biserici au făcut le fel: au cules cu evlavie rămăşiţele pământeşti ale martirului lor local şi le-au depozitat în Biserică.

Apoi au făcut un pas mai departe: Au considerat că martirul lor, fiind acum în prezenţa lui Dumnezeu şi fiind sfânt, are puterea să se roage pentru credincioşii din Biserica sau Bisericile lui şi deci au început să se roage lui, ca el să mijlocească la Dumnezeu pentru ei. În felul acesta s-a dezvoltat un adevărat cult al martirilor, adică a „sfinţilor”.  Iată care erau, pe la anul 400, practicile de venerare a sfinţilor martiri:

1.     Numele martirului era înscris în catalogul sfinţilor şi era poruncită recunoaşterea lui publică.
2.     Mijlocirea lui era cerută în rugăciunile publice ale Bisericii.
3.     Se dedicau (închinau) Biserici lui Dumnezeu în numele lui.
4.     Slujba divină şi euharistia erau celebrate în numele lui.
5.     Se ţinea anual sărbătoarea (hramul) lui.
6.     Să făceau tablouri sau picturi ale lui, cu o aureolă în jurul capului lui.
7.     Rămăşiţele (relicvele, moaştele) lui erau puse în vase de argint sau de aur,  erau plasate în altar şi erau cinstite în mod public.

Lucrurile acestea nu s-au întâmplat fără opoziţie. Astfel, un cleric  din Aquitania, pe nume Vigilantius, a contestat respectul acordat rămăşiţelor martirilor, afirmând că practicile legate de aceste relicve erau de origine păgână. Împotriva lui s-a ridicat vehement Ieronim, care la anul 404 l-a atacat vitriolic într-un tratat întitulat Contra Vigilantius. Ieronim avea în spatele lui autoritatea imperială şi intervenţia lui a pus capăt oricăror obiecţii la venerarea sfinţilor.

Ultimul pas în acest proces a fost că picturile de pe pereţii Bisericilor şi tablourile portabile ale sfinţilor au început să fie venerate.  Nici lucrul acesta nu s-a întâmplat fără opoziţie. Astfel, la anul 305, la Elvira, în sudul Spaniei, a avut loc un Sinod local la care s-au luat multe decizii care defineau credinţa şi practica creştină. Între acestea se găseşte articolul (canonul) 36 care spune că „s-a găsit potrivit ca imaginile să nu existe în biserici aşa încât ceea ce venerăm şi la ce ne închinăm să nu fie pictat pe pereţi.”

Decizia aceasta nu a fost luată în seamă şi bisericile au continuat să fie umplute de icoane. Dar tot timpul a continuat să existe şi opoziţie. Lucrul acesta reiese dintr-o scrisoare a patriarhului Ghermanus, scrisă cândva după anul 700 şi adresată la doi episcopi anti-icoane, în care se spune că „acum oraşe întregi şi o mulţime de oameni sunt într-o mare agitaţie din cauza acestei probleme” (adică închinarea la icoane).

În acea vreme ( adică după anul 700) dinspre răsărit veneau atacuri tot mai puternice ale arabilor convertiţi la noua religie a lui Mahomed. Aceştia aveau o anumită toleranţă faţă de creştini, dar ei erau foarte împotriva icoanelor. Creştinii care reuşeau să scape de sub dominaţia arabă şi să se refugieze în imperiul bizantin aduceau cu ei şi vestea atitudinii islamiştilor împotriva oricărei reprezentări în imagini a divinităţii.

Ajunşi la acest punct, trebuie să ne ocupăm de împăratul Bizanţului Leon al III-ea Isaurul (a domnit între anii 717-741). La câteva luni după urcarea lui la tron, arabii au asediat Constantinopolul, pe mare şi pe uscat. Asediul a durat un an de zile. Leon s-a dovedit a fi bun strateg şi i-a biruit pe arabi, salvând imperiul de avansul islamului. Leon a luat această biruinţă ca semn al ajutorului lui Dumnezeu. El era un om profund religios şi era foarte tulburat de fenomenul închinării la moaşte, la sfinţi şi la icoane. În anul 726 a avut loc o mare erupţie a unui vulcan pe insula Thera (Santorini), precum şi un cutremur devastator. Leon a luat evenimentele acestea ca un semn al mâniei lui Dumnezeu pentru idolatria închinării la moaşte şi la icoane. De aceea, în anul acela el a emis un decret prin care interzicea  această închinare şi poruncea scoaterea icoanelor şi a moaştelor din biserici. Opoziţia, extrem de vehementă, a venit de la Papa de la Roma şi din mânăstiri. Leon al III-lea n-a cedat şi a pornit la o acţiune sistematică de oprire a ceea ce el considera a fi idolatrie, scoţând icoanele şi moaştele din biserici. A închis multe mănăstiri şi i-a obligat pe călugări să se căsătorească.

