Postat de: damianion | octombrie 20, 2008

Bine ați venit!

poza

Va dorim o lectura placuta!

God bless you!

 „Incredinteaza-ti soarta in mana Domnului, increde-te in El si El va lucra” Psalmul 37:5

drapel-romania-animat

“Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui.” Proverbe 19:22

poza

new ARTICOLE

https://damianion.wordpress.com/articole-publicate-in-farul-crestin/

globPe cine foloseste Dumnezeu?

 

 

Viata lui Ghedeon ofera raspuns acestei intrebari. Viata lui Ghedeon este departe in istorie, insa daruirea lui fata de Dumnezeu si modul in care Dumezeu l-a folosit in planul Sau arata cum lucreaza Dumnezeu folosind oamenii dedicati Lui.

Daca vrei ca Dumnezeu sa te foloseasca si pe tine in mareata si minunata Lui lucrare urmareste mai jos daca ceea ce l-a caracterizat pe Ghedeon te caracterizeaza si pe tine.

1. Pe cel ce se pocaieste, desi nu este fortat de nimeni

Ghedeon a trait intr-o vreme in care Israelul era in apostazie in relatia cu Dumnezeu si subjugare fata de poporul Madian (Judecatori 6:1-6). Imoralitatea poporului evreu a dus la pedepsirea acestuia. Judecatori 1:2 zugraveste tabloul tragic de vietuire a lui Israel: ,, Mîna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel. Ca să scape de Madian, copiii lui Israel fugeau în văgăunile munţilor, în peşteri şi pe stînci întărite.”

In timp ce poporul traia consecinta neascultarii de Dumnezeu, tanarul Ghedeon este chemat de Dumnezeu la slujire. Desi la inceput Ghedeon a avut un cuvant de ezitare, datorita dramei in care traia poporul sau, el nu a dat curs ispitei care vine sa il invinovateasca pe Dumnezeu atunci cand este suferinta (6:13). Ghedeon a avut taria de a privi la lucruri din perspectiva lui Dumnezeu. Poporul suferea nu fiindca Dumnezeu era nedrept, ci datorita trairii in pacat.

Intr-un context idolatru cand poporul nu dorea sa faca voia lui Dumnezeu, tanarul Ghedeon decide sa dea curs cercetarii lui Dumnezeu. Astfel el ,,dărîmă altarul lui Baal, … , şi taie parul închinat Astarteii” (6:25-28). Ghedeon distruge idolii din casa tatalui sau, de fapt el se pocaisete de buna voie de trairea pacatoasa avuta pana atunci. La Dumnezeu, Ghedeon gaseste pacea pe care nimeni nu i-a oferit-o in acele zile de deznadejde (6:23,24).

 

     2. Pe cel ce nu se teme, desi problema este mare si grea

Dumnezeu il cheama pe Ghedeon sa fie conducatorul poporului in lupta de eliberare de sub jugul madianitilor.           

Madian a facut o coalitie impotriva lui Israel (7:12) si numarul soldatilor armatei dusmane era de aproape 135.000 de persoane, in timp ce armata lui Ghedeon numara 32.000 de luptatori. Fiindca Dumnezeu nu foloseste pe cei fricosi, 31.700 de evrei au fost lasati sa se intoarca acasa. Nu intotdeauna cei multi sunt viteji.

Oare inima lui Ghedeon nu a fost incercata de indoiala cand acesta a vazut numarul mare de evrei care l-au parasit, iar armata dusmana era mult mai mare decat a lui ? Dumnezeu l-a folosit pe Ghedeon fiindca nu s-a temut si a ramas increzator in El.

 

    3. Pe cel ce vegheaza, desi altii se plang si au temeri

Dumnezeu a selectat de doua ori armata lui Israel pana ce au ramas doar cei demni pentru a fi folositi de El. La inceput au plecat fricosii 7:3, iar apoi cei ce nu au aratat ca pot fi atenti si nu pot veghea in lupta 7:5-7.

Dumnezeu nu foloseste in lucrarea Lui pe cei ce nu se califica, conform cu standardul Sau. De remarcat este faptul ca Dumnezeu nu renunta la acest principiu, chiar daca putini vor ramane in slujba Lui.

 

    4.  Pe cel ce se increde in Dumnezeu, desi influenta celor ce renunta este mare

Dupa selectarea armatei lui Ghedeon nu au ramas cei care aveau calitati de  mari razboinici, ci acei care erau dispusi sa se bizuie pe Dumnezeu. Din versetele 7:9-11 se observa clar ca si cei 300 de barbati ramasi cu Ghedeon, aveau nevoie de incurajare. Spre deosebire de cei care au renuntat, acestia din urma aveau incredere in Dumnezeu.

Astfel, la indemnul Domnului, Ghedeon impreuna cu Pura s-a apropiat in timpul noptii de tabara dusmana. Aici a auzit pe unul din dusmani istorisind visul avut, iar alt dusman dand talmacirea visului. Pana si dusmanii au inteles inainte de lupta ca Dumnezeu a hotarat victoria Israelului. Cu o astfel de incurajare Ghedeon si oamenii care l-au insotit au pornit lupta de eliberare. Biruinta este realizata de Dumnezeu folosindu-se de cei increzatori. Rolul acestora este dat de credinta lor.

 

5. Pe cel ce duce lucrarea pana la sfarsit, desi o rezolvare partiala a problemei pare a fi suficienta

Versetele 7:16-22 indica spre o viziune divina pusa intr-o strategie umana in lucrarea pe care Ghedeon o face. Cei multi si puternici sunt biruiti de cei putini, dar care lupta in Numele lui Dumnezeu.

Imediat ce mica oaste a lui Israel a pornit lupta de eliberare, Dumnezeu a adus si biruinta. Biblia vorbeste despre coalitia lui Madian ca a ajuns sa fuga din fata celor 300 de evrei. In acest context Ghedeon s-ar fi putut multumi de biruinta avuta si sa fi declarat victoria si independenta fata de Madian. Insa, oricand dusmanul pus pe fuga s-ar fi putut intoarce.Astfel, Ghedeon nu s-a oprit aici, ci a urmarit dusmanul pana ce l-a infrant cu totul.

 

     6. Pe cel ce aduce pace intre oameni, desi coflictul este gata facut

In timpul urmaririi dusmanilor, barbatii lui Efraim s-au certat cu Ghedeon argumentul fiind dorinta lor de a fi participat la lupta. Insa, Ghedeon condus de Duhul lui Dumnezeu stie cum sa le raspunda pentru a nu se face dezbinare in poporul Domnului – 8:3 ,, … După ce le-a vorbit astfel, li s’a potolit mînia.”

Se poate observa la Ghedeon daruirea lui fata de Dumnezeu, dar si dorinta de unitate pentru poporul pe care il slujeste in Numele Domnului. Dumnezeu nu foloseste pe cei care dezbina.

 

    7. Pe cel ce impune disciplina lui Dumnezeu, desi neoranduiala i-a cuprins si pe cei batrani

In timp ce Ghedeon urmarea pe ultimii dusmani, ajuns la Sucot, oamenii de aici impreuna cu batranii nu l-au spijinit. Versetele 8:5-9 vorbesc despre refuzul celor din Sucot si Penuel sa colaboreze cu Ghedeon si armata Domnului.

In urma biruintei totale asupra dusmanilor Ghedeon revine in Sucot si Penuel unde face o judecata dreapta pentru cei care nu l-au spijinit in implinirea planului lui Dumnezeu – 8:15-17. Ghedeon era un slujitor impaciuitor, insa, in acelasi timp, si unul drept fiindca autoritatea si randuiala lui Dumnezeu trebuie respectate.

 Pastor Ion Damian

      

  

.

    

CITITI UN SITE PENRU SUFLET www.radna.ro

Emisiunea “DESCOPERA-TI CHEMAREA” s-a mutat de la radio Alt Fm

VOM REVENI CURAND!

Va invitam sa ne impartasiti parerea dumneavoastra despre emisiune.

