”CUVÂNTUL S-A FĂCUT TRUP … NOI AM PRIVIT SLAVA LUI,”

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu …și Cuvântul S-a făcut trup”

Evanghelia după Ioan, după cum se poate observa are un caracter special. Ea nu ne prezintă nașterea lui Hristos în această lume, nu ni-L înfăţișează ca pe Fiul lui David, nici nu urmărește genealogia Lui. Nu ne este prezentată nașterea Domnului pe pământ, nici începutul Evangheliei Sale, ci ni se spune despre existenţa Lui înainte de începutul oricărui lucru care are un început: „La început era Cuvântul“, ceea ce pe scurt reprezintă gloria Persoanei lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, o glorie care este dezvoltată în multe feluri în har, dar rămâne mereu aceeași în sine. Evanghelia ucenicului iubit ne dezvăluie ceea ce este Domnul, arătându-ne în același timp că noi avem parte de toate binecuvântările ce decurg din ceea ce este El atunci când El Se manifestă pentru a ne transmite aceste binecuvântări.

Primele versete prezintă ceea ce era El înainte de toate și aspectele diverse în care El este o binecuvântare pentru om, fiind Cuvântul devenit trup. El este Logos-ul, expresia întregului gând al lui Dumnezeu,– „la început era Cuvântul“. Dacă este să ne întoarcem în timp atât cât o poate face duhul omului, oricât de înapoi am merge, vedem că El era înainte de tot ce are început. Aceasta este ideea cea mai apropiată de perfecţiune pe care o putem avea noi despre existenţa lui Dumnezeu privind aspectul istoric, dacă putem să-l numim așa.

„La început era Cuvântul“. Și nu mai era altceva în afară de El? Imposibil! Căci al cui Cuvânt ar fi fost? „Cuvântul era cu Dumnezeu“– ceea ce înseamnă că El are o existenţă personală. Dar, pentru ca să nu gândim că El, deși etern, ar fi fost doar ceva din Dumnezeu, că eternitatea Îl presupunea deci în mod implicit și că Duhul Sfânt urma doar să-L descopere, ni se spune că El „era Dumnezeu“, deci era etern prin existenţa Lui, divin prin firea Lui și distinct ca Persoană.

Astfel găsim descoperirea Logos-ului etern, înainte de întreaga creaţie. Evanghelia după Ioan începe de fapt înainte de Geneza. Geneza ne prezintă istoria lumii în timp, iar Ioan ne prezintă istoria Cuvântului care există din eternitate, înainte ca să fi fost lumea, Cuvânt care era înainte de ceea ce omul poate numi început. El, în consecinţă, nu are un început al existenţei Sale.

Apoi „toate lucrurile au fost făcute prin El“. Sunt lucruri care au un început, iar acestea toate își au originea de la El „și fără El n-a fost făcut nimic din tot ce a fost făcut“, distincţie clară, pozitivă și absolută între tot ce a fost făcut și Isus. Dacă un lucru oarecare a fost făcut, atunci acela nu este Cuvântul, pentru că tot ce a fost făcut a fost făcut prin Cuvânt. Dar, în afară de actul suprem al creaţiei tuturor lucrurilor, care caracterizează Cuvântul, un aspect important este ceea ce era în El. Creaţia a fost făcută prin El, dar nu există în El. Însă „în El era viaţa“. Prin aceasta, El este într-o relaţie specială cu o anumită parte a creaţiei, care este obiectul special al gândurilor și intenţiilor lui Dumnezeu. Această viaţă „era lumina oamenilor“, ea descoperindu-se ca o mărturie a firii divine în relaţie directă cu ei, într-un mod în care ea nu este în relaţie cu nimic altceva. Această lumină strălucea în mijlocul a ceea ce, prin natura sa, îi era contrar, în mijlocul unui rău care depășește orice imagine pe care o putem lua din natură, pentru că acolo unde vine lumina ea risipește întunericul, însă aici lumina vine în întuneric, dar întunericul nu o percepe și rămâne tot întuneric, neînţelegând-o și neprimind-o. Acestea sunt relaţiile Cuvântului cu creaţia și cu omul, atunci când este privit din punct de vedere al naturii Sale, într-un mod abstract. Se poate remarca cum Duhul trece de la natura divină și eternă a Cuvântului la manifestarea în lume a Cuvântului devenit trup în Persoana lui Isus. Contemplându-L pe Isus pe pământ noi suntem în relaţie directă cu El, așa cum există El înainte ca să fi fost lumea. Ioan venise pentru a da mărturie despre lumină (v.7). Adevărata lumină era aceea care, venind în lume, lumina pe orice om, nu numai pe iudei. Fiind Creatorul lumii, Cuvântul a venit pentru întreaga lume, iar lumea, aflată în întuneric, orbită, nu L-a cunoscut. El a venit la ai Săi, adică la iudei, iar ai Săi nu L-au primit. Dar sunt totuși unii care L-au primit, și despre aceștia se spune că au primit dreptul de a fi copii ai lui Dumnezeu, și de asemenea că sunt născuţi Dumnezeu, neavând o descendenţă din carne, nici din voia vreunui om.