Leon al III-lea  a imprimat credinţa lui împotriva icoanelor şi în fiul său, Constantin, care l-a urmat la tron sub numele de Constantin al V-lea (741-775) şi care a continuat politica iconoclastă a tatălui său cu şi mai mare violenţă. Nu numai atât. El a condamnat cultul Fecioarei Maria şi cultul sfinţilor, iar călugăria a considerat-o a fi contra naturii umane.

Pentru a da o bază teologică respingerii închinării la icoane, Constantin al V-lea a convocat un Sinod la care au participat 300 de episcopi în anul 754. Iată decretul pe care l-au formulat aceştia: „În temeiul cuvintelor din Sfânta Scriptură şi ale Sfinţilor Părinţi declarăm în unanimitate, în numele Sfintei Treimi, că va fi alungată, respinsă, îndepărtată şi anatemizată de Sfânta noastră Biserică, orice icoană, făcută din orice fel de material sau prin arta blestemată a picturii. Cel care, în viitor, va îndrăzni să-şi facă un asemenea obiect şi să-l venereze sau să-l aşeze într-o biserică sau într-o casă particulară sau să-l ţină ascuns, va fi, dacă este episcop sau diacon, destituit, dacă este călugăr sau laic va fi anatemizat şi va suporta rigoarea legilor ca duşman al lui Dumnezeu şi al doctrinelor transmise de Sfinţii Părinţi.”

Constantin al V-lea a fost urmat la tron de Leon al IV-lea Khazarul (775-780). Noul împărat s-a declarat şi el împotriva icoanelor, dar a fost foarte moderat în aplicarea acestei politici. Aceasta datorită soţiei lui, împărăteasa Irina, care era o pasionată adeptă a icoanelor.

La moartea lui Leon Khazarul, succesiunea la tron a avut-o fiul acestuia, Constantin al VI-lea, care era minor. Mama lui, Irina, preia conducerea statului. După ce îşi consolidează domnia, Împărăteasa Irina convoacă un nou Sinod, în anul 787, la Niceea (aproape de Constantinopol), Sinod care restaurează cultul icoanelor şi al sfinţilor. Acest Sinod este considerat, atât de ortodocşi cât şi de catolici, ca fiind al şaptelea Sinod ecumenic.

În anul 802,  are loc o lovitură de stat şi Împărăteasa Irina este înlăturată de la tron. Urmează o perioadă tulbure, de lupte mari între iconoclaşti şi iconoduli. În cele din urmă, tronul este preluat de Leon al V-lea Armeanul (813-820), care este un convins iconoclast. El convoacă un  nou Sinod la Constantinopol în 815, Sinod care anulează deciziile Sinodului de la Niceea şi reintroduce politica de distrugere a icoanelor.

Leon al V-lea este asasinat în anul 820 şi pe tron se instalează o nouă dinastie, cea Amoriană sau Frigiană, prin Mihail al II-lea (820-829), şi el un iconoclast pasionat. Tot aşa este şi fiul lui, Teofil,  care a domnit între 829-842. Soţia lui, însă, Împărăteasa Teodora era o pasionată închinătoare la icoane. Când soţul ei a murit, tronul i-a revenit fiului lui, Mihail al III-lea, care nu avea decât trei ani. Iarăşi, puterea imperială a fost preluată de mama lui, Împărăteasa Teodora.

Aceasta va convoca un nou Sinod la începutul anului 843, Sinod care va restaura închinarea la icoane. La încheiera acestui Sinod, la 11 martie 843, s-a ţinut o slujbă solemnă în biserica Sfânta Sofia, în care s-a celebrat în mod solemn reintroducerea cultului icoanelor.  Această reintroducere s-a dovedit a fi definitivă şi această dată este considerată „Duminica Ortodoxiei”, care se sărbătoreşte de atunci până astăzi în prima duminică din Postul Paştilor.

După această schiţă istorică, să ne uităm la problema închinării la moaşte, la sfinţi şi la icoane din punct de vedere biblic şi teologic. Toate trei vin sub o singură denumire: idolatrie. Ele sunt o încălcare a primei dintre cele zece porunci, care sună aşa:

„Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele care sunt mai jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti” (Exod 20: 4-5).