Va multumim! 

descoperachemarea@yahoo.com

 

poza

Postat de: damianion | septembrie 26, 2016

The evolution of worship

poza

Postat de: damianion | septembrie 26, 2016

Q Magazine.ro: Clasamentul european al ateismului

14445105_10209632768789585_7804061945078948881_o.jpg

Conform informațiilor oficiale furnizate de Eurostat, colectate pe baza unui amplu sondaj de opinie, statele Europei au fost ierarhizate în funcție de numărul persoanelor care se declară atee. În acest clasament, România se regăsește pe ultima poziție, cu cel mai redus procent de persoane ce-și declară ateismul, respectiv 1%.
Clasamentul ateismului este condus detașat de Franța, cu 40% din populație atee. Restul cetățenilor  fraancezi își declară fie credința în Dumnezeu (27%) fie credința într-o altă forță supremă (27%).
Podiumul clasamentului este completat de alte două stat cu un procent ridicat al ateismului, respectiv Cehia (37%) și Suedia (34%), acolo unde credința în Dumnezeu are cele mai mai scăzute valori, 16% respectiv 18%.

 
  • Similară Franței din multe puncte de vedere, în clasamentul ateismului, România se poziționează diametral opus acesteia, înregistrând  printre cele mai mari procente de cetățeni care-și declară credința în Dumnezeu (92%) precum și cel mai mic procent de atei autodeclarați (1%). Restul repondenților, 7%, și-au afirmat credința într-o altă forță divină.

 

Continuarea pe www.qmagazine.ro

Postat de: damianion | septembrie 22, 2016

Coaliția pentru Familie

ProFamilie.jpg

Nicolae Moldoveanu…Sfântul Apostol Pavel spune în Epistola către Efeseni începând cu cap. 5 „Urmaţi pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi.” Şi acum, să urmez pilda lui Dumnezeu: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi apoi pămîntul.” Urmând pilda lui Dumnezeu, să facem întâi cerurile – partea spirituală, şi apoi partea fizică.
 

Eu m-am întors la Domnul Isus Hristos la vârsta de 16 ani. Am învăţat muzica în armată de la vârsta de 12 ani şi jumătate. Deci am fost profesionist. Dar a venit războiul, eram în armată şi deci m-am întors la Domnul la vârsta de 16 ani şi prin darul pe care l-am primit din partea Domnului, deşi am învăţat muzica începând de la zero, atât cât se poate învăţa, am compus cântări, am compus câte ceva. Şi a fost războiul, a venit apoi schimbarea regimului şi am fost invitat să scriu şi eu pentru regimul care a trecut, comunist. Eu nu am făcut lucrul acesta, am fost urmărit tot timpul până când am fost închis, am fost condamnat la Tribunalul Militar din Cluj. Am fost condamnat la 12 ani muncă silnică, confiscarea averii şi 10 ani degradare civică. Aceasta a fost condamnarea mea. Nu am făcut 12 ani pentru că a venit un decret după 5 ani care a graţiat pe toţi care se aflau închişi pentru alte probleme decât pentru drept comun, precum pentru crimă, furt. Noi am fost încadraţi politic, ca şi Domnul Isus Hristos, şi El a fost încadrat politic, au spus evreii, conducătorii lor de atunci că El vrea să se facă pe Sine împărat, deci era o problemă politică.

Şi Domnul Isus a fost condamnat la moarte prin cruce dar toate acestea au fost cuprinse în planul lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Aşa am fost şi noi încadraţi tot politic şi condamnaţi prin Codul Penal art. 209 aliniatul 5, pentru „crimă de uneltire împotriva ordinii sociale”. Acesta a fost articolul. La tribunal a trebuit să spună judecătorul ce am făcut. Şi judecătorul era maiorul Văleanu, a spus despre mine de exemplu: „ai compus psalmi şi cântări religioase şi ai făcut propagandă prin ele.” Aceasta a fost crima mea de uneltire! Şi noi eram mai mulţi în grup, au spus: „sunteţi o agentură a anglo-americanilor”, aşa era vorba pe atunci.

Aşa am fost condamnat 12 ani, aceasta a fost în ’59 iar în ’64 a venit un decret de graţiere pentru toţi. Am stat în celulă şi cu Richard Wurmbrand de 2 ori la Gherla, pentru că acolo era obiceiul tot învârtească pe deţinuţi ca să nu ne împrietenim, să nu ne simţim bine nici în celulă. Ei inventau fel de fel de lucruri ca să ne îngreuneze viaţa şi în celulă, de exemplu ne puneau pe burtă în celulă pe ciment, era iarnă iar  în celulă nu era cald, vara era prea cald, aşa era legea închisorii. Eu fiind condamnat pentru crimă de uneltire că am scris cântări religioase şi am făcut propagandă prin ele, asta aşa au zis-o ei şi e adevărat, ei au numit-o propagandă, eu am numit-o propovăduire, aşa este scris în Scriptură: „propovăduiţi Evanghelia la orice făptură”, şi am făcut lucrul acesta.

Deci când m-aţi întrebat despre când am compus o cântare… ei ne ordonau: „pe burtă toţi!” şi ne puneam pe burtă şi ne ţineau ore întregi, cine ştia, că ei de aia ne şi ordonau – ca să ne simţim rău. De 2 ori am stat lângă Richard Wurmbrand şi atunci, nu aveam voie să vorbim unii cu alţii, că gardienii se plimbau printre noi şi ne călcau cu cizmele dacă făceam mişcări şi stăteam cu capul acolo jos pe ciment, fără să mişcăm la dreapta sau la stânga şi am zis: „Doamne, şi aşa că stau pe burtă şi mi-i frig,…” era iarnă, în decembrie, şi eram cu pantaloni scurţi de doc şi cu bluză de doc ruptă şi pe ciment eram îngheţat, „te rog, dă-mi o cântare!” Şi mi-a venit ideea şi aşa ne-au ţinut până a fost gata cântarea. Se numeşte, şi e tipărită:

Nu numai să vorbesc de Tine, Isuse, şi de-al Tău Cuvânt,
Ci viaţa Ta să fie-n mine cum ai trăit Tu pe pământ.

Asta era: nu numai să vorbesc de credinţă, ci să fiu credincios, nu doar să vorbesc despre dragoste, ci să iubesc. Nu numai să vorbesc despre ceruri viitoare, ci un cer şi o viaţă cerească să am chiar acum. Şi după ce am terminat cântarea ne-au ordonat să ne ridicăm. Au închis uşa după noi şi i-am spus lui Wurmbrand: „Hai să-ţi spun cântarea pe care am primit-o acum din partea Domnului stând pe burtă!” Şi Wurmbrand ascultă şi zice: „Băi Nicule – aşa-mi spunea, Nicu – să ne mai ţină ăştia pe burtă ca să mai compui asemenea cântări!” Aşa a fost cu asta, apoi cu altele. Ne băgau sub pat, eu aveam mâna asta ruptă, nu puteam să intru sub pat şi Wurmbrand era prea înalt, nu putea să intre nici el sub pat. Se suiau cu picioarele cu cizme pe noi… ăsta era regimul din închisoare. Dar nu vorbesc de rău ce am suferit pentru că suferinţa pentru numele Domnului este un har şi eu nu vorbesc harul de rău. „Vouă vi s-a dat harul nu nuami să credeţi, ci să şi pătimiţi pentru Numele Lui”, spune Filipeni cap. 1 versetul 21. Deci nu vorbesc harul de rău.

M-au întrebat mulţi, dacă aş întâlni un gardian acum dintre cei care ne-au bătut, ne-au prigonit, ce-aş face? L-aş saluta, aş sta de vorbă cu el… el nu-i vinovat, era un instrument în mâna unei puteri. Şi deci nu era vinovat, ei aveau un ordin… ce făceau de la ei… asta Dumnezeu îi va judeca, dar eu nu sunt făcut ca să mă răzbun pe cineva. Domnul Isus nu S-a răzbunat, ci S-a rugat: „Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac!” Într-adevăr, cei care prigonesc pe credincioşi, nu ştiu ce fac. Aşa că ăsta este un episod, am răspuns la întrebarea dvs.