Astfel, am văzut Cuvântul în ceea ce este El în natura Lui în mod abstract (v.1-3) și ca fiind viaţa, manifestarea luminii divine printre oameni și consecinţele acestei manifestări (v.4,5) și cum a fost primit El acolo unde a venit astfel (v.10-13). Această prezentare generală a naturii Lui se încheie aici.

Autorul urmărește apoi istoricul a ceea ce este Domnul manifestat pe pământ ca om, așa că putem spune că începe din nou aici, la versetul 14, cu Isus prezent pe pământ – ceea ce Cuvântul a devenit, nu ceea ce era. Lumea nu-I cunoștea drepturile pe care El, ca lumină a lumii, le avea asupra omului. Singura diferenţă era faptul că nu L-a cunoscut sau L-a respins când, sub aspect dispensaţional, era în relaţie cu omul. Atunci a intervenit harul cu puterea de a da viaţa și de a-i face pe oameni să o primească. Lumea nu L-a cunoscut pe Creatorul ei atunci când a venit ca lumină; ai Săi L-au respins pe Domnul. Cei care erau născuţi nu din voia omului, ci din Dumnezeu, L-au primit. Astfel ni se prezintă nu ceea ce era Cuvântul, ci ce a devenit.

Cuvântul a devenit trup și „a locuit printre noi plin de har și de adevăr“. Iată marea realitate despre care ne vorbește Evanghelia, fapt care este sursa tuturor binecuvântărilor noastre. El este expresia perfectă a fiinţei lui Dumnezeu adaptată la tot ceea ce este omul, venind în întâmpinarea fiecărei nevoi a omului. Firea cea nouă în om are capacitatea deplină de a se bucura de această expresie a lui Dumnezeu. Avem aici mai mult decât lumina care este curată și dezvăluie toate lucrurile; avem expresia a ceea ce este Dumnezeu în har – sursă de binecuvântare.

Trebuie remarcat că Dumnezeu nu putea fi pentru îngeri ceea ce este pentru om: har, răbdare, îndurare și iubire pentru păcătoși. Și Isus este toate acestea și în același timp este binecuvântarea lui Dumnezeu pentru omul cel nou. Gloria în care a fost văzut Isus, arătată astfel înaintea celor care aveau ochi pentru a o vedea, era cea a unicului Fiu de la Tatăl, care este continuu plăcerea Tatălui.

Cuvântul care era cu Dumnezeu și care era Dumnezeu, care a devenit carne; și Cel care a fost văzut pe pământ având gloria unicului Fiu de la Tatăl.

