Life Mission

Invatatura Bibliei

I. Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu 

Noi credem şi mărturisim că Sfintele Scripturi ale Vechiului şi Noului Testament sunt inspirate de Duhul Sfânt. Ele sunt Cuvântul lui Dumnezeu scris, o revelaţie dumnezeiască pentru neamul omenesc, sunt izvorul fără greş al conştiinţei de Dumnezeu.

 

Galateni 1:11 „…Evanghelia…nu este de obârşie omenească…ci descoperirea lui Hristos”.

2 Petru 1:21 „nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt”.

2 Timotei 3:16 „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu…”

Ioan 10:35 „…Scriptura nu poate fi desfiinţată…”

Ioel 2:28 „…voi turna Duhul meu…şi fiii şi ficele vor prooroci…”

Matei 10:20 „…Duhul Tatălui meu va vorbi în voi…”

1Corinteni 2:10 „…Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său…” 11:23 „…am primit de la Domnul ce v-am învăţat”…

 

Biblia – Cuvântul  lui Dumnezeu scris prin inspiraţia Duhului Sfânt este singura regulă şi normă de credincioşie şi purtare în viaţa aceasta.

Efeseni 1:13″…după ce aţi auzit Cuvântul adevărului [Evanghelia mântuirii noastre] aţi crezut…”

2 Timotei 1:13 „Dreptarul învăţăturilor sănătoase…ţine-l cu credinţă”

Rom.10: 17 „…credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu” 2 Timotei 3:17 „Scriptura …este de folos…pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”

Psalmul 119:105 „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele”.

 

Biblia este singura autoritate în materie de religie; ea este suficientă pentru învăţătura noastră. Astfel nu este nevoie de sprijinul tradiţiei.

Matei 15:6 „…aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre”

Ioan 17:17 „Cuvântul Tău este adevărul”

Ioan 5: 39 „…cercetaţi Scripturile…”

Isaia 34:16 „Căutaţi în cartea Domnului şi citiţi…”

Fapte 17:11 „cercetau Scripturile…”

Ioan 20: 31 „…lucrările acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu şi crezând să aveţi viaţa…”

 

 

 

II. Despre Dumnezeu

 

 

Noi credem şi mărturisim că este un singur Dumnezeu, Creatorul, Susţinătorul şi Stăpânitorul tuturor lucrurilor.

Geneza 1:1 „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul…”

Efeseni 4:6 „Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor care este mai presus de toţi şi care este în toţi”.

Maleahi 2: 10 „N-avem toţi un singur Tată? Nu ne-a făcut un singur Dumnezeu?”

Iov 31:15 „Oare nu ne-a întocmit acelaşi Dumnezeu…?”

Romani 1: 19,20 „…ce se cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu…însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El”.

Romani 11:36 ” Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile”.

Psalm 94: 9 ” cel ce a sădit urechea…a întocmit ochiul…”

Fapte 17:24 „Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului”.

În Biblie descoperim pe Dumnezeu ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, cu desăvârşire una şi nedespărţiţi în fiinţa lor.

2 Corinteni 13:14 „Harul Domnului nostru Isus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtăşirea Duhului Sfânt…”

Matei 28:19 „…în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh…”

1 Ioan 5:7 „Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt şi aceştia trei sunt una”.

 

A)    Dumnezeu Tatăl

 

Ioan 6: 27 „căci Tatăl, adică însuşi Dumnezeu…”

1 Petru 1:2 „…Dumnezeu Tatăl…”

Matei 11: 25 „…Tată, Doamne al cerului şi al pământului…”

Marcu 14: 36 „…Ava, adică Tată…”

Luca 22: 42 „Tată, dacă voieşti…”

Luca 23: 34 „Tată iartă-i…”

Luca 23: 46 „Tată, în mâinile Tale…”

Fapte 2:33″…Dumnezeule…Tatăl…”

Rom. 15:6 „…Dumnezeu, Tatăl de la care vin toate lucrurile…”

B) Dumnezeu Fiul, Isus Hristos

Matei 16: 16″ Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu…”

Ioan 1: 1 „…şi Cuvântul era Dumnezeu”

Luca 1: 32″…Fiul Celui Preaânalt…”

Fapte 8:37 „…Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu”

Fapte 9: 20 „…Isus este Fiul lui Dumnezeu”

2 Corinteni1: 19 „…Fiul lui Dumnezeu…”

1 Ioan 2: 24 „…veţi rămânea în Fiul şi în Tatăl”

1 Ioan 3: 23 „…să credem în numele Fiului Său Isus Hristos…”

1 Ioan 4:15 „Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu…”

Ioan 20: 31″…că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu…”

C) Dumnezeu Duhul Sfânt

Ioan 4: 24 „Dumnezeu este Duh…”

2 Corinteni 3: 3 „…Duhul Dumnezeului celui viu…”

2 Corinteni 3: 17 „Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului…”

Iov 33: 4 „Duhul lui Dumnezeu m-a făcut…”

Isaia 48: 16 „…Domnul Dumnezeu m-a trimis cu Duhul Său…”

1 Corinteni 2:10″…Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său…”

1 Corinteni 2: 12 „Duhul care vine de la Dumnezeu…”

Ioan 15: 26 „…Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl…”

Ioan 14: 26 „…Duhul Sfânt pe care-l va trimite Tatăl…”

Luca 11: 13″…Tatal vostru din ceruri vă da Duhul Sfânt celor ce Îl cer!”

Fapte 5: 32 „…Duhul Sfânt, pe care l-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El…”

 

 

 

III. Despre om

 

 

Noi credem şi mărturisim că omul este creat de Dumnezeu. Trupul omului – partea materială – este făcut din ţărână, iar natura spirituală a omului e din Dumnezeu după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Geneza 1: 27 „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.”

Geneza 2:7 „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu”.

Dumnezeu a făcut pe om fără prihană, perfect, dar nu desăvârşit, cu voinţă liberă de a alege binele sau răul.

Geneza 1: 31″Dumnezeu s-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune”

Eclesiastul. 7:29 „Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană…”

Geneza 2: 17 „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom…dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci”

Psalm 107: 17″…prin purtarea lor vinovată ajunseseră nenorociţi”.

Deuteronom. 30:15 „Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul.”