Întrebare: Sabina Wurmbrand spunea că fiind închisă într-o celulă cu 20 de creştine şi 29 de necreştine, dimineaţa necreştinele o începeau cu blesteme şi înjurături, dar creştinele lăudau pe Dumnezeu. Ştim că puterea laudei, a cântării este foarte mare în asemenea momente dificile, ps. 107 spunea Sabina că era o încurajare pentru ele: „Lăudaţi pe Domnul!” Wurmbrand spune că a auzit o cântare din cer…

Dumnezeu are mijloacele Lui, El vorbeşte când într-un fel, când într-altul. Dar din toate se desprinde măreţia Lui, dragostea Lui, puterea Lui, harul Lui. Dacă ar fi să iau viaţa de la început, şi aş şti prin ce am trecut, nu aş schimba nimic. Poate va zice cineva: „Da, acum vorbeşti, eşti liber…” Dar e adevărat că e greu, dar dacă e pentru Numele Domnului, El ne poartă pe braţe, El nu ne lasă ca să producem pagubă în Împărăţia Lui. El ne dă ce trebuie să facem şi cum trebuie să facem. Aşa am trăit acei 5 ani în închisoare. Am fost 2 ani şi în Delta Dunării, ne-au scos de acolo din Gherla ca să facă loc la alţii şii ne-au dus în Delta Dunării un număr, în care am fost şi eu şi acolo în Delta Dunării tot regim de celulă… dar eram în barăci. Am fost în Mâna Domnului. Apoi ne-au întors din nou la Gherla şi aşa ne-au eliberat în 1964.

Acum în ziua când ne eliberau nu ştiam de fapt ce se întâmplă. Se deschidea uşa şi citea un gardian: „cine-şi aude numele, să iasă, să-şi facă bagajul”. Aşa s-a deschis uşa în 1964 şi m-a citit pe mine. „Fă-ţi bagajul!” Nu ştiam ce urmează că te scotea fie să te ducă la altă închisoare, fie să te ducă ce ştiu eu unde, în Deltă… nu ştiam ce face cu noi. Şi aşa m-a scos gardianul şi m-a dus în alt pavilion în Gherla, că erau pavilioane mari cu celule. M-au dus în pavilionul 2 şi acolo m-au oprit pe un culoar, era un glob aprins la uşă, a intrat gardianul înăuntru, a ieşit şi a zis să intru. Am intrat, era o cameră nu prea mare şi cu un birou aşa ca acesta. Erau 2 civili. M-am prezentat, cine sunt şi zice: „ce condamnare ai?” „12 ani!” „Pentru ce?” „Pentru credinţă!” „Pentru credinţă? La noi în ţară nu se condamnă nimeni pentru credinţă!” „Atunci eu nu mai ştiu ce să vă spun, scoateţi dosarul şi vedeţi pentru ce sunt condamnat.” Trage sertarul, se uită şi zice: „Eşti condamnat pentru crimă de uneltire împotriva ordinii sociale, pentru că că ai făcut propagandă, ai compus cântări şi ai făcut propagandă prin ele!

Zic: „Asta-i credinţa!” „Ei, să lăsăm lucrurile ăstea! Erau alte timpuri. Câţi ani ai făcut?” „5 ani” „Uite, partidul şi guvernul au hotărât să te graţieze de restul pedepsei, dar să nu mai faci, că te aducem din nou!” „Păi de ce să mă aduceţi din nou, că eu nu m-am schimbat, sunt acelaşi. Să mă aduceţi din nou şi să mai trec prin anchetă?” Căci ancheta era foarte grea, am stat 5 luni în anchetă la Cluj, era cu bătaie ca să scoată ei ce voiau. Zic: „Mai bine ţineţi-mă aici să-mi termin pedeapsa decât să mă aduceţi din nou şi să intru din nou prin anchetă!” Şi zice: „Atunci erau alte vremuri! Ieşi afară! Duceţi-l la magazie!” Şi aşa m-au dat afară, ca pe orbu. M-au dus la magazie şi mi-au dat valiza cu ce aveam în ea acolo. Apoi m-au condus unde mai duseseră şi pe alţii, că tot scoteau aşa rând pe rând.

Deci asta a fost. Ei mi-au confiscat toată averea, dar nu aveam altă avere decât cărţi, un harmoniu, nişte cizme, şi cam atât, şi toată mobila din casă, nu au lăsat decât patul ca să doarmă familia. Restul au luat tot şi la licitaţie le-au vândut. Au licitat nişte fraţi de-ai mei ca să păstreze dulapul de haine şi harmoniul. Asta înseamnă confiscarea totală a averii. Apoi degradarea civică. Ce însemnează? 10 ani după ce termini pedeapsa nu mai ai voie să ocupi un post de răspundere. Nici portar măcar. Nu ai voie să votezi, nu ai voie să fiu tutore, tot ce e cu răspundere, deci trăiai liber dar nu erai liber. Şi aşa a fost la prima votare după ce am fost eliberat, ne-au anunţat unde stăteam în locuinţa cealaltă, unde stăteam, că aici stăm numai de 2 ani, ne-am dus la circumscripţie unde ni s-a spus să mergem, şi când m-am prezentat să votez, cei care erau funcţionari acolo se uită pe tabel şi zice: „Nu ai dreptul să votezi pentru că ai fost condamnat politic, pentru crimă de uneltire şi nu ai dreptul să votezi!” Eu i-am salutat şi am plecat şi am zis: „Doamne, nici nu mă mai duc vreodată, chiar dacă sunt chemat să votez!” Şi nici nu m-am mai dus!

Eu m-am pomenit în cântare de când eram copil, îmi plăceau foarte mult cântările de la Biserică, de la muzicanţii din satul meu, cântam, tot timpul cântam prin grădină… cântam, dar cum am spus mai dinainte, tatăl meu a murit când eu eram de 3 ani şi jumătate iar mama s-a recăsătorit. Din prima căsătorie au fost 3 copii, eu sunt cel dintâi, cel mai mare, din a doua căsătorie la un loc 15 copii a avut mama. Şi după ce am terminat şcoala din sat, mama m-a dat la un frate al ei care era la armată, avea grad, ca apoi la acea unitate să urmez mai departe şcoala. Dar nu se putea urma şcoala decât dacă intrai la muzică. Erau acolo „copii de trupă” numiţi şi aşa am fost eu încadrat copil de trupă la muzica militară din Ardeal de la centrul de instrucţie a infanteriei din Sfântu Gheorghe. Ei, acolo, aşa cum am vorbit mai dinainte, am luat muzica de la începutul începutului, de la zero, şi a fost chiar elementul meu. Am început să compun cântări, dar după ce m-am hotărât pentru Domnul Isus la vârsta de 16 ani, am compus cum Dumnezeu îmi dădea să compun, şi au fost tipărite şi în cărţile de cântări ale Oastei Domnului.

Şi sigur că asta era viaţa mea, dar când am fost arestat, am fost foarte şocat, căci mă gândeam, ce-o să fac ani îndelungi la pronunţarea sentinţei? Şi am stat cam o lună jumătate şi parcă nu-mi aduceam aminte nici cântările pe care le ştiam. Dar într-o dimineaţă eram într-o celulă mică la Securitatea din Cluj, m-am trezit cu o melodie în minte. Am repetat-o şi am reţinut-o şi m-am rugat Domnului: „Doamne, dă-mi un text pentru această melodie!” Am primit ideea, s-a legat de melodie, s-a prins repede. M-am rugat iar Domnului: „Doamne, mai dă-mi o strofă!” Am primit şi strofa a doua. Am zis: „Doamne, mai dă-mi o strofă şi-i gata cântarea!” Cântarea aceasta, care este numărul 1 din cântările de la închisoare, se numeşte „Bucuria păcii”. Şi aşa începe:

„Bucuria păcii, Tu-mi aduci, Isuse,
Chiar când bat în juru-mi groaznice furtuni…
Tu, lumina vieţii celei neapuse,
Mângâiere-n suflet pururea-mi aduni!”
Dar ultima strofă zice:
„La plinirea vremii va-nceta durerea
Căci hotar la toate, Doamne Tu ai pus,
După suferinţă, vine mângâierea
După chinul morţii, viaţa făr-apus!”