De aici decurg două consecinţe: în primul rând harul și adevărul, iar acestea sunt nu numai declarate, ci chiar au venit prin Isus Hristos. Prin El s-a arătat adevărata relaţie a lui Dumnezeu cu toate lucrurile, precum și distanţa survenită între aceste lucruri și Dumnezeu. Aceasta este temelia adevărului. Orice lucru a căpătat poziţia cuvenită lui și este prezentat cu adevăratele lui caracteristici în toate relaţiile în care este, iar în centrul acestor relaţii este Dumnezeu. În prezenţa lui Hristos ni se descoperă ce este Dumnezeu, ce este omul perfect, ce este omul păcătos și ce este lumea și stăpânitorul ei. Deci harul și adevărul au venit, unicul Fiu, Cel care este în sânul Tatălui, ni-L descoperă pe Dumnezeu, și ni-L descoperă așa cum Îl cunoaște El, din poziţia în care este El. Și aceasta se leagă de caracterul și descoperirea harului în Evanghelia după Ioan: mai întâi este plinătatea, cu care suntem puși în legătură și din care noi toţi am primit, apoi vine poziţia noastră.

Persoana lui Isus, Cuvântul devenit carne, locuind printre noi, era plin de har și de adevăr. Din această plinătate am primit noi toţi, dar nu adevăr peste adevăr, ci am primit ceea ce ne este foarte necesar, anume „har peste har“, adică, prin favoarea lui Dumnezeu, o abundenţă de binecuvântări divine, ca rod al iubirii Lui și acumulate unele peste altele. Adevărul strălucește – orice lucru este manifestat în mod perfect; însă harul este dăruit.

Prelucrare,

Pastor Pavel Gag

Publicat de: damianion | decembrie 26, 2020

ÎNTRUPAREA LUI HRISTOS COBORÂREA LUI ÎN UMANITATE, Ilie Bledea

ÎNTRUPAREA LUI HRISTOS COBORÂREA LUI ÎN UMANITATE

Ioan 1:11-18

În această lună sărbătorim într-un mod special nașterea Domnului Isus. Este o perioadă ciudată datorită pandemiei și probabil că și sărbătorirea de anul acesta va fi ciudată, diferită de tot ce am trăit până acum, însă în ciuda acestei situații ciudate avem privilegiul de a medita la adevărul întrupării și de a aprodunda acest adevăr fundamental pentru credința noastră. Evanghelistul Ioan prezintă nașterea Domnului Isus în termenii întrupării Cuvântului. Ioan îl prezintă pe Domnul Isus ca fiind Cuvântul veșnic, Fiul etern al lui Dumnezeu. Ioan nu vorbește despre nașterea lui Hristos, din Iosif și Maria, ci de întruparea Lui ca și Cuvânt veșnic al lui Dumnezeu.

Sunt câteva adevăruri profunde cu privire la acest eveniment al întrupării Cuvântului, aici în acest text, la care vă invit să medităm în această perioadă. Mai întâi, trebuie să înțelegem:

1. APROPIEREA DOMNULUI ISUS DE OMENIRE PRIN ÎNTRUPARE, V10-13.

„A venit la ai Săi”, aceasta arată apropierea Lui de oameni. Ai Săi sunt evreii, în sens strict, dar în sens mai larg se referă la întreaga umanitate. Pentru că lumea nu L-a cunoscut în starea în care era El înainte v10, a venit în lume vizibil, S-a întrupat. Observați câteva detalii despre aceasta:

a. Realitatea apropierii Sale, v11. Apropierea Lui este ceva real, El s-a apropiat de umanitate, luând trup ca al nostru. S-a făcut unul dintre noi.

b. Respingerea apropierii Sale de către ai Săi, evreii v11. Ioan consemnează scurt și cuprinzător. Ai Săi nu L-au primit, nu ne spune de ce nu l-au primit, ci doar că nu l-au primit. A fost respins de ai Săi.

c. Recunoașterea și receptivitatea faţă de apropierea Lui, v12-13.

  • Calea – credinţa, v12.
  • Câștigul – dreptul de copil al lui Dumnezeu, v12.
  • Cauza – nașterea din Dumnezeu, v13. L-au primit și au crezut, fiind născuţi din Dumnezeu. Omul crede în Hristos și îl primește pe El, fiind născut din Dumnezeu și doar când este născut din Dumnezeu, nu se poate altfel.