Prin căderea în păcat omul a căzut sub blestem şi a devenit incapabil de a trăi voia lui Dumnezeu. Prin naşterea fireasca fiecare moşteneşte sămânţa păcatului, înclinarea spre rău, firea pământească.

Romani. 5:12 „printr-un singur om a intrat păcatul în lume…toţi au păcătuit…”

Romani 5:19 „…prin neascultarea unui singur om cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi…”

Romani 7:17 „…păcatul locuieşte în mine…”

Romani 7:18 „ştiu că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-I drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac”

Romani 7:20 „…fac ce nu vreau să fac…”

Romani 7:23 „…văd în mădularele mele o altă lege care…mă ţine rob legii păcatului.”

Omul fiind fiinţa liberă e răspunzător înaintea lui Dumnezeu de toate faptele, vorbele şi gândurile sale. Toţi oamenii trebuie să moară, iar după moarte urmează judecata şi răsplătirea veşnică.

Romani 14:12 „Fiecare din noi are sa dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu”

Matei 12:36 „…oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit.”

2 Corinteni 5:10 „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata pentru binele sau răul pe care-l va fi facut când trăia în trup.”

Evrei 9:27 „oamenilor le este rânduit să moară o singură data, iar după aceea urmează judecata.”

 

IV. Despre păcat

 

 

Noi credem şi mărturisim că omul este creat de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa, pentru preamărirea Sa şi o viaţă fericită în El, a fost ademenit de diavol devenind neascultător de porunca lui Dumnezeu şi astfel a intrat în lume păcatul şi blestemul. Păcatul este lipsa de conformitate faţă de legea morală a lui Dumnezeu fie într-o acţiune, dispoziţie sau atitudine.

Geneza 3:16 ” femeia a răspuns:”Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.”

1Ioan5:17 „orice nelegiuire este păcat.”

Romani 14:23 „Tot ce nu vine din încredinţare este păcat.”

Iacov 4:17 „cine ştie să facă binele şi nu-l face, săvârşeşte un păcat.”

Ioan 8:34 „cine trăieşte în păcat este rob al păcatului.”

Romani 6:13 „să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre …”

Eclesiastul.7:29 „Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe şiretenii.”

Psalm 51:4 „Împotriva Ta am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta.”

Efeseni 2:1-3 „…morţi în greşelile şi în păcatele voastre…între ei eram şi noi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voia firii pământeşti…”

Deuteronom 9:7 „…tot răzvrătiţi împotriva Domnului aţi fost!”

1 Ioan 3:4 „Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege.”

 

1. Universalitatea păcatului: toţi oamenii sunt păcătoşi.

 

Romani 3:23 „…toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.”

Eclesiastul 7:20 „pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele, fără să păcătuiască.”

Iov 15:16 „…omul care bea nelegiuirea ca apa.”

Romani 5:12 „…şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor din pricină că toţi au păcătuit.”

1 Ioan 1:8 „dacă zicem că nu avem păcat ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi.”

1 Împăraţi 8:46″…căci nu este om care să nu păcătuiască.”

2. Consecinţa păcatului: moartea spirituală.

 

Romani 6:23″…plata păcatului este moartea…”

Romani 5:12 „prin păcat a intrat moartea…”

Geneza 2:17″…vei muri negreşit.”

Iacov 1: 15 „…păcatul odată făptuit aduce moartea.”

 

 

 

V. Despre mântuire

 

 

Noi credem şi mărturisim că mântuirea este absolvirea omului de urmările călcării legilor divine. Ea are de-a face cu natura omului şi cu faptele făcute de el.
Omul nu se poate mântui pe sine. El nu se poate spăla de păcatele sale, nu se poate dezvinovăţi şi nici nu se poate ascunde de pedeapsa pentru păcat.

Ieremia 2:22 „chiar dacă te-ai spăla cu silistră, chiar dacă ai da cu multa sodă, nelegiuirea ta tot ar rămânea scrisă înaintea Mea, zice Domnul Dumnezeu.”

Romani 1:20 „…nu se pot dezvinovăţi…”

Amos 9:2,3 „De-ar pătrunde chiar pâna în locuinţa morţilor, şi de acolo îi va smulge mâna Mea …de s-ar ascunde de privirile Mele chiar în fundul mării, şi acolo îi voi porunci şarpelui să îi muşte.”

Omul nu-şi poate crea merite, prin fapte bune ca să-şi acopere trecutul vinovat şi să-şi dobândească mântuirea.

Romani 3:20″…nimeni prin faptele legii.”

Isaia 64:6 „toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită.”

Ieremia 13:23″…aţi putea voi să faceţi binele, voi, care sunteţi deprinşi să faceţi răul?”

Mântuirea e prin harul lui Dumnezeu. Ea este un har care ni se dă gratuit, fără să o merităm. Faptele bune sunt roade ale mântuirii.

Tit 2:11 „harul lui Dumnezeu…aduce mântuire…”

Efeseni 2:8,9 „prin har aţi fost mântuiţi…nu prin fapte.”

Fapte 15:11 „…suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus.”

Tit 3:5 „El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi.”

Mijlocul de mântuire este Domnul Isus, care a fost răstignit în locul nostru. Un alt mijloc de mântuire [cruce, taine, sfinţi] nu există.

Fapte 4:12 „în nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”

1 Ioan2:2 „El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre…”

Isaia 53:5 „El era străpuns pentru păcatele noastre…”

Efeseni 1:7 „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea ppcatelor…”

2 Corinteni 5:18 „Dumnezeu…ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos.”

Romani 3:24,25 „…sunt socotiţi neprihăniţi…prin harul care este în Isus Hristos…Dumnezeu l-a rânduit să fie o jertfă de ispăşire.”

Această mântuire săvârşită pe cruce, care se poate primi în mod gratuit, e pentru toţi oamenii, indiferent de rasă, naţionalitate sau clasă socială.

1 Ioan 2:2 „El este jertfa de răscumpărare pentru păcatele… întregii lumi”

Tit 2: 11 „harul aduce mântuirea pentru toţi oamenii.”

1 Timotei 2:4 „Dumnezeu…voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi.”

Pentru ca omul păcătos să se poată bucura de această mântuire el trebuie să îndeplinească două condiţii: pocăinţă şi credinţă. Ele sunt totdeauna nedespărtiţe.