Şi am repetat cântarea aceea. Pentru mine a fost o zi de mare sărbătoare, pentru că am văzut că nu mi-am pierdut memoria, ci dimpotrivă, Dumnezeu mi-a arătat că pot să lucrez şi fără hârtie şi fără creion! Şi aşa, în timpul celor 5 ani, am compus peste 360 de cântări, pe care le-am scris în ritm rapid, după ce am fost eliberat. Şi ăsta poartă numele „Cântările Harului” numărul 1, cântările din închisoare.

Acum mai încoace, fiecare volum a primit un număr. Înainte de închisoare a fost altă numerotare şi toate volumele poartă numele „Cântările Harului”. Acum am ajuns la numărul 15, e numai de luna trecută. Fiecare volum are cam 400 de cântări. Nu le-am făcut o numerotare precisă, mi-aţi pus întrebarea: „Ce număr am de cântări?” Nu ştiu precis, că m-am gândit că şi împăratul David a spus odată lui Ioab, căpetenia oştirii să facă numărătoarea poporului şi deci a ostaşilor. Şi Dumnezeu S-a mâhnit. David a fost pus în situaţia de a alege una din cele 3 mari pedepse pe care Dumnezeu voia să i le dea. Şi David nu a avut curajul să ceară… el a crezut că biruinţele lui s-au datorat oştenilor lui, biruinţele lui s-au datorat de fapt puterii lui Dumnezeu. De ce a mai vrut el să facă numărătoarea când Dumnezeu i-a spus că-i poartă de grijă şi-i dă biruinţă?! Şi eu m-am gândit: „din înţelepciunea mea, din talentul meu sau harul lui Dumnezeu?” Şi de aceea nu am curajul să spun că am atâtea şi atâtea cântări, dar ele circulă. Şi aşa cum ştiţi şi dvs, cum aţi aflat, circulă şi se bucură toţi de harul lui Dumnezeu, cine vrea să-l primească, să-ntindă mâna credinţei!…

Cântarea este un mijloc, ca şi vorbirea, ca şi scrisul, prin care noi şi mai întâi ca trăirea de fiecare clipă, este un mijloc de înălţare a Cuvântului lui Dumnezeu şi unul frumos şi plăcut, şi m-am gândit de la început să pot vesti Evanghelia, să pot vesti Cuvântul prin acest dar pe care l-am primit din partea Domnului.

Aşa am compus melodii la toţi psalmii. Psaltirea, toţi psalmii deci, a fost versificată, dar are un istoric. Împreună cu Dorz am lucrat, dar ideea a fost a lui Wurmbrand, să versifice Dorz „Cântarea Cântărilor”, din ea câte ceva, Wurmbrand să facă un comentariu la „Cântarea Cântărilor”, şi eu să pun muzica. Dar când Wurmbrand mi-a spus ideea aceasta, nu după mult timp a fost arestat, şi i-am comunicat lui Dorz: „dacă nu mai putem face la Cântarea Cântărilor, hai să facem la Psalmi!” Şi aşa s-a ajuns să se lucreze la psalmi! Şi sunt toţi psalmii puşi pe note, aceştia (imagine) sunt toţi cei 150 de psalmi, dar nu numai 150 de melodii sunt, ci 200 de melodii, pentru că unii psalmi sunt lungi şi au fost împărţiţi în mai multe texte, strofe. Aşa de exemplu psalmul 119 are 22 de părţi. Deci 22 de cântări. Aşa au ieşit 200 de cântări la psalmi. Aceasta este o lucrare dinainte de închisoare, din perioada 1947 – 1950, eram tinerel.

Apoi altă lucrare tot aşa. În Biblie sunt multe lucrări sub formă de psalmi. Aşa cum ar fi Cântarea lui Moise din Exod, cântarea lui Moise din Deuteronom, Cântarea Deborei, Cântarea Anei, şi aşa mai departe, şi din Apocalipsa. Aceste locuri din Biblie care sunt sub formă de cântări, au fost versificate şi a ieşit „Cântările Bibliei” cu 140 de cântări. Şi sunt apoi alte cântări, texte şi personale multe, cele mai multe sunt texte personale, de Marini, de Dorz, de Ioanid, şi alţii. Aşa că nu ştiu numărul exact de cântări, dar toate fac un singur lucru: înalţă pe Dumnezeu Tatăl, pe Isus Hristos Fiul şi pe Duhul Sfânt, că orice cântare, de exemplu ieri am început să scriu, trebuie să o mai corectez, o cântare din versetul 9 al capitolului 14 din Ioan:

„Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl, de atâta vreme sunt cu voi, Filipe, şi nu M-ai cunoscut?”

Dacă cine vedea pe Fiul vedea pe Dumnezeu, tot aşa şi astăzi, pe fii lui Dumnezeu, sau copiii lui Dumnezeu trebuie să poarte chipul Domnului Isus Hristos. Şi zice Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Galateni: „copilaşii mei, pentru care simt din nou durerile naşterii, până va lua Hristos chip în voi!…” Deci asta este creştinul, să poarte chipul Domnului Isus Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. Şi am scris o cântare cu această idee. Vă citesc doar o strofă şi refrenul că trebuie să o mai revăd:
„Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl” Ioan 14/9, e motto-ul

„De suntem fii ai Tatălui ceresc,
Suntem lumină în ochii ce privesc,
Şi-I semănăm ca flacăra din jar
Iar chipul Lui în noi se-arată clar.”

Refren: suntem o mărturie în strai de lut, mai vie,
Aici pe-acest pământ, ca s-arătăm ne-nfrânt
Pe Tatăl nostru sfânt, slăvitu-I chip divin
În noi să fie plin!”

Vreau Cuvântul lui Dumnezeu să-L pot înălţa prin cântări. Şi prin vorbire, şi prin scris, aşa cum mai ştiţi şi dvs. Şi să dau un sunet desluşit din trâmbiţă, cum spune la 1 Corinteni: „dacă cineva nu dă un sunet desluşit, cine se va pregăti de luptă?” Să dau un sunet clar din trâmbiţă. Eu în viaţa mea am fost trompetist, că primul am învăţat la piculină, un flaut mic iar al doilea a fost trompeta. Apoi alte instrumente. Dar trâmbiţa a fost arătată de mai multe ori, şi în Noul Testament, când va veni Domnul Isus Hristos, cu trâmbiţa unui arhanghel, şi „la cea din urmă trâmbiţă morţii vor învia iar noi cei care vom fi în viaţă, vom învia într-o clipă, într-o clipeală de ochi” Aceasta este nădejdea creştinului.

Adevărul este cea mai frumoasă poezie. Şi Isus este adevărul. Am şi o cântare cu ideea aceasta, „Isuse, Tu eşti poezia mea!” Motto-ul este din Ps. 45 versetul 2: „Tu eşti cel mai frumos, harul este turnat pe buzele Tale, de aceea Te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie!”:

„Isuse, Tu eşti poezia mea, şi cântecul cântat şi necântat,
Pe cer senin sau cu furtună grea, pe Tine Te înalţ, eşti minunat!
Tu eşti cel mai frumos, eşti Dumnezeu, cu Tatăl una, şi cu Duhul Sfânt,
Tu viaţa plină-a sufletului meu, eşti adevăr, şi cale şi avânt!
Eşti taina bucuriei mele azi, şi mâine-mi eşti, şi-n vecii care vin,
Mi-eşti soare-n noaptea-mi, în zori şi la amiaz’,
În Tine-am totul, totul pe deplin!
În faţa Ta frumuseţile pălesc, pier stelele născute-aicea jos,
Şi cât eşti Tu, n-am grai ca să rostesc,
Eşti mult mai mult, iubitul meu Hristos!”
Refrenul: Eşti minunat, eşti minunat Isuse,
Te-nalţ prin laude nespuse!”