2. AUTORITATEA CUVÂNTULUI ÎN ÎNTRUPARE, V1-2; 14.

Cuvântul este Dumnezeu și are autoritate. În Întruparea Lui a fost implicată clar și autoritatea Lui. Sunt câteva informaţii pe care textul ni le prezintă cu privire la Cuvânt, care ne duc la această concluzie:

a. Cuvântul era din veșnicie, este etern, v1.

b. Cuvântul era în părtășie perfectă cu Dumnezeu, v1-2. Faţă în faţă cu Dumnezeu, v1-2. În intimitate, comuniune absolută. v18.

c. Cuvântul era și este Dumnezeu suveran, v1.

d. Cuvântul în mod liber S-a făcu trup, S-a întrupat, v14.

  • De bună voie, din dragoste izvorâtă din El.
  • Nu a fost constrâns de nimeni de nimic. Nu a fost făcut, nu a fost forţat de nimeni. Când ne gândim la aceasta, nu putem spune decât: Slavă Lui! A Lui este autoritatea și puterea în toate!

3. AȘEZAREA REȘEDINȚEI SALE ÎNTRE OAMENI PRIN ÎNTRUPARE, V14.

Sunt și aici câteva precizări importante care trebuie făcute:

a. Din slava veșniciei a venit în cortul vremelniciei, trup, v14. Sarx în greacă. Un trup de carne, uman, ca al nostru, nu alt trup. Smerenia și sacrificiul Lui este descoperită în aceasta.

b. Din sala tronului din Ceruri, și-a făcut cortul între noi, în tabăra noastră, v 14. Cuvântul în original, care este tradus cu a locuit este și-a făcut cortul, sau a cortuit. O trimitere la călătoria lui Israel prin pustiu, când Dumnezeu a avut cortul în mijlocul taberei. Acum El, Hristos este Cortul întâlnirii cu Dumnezeu și Chivotul Legământului. Ce era în cort și ce se făcea în cort? Sfânta și sfânta sfintelor. Și acolo se aducea jertfa la scaunul îndurării, la chivot se stropea sângele. Aici revenim la ideea trupului, cărnii pe care a luat-o Domnul Isus. De ce? Să fie nu numai Cortul, Chivotul și Scaunul îndurării, ci și jertfa de ispășire, să-și verse sângele pentru curăţirea păcatelor noastre. Asta va spune Ioan mai târziu cu câteva versete în Ioan 1:29.

4. ADEVĂRUL DESCOPERIT ÎN ÎNTRUPAREA CUVÂNTULUI, V14-18.

Peste Cortul întâlnirii în Vechiul Testament și în Templu se pogora norul Slavei lui Dumnezeu și descoperea poporului voia lui Dumnezeu. Acum toată slava lui Dumnezeu este în Domnul Isus. Ioan prezintă tema Luminii divine, începând cu v5, aici detaliază și ne arată ce lumină, sau ce se descopere în întruparea lui Hristos.

a. Adevărul gloriei divine în lumea mândriei omenești, v14. Glorie înseamnă măreţie, strălucire, splendoare, frumuseţe, greutate, valoare. A Lui este Gloria! Aceasta ne-a descoperit Hristos. Omul crede el că este măreţ, glorios, însă nu este decât praf.

b. Adevărul graţiei divine în lumea păcătoșeniei umane, v14, v16-17. Graţie, har, eliberare, graţiere. Hristos a venit să ne elibereze din robia viciilor, a patimilor, a păcatului, a mizeriei noastre.

c. Adevărul autenticității divine în lumea minciunilor diavolului și omului, v17. Adevărul divin absolut a fost revelat în Hristos. Hristos este adevărul absolut. El a spus: Eu sunt Adevărul. Adevărul care ne eliberează de minciuna diavolului; Ioan 8:32; Cuvântul Lui este adevărul, Ioan 17:17b.

d. Adevărul cunoașterii divine în lumea ignoranței umane, v18, 1-2.