– pocăinţa înseamnă recunoaşterea păcatului, părere de rău pentru el, părăsirea lui şi mărturisirea lui în faţa Domnului, adică întoarcerea la Dumnezeu. [Luca 15:11-24]

– credinţa înseamnă primirea de către păcătos a harului divin pe care îl oferă Dumnezeu în Hristos, spre mântuire şi viaţa veşnică.

Marcu 1:15 „El zicea:…pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.”

Luca 13:5 „Dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”

Fapte 2:38 „Pocăiţi-vă , le-a zis Petru, şi fiecare din voi să fie botezat.”

Fapte 17:30 „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.”

Fapte 16:31 „crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit.”

 

 

 

VI. Naşterea din nou

 

 

Noi credem şi mărturisim că naşterea din nou este regenerarea vieţii, înzestrându-ne cu o dispoziţie şi o atitudine duhovnicească sfântă; ea cuprinde întreg caracterul: intelectul, sentimentul şi voinţa. Astfel, fiecare păcătos, pentru a deveni credincios, trebuie să fie născut din nou.

Ioan 3:7 „trebuie să vă naşteţi din nou.”

Prin puterea sa proprie omul nu se poate naşte din nou, nu se poate schimba.

Ier. 13:23 „poate un etiopian să-şi schimbe pielea…? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele…?”

Ioan 15:5 „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.”

Fără naşterea din nou toate încercările de a face fapte bune pe care să le răsplătească Dumnezeu în ziua judecăţii, de a trăi voia lui Dumnezeu, sunt falimentare, nu pot da nici un rezultat bun. Prin naşterea firească noi moştenim o fire păcătoasă, care dă roadele păcatului.
Suntem ca şi un pădureţ care nu poate aduce roade bune. Numai altoirea e ceea ce poate schimba firea.

Matei 7:16-18″…pomul rău nu face roade bune…”

Romani  8:7 „ea [firea pământească] nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună.”

Matei 12:34″…cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune când voi sunteţi răi…?”

Naşterea din nou este lucrarea divină pe care o face Dumnezeu în viaţa păcătosului pentru a corespunde voinţei Sale. Pentru ca un păcătos să fie născut din nou el trebuie să se pocăiască şi să creadă, adică să primească mântuirea prin har. Atunci Dumnezeu face lucrarea naşterii din nou prin Cuvântul Său şi prin Duhul Sfânt.

1 Petru 1:23 „…aţi fost născuţi din nou…prin Cuvântul lui Dumnezeu.”

Iacov 1:18 „El…ne-a născut…prin Cuvântul adevărului.”

Ioan 3:5 „…dacă nu se naşte cineva din apă şi din duh nu poate să intre în Împărăşia lui Dumnezeu.”

Efeseni 2:10 „noi suntem lucrarea Lui…”

Naşterea din nou nu este o îmbunătăţire a vieţii, ci schimbarea radicală a vieţii. Ea nu este schimbarea efectului, ci a cauzei determinante; nu e curăţirea vieţii exterioare, ci a vieţii interioare.

2 Corinteni 5:17 „căci dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă; cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”

Romani 6:4 „…să trăim o viaţă nouă.”

Coloseni 3:9,10 „…v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou…”

 

Naşterea din nou ne dă calitatea de copii ai lui Dumnezeu; ea ne face părtaşi firii dumnezeieşti, capabili de a trăi voia lui Dumnezeu. Ea este a doua fire în viaţa noastră după cum, prin altoire pădureţul nu este stârpit, el continuă să existe însă fără să i se dea posibilitatea de manifestare, tot aşa e şi cu naşterea din nou: firea veche e răstignită – pusă în împosibilitate de acţiune – iar firea noua creşte şi aduce roadă bună. Calitatea altoiului este cu totul deosebită de cea a pădureţului: în esenţa lemnului, în frunze şi în fructe. Aşa e şi cu cel născut din nou: toate lucrurile trebuie să arate calitatea lui de copil al lui Dumnezeu.

Ioan 3:6 „ce e născut din carne e carne, şi ce e născut din duh e duh.”

Galateni5:22-23 „roada Duhului este…”

Matei 7:17 „pomul bun face roade bune.”

Prin naşterea din nou devenim moştenitori ai lui Dumnezeu. Dreptul la moştenire veşnică e pe baza înrudirii noastre cu Dumnezeu. Cine nu e năcut din nou nu este copil al lui Dumnezeu şi nici nu are drept la moştenirea veşnică.

Romani 8:17 „dacă suntem copii, suntem şi moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos.”

Ioan 3:3 „dacă un om nu se naşte din nou nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”

 

 

 

VII. Despre Biserica

 

 

Noi credem şi mărturisim că, după Noul Testament, totalitatea credincioşilor, fără deosebire de rasă, naţionalitate sau clasă socială, din toate timpurile, din cer şi de pe pământ, formează Biserica lui Hristos; Biserica Universală. Aceasta Biserică nu este o organizaţie pământească vizibilă, ci este organismul viu, spiritual, al celor mântuiţi, adică al celor ce au crezut în Hristos şi au fost născuţi din nou.

Evrei12:23 „…Biserica celor întâi născuţi, care sunt în ceruri.”

Fapte 20:28″…Biserica Domnului pe care a câstigat-o cu însuşi sângele Său.”

Matei16:18 „…pe această piatră voi zidi Biserica Mea.”

Efeseni 1:22,23 „…Bisericii, care este trupul Lui.”

În limba greacă, cuvântul pentru Biserică [ekklesia] a însemnat o adunare a celor chemaţi de acasă şi de la afacerile lor ca să se ocupe cu chestiuni de interes public. Acest cuvânt a fost adaptat pentru a numi nu numai Biserica Universală, ci şi o Biserică Locală, organizată şi independentă, a urmaşilor lui Hristos dintr-o localitate, care se întruneau pentru închinare.
Biserica locală, după învăţătura Noului Testament, este unitatea voluntară a unui grup credincioşi dintr-o localitate, născuţi din nou şi botezaţi pe baza mărturisirii personale a credinţei lor în Domnul Isus Hristos, ca Mântuitorul lor. Ei se unesc împreună cu scopul de a se închina lui Dumnezeu, de a se zidi sufleteşte, de a se păstra curată credinţa şi învăţătura creştină – potrivit cu învăţătura Noului Testament – şi de a colabora la propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu.
La început Biserica se întrunea în case particulare.

