IMG_1348.jpg

Creștinii din întreaga lume se pregătesc pentru cel mai mare eveniment evanghelistic al anului “Global Outreach Day” sau “Ziua Mondială de Evanghelizare”. Viziunea Zilei Mondiale de Evanghelizare este aceea ca fiecare credincios să vestească Evanghelia în ultima sâmbătă din luna mai, în fiecare an. Milioane de credincioși din întreaga lume vestesc Evanghelia în acea zi.

Ziua Mondială de Evanghelizare este un catalizator pentru un stil de viață evanghelistic. Obiectivul este ca fiecare credincios să ajungă la cel puțin o persoană cu Evanghelia în acea zi. Când a fost întrebat cine ar succesorul său, Billy Graham, a declarat unei adunări mari: ”Voi toți”. Putem să ajungem la lumea noastră doar dacă fiecare credincios ia măsuri. 

Imaginați-vă o zi în care fiecare credincios este activ și transmite Evanghelia. Ce impact ar face într-o lume pierdută! Ziua Mondială de Evanghelizare provoacă toți credincioșii obișnuiți să vestească Evanghelia în acea zi. Există o singură persoană importantă pe care dorim să o mobilizăm: Tu!

Multe biserici și organizații misionare lucrează împreună pentru a ajunge la oamenii din lumea noastră, dar în această zi specială accentul nu este pe nici o biserică sau misiune – este pe Evanghelia lui Isus Cristos! Ziua Mondială de Evanghelizare este un catalizator util pentru a mobiliza biserica pentru evanghelizare. 

Întregul trup al lui Hristos în acțiune este răspunsul principal pentru o lume pierdută. Zeci de biserici locale, din zeci de orașe și sate din România, se pregătesc pentru acest eveniment, coordonat de organizația creștină “Cristos pentru Toți”. Mai multe informații despre desfășurarea evenimentului în România, vor fi disponibile în următoarele zile.

Detalii despre “Global Outreach Day” la nivel mondial pe www.globaloutreachday.com.

Fii parte din acest eveniment mondial!

Samy Tuțac & Echipa de organizare din România

Publicat de: damianion | Aprilie 21, 2017

O viata fericita!

poza.jpgTrăim cu scopul de a fi fericiți. In sensul acesta, bucuria realizărilor personale deține rolul major in împlinirea noastră. Căutam sa ne investim viata in lucrurile care ne aduc fericirea, dar oare chiar procedam așa? Pentru câte lucruri zadarnice ne cheltuim resursele vieții? Care sunt lucrurile ce ne aduc fericirea? Am putea spune ca acestea diferă de la persoana la persoana, depinde de așteptările fiecăruia. Suntem siguri ca avem așteptările corecte cu privire la viata noastră? Într-o zi vom sfârși viata pe acest pământ. In acel moment vom rămâne cu viata noastră veșnică, viata care nu se mai număra in ani și care nu are un sfârșit. Acum ne trăim viata in ambele lumi, cea materiala și cea spirituala . Insa, într-o zi vom părăsi lumea acestui pământ pentru a trai veșnic in lumea despre care ne vorbește Dumnezeu. Oare care din aceste doua lumi sa fie mai reala? Una se trece, iar alta este veșnică.

O viata fericita este reala doar când suntem împliniți in ambele lumi pentru care am fost creați sa trăim conform planului Creatorului.

Ion D

Publicat de: damianion | Aprilie 21, 2017

ȘI EI NU AU ȘTIUT NIMIC ..