Logos înseamnă gândire, raţiune, discurs, cunoaștere. Domnul Isus l-a făcut cunoscut pe Dumnezeu, după o analiză corectă și obiectivă. El descoperă gândirea și persoana lui Dumnezeu corect și suficient. El cunoaște gândul lui Dumnezeu. Cine a cunoscut gândul lui Hristos? Noi îl cunoaștem acum datorită întrupării și avem gândul lui Hristos. 1 Corinteni 2:16

Nu putem decât să spunem: Slăvit să fie Dumnezeu pentru întruparea lui Hristos!

În întrupare vedem apropierea Lui, suveranitatea Lui, sau autoritatea lui Hristos, locuirea și smerenia lui Hristos în întrupare și vedem lumina și slava lui Hristos în întrupare.

Suntem noi conștienţi de toate acestea? Credem cu adevărat în El și L-am primit, fiind născuţi din Dumnezeu? Ioan 1:12-13.

Caută să cunoști acest adevăr tot mai mult, cugetă la el și conformează-ți viața cu adevărul despre Hristos!

Vă doresc tuturor o sărbătoare a întrupării lui Hristos în această lumină!

Pastor Ilie Bledea

Publicat de: damianion | decembrie 1, 2020

ROLUL CREDINȚEI CREȘTINE ÎN UNITATEA ROMÂNILOR

ROLUL CREDINTEI CRESTINE IN UNITATEA ROMANILOR

,,Binecuvantat sa fie Domnul Dumnezeul parintilor nostri” – Sfânta Scriptură, Ezra.7:27

SPIRU HARET: „Patria o face limba si istoria, religia si traditiile. A da cu piciorul in toate acestea este a se lepada cineva de patria sa”.

REGINA MARIA: „Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.” – (Regina Maria a fost principesă de coroană și a doua regină a României, în calitate de soție a principelui de coroană devenit ulterior regele Ferdinand I al României. A fost mama regelui Carol al II-lea. Maria, născută Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.)

PETRE ȚUȚEA:„Mă mişc între Dumnezeu şi neamul din care fac parte. În afară de aceşti termeni, nu văd nimic semnificativ între cer şi pământ.”

CORNEL MUT: ,,Afirmaţia „POPORUL ROMÂN S-A NĂSCUT CREŞTIN” nu este gratuită, ea fiind generată de faptul că, spre deosebire de vecinii săi, care au adoptat religia creştină abia în sec. IX-X, pătrunderea creştinismului pe teritoriului vechii Dacii, încă înainte de apariţia organizării statale (sub Burebista) şi a stăpânirii romane, este atestată de săpăturile arheologice şi de documente ale cancelariei bizantine.”

Potrivit unei tradiții consemnate de Ipolit, Sfântul Apostol Andrei a vestit cuvântul Evangheliei sciților și tracilor.

SFÂNTA SCRIPTURĂ: ,, DOAMNE, TU AI FOST LOCUL NOSTRU DE ADĂPOST, DIN NEAM IN NEAM. Înainte ca să se fi născut munții și înainte ca să se fi făcut pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu!” (Psalmul 90:1-2) – ,, Căci în El avem viața, mișcarea și ființa, după cum au zis și unii din poeții voștri: „Suntem din neamul Lui…” Astfel, dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu …” (Sfantul Apostol Pavel, Faptele Apostolilor 17:28-29)

DESĂVÂRȘIREA STATULUI NAȚIONAL ROMÂN este realizată prin unirea provinciilor românești. La început a fost unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), mai apoi unirea Bucovinei cu România (28 noiembrie 1918), iar în final unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Țara Mamă, România (1 decembrie 1918). Cele trei uniri formează împreună Marea Unire de la 1918.

BARBU ŞTEFĂNESCU DELAVRANCEA: ,,România e patria noastră, a tuturor românilor. E România celor de demult şi-a celor de mai apoi. E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.”

PETRE ȚUȚEA: „Definiţia mea este: Petre Ţuţea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este că suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.”