Matei 18:20 „Acolo unde sunt 2 sau 3 adunaţi în numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” Romani16:5 „Spuneţi sănătate Bisericii care se adună în casa lor.”

1 Corinteni16:19 „Aquila şi Priscila împreună cu Biserica din casa lor.”

Coloseni 4:15 „Spuneţi sănătate lui Nimfa şi Bisericii din casa lor.”

Fapte 8:1 „Bisericii din Ierusalim…”

Galateni 1:22 „Bisericilor lui Hristos care sunt în Iudeea.”

1 Corinteni 1:2 „Biserica lui Dumnezeu care este în Corint.”

Conducerea directă a Bisericii o are Hristos prin Duhul Sfânt. Nu recunoaştem grade ierarhice. Cei ce primesc anumite însărcinări sunt slujitori ai Bisericii, nu stăpâni care să poruncească.

Coloseni 1:18 „El [Hristos] este Capul trupului, al Bisericii.”

Efeseni 1:22,23 „L-a dat Căpetenie…Bisericii, care este trupul Lui.”

Efesni 5:23 „Hristos este capul Bisericii.”

1 Petru 5:3 „Păstoriţi…nu ca şi cum aţi stăpâni.”

Dreptul de membru al Bisericii nu se moşteneşte, ci se primeşte în mod individual prin naşterea din nou. Acceptarea în rândurile membrilor unei Biserici locale se face în chip voluntar şi personal în urma botezului în apă, pe baza mărturisirii credinţei în Domnul Isus. Membrii, între ei, se numesc fraţi şi sunt egali în drepturi şi îndatoriri indiferent de rasă, naţionalitate, clasă socială sau pregătire educaţională.

Matei 23:8 „Voi toţi sunteţi fraţi.”

Efeseni 5:30 „Noi suntem mădulare ale trupului Lui.”

Fapte 2:41″…au primit propovăduirea, au fost botezaţi şi…la numărul ucenicilor s-au adaos aproape trei mii de suflete.”

Organizaţia Bisericii locale e făcută pe principiul democraţiei autonome.
Programul dumnezeiesc are ca scop stabilirea Împărăţiei lui Dumnezeu în inimile oamenilor, iar Bisericile sunt mijloacele alese de Dumnezeu pentru atingerea acestui scop. Bisericile au menirea de a proslăvi pe Dumnezeu, de a răspândi Evanghelia şi prin părtăşia frăţească de a da creşterea spirituaţă necesară fiecărui membru în parte.

Marcu 16:15 „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia.”

Efeseni 4:11,12 „El a dat pe unii…pentru zidirea trupului lui Hristos.”

1 Corinteni 14:4″…cine prooroceşte zideşte sufleteşte Biserica.”

1 Corinteni 14:5,12″…în vederea zidirii sufleteşti a Bisericii.”

 

 

 

VIII. Despre slujitorii Bisericii

 

 

Noi credem şi mărturisim că în Bisericile din Noul Testament au fost diferite categorii de lucrători speciali, dar ele au avut numai două clase de slujire care au condus demersurile spirituale şi materiale ale Bisericii: bătrânii [prezbiteri, păstori, episcopi] şi diaconi.

Filipeni 1:1 „către toţi sfinţii…care sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii.”

 

1. Păstorii

Titlul de episcop, prezbiter si pastor au fost date celui mai înalt slujitor al Bisericii în Noul Testament. Toate aceste numiri sunt pentru una şi aceeaşi slujbă: supravegherea, păstorirea şi cârmuirea spirituală a Bisericii.

Fapte 20:17,28 „Pavel a trimis la Efes şi a chemat prezbiterii Bisericii…şi le-a zis: Luaţi seama dar la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului.”

Pentru ca cineva să fie în slujba aceasta trebuie să aibă calitaţile descrise de Pavel în 1 Timotei 3:1-7 şi Tit 1:5-9.

Metoda alegerii este arătată prin cuvântul grec xeirotonia [rânduit] care înseamnă şi a vota cu ridicare de mână. Această alegere se face de Biserica adunată în acest scop.

Fapte 14:23 „Au rânduit prezbiteri în fiecare Biserică.”

Păstorul este supus şi el disciplinei Bisericii, când învinuirea este bine întemeiată.

1 Timotei 5:19 „împotriva unui prezbiter să nu primeşti învinuirea decât din gura a doi sau trei martori.”

 

2. Diaconii

Diaconii sunt chemaţi a ajuta pe păstor în administrarea bunurilor materiale ale bisericii. Ei au menirea să cultive dărnicia membrilor, să inspire acţiunile filantropice. Ei trebuie să aibă calităţile arătate la 1 Timotei 3:8-13.

Însărcinarea atât a păstorilor cât şi a diaconilor se face prin punerea mâinilor.
Fapte 6:6, 13:3 „…şi-au pus mâinile peste ei.”

1 Tim.4:14″…cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor.

Noi credem şi mărturisim că preoţia în conformitate cu Noul Testament nu formează o clasă specială, ci o calitate pe care o are fiecare credincios; ea este universală. Fiecare credincios este un preot. Fiecare are dreptul de a se apropia de Dumnezeu direct prin Domnul Isus, fără alt mijlocitor. Fiecare are dreptul de a oferi jertfe bisericeşti.

1 Petru 2:5 „Voi…sunteţi…o preoţie sfântă să aduceţi jertfe duhovniceşti plăcute lui Dumnezeu prin Isus Hristos.”

1 Petru 2:9 „voi sunteţi …o preoţie împărăţească.”

Apocalipsa1:6 „a făcut din noi…preoţi pentru Dumnezeu.”

 

 

 

IX. SimbolurileBisericii [Nou-Testamentale]

 

 

Noi credem şi mărturisim că Biserica Nou-Testamentală are două simboluri: Botezul şi Cina. Ele nu sunt taine.

 

 

1. Botezul. Cuvântul grec pentru botez este baptizo şi înseamnă afundare. Deci, însăşi traducerea arată forma botezului că e prin afundare şi nu prin stropire. Afundarea se face o singură dată, în numele Sfintei Treimi.