poza.jpg

ȘI EI NU AU ȘTIUT NIMIC

“Iată că El vine pe nori…” Apocalipsa 1: 7

Domnul Isus Însuși vorbește cu mare seriozitate despre acel timp care precedă revenirea Sa. El aseamănă acest timp de pe urmă, mai întâi cu timpul lui Noe: ”Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel și în zilele Fiului Omului” (Luca 17: 26). Dar cum era în timpul lui Noe ? Domnul zice: ”mâncau, beau, se însurau și se măritau…”, ceea ce înseamnă că trăiau numai pentru satisfacția poftelor firii. A mânca bine, a bea bine, a gusta din plin viața, erau singurele lor obiective, iar pentru altceva nu aveau nici interes și nici timp. Ei nu aveau timp pentru sufletul lor, nu aveau timp pentru Dumnezeu. Acest Dumnezeu viu, le era o povară și devenise poate chiar incomod; nu se lăsau mustrați de Duhul Sfânt. În mijlocul acelui neam care în spirala simțurilor cărnii trăia fără Dumnezeu, stătea Noe, omul lui Dumnezeu, care își construia arca ! O, cum puteau contemporanii săi să-l copleșească cu batjocuri și să-l ia în derâdere pentru ceea ce făcea. Domnul Isus zice despre aceștia: ”…și n-au știut nimic, până când a venit potopul și i-a luat pe toți, tot așa va fi și la venirea Fiului omului” (Matei 24: 39).

Astăzi, între noi, nu se întâmplă la fel ? Nu au cei mai mulți oameni numai acest unic gând: să mănânce bine și să guste din plin viața ?! Făgăduința lui Dumnezeu se izbește de necredință, de batjocură și derâdere.

În al doilea rând, Domnul aseamănă timpul de pe urmă cu zilele lui Lot (Luca 17: 28). Dar cum era atunci ? Domnul Isus spune: ”…oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau…” Nu este aceasta tocmai oglindirea vremurilor noastre ? Alergarea și goana celor mai mulți nu are un alt obiectiv decât acela de a atinge un nivel de trai tot mai ridicat. Munca, afacerea, zidirea de case, nu au nimic nedrept în ele ! Dumnezeu vrea ca fiecare din noi, să ne îndeplinim conștiincios datoria în locul unde El ne-a așezat. Dar munca devine o pedeapsă dacă numai ea umple viața noastră, dacă ne consumă așa încât nici nu mai putem să ne facem timp și loc pentru Dumnezeu.

Domnul mai adaugă în acest context încă un avertisment, când zice: ”Aduceți-vă aminte de nevasta lui Lot !” Desigur, ea nu făcea ca și ginerii săi, cărora li se părea ridicol să asculte de Dumnezeu. Ei nu voiau să fie deranjați în viața lor obișnuită. Au respins oferta de salvare a lui Dumnezeu, pentru că lor le plăcea foarte mult să se tăvălească în mocirla păcatului. Când ea a auzit că există o cale de scăpare, a dorit să meargă pe acea cale. Când Lot pleacă din Sodoma, pleacă și ea, dar la jumătatea drumului s-a oprit. De ce s-a oprit nevasta lui Lot la jumătatea drumului și s-a uitat înapoi ? S-a întâmplat acest lucru numai din curiozitate ? Nu ! Cauza era una adâncă. La plecarea din Sodoma, ea a refuzat să-și desprindă inima de ceea ce a lăsat în urmă, în Sodoma. Lucrul acesta a atras o pedeapsă tragică: ”…s-a prefăcut într-un stâlp de sare.” (Genesa 19: 26).

Cu ce vor fi mai avantajați în apropiata zi a Domnului creștinii călduți, cu inima îndoită și nehotărâtă, decât batjocoritorii și cei care desconsiderau pe Dumnezeu ? Cu nimic !

”Fiecare să se cerceteze pe sine” (1 Cor. 11: 28), pentru că Fiul lui Dumnezeu spune: ”Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine !”

Pastor Ioan Cocîrțeu

Publicat de: damianion | Aprilie 21, 2017

Start mersului la Biserică!

poza.jpg

Start mersului la Biserică!

Parcă văd deja privirile încruntate ale multora. Aceștia vor sări să-mi explice că este vorba doar despre o clădire, că biserica suntem noi. Evident, așa este! Cei care fac afirmația aceasta se simt adeseori descoperitorii Americii. Ca unul care am crescut într-o familie de evanghelici, am învățat lucrul acesta încă de la grupele de copii. Îmi amintesc că această chestiune se constituia ca o întrebare clasică, pusă de fiecare dată candidaților pentru botez, atunci când erau prezentați în fața bisericii. Da, biserica este formată din mădulare vii, din oameni în carne și oase. Tocmai de aceea, bătrâni noștri spuneau mai degrabă că merg la adunare și aveau dreptate.