Publicat de: damianion | noiembrie 23, 2020

CUM NE RAPORTAM LA SUFERINTA? Ion Damian

,,Totusi, in toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decat biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” Romani 8:37

Dumnezeu a creat omul si l-a asezat pe un pamant fara durere si fara moarte. Insa, pacatul, cauzat de neascultarea omului de Dumnezeu, a intrat in lume si prin pacat a venit moartea si capcanele ei devastatoare: frica, necazul, boala, suferinta. De multe ori suferinta este socotita ca o piedica in calea fericirii, sau a bucuriei de a trai.

Durerea este adesea un semn de avertizare, iti indreapata atentia de la ceva ce este gresit si trebuie pus in ordine. Trebuie sa acceptam viata ca pe un intreg. Aceeasi piatra care ne da un loc solid pe care sa stam, poate distruge un trup plapand daca va cadea peste el. Apa este esentiala vietii, dar ne poate si ineca. Daca oferim unui copil o pereche de patine ii dam ocazia de a se distra si a exersa, dar si posibilitatea pentru caderi si lovituri.

Suferinta ne apropie de oameni

O mama tanara care a trecut printr-o nastere dificila, a afirmat ca dupa aceasta experienta a devenit mai iubitoare. Durerea ei i-a deschis inima catre durerea altora. Suferinta ne aduce intr-o comuniune minunata. Suntem legati in mod emotional, empatic, relational de cei care au cunoscut aceleasi dureri pe care noi le purtam. Suferinta ne da puterea care nu poate fi castigata altfel, ne echipeaza sa mangaiem si sa slujim.

Thornton Wilder, dramaturg și romancier american, spunea ca ,,in armata dragostei doar soldatii raniti pot sa slujeasca”, pentru ca fiecare cunoaste despre probleme si durere. Putem fi siguri ca Biblia vorbeste tuturor atunci cand spune despre suferinta indiferent cat de mult sau cat de putin am suferi. Avand aceeasi problema ne ajuta sa simtim cu semenii, putem fi o incurajare mare pentru cei ce sufera ca noi, sau mai mult decat noi.

Prin suferinta devenim mai intelegatori fata de semenii nostrii, mai buni si sensibili la nevoile si problemele lor. In aceste situatii putem sa-L intelegem pe Dumnezeu si sa ne apropiem mai mult de El, sa cunoastem caracterul Sau si sa ne asemanam  Lui. Prin suferinta ajungem sa fim transformati si sa cunoastem bunatatea lui Dumnezeu, cat si planul Sau pentru noi.

Exista putere in suferinta

Crestinii poseda o putere care poate penetra misterul suferintei pana cand acesta devine plin de inteles, si aceasta putere izvoraste din credinta si din rugaciune. Credinta poate sa patrunda in zone unde ratiunea nu o poate urma. Prin rugaciune comunicam cu Dumnezeu. El este sursa tuturor lucrurilor. Prin El poti primi pricepere si putere sa intelegi suferinta si in acelasi timp sa treci peste ea.

Cauze pentru suferinta

Suferinta este vazuta ca o pedeapsa pentru pacat. Cuvantul lui Dumnezeu, Biblia in multe locuri vorbeste despre suferinta ca pedeapsa pentru pacat, Ieremia 2:19. Pacatul rupe legatura cu Dumnezeu si atunci apare amarul si suferinta.

Exista suferinta de validare ca suntem intr-adevar copiii lui Dumnezeu. Credinta trebuie sa se arate veritabila si tot asa si dragostea noastra catre Cel care ne-a iubit intai, Iacov 1:12. De la patul de suferinta a celui care iubeste pe Domnul Isus pornesc rauri de binecuvantare. Credinciosul iesind din suferinta, slaveste pe Dumnezeu ca a binecuvantat pe un suflet asa de mult, incat chiar si in suferinta Il preamareste. Credinciosul observa maiestatea si bunatatea lui Dumnezeu. El nu te lasa singur in suferinta, ci este altauri de tine si sufera odata cu tine.