Matei 28:19 „Duceţi-vă şi faceţi uncenici din toate neamurile botezându-i în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt.”

Botezul este simbolul înmormântării omului vechi şi a învierii omului celui nou, a firii noi pentru o altă viaţă.

Romani 6:4 „Noi deci prin botezul în moartea Lui am fost îngropaţi împreună cu El, pentru că, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.”

 

Botezul nu are calitatea de a curăţi păcatele; curăţirea păcatelor o face numai sângele Domnului Isus. Botezul însuşi este mărturia publică a individului că a primit deja această curăţire.

Fapte 8:13,21 „Chiar Simon a fost botezat…Dar Petru I-a zis:…inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu…eşti plin de fiere amară.”

1 Petru3:21 „…botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu.”

Pentru ca cineva să fie botezat el trebuie să primească mai întăi mântuirea, ca să aibă un cuget curat; trebuie deci să fi indeplinit condiţia mântuirii: pocăinţa şi credinţa. Copiii, întrucât nu pot mărturisi ca au îndeplinit aceste conditii nu pot fi admişi pentru botez.

Marcu 16:16 „cine va crede şi se va boteza va fi mântuit.”

Fapte 2:38 „pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat.”

Fapte 8:36,37 „Uite apa, ce mă împiedică să fiu botezat? Filip a zis: Dacă crezi din toată inima se poate.”

 

 

 

2. Cina Domnului este simbolul morţii Domnului Isus în locul nostru. Ea se compune din pâine şi vin neamestecate. Painea frântă ne aminteşte de trupul Lui frânt pentru noi, iar vinul ne aminteşte de sângele Său vărsat pentru spălarea păcatelor noastre.

Matei 26:26-28 „Isus a luat o pâine şi, după ce a binecuvântat-o, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor zicând: Luaţi mâncaţi, acesta este trupul Meu. Apoi a luat un pahar, şi după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat zicând: Beţi toţi din el; acesta este sângele Meu…”

Cina Domnului nu are calitatea de a ierta păcatele. Ea are doar menirea de a ne aminti că pentru iertarea păcatelor noastre a trebuit ca trului Lui să fie frânt şi sângele Lui să fie vărsat. Pentru acest scop El a poruncit ca noi să facem Cina.

Luca 22:19″…să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”

1 Corinteni 11:24,25″…să faceţi…spre pomenirea Mea…”

Cina se poate lua de către toţi cei ce şi-au mărturisit credinţa în Domnul Isus şi au fost botezaţi.

Fapte 2:41,42″…au fost botezaţi şi stăruiau în frângerea pâinii…”

De fiecare dată, la Cina, credinciosul trebuie să-şi facă cercetarea de sine.

1 Cor.11:28 „Fiecare, dar, să se cerceteze pe sine însuşi şi aşa să mănânce din pâinea aceasta.”

 

X. Ziua Domnului

 

 

Noi credem şi mărturisim că Ziua Domnlui este o rânduială creştină care trebuie ţinută continuu, petrecută în închinăciune şi cugetare spirituală, atât în public cât şi acasă. Spre deosebire de vechiul legământ mozaic, când se ţinea ziua a şaptea, creştinii, ca membri ai noului legământ trebuie să ţină ziua întâi a săptămânii [Duminica] care a fost sfinţită de Dumnezeu prin învierea din morţi a Fiului Său şi prin trimiterea Duhului Sfânt.

Primii creştini au ţinut-o ca zi de închinare. În ea trebuie să ne odihnim de lucrurile şi distracţiile trupeşti, să facem faptele milei şi cele care sunt absolut necesare.
Sărbători închinate sfinţilor nu avem.

Marcu. 16:9 „Isus, după ce a înviat în dimineaţa zilei întâi a săptămânii…”

Luca 24:1-6 „În ziua întâi a săptămânii, femeile…au venit la mormânt…n-au găsit trupul Domnului Isus…doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare…le-a zis:…a înviat.”

Ioan 20:1 „În ziua întâi a săptămânii…”

Fapte 2:1-4 „În ziua Cincizecimii [Duminica] erau toţi împreună în acelaşi loc…şi toţi s-au umplut de Duhul Sfânt…”

Apocalipsa 1:10 „În ziua Domnului eram în Duhul…”

Fapte 20:7 „În ziua întâi a săptămânii eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea.”

1 Corinteni 16:2 „În ziua întâi a săptămânii fiecare din voi să pună deoparte…”

Psalm 118:24 „Aceasta e ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea.”

Levitic 23:15,16 „de a doua zi după Sabat…să număraţi cincizeci de zile pâna în ziua care vine după al şaptelea Sabat; atunci să aduceţi Domnului un nou dar de mâncare.”

 

 

 

XI. Disciplina în Biserică

 

 

Noi credem şi mărturisim că Biserica are dreptul de a exercita disciplina frăţească asupra membrilor care s-au abătut de la învăţătura creştină a Cuvântului lui Dumnezeu prin atitudine, învăţătură sau faptele vieţii. Disciplina constă în mustrare, ridicarea drepturilor şi excluderea din Biserică. Reprimirea unui exclus se va face la fel, pe baza mărturisirii şi îndreptării în urma pocăinţei.

Matei 18:15-17 „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el. Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei spune-l Bisericii, şi dacă nu vrea să asculte nici de Biserică să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.”

Tit 3:10 „După întâia şi a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinări…” 2Tesaloniceni 3:6 „În numele Domnului nostru Isus Hristos vă poruncesc fraţilor să vă depărtaţi de orice frate ce trăieşte în neorânduiala…”

1 Corinteni 5:11″…să n-aveţi nici un fel de legături cu vreunul care, măcar că îţi zice frate, este curvar, lacom de bani, închinator la idoli, defăimător, beţiv sau hrăpăret…”

1 Corinteni 5:12,13 „…nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru? …Daţi afară pe răul acela.”

XII. Despre rugăciune

 

 

Noi credem şi mărturisim că rugăciunea este starea de părtăşie intimă cu Dumnezeu. Ea este exprimarea sinceră a lăuntrului nostru în faţa Domnului. Din această cauză nu avem cărţi de rugăciuni şi nu îndemnăm pe alţii să înveţe rugăciuni pe de rost.