Cartea Deuteronomul, care a fost scrisă de Moise la sfârşitul celor 40 de ani de călătorii prin pustie şi care conţine gândurile şi îndemnurile finale ale acestui mare prooroc şi legiuitor al lui Israel, ne dă aceste cuvinte ale lui Moise despre idolatrie:

„În vremea aceea, Domnul mi-a poruncit să vă învăţ legi şi porunci, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire. Fiindcă n-aţi văzut nici un chip în ziua aceea, când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca nu cumva să vă stricaţi şi să vă faceţi un chip cioplit, sau o înfăţişare a vreunui idol, sau chipul vreunui om, sau chipul vreunei femei, sau chipul vreunui animal de pe pământ, sau chipul vreunei păsări care zboară în ceruri, sau chipul vreunui animal care se târăşte pe pământ, sau trupul vreunui peşte care trăieşte în apele dedesubtul pământului” (Deut.4:14-18).

Cel care, în timpul controversei născute din încercarea lui Leon al III-lea de a face să înceteze închinarea la moaşte, la sfinţi şi la icoane, s-a ridicat să apere această închinare, a fost Ioan Damaschinul (a trăit între anii 675-749). El a scris trei cărţi împotriva iconoclaştilor şi în apărarea icoanelor.

Argumentele lui în favoarea închinării la icoane trebuie să fie cunoscute, deoarece ele sunt folosite în ortodoxie până în zilele noastre. Afirmaţia lui fundamentală este că poruncile care interziceau idolatria, date în Vechiul Testament, şi-au pierdut valabilitatea odată cu întruparea lui Dumnezeu în Fiul Său Isus Cristos. El argumentează că, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu în materie (în trup material), Acesta a sfinţit materia şi, prin  urmare, venerarea unor lucruri materiale nu mai este un păcat.

Argumentul acesta se spulberă când vedem cu câtă grijă argumentează apostolul Pavel (care scrie după întruparea Fiului) împotriva idolatriei:

„S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, animale cu patru picioare şi păsări. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimii lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii, în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci. Amin” (Romani 1:22-25).

Să ne uităm cu atenţie la textul acesta deoarece apostolul Pavel ne explică aici întreaga problemă a închinării. El ne arată că esenţa idolatriei stă în faptul că oamenii se închină „făpturii” sau „creaturii,” în locul Creatorului. Aici nu e vorba de a „sfinţii” creaţia pentru ca apoi să ne putem închina ei. Aici e vorba de unul dintre cele mai importante principii pe care ni le dă Dumnezeu: Noi trebuie să ne închinăm Lui şi numai Lui. Nimic din toată creaţia nu-L poate înlocui şi nu-i este permis nici unui om să-L înlocuiască. Dumnezeu ne vrea cu exclusivitate pentru Sine. Un exemplu pe care ni-L dă apostolul Pavel în alte epistole este iubirea de avere. El o consideră ca fiind idolatrie, deoarece dragostea de avere ia locul lui Dumnezeu în dragostea noastră (Efeseni 5:5 şi Coloseni 3:5). Prin urmare, orice lucru creat, la ne închinăm, ia în inima noastră locul cuvenit numai Creatorului şi de aceea este o trădare a Creatorului şi o jignire adresată Creatorului.

Al doilea argument al lui Ioan Damaschinul  a fost acesta: Dacă pe vremea lui Moise a fost valabil că nimeni n-a văzut faţa lui Dumnezeu, prin întrupare, noi am văzut faţa lui Dumnezeu când am văzut faţa lui Cristos, şi prin urmare acum putem picta faţa Lui şi apoi ne putem închina feţei Lui pictate pe icoană.

Există un răspuns biblic şi la această teorie. În psalmii lui David ni se spune să căutăm Faţa lui Dumnezeu (de ex. Psalmul 27:8 şi 34:5) fiindcă „înaintea Feţei Lui sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice la Dreapta Lui” (Psalmul 15:17). Este evident că aici „Faţa” lui Dumnezeu şi „Dreapta” lui Dumnezeu sunt termeni folosiţi metaforic şi ei înseamnă „Prezenţa” lui Dumnezeu.