De asemenea, Dumnezeu ingaduie suferinta si inceracarea ca sa ne cunoastem pe noi insine. Dumnezeu voieste ca incercarea sa se prefaca intr-o suferinta de curatire. Curatirea ne aminteste de foarfecele care taie mladita din vita, Domnul  Isus vorbeste dspre aceasta taiere pentru ca sa aducem mai multa roada pentru El, Ioan 15:2.

Dumnezeu intrebuinteaza suferinta pentru binele nostru. El vrea sa ne invete cu rabdarea, fara de care nu suntem credinciosi desavarsiti, intregi si sa nu ducem lipsa de nimic, Iacov 1:4. In suferinta se intareste increderea in Dumnezeu, se inmulteste iubirea in El, sporeste rugaciunea si se imprima chipul Domnului Isus in sufletele noastre.

Exista si suferinta impreuna cu Domnul Isus si suferinta pentru Domnul Isus, Ioan 15:18-21. Suferintele trebuie sa fie spre slava lui Dumnezeu, Ioan 11:4.

In suferinta Dumnezeu mangaie

,,Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, Parintele indurarilor si Dumnezeul oricarei mangaieri, care ne mangaie in toate necazurile noastre, pentru ca, prin mangaierea cu care noi insine suntem mangaiati de Dumnezeu, sa putem mangaia pe cei ce se afla in vreun necaz! Caci, dupa cum avem parte din belsug de suferintele lui Hristos, tot asa, prin Hristos avem parte din belsug si de mangaiere.” 2 Corinteni 1:3-5

W. F. ALBRIGHT, eminent arheolog contemporan, în cartea sa “Archeology and the religion of Israel” scrie: “Nu mai există nici o îndoială că arheologia a confirmat istoricitatea substanţială a istorisirilor Vechiului Testament” (pagina 176).

Publicat de: damianion | octombrie 9, 2020

Creștinism în China

The Economist a publicat un articol privind explozia creștinismului în China: LINK, iar Mike Pompeo a scris un articol privind situația precară a creștinilor chinezi: LINK … în unele sate, persoanele care se convertesc sunt amenințate cu amenzi ori confiscarea proprietății: LINK

O învățătoare creștina a fost concediată după ce a postat materiale critice la adresa îndoctrinării copiilor în sexualitatea nenaturală: LINK

AFR

Libertatea de conștiință

Mai multe grupuri pro-valori din România au publicat o scrisoare deschisă în sprijinul declarației ministrului sănătății că în România nu există un drept incontestabil la avort: LINK

Scrisoare deschisă remisă de organizații pro-viață ministrului Sănătății, în apărarea unor declarații recente ale purtătorului de cuvânt al ministerului, a cărui demitere a fost cerută de asociații pro-avort.


Către Ministerul Sănătății

În atenția dlui ministru Nelu Tătaru

Stimate domnule ministru,

Am aflat din presă despre oprobriul public la care este supusă doamna Oana Grigore, purtătoarea de cuvânt a ministerului, în urma unor declarații făcute pentru o publicație online.

Cu ce-ar fi greșit doamna Grigore, în opinia acelor organizații ale societății civile care îi cer vehement sancționarea și chiar demiterea? Vina ar sta în declarația că „Ministerul Sănătății încurajează natalitatea” și că „avortul la cerere este la latitudinea medicului dacă acceptă sau nu acceptă o asemenea practică. Nu este o obligație.”

Prin prezenta scrisoare ne exprimăm sprijinul pentru doamna Grigore. Vă solicităm să nu luați în considerare cererile ultimative și lipsite de temei ale „Filia”. Afirmațiile doamnei Oana Grigore reflectă realitatea, respectă legislația și ca atare nu există nici un motiv pentru vreo sancțiune – ba dimpotrivă.

Protecția vieții, a sănătății și a demnității umane este o valoare ocrotită de tratatele internaționale privind drepturile omului; această protecție începe încă din perioada vieții intrauterine.