Mai e o cântare, uite chiar s-a deschis acolo, intitulată „Adevăr şi poezie”. Goethe a scirs o lucrare intitulată „Poezie şi adevăr”, dacă vă aduceţi aminte, şi aşa spun în această cântare:

„Adevăr şi poezie, sunt spre un folos divin,
Doar atunci când este vie unitatea lor deplin.
Poezia e frumoasă, e folositoare când
Poartă-n haina-i luminoasă veşnic adevărul blând.
Fără adevăr e cale înspre moarte şi păcat
Frumuseţea ei e vale de-ntuneric blestemat.
Orice artă ce nu duce spre-adevărul cel preasfânt
E-un Isus fără de cruce şi-un drum înspre mormânt.
Adevărul singur poate viaţa s-o păstreze-n har
Poezia-noată-n noapte fără adevărul jar.
Toate ce n-au obârşia în preasfântul adevăr,
Nu pot glăsui solia coborâtă clar din cer.
Noi, copii jertfei sfinte, să veghem, să ne rugăm,
Domnului, cu-un duh fierbinte, adevărul să-nălţăm!”

Adică asta am înţeles: că poezia este foarte frumoasă, dar dacă nu poartă adevărul în ea, e un drum spre păcat. Câte poezii se scriu, dar scriu spre moarte! Şi aş vrea ca şi poezia-textul, şi melodia să ducă sufletele la Domnul Hristos. Aceasta este menirea mea, chemarea mea pe pământ. Şi vreau să mă port într-un chip vrednic de ea!

Să fim lămuriţi cu privire la una adevăr: lumea se împarte numai în 2, nu în 3: copii ai lui Dumnezeu sau Trupul lui Hristos, şi restul. Nu există ceva de mijloc. Ori Biserica, Trupul lui Hristos, ori restul lumii, care e moartă în păcat! Spune Domnul Isis Hristos: „Adevărat, adevărat vă spun, că vine ceasul şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce-l vor asculta, vor învia!

Mulţi aud, dar puţini ascultă! Cei care ascultă înviază din moartea păcatului şi atunci pentru ei… cu ei se poate sta de vorbă! Aşa că zic eu, omul trebuie întâi să-şi recunoască păcatele când aude glasul Evangheliei şi să se întoarcă la Domnul Isus Mântuitorul. Aşa cum îngerii, în noaptea naşterii Lui ca om. Au spus păstorilor: „Astăzi în cetatea voastră vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul!

Mulţi vor să primească pe Hristos ca Mântuitor, să le ierte păcatele şi să le asigure un loc în rai! Da, dar asta e numai jumătate, „...Mântuitor, care este Hristos Domnul!” Să fie Domnul, împăratul vieţii, de aceea spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola Întâia capitolul 3 versetul 15: „sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn!” Dacă cineva se interesează, în primul rând trebuie să aibe conştiinţa că e păcătos, că dacă cineva nu are conştiinţa că e păcătos, poţi să faci filozofie cu el, că nu-i ajută la nimic!… Aşa că şi cântările, şi starea de vorbă, trebuie să le spună oamenilor: „oamenilor, voi sunteţi păcătoşi, simţiţi lucrul acesta? Ce faceţi cu păcatele voastre?” Şi atunci sigur că omul stă şi se gândeşte, simte greutatea păcatului, iar rezolvarea sau uşurarea e numai la Domnul Isis Hristos! Şi atunci se poate vorbi mai departe despre toate celelalte!… Eu asta vreau să spun: cine nu s-a îmtors cu adevărat, nu a avut o întâlnire personală cu Isus Hristos ca Mântuitor, şi apoi să-L sfinţească ca Domn, nu se poate sta de vorbă despre celelalte adevăruri din Scriptură.

Niciodată nu găsim „Hristos a murit în locul nostru” în Scriptură, mai corect: „El a murit pentru noi” ca să fim mântuiţi. Atunci se înţelege că eu acum trăiesc o viaţă nouă, nu El a murit pentru mine iar eu îmi văd de cap, de căile mele, să zic: „da Doamne, ai murit pentru mine” dar eu nu mi-am predat viaţa!… Trebuie o predare. Dacă am recunoscut că Hristos a murit pentru toţi păcătoşii, deci şi pentru mine, acum toţi cei ce sunt ai lui Hristos trăiesc o viaţă nouă! Şi eu obişnuiesc să spun în fiecare zi şi de mai multe ori un verset:
 
Galateni 2:20: „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine iar viaţa pe care rămâne să o trăiesc în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine!
 
Adică Hristos trăieşte în mine, şi dacă trăieşte în mine Domnul Hristos, nu mai este nici grec, nici evreu, nici român, nici neamţ, nici catolic, nici ortodox, nici baptist, nici penticostal, Hristos nu mai este aşa, dacă Hristos trăieşte în mine eu atunci sunt ca El, mădular în Trupul Său! Asta este o taină. Zice: „de aceea va lăsa omul pe mama sa, pe tatăl său şi se va lipi de nevasta sa”, taina aceasta este mare, spune Pavel la Efeseni, vorbesc despre Hristos şi Biserică.” Deci dacă nu lasă omul pe tatăl său, pe mama sa, adică dacă nu se leapădă de sine, şi nu-şi ia crucea în fiecare zi, dar crucea să şi-o ia ca să moară pe ea, nu ca să se fălească cu ea, ci ca să sufere – cum adică să sufere?

Toate pornirile cărnii noastre trebuie să le răstignim ca să putem trăi viaţa cea nouă cu Domnul Isus Hristos. Domnul Isus a spus în ultima seară către ucenici: „Vegheaţi şi rugaţi-vă, căci duhul este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” Deci aici trebuie să veghez: să îmbin rugăciunea cu citirea Scripturii, cu părtăşia frăţească, să trăiesc viaţa cea nouă în Domnul Hristos. Aşa,doar ca eu să spun nişte vorbe şi să-mi văd de afacerile mele pământeşti, fără să mai ţin seama de viaţa cea nouă, asta nu ajută la nimica! Şi eu îndemn pe toţi: întoarceţi-vă la Domnul Isus cei ce nu aţi făcut un legământ cu El. Nu e vorba numai să botezi un copil şi după aceea îl laşi în pace în treaba lui. Că toate închisorile sunt pline numai de oameni botezaţi! Dar omul creştin este tot timpul conştient că el aparţine Trupului Domnului Hristos, e un mădular viu şi aşa cum citim în Noul Testament, care este conduita Bisericii! Nici o lege nu-i adevărată, nici o orânduire rânduită de om, dacă nu-şi are izvorul clar în Noul Testament, în Evanghelia Domnului Hristos! Domnul Hristos nu e pentru noi o tradiţie, „la început a fost tradiţia şi tradiţia a fost Dumnezeu”! Ci „la început a fost Cuvântul şi Cuvântul este Dumnezeu” şi aşa cum citim în Ioan capitolul 1 versetul 1. Deci cuvântul scris al lui Dumnezeu este adevărul, oamenii au multe obiceiuri, multe datine şi tradiţii, şi acoperă de multe ori Evanghelia! Că doar de acolo vin eu… nu există credinţă adevărată decât aceea care se bazează 100% pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe Noul Testament, care este legea Duhului de viaţă! „Cine nu are Duhul lui Hristos, nu este al Lui” spune în Epistola către Romani, capitolul 8 versetul 9. Nu-i vorba de învăţătura lui Hristos, că asta poate să o aibă oricine a citit şi are o memorie, dar mai perfect o are diavolul, învăţătura lui Hristos!… Cu ea şi înşeală!… Dar pe lângă învăţătura lui Hristos trebuie să avem Duhul lui Hristos. Acest Duh al Domnului Hristos ne face să fim ai Lui.
Am fost închis cu Szilagy Sandor şi cu Visky…