În același timp, înțeleg că formularea aceasta implică anumite riscuri. Unul dintre ele este să se acorde o importanță exagerată locului, în detrimentul părtășiei. Un altul este să canalizăm majoritatea eforturilor noastre în întreținerea și îmbunătățirea unei clădiri, în detrimentul slujirii oamenilor. Există permanent riscul de a uita că întreaga clădire, cu toate facilitățile ei are menirea de a sluji participanții la închinare și nu invers. Aș mai aminti și riscul fățărniciei. Ne purtăm exemplar în perimetrul clădirii bisericii, pentru ca mai apoi să plecăm acasă, părăsiți fiind de orice simțământ, trăire sau gest evlavios. Poate că cel mai mare dezavantaj este acela că asociem prezența lui Dumnezeu cu un loc, uitând, așa cum ne învață Sfântul Pavel, că templul Duhului suntem noi, credincioșii. Avem nevoie, precum Agar, să ne spunem din nou și din nou, în fiecare zi: „Tu ești Dumnezeul care mă vede!”

DAR, de prea multe ori, am auzit astfel de argumente din partea unor oameni firești, folosite ca o scuză pentru a lipsi de la părtășia bisericii.  Unii nu vin la biserică, din lene! Pur și simplu e prea greu: să te scoli din pat devreme, să te aranjezi, să ieși din casă, (brrr  se anunță o iarnă atât de grea…). Pe lângă asta, unii frați au chiar îndrăzneala să te mai pună să faci ceva. Alții nu vin din hărnicie. E de lucru mult toată săptămâna, așa că e nevoie de o zi de odihnă: nu e chiar exagerat să aduci la biserică un om care trudește atât de mult, de luni până sâmbătă seara? Prea ești fără inimă. Unii nu vin pentru că niciodată nu au reușit să se înțeleagă cu alte ființe umane. La servici se ceartă, cu nevasta se ceartă, cu vecinii se ceartă. Ar fi ceva să se înțeleagă cu cei din biserică! S-ar putea scrie cărți, dar nu e locul și timpul potrivit aici.

Sintetizând, marea majoritate a celor care vin rar sau deloc la biserică sunt oameni firești, carnali, iar lipsa de la întâlnirile bisericii este o expresie a acestei realități. Cei care sunt înntr-adevăr îngrijorați de o înțelegere greșită a lucrurilor, vor veni și vor căuta să le îndrepte, să găsească soluții. Motivele profunde ale celor ce nu vin izvorăsc din natura păcătoasă. Acestea sunt îmbrăcate însă cu straie teologice. Cu explicații sofisticate. Cu argumente ce par noi, deși sunt știute din vremea apostolilor. Doar nu voi spune: „Eu nu vin că sunt prea ocupat” sau „Eu nu vin că sunt leneș” sau „Eu nu vin că sunt dificil.” Mai bine explic ca un magnetofon stricat ceea ce știu deja toți: că biserica nu e clădirea. În felul acesta, eu teologul sofisticat și rafinat, care stau acasă în pijamale, nespălat și nebărbierit, sunt mult mai spiritual, mult mai profund teologic decât  pâlcurile de oameni primeniți care merg regulat la biserică. Eh, ei sunt robotizați, eu sunt original. Mă mângâi cu faptul că niciun profet nu a fost înțeles în generația lui!