Şi apostolul Pavel, în Noul Testament, deci după întruparea Fiului lui Dumnezeu, foloseşte cuvântul „Faţa” lui Cristos în mod metaforic, când scrie că Dumnezeu face să strălucească în inimile noastre „lumina cunoaşterii slavei lui Dumnezeu pe Faţa lui Cristos”(2 Corinteni 4:6). Aici „Faţa” înseamnă „Persoana” lui Cristos. Şi astfel, noi privim „slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip cu al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Cor.3:18).

Nu găsim nicăieri în Noul Testament vreo indicaţie că acum putem picta faţa Lui Cristos şi să ne închinăm acestei picturi.

Trebuie să adăugăm că Ioan Damaschinul, asemenea multora din vremea lui, a făcut distincţie între închinare sau „adorare” şi „venerare”, sau proşternere, adică aplecare pentru cinstire în faţa cuiva. Această subtilă distincţie este cu totul străină de înţelegerea poporului şi de aceea închinarea la moaşte, la sfinţi şi la icoane este discutată fără să se facă această „subtilă” distincţie.

Toată discuţia despre închinarea la moaşte, la sfinţi şi la icoane ar trebui să se spulbere datorită acestor cuvinte ale Domnului nostru Isus Cristos: „Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău se te închini şi numai Lui să-I slujeşti” (Matei 4:10).

Cât priveşte rugăciunea adresată sfinţilor, ca aceştia să mijlocească pentru noi, şi aceasta este spulberată dintr-o singură lovitură tot de apostolul Pavel care scrie: „Este un singur Dumnezeu şi un singur Mijlocitor între om şi Dumnezeu: Omul Isus Cristos” (1 Timotei 2:5). Dumnezeu nu este o Fiinţă distantă, retrasă în Sine şi inaccesibilă. Dumnezeu este aproape de fiecare dintre noi. El chiar s-a făcut una cu noi prin întruparea Fiului Său, prin care nu mai există nici un zid de despărţire între noi şi Dumnezeu. Isus este Cel ce ne aduce la unire cu Dumnezeu. Nu mai există nevoie de alţi intermediari. Domnul Isus Cristos ne este suficient fiindcă în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.

Să ne întoarcem acum la Leon al III-lea Isaurul. Omul acesta era un creştin şi un credincios sincer, care a ajuns la convingerea că închinarea la moaşte, la sfinţi şi la icoane este idolatrie. El a vrut să cureţe creştinismul de această rătăcire. El a fost un mare Reformator al creştinismului, cu opt secole înainte de Reforma lui Martin Luther. Mişcarea de Reformă începută de el a primit adeziunea a sute de episcopi şi a fost aprobată de o mare parte a creştinismului. Ceea ce-i lipsea lui Leon al III-lea şi urmaşilor lui era Sfânta Scriptură, pe care oamenii din vremea lui Luther o aveau datorită invenţiei tiparului făcută de Gutemberg, care de îndată ce a făcut această invenţie a inaugurat-o tipărind Sfânta Scriptură în 1445. Şaptezeci de ani mai târziu, când a început Luther Reforma, Sfânta Scriptură, în limba latină, era deja în mâinile tuturor învăţaţilor din acea vreme. Cărţile Reformei, datorită tiparului, s-au răspândit şi ele ca fulgerul.

După 123 de ani, de la începutul Reformei lui Leon, în anul 843, aceasta a fost total înăbuşită şi ziua biruinţei moaştelor, sfinţilor şi icoanelor este declarată drept Duminica Ortodoxiei. În ziua aceasta a biruit întunericul şi a fost stinsă lumina Adevărului lui Dumnezeu.

În Europa de Apus acest întuneric a fost biruit prin Reforma lui Martin Luther, care a adus lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi a produs civilizaţia modernă. Noi credem că această Reformă este necesară şi în România.

Textele din Scriptură împotriva închinării la orice lucruri create şi a închinării numai Creatorului sunt fără putinţă de negare.  Întruparea Fiului lui Dumnezeu nu a schimbat cu nimic această poruncă divină.  Domnul nostru Isus Cristos ne învaţă că cea mai mare poruncă dată de Dumnezeu este să-L iubim pe El cu toată inima, cu toată mintea, cu tot sufletul şi cu toată puterea. Această poruncă nu lasă loc închinării la „altceva”. Dumnezeu ne vrea cu exclusivitate pentru Sine.

Când ne dăruim numai lui Dumnezeu, Lumina vine în noi, în familia noastră, în Biserica noastră şi în ţara noastră.

Sursa: Iosif Țon.ro

Older Posts »

Categorii