Odată cu căderea în păcat, omul Adam a fost scos afară din rai, a fost scos din părtăşia cu Dumnezeu şi… i-a spus că „blestemat este pământul din pricina ta!” Atunci sămânţa femeii, adică Domnul Hristos când S-a întrupat era sămânţa femeii, „va zdrobi capul şarpelui”. Cei care cred în Domnul Hristos şi L-au primit ca Mântuitor şi L-au sfinţit ca Domn, au pe Hristos în ei, aşa cum am spus: „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine!” Şi când ei încheie viaţa pământească, zic ca şi Isus Hristos: „Tată, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac! În mâinile Tale îmi încredinţez duhul!” Adică eu fac parte din Domnul Hristos şi ce a spus Domnul Hristos despre Sine, a spus nu numai despre Sine – El este capul – ci şi despre Trupul Său! Cine face parte din Trupul lui Hristos, acelaşi lucru, aceeaşi viaţă, au acelaşi sfârşit al lucrării ca şi Domnul Isus Hristos! Şi Domnul Hristos a spus: „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi! Mergeţi în toată lumea şi faceţi ucenici din toate neamurile!”, nu toate neamurile ucenici, ci din toate neamurile ucenici. Şi aceşti ucenici, la un loc alcătuiesc Biserica, Trupul Domnului Isus Hristos. Ei poartă numele de creştini, numele creştin este nume propriu, celelalte substantive comune: fraţi, ucenici, sfinţi, credincioşi şi aşa mai departe, nu sunt nume proprii ci comune. Creştin, însă, zice: „dacă sufere cineva pentru numele de creştin, să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta!” 1 Petru capitolul 4 spune asta. Numele de creştin, care apare de 3 ori în Noul Testament, e nume propriu, noi purtăm Numele Domnului Isus Hristos!
 
Spune în Epistola a doua către Corinteni că „Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine”. Ce a suferit Fiul, a suferit şi Tatăl. Şi prin faptul că a suferit Domnul Isus Hristos şi Tatăl a simţit suferinţa, şi când Domnul Isus a spus – că asta a fost culmea – „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Dar era părăsirea aceea că Tatăl nu a intrat în moarte, cum a intrat Fiul în moarte. Dar în tot ceea ce a suferit Domnul Isus a fost şi Tatăl. Aşa este scris, citim lucrul acesta în 2 Corinteni capitolul 5 versetul 18: „Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El, prin Isus Hristos, că adică Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor şi ne-a încredinţat nouă, spune Sfântul Pavel, propovăduirea acestei împăcări.” Şi spune: „pe Cel ce nu a cunoscut păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim moştenirea lui Dumnezeu în El.” Deci Dumnezeu a suferit în Domnul Hristos, în Fiul Său, dar nu a intrat în moarte, şi aceasta a fost culme asuferinţei, că Domnul Isusa gustat şi moartea pentru noi, ca să fim noi mântuiţi. Şi El a fost ispitit în toate lucrurile, ca şi noi, dar fără de păcat, de aceea zice să îndrăznim să ne apropiem de scaunul harului, adică de Domnul Isus ca Mare Preot acuma.

Un creştin este un om care nu mai trăieşte el, ci Hristos trăieşte în el. Dacă soţul are pe Hristos în el şi soţia la fel, nu mai sunt 2 părţi ci e o singură parte: Hristos! Aşa cum capul niciodată nu doreşte să se despartă de trup pentru că nici capul nu mai trăieşte, tot aşa şi soţii creştini – nu vorbim de oamenii necreştini sau de cei care sunt creştini numai cu numele cide oameni care sunt creştini prin naşterea din nou – deci nu este puterea noastră sau vreun merit al nostru, ci este lucrarea lui Dumnezeu. Şi spune că credinţa va avea sfârşit, cunoştinţa şi ea va avea sfârşit, căci cunoaştem în perte şi proorocim în parte, va veni vremea când acest „în parte” se va sfârşi! Acum dar zice rămân 3: credinţa, nădejdea şi dragostea. Credinţa merge până la mormânt, nădejdea te trece dincolo de mormânt dar dragoste rămâne cu noi în veşnicie! Şi dacă este dragostea din Dumnezeu, căci spune în Romani capitolul 5 versetul 5: „dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile voastre prin Duhul Sfânt.” Deci noi iubim nu cu dragostea noastră, ci cu dragostea lui Dumnezeu, care este turnată prin Duhul Sfânt! Deci tot ce avem bun se coboară de la Dumnezeu, care este Părintele luminilor, în care nu este schimbare şi nici umbră de mutare! Iacov cap. 1 versetul 17. Deci tot ce este bun şi statornic în noi: dragostea, nădejdea şi toate câte sunt bune, sunt de fapt ale lui Dumnezeu. Noi trăim din ce este Dumnezeu.

De aceea, când m-am căsătorit, la primărie în comuna soţiei mele, lângă Sebeş, eu i-am spus: pentru ca să se poată certa omul, trebuie 2 părţi; eu n-o să fiu a doua parte! Suntem de 55 de ani căsătoriţi şi nu am fost a doua parte! Aşa că pentru ceartă trebuie 2 părţi, când e numai o parte, nu se poate certa! Deci e harul lui Dumnezeu şi aici… la Domnul Isus au venit nişte farisei şi nişte saduchei şi au spus: „Moise a poruncit să se dea femeii o carte de despărţire dacă nu mai vre bărbatul să trăiască cu soţia; Tu ce zici?” „Din pricina împietririi voastre v-a spus Moise lucrul acesta, dar la început n-a fost aşa; Dumnezeu nu a făcut pe Adam şi pe Eva ca să se despartă. I-a făcut un singur trup!

Întrebare: ne puteţi cânta un cântec scris pentru soţie?

Vreau să cânt întâi un cântec de laudă! Adică El să aibă întâietate în toate! Lucrul acesta îl spun întotdeauna la cei care vin la noi; că se obişnuieşte pe la noi prin adunările creştine, „cu ce cântare să începem?” Nu se gândesc la o cântare de laudă, ci: „cântăm cântarea cu numărul cutare…”, dacă e cântare de laudă e bine, dacă nu, nu-i rău… Dar trebuie să ne facem acest obicei de a da întâietate Domnului. Deci cântăm o cântare de laudă:

Te laud dis-de-dimineaţă,
Te laud, Doamne, Te laud,
Căci iar prin har mi-ai dat viaţă,
Te laud, Doamne, Te laud.

Laudă, laudă, Ţie-ţi cânt mereu, veşnic Dumnezeu,
Laudă, laudă, veşnic Dumnezeu.

Te laud ziua laamiază,
Te laud Doamne, Te laud,
Că dragostea Ta ne păstrează,
Te laud Doamne, Te laud.

Laudă, laudă, Ţie-ţi cânt mereu, veşnic Dumnezeu,
Laudă, laudă, veşnic Dumnezeu.

Te laud seara la culcare,
Te laud Doamne, Te laud.
Căci tot ce am e a Ta-ndurare,
Te laud Doamne, Te laud.

Laudă, laudă, Ţie-ţi cânt mereu, veşnic Dumnezeu,
Laudă, laudă, veşnic Dumnezeu.

Te laud, orişicând prin toate,
Te laud Doamne, Te laud.
Şi astăzi, şi-n eternitate,
Te laud Doamne, Te laud.

Laudă, laudă, Ţie-ţi cânt mereu, veşnic Dumnezeu,
Laudă, laudă, veşnic Dumnezeu.

Slăvit să fie Domnul!

Muzica aparţine lui Dumnezeu şi armomnia este a lui Dumnezeu, dar diavolul a făcut şi el o armonie care nu mai e armonie, el mişcă picioarele, nu inima! Mai cântăm o cântare, „Cânt aleluia”, acum… vocile noastre sunt slabe, am 80 de ani… Era 6 iulie 1961 în Delta Dunării, de ziua de naştere a soţiei şi atunci m-am gândit şi i-am compus această cântare deşi eram despărţiţi cu trupul, dar cu duhul nu eram despărţiţi. Zice aşa:

De ziua ta, iubito, ţi-aduc ca sfânt prinos
Iubirea mea fierbinte şi-adâncă în Hristos.
Căci nu-i nimic pe lume mai sfânt şi mai curat
Ca dragostea duioasă ce viaţa ne-a legat.
Ca inimile noastre, topite-n foc divin,
Să nu mai fie două, ci una pe deplin.
Doresc ca-n drumul vieţii, să calci cu pas supus,
Cu inimă smerită, pe urma lui Isus.
Să fii ca şi Maria, cu sufletu-n văpăi,
Să sorbi cu drag Cuvântul, cu ochii-n ochii Săi.
Potirul de iubire, cu mir de nard curat,
Pe sfintele-I picioare, să-l torni neîncetat.
Ca sfânta lui mireasmă şi haru-i luminos,
S-atragă pe-orice suflet deplin, lângă Hristos.
Te binecuvinteze Isus cu sfântu-I dar
Să-ţi fie viaţa plină de adevăr şi har.
În haine de lumină spălate-n sânge sfânt,
Să umbli totdeauna pe-acest străin pământ.
Ca la sfârşitul vieţii să poţi primi deplin
Cununa răsplătirii cu cerul ei senin.