Psalm. 62:8 „…vărsaţi-vă inimile înaintea Lui!”

Psalm.142:2 „mă rog către Domnul. Îmi vărs necazul înaintea Lui, şi-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui.”

Filipeni 4:6″…în orice lucru aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri.”

După starea inimii, rugăciunea poate fi de mulţumire, cerere sau mijlocire.

1 Timotei 2:1″…să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri…”

Efeseni 5:20 „multumiţi totdeauna lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.”

Rugăciunea trebuie adresată Tatălui în Numele Domnului Isus. El este singurul Mijlocitor între om şi Dumnezeu. Rugăciunile adresate sfinţilor credem că nu sunt în conformitate cu Sfintele Scripturi.

Ioan 16:23″…orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, vă va da.”

1 Timotei 2:5″…este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.”

Rugăciunea este absolut necesară vieţii spirituale pentru creşterea, întărirea, ferirea de ispite şi biruinţa asupra vrăjmaşului.

Luca. 18:1 „Isus le-a spus o pildă ca să le arate că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase.”

1 Tesaloniceni 5:17 „Rugaţi-vă neâncetat.”

Matei 26:41 „…vă rugaţi că să nu cădeţi în ispită.”

Efeseni 3:16″…şi-L rog…să vă facă să vă întăriţi în putere.”

Rugăciunea privată se poate face oriunde, iar rugăciunea comună se face în părtăşie cu ceilalţi credincioşi din Biserică.

Matei 6:6 „tu când te rogi intră în odăiţa ta…şi roagă-te Tatălui tău care este în ascuns…” Matei 14:23″…s-a suit pe munte să se roage.”

Matei 26:36,39″…Isus a venit…în Ghetsimani…şi s-a rugat.”

Fapte 2:42 „Ei stăruiau…în rugăciuni.”

Fapte 12:5 „Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni.”

Rugăciunile pentru cei morţi nu au fost practicate în Biserica creştină. Noi credem că ele nu au nici o valoare, deoarece cel mort a ajuns la locul lui imediat după moarte, fără să mai fie posibilitatea de schimbare de la un loc la altul.

Luca.16:26 „…între noi şi între voi este o prăpastie mare aşa că cei ce ar vrea să treacă …de acolo la noi să nu poată.”

XIII. Despre sfinţenie

 

 

Noi credem şi mărturisim că sfinţirea este lucrarea progresivă pe care o face Dumnezeu prin Duhul Sfânt în viaţa păcătosului mântuit. Ea începe la naşterea din nou şi prin ea suntem făcuţi potriviţi voii Lui.

1 Tesaloniceni 4:3 „voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră.”

1 Petru 1:16 „Fiţi sfinţi căci Eu sunt sfânt.”

1 Tesaloniceni 4:7 „căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţenie.”

Ea înseamnă curăţirea de păcat şi punerea deoparte a vieţii pentru Dumnezeu, prin despărţirea de lume. Curăţirea de păcat este făcută de sângele Domnului Isus.

1 Ioan 1:7 „…sângele lui Isus, Fiul Său, ne curăţeşte de orice păcat.”

1 Corinteni 6:11″…aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi…”

Evrei 13:12″…Isus ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său…”

Despărţirea de lume şi punerea la o parte pentru Dumnezeu se face prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin Duhul Sfânt, care ne dă putere să ne împotrivim ispitelor şi să trăim voia Lui.

Ioan 17:17 „sfinţeşte-I prin Cuvântul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.”

Fapte 2:40 „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.”

2 Corinteni 6:17″ Despărţiţi-vă de ei, zice Domnul.”

1 Petru 1:2″…prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultare”

2 Corinteni 3:18 „…suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă prin Duhul Domnului.”

Sfinţirea este o lucrare la care Dumnezeu îşi are partea Lui, iar omul pe a lui. Dumnezeu, prin Duhul Sfânt influenţează voinţa noastră şi ne dă puterea, iar omul acceptă pentru sine, în totul, voia şi puterea lui Dumnezeu.

Filipeni 2:13 „Căci Dumnezeu…vă dă, după plăcerea Lui şi voinţa şi înfăptuirea.”

Evrei 13:20,21 „Dumnezeul păcii…să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui.

Coloseni  4:12″…pentru ca desăvârşiţi…să stăruiţi în voia lui Dumnezeu.”

Coloseni 1:22,23, 2 Tesaloniceni 1:11, etc.

 

 

XIV. Despre căsătorie

 

 

Noi credem şi mărturisim că, în conformitate cu Sfintele Scripturi, căsătoria este orânduită de Dumnezeu.

Geneza 1:27,28 „Dumnezeu a făcut pe om…parte bărbătească şi parte femeiască. Dumnezeu I-a binecuvântat şi le-a zis:,,creşteţi şi înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi stăpâniţi-l.”

Căsătoria este actul de bună voie prin care un bărbat şi o femeie consimt să trăiască

împreună toată viaţa. Bărbatului îi este îngăduit să aibă o singură femeie, ca soţie; la fel şi femeii îi este îngăduit să aibă un singur bărbat, ca soţ. După moartea unuia din soţi, cel rămas se poate căsători.

1 Corinteni 7:39, Romani 7:2 „O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; dar dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite…”

Întrucât şi căsătoria este o orânduială cetaţenească, ea trebuie întâi încheiată cu acte după legile statului, apoi urmează binecuvântarea Bisericii. Noi ţinem ca cei ce sunt creştini să încheie o căsătorie numai în Domnul, adică numai cu credincioşi.

2 Corinteni 6:14 „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi.”

1 Corinteni 7:39 „…este slobodă să se mărite cu cine vrea, numai în Domnul.”

Căsătoria nu trebuie desfăcută prin divorţ. Divorţul este un lucru oprit pentru cei credincioşi.

Maleahi 2:16 „Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie.”

Matei 19:6 „Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”

În cazul de adulter dovedit sau a unei părăsiri răutăcioase a căminului, credem că Sfânta Scriptură admite divorţul.

Matei 19:9 „Isus le-a răspuns:…oricine îşi lasă nevasta, afară din pricină de curvie, şi ia pe alta, preacurveşte.”