Convenția Națiunilor Unite privind drepturile copilului (1990) prevede în preambul următoarele: „dată fiind lipsa sa de maturitate fizică și intelectuală, copilul are nevoie de protecție și îngrijire speciale, inclusiv de o protecție juridică adecvată, atât înainte cât și după nașterea sa.” Copilul nenăscut este o ființă umană vie încă din momentul concepției [1]; în această calitate, el are dreptul la protecție, ca și ceilalți membri ai familiei umane.

În timp ce dreptul la viață este un drept fundamental al omului, „dreptul la avort” nu este recunoscut de nici un tratat internațional. Mai mult, în ceea ce privește reglementările în domeniul accesului la avort, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că „dreptul femeii la respectarea vieții sale private trebuie să fie cântărit împreună cu alte drepturi și libertăți concurente invocate, inclusiv cu cele ale copilului nenăscut.” [2]

În ce privește refuzul personalului medical de a practica avortul la cerere – obiecţia pe motive de conştiinţă – acesta își găsește un temei în etica medicală, fiind totodată un drept protejat de Constituția României, de legislaţia națională şi de cea europeană [3].

Prin recunoașterea obiecţiei pe motive de conştiinţă, legislația n-a făcut altceva decât să recunoască ceea ce exista deja – o datorie morală inerentă, un drept supra-legal al medicului de a urma propriile convingeri.

Înțelegem însă tonul nervos al scrisorii ultimative semnate de organizația pro-avort „Filia”: în ultimii ani numărul medicilor care refuză să practice avortul a crescut și în România, ca și în numeroase alte ţări.

Începând cu anul 2007, comisii și instituții politice sau științifice, inclusiv Academia Română, au atras atenția că situația demografică devine un risc accentuat pentru securitatea națională. Având în vedere criza demografică fără precedent prin care trece România, nu putem decât să salutăm și să încurajăm faptul că ministerul promovează politici pro-natalitate. De altfel, numeroase modificări legislative din ultimii ani reflectă această preocupare, chiar dacă rezultatele sunt deocamdată modeste.

Pentru aceste motive înțelegem să întărim astfel declarațiile făcute de purtătoarea de cuvânt a Ministerului Sănătății dar și să apărăm, în mod indirect, libertatea de conștiință a medicilor și dreptul la viață al copilului nenăscut.

Nici dumneavoastră, nici noi și nici medicii români nu ne dorim să trăim într-o societate lipsită de conștiință – și nici lipsită de copii, aș acum este societatea viitorului pe care ne-o tot planifică, de 30 de ani, organizația „Filia” și colegele acesteia.

Semnează

  • Asociația PRO VITA București
  • Alianța Familiilor din România
  • Alianța Părinților
  • Asociația Medicală Concordia 2006 Piatra-Neamț
  • Asociația „Centrul European de Educație și Trening”
  • Asociația Pro Vita Neamț
  • Asociația Pro Vita Bacău
  • Asociația Simplu
  • Grupul de Acțiune Civică #StareaDeLibertate
  • Asociația Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului Satu Mare
  • Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni
  • Asociația Creștin Ortodoxă Mama Olga
  • Fundația „Estera” Timișoara

[1] Vo c. Franța, No. 53924/00, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea din 08/07/2004 la § 84.

[2] Tysiąc c. Polonia, No. 5410/03, hot. din 20 martie 2007 la § 106 și Vo c. Franța (citată mai sus) la §§ 76- 80 și § 82.

[3] Art. 33 al Codului deontologic al Medicilor din România precum și prevederile Constituției României și ale tratatelor internaționale referitoare la libertatea de gândire, de conștiință și de religie.

SURSA: https://asociatiaprovita.ro/activitati/scrisori/scrisoare-deschisa-in-apararea-constiintei-medicilor-si-a-unor-politici-sanitare-firesti/

Recent a fost găsit încă un jurnal al unui evreu care a fost în lagărele de concentrare naziste: LINK

Un judecător din Colombia e acționat în instanță pentru că refuză să căsătorească doua femei: LINK

« Newer Posts - Older Posts »

Categorii