Aceasta a fost urarea mea când eram în Deltă. Mai multe zile pe care le-am trăit în închisoare de 6 iulie. Acum a împlinit soţia mea 79 de ani, sâmbătă. Am spus o urare, pot s-o cânt şi pe asta.

Altă cântare, (cântând cu soţia) „Cu Domnul să mergem nainte”
Cu Domnul să mergem nainte
Cu Domnul să mergem cântând,
Când totul se stinge-n morminte
Cu El biruim orişicând,
Când totul se stinge-n morminte
Cu El biruim orişicând,

Cu El biruim, cu El biruim,
Oricât de-ndîrjită e lupta,
Cu Domnul Isus biruim.

Isus e în veci Împăratul,
Căci El e de-a pururea viu,
Prin moarte-a pătit El păcatul,
Mormântu-i rămas-a pustiu.

Cu El biruim, cu El biruim,
Oricât de-ndîrjită e lupta,
Cu Domnul Isus biruim.

Când mergem cu El e lumină,
Iubire şi cântec şi har,
Cu Domnul izbânda-i deplină
Iar pacea e fără hotar.

Cu El biruim, cu El biruim,
Oricât de-ndîrjită e lupta,
Cu Domnul Isus biruim.
Încă o cântare, „Tăria mea”, mi-am adus aminte cântând:

Tăria mea, tăria mea,
Eşti Tu, eşti Tu Părinte,
În încercarea cea mai grea,
Cu Tine merg nainte.

Tăria mea, tăria mea,
Prin încercarea cea mai grea,
Cu Tine merg nainte.

Tăria mea, tăria mea,
Eşti Tu, eşti Tu Isuse,
Când mi-e rănită inima,
Tu-mi dai comori nespuse.
Tăria mea, tăria mea,
Eşti Tu o, Duh de viaţă,
Prin Tine am şi voi avea
Izbândă mai măreaţă.

Tăria mea, tăria mea,
Prin Tine am şi voi avea
Izbândă mai măreaţă.

Tăria mea, tăria mea,
Mă-nchin, mărire Ţie,
Cu Tine mă voi lăuda şi-adum şi-n veşnicie.

O, Dumnezeu, tăria mea,
Cu Tine mă voi lăuda, acum şi-n veşnicie.
Slăvit să fie Domnul!

Soţia, Lena Moldoveanu: Când soţul era închis, a fost o încercare grea pentru că erau zile când am fost fără servici şi aveam fetiţa de 5 ani. A fost greu, dar până la urmă m-am angajat, am avut salariu… fraţii s-au speriat când au auzit că el este arestat şi nu mai veneau de teamă la noi, ne pândea Securitatea, a fost o perioadă grea, ei i-au dat 12 ani de închisoare dar Dumnezeu poate să scurteze. Sora Binţia, soţia fratelui Wurmbrand mă suna la telefon sau scria câte o carte poştală şi zicea: „Lena, bucură-te, ţine obloanele deschise că vine Niculiţă şi-ţi bate la geam...” şi aşa ne încurajam unele pe altele, iar după 5 ani a venit acasă. Viaţa noastră a fost cu greutăţi şi cu sărăcie, dar am fost fericiţi. Noi am fost una. Viaţa noastră de când am fost căsătoriţi şi până astăzi, afară de când am fost despărţiţi când a fost închis el, noi ne rugăm împreună în fiecare seară, şi atunci noi în fiecare seară adormim liniştiţi, nu supăraţi… am trăit o viaţă aşa cum scrie Cuvântul lui Dumnezeu. Din afară am avut multe greutăţi, dar dinăuntrul cadei noastre a fost pace şi linişte şi asta ne-a ţinut în putere până acum şi dacă vrea Dumnezeu, ne mai ţine cât crede El. Nu dorim altceva decât să sfârşim cu bine calea pe care am mers din tinereţe.

Nicolae: Dacă Dumnezeu îşi începe lucrarea, El nu o abandonează, nu este o altă putere mai mare care să-L împiedice. Aşa spune cartea sfântă şi noi credem: „Acela care a început în voi această lucrare bună, o va şi isprăvi până în ziua arătării lui Isus Hristos!” spune în Filipeni cap. 1 versetul 6. E adevărat că noi suntem oameni şi ne clătinăm câteodată, la câte un vânt, dar El nu se clatină! El, care e în noi… se clatină trupul, dar nu se clatină viaţa! Şi avem această încredere că lucrarea care a început-o în noi, o va isprăvi! Am fost totdeauna chiriaş pe pământ, şi acuma suntem chiriaşi la chiriaşi, dar avem ce ne trebuie şi ajunge zilei necazul ei şi căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui iar celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra, spune Domnul Isus Hristos. Şi vrem să nu uităm niciodată numărul 1: să căutăm întâi Împărăţia lui Dumnezeu, pe Domnul Isus, şi apoi de celelalte lucruri se îngrijeşte Dumnezeu. Şi dacă avem ce mânca şi ce să bem într-o zi, ne ajunge. Am trăit din bunătatea Lui zi de zi. Şi acum, când suntem pe – zic eu – ultima sută de metri, dar poate nici atâta sau poate mai mult, suntem tot în mâna Domnului!

Dumnezeu le-a pus pe inimă celor care sunt aici la etaj să ne primească, dacă am fost scoşi de la vechea locuinţă unde am stat 52 de ani. Şi-I mulţumim Domnului în fiecare zi! Nu vrem să uităm rugăciunea, rugăciunea nu numai la masă, ci o rugăciune specială seara, dimineaţa avem fiecare timpul nostru de rugăciune, dar seara ne adunăm şi ne rugăm, afară de rugăciunea ocazională de la masă. În fiecare zi noi ne bucurăm de ceea ce ne dă Dumnezeu. Că de la El se pogoară orice dar bun. Acum, şi lucrarea care se face aici, aceste filmări, să fie pentru câştigul lui Dumnezeu, pentru biruinţa adevărului, pentru propăşirea Împărăţiei Lui. Şi atunci, e bine!… Nu căuta în această carte [scrisă de el n.r.] filozofie, că nu ai să găseşti.

Filozof înseamnă iubire de înţelepciune. Dumnezeu a făcut pentru noi pe Hristos înţelepciune, nu doar iubire de înţelepciune, ci L-a făcut înţelepciune – 1 Cor. 1:30, L-a făcut înţelepciune, dreptate, neprihănire în traducerea asta dar este dreptate în original, L-a făcut sfinţire şi L-a făcut răscumpărare. În Hristos avem totul deplin, şi dacă Domnul Isus este în noi, El este Cel care conduce vorba noastră, gândirea noastră, cum zice Sfântul Apostol Pavel: „să facem orice gând rob ascultării de Hristos”, sau „să aveţi în voi gândul care era şi în Hristos Isus”. Deci sunt lucruri clare în Noul Testament, dar cum zicea Augustin, „Noul Testament are rădăcina în Vechiul Testament, Vechiul Testament este înţeles prin Noul Testament.”