1 Corinteni 7:15 „Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi.”

 

XV. Dărnicia creştină

 

 

Noi credem şi mărturisim că, potrivit cu învăţătura Sfintei Scripturi şi practica primilor creştini, membrii Bisericii sunt datori, în chip moral, să contribuie din bunurile lor pământeşti de bună voie şi după putinţă la susţinerea cauzei Evangheliei.

2 Corinteni 9:6,7 „Să ştiţi: cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui, nu cu părere de rău sau de silă, căci pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu.”

Exod 25:2″…să-Mi aducă dar; să-l primiţi pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inimă.”

Exod 35:5″…fiecare să aducă prinos Domnului ce-l lasă inima.”

1 Cronici 29:5 „cine vrea, să-şi aducă de bună voie darurile înaintea Domnului.”

Romani 12:8 „cine dă să dea cu inima largă.”

 

1. Susţinerea persoanelor ce se află în slujba Evangheliei pentru a nu duce lipsă.

 

Filipeni 4:16,18 „Căci mi-aţi trimis în Tesalonic…pentru nevoile mele. Am de toate şi sunt în belşug…”

Tit 3:13 „Ai grijă de legiuitorul Zena şi Apolo să nu ducă lipsă de nimic din ce le trebuie pentru călătoria lor.”

3 Ioan 6 „vei face bine să îngrijeşti de călătoria lor într-un chip vrednic de Dumnezeu.”

1 Corinteni 9:14 „Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie.”

Matei 10:10″…vrednic este lucrătorul de hrana lui.”

1 Timotei 5:18 „Căci Scriptura zice: să nu legi gura boului când treieră bucate, şi vrednic este lucrătorul de plata lui.”

 

2. Ajutorarea săracilor, orfanilor şi văduvelor.

 

Fapte 11:29 „Ucenicii au hotărât să trimită fiecare după puterea lui un ajutor fraţilor care locuiau în Iudeea.”

Romani 15:26 „căci cei din Macedonia şi Ahaia au avut bunătatea să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinţii care sunt în Ierusalim.”

1 Corinteni 16:1 „cât priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi…”

Ioan 12:7,8 „Isus a zis: …pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi…”

Matei 25:40 „Adevărat vă spun că ori decâte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neânsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”

Deuteronom 14:29 „…orfanul şi văduva…să mănânce şi să se sature pentru ca Domnul Dumnezeul Tău să te binecuvinteze…”

Iacov 1:27 „Religiunea curată…este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor…”

3. Construirea de locaşuri de închinăciune.

Exod 35:21 „Toţi cei cu tragere de inimă şi bunăvoinţă au venit şi au adus prinos Domnului pentru lucrarea cortului…”

1 Cronici 29:1,9 „…lucrarea este însemnată, căci casa aceasta nu este pentru om, ci pentru Dumnezeu. Poporul s-a bucurat de darurile de bună voie, căci le dădeau cu dragă inimă Domnului…”

Ezra 2:68,69″…au adus daruri de bună voie pentru Casa lui Dumnezeu…au dat la visteria lucrării, după mijloacele lor…”

 

 

 

XVI. Mijlocitorul nostru în faţa lui Dumnezeu

 

Noi credem şi mărturisim că Isus Hristos este mijlocitorul nostru rânduit în mod divin între Dumnezeu şi om. Luând asupra Sa natura omenească, totuşi fără păcat, El a suferit şi a murit pe cruce pentru mântuirea păcătoşilor. El a fost îngropat, a înviat a treia zi şi s-a înalţat la Tatăl, la dreapta Căruia trăieşte pururea ca să mijlocească pentru poporul Său. El este singurul mijlocitor, Profet, Preot şi Împărat al Bisericii Sale.

1 Timotei 2:5″…este un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Omul Isus Hristos.” Evrei 8:6 „…Hristos a căpătat o slujbă atât de înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El e mai bun.”

Evrei 9:15 „…El este Mijlocitorul pentru că prin moartea Lui să capete veşnicia…”

Evrei 9:24 „Hristos…a intrat chiar în cer, ca să se înfăţişeze acum pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.”

Evrei 12:24 „…de Isus, Mijlocitorul…”

Evrei 7:25 „…trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei…”

Fapte 7:56″…văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”

Psalm 110:1 „Domnul a zis Domnului meu ,,şezi la dreapta Mea…”

1 Petru 3:22″…Isus Hristos, care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce s-a înalţat la cer…” Romani 8:34 „Hristos…stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi.”

1 Ioan 2:1 „Dar dacă cineva a păcătuit avem la Tatăl un mijlocitor, pe Isus Hristos…”

 

 

XVII. Păstrarea sfinţilor în har

 

 

Noi credem şi mărturisim că un credincios mântuit prin jertfa salvatoare a Domnului Isus Hristos în urma pocăinţei persoanle şi a credinţei, este păstrat în această stare de har prin puterea lui Dumnezeu până în clipa de necredincioşie [când de bună voie părăseşte aceasta păstrare]. În acest scop a dăruit credincioşilor Duhul Sfânt să-I mângâie, lumineze, călăuzească şi să-I desăvârşească. Această conlucrare între Duhul Sfânt şi om se vede în toate laturile vieţii. În rămânerea în har, se împlineşte voinţa omului cu voinţa divină, lupta lui, care e sprijinită de puterea lui Dumnezeu, pentru a birui ispitele şi încercările păcatului.

 

Isaia 41: 10-13 „…Eu sunt cu tine…eu îţi vin în ajutor.”

Iuda 24 „Iar a Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere…”

1 Petru 1:5 „Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuire…”

2 Petru 2:9″…Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici.”

1 Corinteni 10:13 „Dumnezeu, care este credincios, nu va îngâdui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre…”

Filipeni 1:6″…Acela care a început în voi aceasta lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.”

Ioan 10:28 „Eu le voi da viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”

Romani 8:26 „Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

XIX. Biserica şi statul

 

 

Noi credem şi mărturisim că autoritatea statului este de la Dumnezeu, fiind îmbrăcată cu putere pentru păstrarea dreptului, ordinii şi pedepsirea răufăcătorilor, potrivit cu învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu suntem datori de a ne supune legilor, a ne îndeplini îndatoririle cetăţeneşti şi a ne ruga pentru toate autorităţile statului.