Să fie, zic şi repet, spre folosul lui Dumnezeu şi spre folosul nostru şi al celor care vor viziona, care vor asculta aceste lucruri! Vrem să trăim fiecare zi spre folosul lui Dumnezeu, dar viaţa creştină are 3 trepte: prima este copil al lui Dumnezeu, adică naşterea din nou, dar vedeţi, copilul se mai împotriveşte, mai face nazuri, dar e totuşi moştenitor; a doua treaptă este derob, rob al lui Dumnezeu şi al lui Hristos, un rob nu-i moştenitor, el face lucrurile ca un rob netrebnic, la Luca zice: „suntem nişte robi netrebnici, am făcut ce eram datori să facem...” dar şi un rob poate… poate fi un rob rău, şi atunci Dumnezeu are mijloace de redresare. Şi a treia treaptă, care e aşa… mai importantă… ba importante-s toate, dar e superlativul este treapta de vas. „El este un vas pe care l-am ales”, spune despre Pavel, „ca să ducă Numele Meu împăraţilor, dregătorilor şi neamurilor şi copiilor lui Israel”. Un vas… îl lasă gospodina cât vrea, când vrea dar vasul nu zice nimic. Aşa trebuie să fim nişte vase în mâna lui Dumnezeu fără nici o pretenţie şi El ne foloseşte cu plăcere!

Sfârşitul tuturor lucrurilor este eproape! Fiţi înţelepţi dar şi vegheaţi în vederea rugăciunii”, că dacă nu uităm rugăciunea, toate-s bune. Dacă uităm rugăciunea, nimic nu e bun, nici credinţa, nici dragostea, nimic! Zice Sfântul Apostol: „stăruiţi în rugăciune şi vegheaţi în ea” că poţi să te rogi cu cuvinte frumoase dar mintea să-ţi zboare încoace şi încolo. Şi să veghem în rugăciune şi în vederea rugăciunii. Aş vrea ca ceea ce mi-a dat Dumnezeu să fie de folos la toţi credincioşii şi la necredincioşi să se întoarcă. Şi acum dvs faceţi ce gândiţi că e bine cu ceea ce aţi făcut astăzi. Să aibă o vibrare spre Dumnezeu, spre viaţa cu El.

Sursa: http://nicolaemoldoveanu1.blogspot.com

Postat de: damianion | septembrie 22, 2016

Nelu Vătran la Biserica Baptistă Betel Arad

„Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.”

Duminică, 2 octombrie, atât la serviciul de dimineață, cât și la cel de după-masă, ești invitat să ni te alături și împreună să Îl lăudăm pe Cel care merită toată gloria!
Invitați speciali:
  • Corul „Betania”, Sibiu
  • Corul „Sfânta Treime”, Deva
  • Nelu Moț şi prietenii, Arad
  • Corul de tineri „Golgota”, Târgu Jiu
  • Orchestra „Glasul iubirii”, Timișoara
  • Corul de copii „Cristal”, Deva
  • Daniela Moldoveanu
  • Irinca Valer (coleg de temniță cu Nicolae Moldoveanu)
  • Editura „Comorile harului”
  • Pastor, Beniamin Poplăceanu.
Ȋn toate dezbaterile publice despre căsătoriile între homosexuali, Remus Cernea joacă rolul tolerantului și pune pe masă „pipa păcii”: „dar măcar cu legalizarea parteneriatului civil sunteți de acord?”. Parteneriatul civil e o formă de recunoaștere a cuplurilor gay. Unii se grănesc să-l accepte, văzând în el un compromis mai mic. Și necesar, de vreme ce „CEDO ne obligă să recunoaștem fie parteneriatul, fie căsătoria gay”!

 
Numai că „domeniul dreptului familiei fiind «strâns legat de tradițiile culturale și istorice ale fiecărei societăți și de concepțiile sale profunde», niciun text european sau internațional nu obligă statele să creeze un statut particular pentru cei care coabitează, fie ei de sex diferit sau de același sex”, dezvăluie Andreea Popescu, fost jurist la CEDO și actualmente jurist la European Centre for Law and Justice. „Articolul 8 din Convenția europeană a drepturilor omului vizează protejarea vieții private și familiale a individului împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților publice sau ale unor terți, și nu obligarea statelor să confere un anumit statut cuplurilor”. 

 
Cum drepturile ce decurg din legalizarea parteneriatului civil sunt aidoma celor de care beneficiază persoanele căsătorite la starea civilă (bunuri comune, posibilitatea de a beneficia de asigurarea medicală a celuilalt, dreptul de moștenire, protecția Legii privind prevenirea și combaterea violenței în familie, concediu plătit în cazul îmbolnăvirii grave a partenerului), e doar o chestiune de timp până când se va solicita suplimentarea acestor drepturi. 

 
„Legalizarea parteneriatelor civile între persoanele de același sex este strâns legată de legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex și, implicit, de accesul la adopție, la tehnicile de procreare asistată medical cu terț donator de gameți sau/și «mame purtătoare», căci normele privitoare la dreptul familiei formează un tot unitar și coerent avându-și izvorul în natura persoanei umane”, avertizează Andreea Popescu. 
 
Continuarea pe www.activenews.ro

Din punctul de vedere al creștinului de rând, CCR ar fi avut nevoie de maxim câteva minute pentru a decide că relația între două persoane de același sex NU este familie și, în consecință, nu trebuie legiferată.

Pentru membrii CCR, decizia este atât de complicată că pronunțarea trebuie amânată pentru a doua oară. Oare înțelegem despre ce este vorba? Pentru mine, situația este clară. CCR trebuie să decidă între ascultarea milioanelor de români care și-au exprimat poziția față de familie și presiunile enorme ce vin din partea marilor puteri. 

Nu știu ce va îngădui Dumnezeu, dar știu care este datoria noastră. Cu ajutor de sus trebuie să trăim viața de familie după principiile divine prezentate în Sfintele Scripturi. Este datoria noastră să ne creștem copiii bine, să îi ajutăm pe tineri să întemeieze familii binecuvântate și să îi ajutăm pe familiști să rămână în ascultare totală de Dumnezeu. 

Și da, este datoria noastră să ne rugăm pentru toți oamenii. Să ne rugăm deci pentru cei care nu vor să țină cont de principiile divine să se pocăiască, iar membrii CCR să decidă cât mai repede în concordanță cu dorințele poporul din care fac parte.

Viorel Iuga

Postat de: damianion | septembrie 22, 2016

ESTE CUMVA CCR SUPUSĂ UNOR PRESIUNI?

Curtea Constituțională a României a amânat din nou luarea unei decizii asupra căsătoriilor homosexuale, pentru 27 Octombrie. De ce oare? Nu cumva, de undeva se fac presiuni? Mă team că da. Și nu numai la nivelul Curții Constituționale, ci și la nivel politic. Ce vor face Bisericile și liderii lor până pe 27 Octombrie când se va lua o decizie? Cred că este bine să ne rugăm, dar și să acționăm. Redau mai jos un comentariu pertinent despre rolul creștinilor “în cetate”.

“Unde sunt vocile care cunosc Adevărul si care trebuie să combată minciuna? Lumina este făcută să lumineze nu să stea sub obroc, spunea Domnul. Nu cei din Biserică au nevoie să audă mesajul impotriva acestor necurății, ci lumea care stă in necunoștință si moarte spirituală. Cine tace se complace, iar mai târziu când întunericul va prinde rădăcini va fi mult mai complicat. Ba mai sunt unii care pe lângă că nu strigă public împotriva răului, mai aruncă apă și pe focul celor ce fac ceva si lovesc în cei ce luptă si îndrăznesc. Dacă ne imaginăm că Cristos ne-a chemat să stăm la patru ace frumoși în Biserică ca la Filarmonică, ne amăgim singuri, creștinism înseamnă luptă în linia întâi pe front.”

Ca reprezentanți ai Luminii spirituale și ca “ancore în favoarea influenței morale” este imperios necesar să stăm în picioare și să ne facem auzită vocea într-o vreme de incertitudini și schimbări năucitoare. Este imperativ ca noi, creștinii de toate confesiunile, să nu permitem ca în România familia să fie pervertită. Cazul “Bodnariu” a demonstrat că atunci când ne unim toți în jurul acelorași valori, când ne rugăm cu credință și acționăm în consecință, Dumnezeu este de partea noastră și binecuvântează eforturile noastre.

Samuel Tuțac

Older Posts »

Categorii