Tit 3:1 „Adu-le aminte să fie supuşi stăpânirilor şi dregătorilor…”

Romani 13:1-7 ” Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care au fost rânduite de Dumnezeu…”

1 Petru 2:13,14 „Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti şi dregătorilor…”

1 Timotei 2:1-3 „…rugăciuni…pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii.”

 

 

 

XX. Lucrările vieţii de apoi

 

 

1. Starea intermediară [starea sufletului între viaţă şi moarte]

 

Noi credem şi mărturisim că la moartea fizică trupul, care e din ţărână este coborât în mormânt, iar sufletul care este de la Dumnezeu se duce la cer. În acea lume sunt două stări diferite şi complet despărţite: una de fericire, odihnă şi desfătare, numită rai, sânul lui Avraam, casa din cer, etc. şi alta de pedeapsă, de chin şi suferinţă, numită iad, loc de chin, întunericul de afară, adâncul, etc.

După moarte sufletele celor mântuişi şi împăcaţi cu Dumnezeu se duc în rai, iar ale celor nemântuiţi se duc în iad. Ambele din aceste stări sufleteşti sunt pe deplin conştiente şi în aşteptarea judecăţii. Ele sunt fără trupuri.

 

A) starea celor mântuiţi
Luca 16:22 „Cu vremea, săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam.”

Luca 23:43 „adevărat îţi spun că azi vei fi cu mine în rai.”

2 Corinteni 5:1,7,8 „…ca să fim acasă la Domnul…”

Apocalipsa 6:9,10 „…am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră jungheaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu…fiecăruia I s-a spus să se mai odihnească…”

Apocalipsa 7:9,14″…m-am uitat şi era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni…şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului.”

 

B) starea celor nemântuiţi
Luca 16:23 „a murit şi bogatul…era în locuinţa morţilor, în chinuri…

2 Petru 2:9 „…Dumnezeu ştie…să păstreze pe cei nelegiuiţi ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii.”

Matei 8:12 „iar fiii Impărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

Matei 13:49,50 „…vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni şi-I vor arunca în cuptorul aprins…”

2 Petru 2:17 „…lor le este păstrată negura întunericului.”

2. Venirea Domnului

 

Noi credem şi mărturisim că, potrivit învăţăturii Noului Testament, Domnul nostru Isus

Hristos care s-a înălţat la cer, va veni cu slavă şi strălucire pentru a face judecata celor vii şi a celor morţi. Venirea Sa va fi văzută de toţi şi se va petrece în clipa pe care o ştie numai Dumnezeu Tatăl. La venirea Sa, morţii vor învia, iar cei credincioşi, care au rămas în viaţă, vor fi schimbaţi într-o clipă şi răpiţi în întâmpinarea Mirelui.

Fapte 1:11 „Acest Isus, care s-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum l-aţi văzut mergând la cer.”

Matei 24:30, Marcu 13:26, Luca 21:27″…vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.”

Ioan 14:3″…Mă voi întoarce şi vă voi lua cu mine, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi.”

1 Tesaloniceni 1:10 „…şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său…”

1 Tesaloniceni 4:16 „Căci însuşi Domnul…se va pogori din cer…să întâmpinăm pe Domnul în văzduh…”

Apocalipsa 1:7 „Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea…”

Matei 24:36 „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.”

 

3. Învierea morţilor

 

Noi credem şi mărturisim că la venirea Domnului morţii vor învia pentru a se înfăţişa

înaintea scaunului de judecată; trupurile înviate vor fi schimbate în nemurire, vor fi asemenea trupului înviat al Mântuitorului. Cu acest trup se va moşteni viaţa de veci, cei mântuiţi în fericirea veşnică, iar cei nemântuiţi în pedeapsa veşnică.

Ioan 5:28,29 „…cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţa, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.”

Fapte 24:15″…va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi.”

1 Corinteni 15:42 „aşa este şi învierea morţilor…”

1 Corinteni 15:52,53″…la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi toţi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.”

Filipeni 3:21 „…El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale.”

Apocalipsa 20:13 „Marea va da înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele…”

 

4. Judecata de apoi

 

Noi credem şi mărturisim că fiecare om va fi judecat în mod drept de Dumnezeu prin

Domnul Isus Hristos, pentru a primi răsplata sau pedeapsa, după felul de vieţuire în viaţa pământească.

Fapte 17:30,31 „Dumnezeu…a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin omul pe care l-a rânduit pentru aceasta, şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă de netăgâduit prin faptul că L-a înviat din morţi.”

Romani 2:16 „Şi faptul acesta se va vedea când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.

2 Corinteni 5:10 „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.”

Apocalipsa 20:12″…şi am văzut pe morţi mari şi mici stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.”

Fapte 24:25″…pe când vorbea Pavel…despre judecata viitoare…”

 

5. Starea de după judecată

 

Noi credem şi mărturisim că după judecata, potrivit Noului Testament, cei mântuiţi vor moşteni viaţa de veci în fericirea cerească, iar cei nemântuiţi vor fi lepădaţi de la faţa lui Dumnezeu în chinul veşnic spre pedeapsă veşnică. În aceste stări va fi fiinţa întreagă, atât trupul înviat schimbat în nemurire, cât şi sufletul.

 

A) starea celor mântuiţi

 

Matei 25:46″…cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.”

Apocalipsa 21:3,4 „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii. El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrima din ochii lor. Şi moartea nu va fi. Nu va fi nici o tânguire, nici ţipăt, nici durere pentru că lucrurile dintâi au trecut.”

Apocalipsa 22:3-5 „Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui şi numele Lui va fi pe frunţile lor. Acolo nu va fi noapte, şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina, şi vor împărăţi în vecii vecilor…”

Matei 25:34 „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.”

 

B) starea celor nemântuiţi

 

Matei 25:46 „…aceştia vor merge în pedeapsa veşnică.”

Matei 25:41 „Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui.”

Apocalipsa 14:10,11 „…va bea…din vinul mâniei lui Dumnezeu…şi va chinuit în foc şi pucioasa…şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor.”

Apocalipsa 21:8 „Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este iadul, care arde cu foc şi pucioasă, adică moartea a doua.

Apocalipsa 20:15 „Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii a fost aruncat în iazul cu foc.”