Eu unul voi merge mâine dimineață la biserică. Cuminte, cu hainele de duminică și cu Biblia la mine. Voi fi acolo din timp. Mă duc pentru că în locul respectiv se întâlnește biserica și doresc să mă întâlnesc cu ei. Am nevoie de părtășia de acolo. Am nevoie de încurajările și mustrările lor, iar ei de ale mele. Am nevoie de lumina pe care ei au primit-o din Cuvânt, iar ei de a mea. Mă duc acolo ca să fiu zidit și întărit. Pe Dumnezeu Îl caut în fiecare zi și mă întâlnesc cu El în fiecare zi și în orice loc. Iar El îmi spune, din nou și din nou, că nu m-a mântuit doar pe mine, ci pe mulți alții. Că eu am nevoie de ei, iar ei de mine. Că dacă nu rămân în părtășia bisericii, voi cădea. Cărbunele smuls și pus deoparte se stinge, iar oaia care se îndepărtează e pradă sigură. Bine spunea apostolul: semnul cel mai clar că am trecut din moarte la viață este că îi iubim pe frați.

Am văzut recent o carte Stop mersului la biserică! Într-un fel înțeleg formularea, din motivele enunțate mai sus. Biserica suntem noi. Interesant mi-au părut exemplele din prefață: un pastor e sfătuit să poarte vestă anti-glonț la întâlnirile de comitet sau o femeie care încearcă să o sugrume pe soția pastorului în fața amvonului sau un pastor care dă un pumn diaconului. Nu am cumpărat cartea și nici nu am de gând. Un lucru este cert: prin faptul că aceste exemple de o cruzime neobișnuită sunt puse în prefață, dar și prin asocierea lor cu titlul, se dă de înțeles că acestea au fost generate de o înțelegere greșită a ceea ce înseamnă mersul la biserică. În ce mă privește, sunt sigur de un lucru: că astfel de cazuri se petrec fie din pricina problemelor psihice, fie, mai probabil, din pricina firii pământești nerăstignite. Am ajuns din nou aici. Mersul la biserică, structura clasică a închinării, astea sunt problema noastră, se tot zice. Evident, soluția e să tot tăiem din ele, să le tot scurtăm. O soluție mult mai convenabilă decât  pocăința, crucificarea firii, maturizarea spirituală.

Eu deci, mă duc mâine la biserică. Nu, nu la clădirea bisericii. Mă duc să mă întâlnesc cu frații. Chiar nu cred că ar trebui să avem o problemă cu formularea aceasta. Când spun: mă duc acasă, se înțelege clar că mă duc, înainte de toate, la soție, copii, părinți, rude, la persoanele care locuiesc acolo și care fac casa să fie casă. La fel și cu clădirea bisericii. Nu o să merg mâine să vorbesc cu ușa, voi vorbi cu frații. Nici să îmbrățișez amvonul, ci frații. Deci, Start mersului la biserică! Dacă frații ajung să înțeleagă greșit, voi merge la ei, la biserică, și voi căuta să le explic. Soluția nu e nicidecum să rămân acasă și să filosofez cu emfază.

Pastor Valentin Făt

poza.jpg

RELAŢIA PERSONALĂ CU DUMNEZEU

Prima parte

  • PLANUL LUI DUMNEZEU CU OMUL

Dumnezeu vrea oameni sfinţi, aşa cum El este sfânt (1 Petru 1:16). Dumnezeu vrea oameni desăvârşiţi, aşa cum El este desăvârşit (Matei 5:48). Este oare posibil să fim, sau să devenim, sfinţi şi desăvârşiţi? A spune că planul lui Dumnezeu nu este posibil, înseamnă a spune că planul lui Dumnezeu este nerealist! Înseamnă a-L limita pe Dumnezeu! În conformitate cu Geneza 1:26 – 27 Dumnezeu a plănuit (a planificat, a făcut un plan) din veşnicie „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră”. Ce înseamnă acest fapt?

  • ÎN CE CONSTĂ CHIPUL LUI DUMNEZEU

Când ni se spune că Dumnezeu L-a creat pe om după chipul şi asemănarea Sa, ni se spune de fapt că omul a fost creat ca o persoană. Chipul lui Dumnezeu în om este „personalitatea”, sau faptul că omul este „o fiinţă personală”, sau o persoană. O persoană este în primul rând o fiinţă care gândeşte pentru sine (are capacitatea de gândire), simte pentru sine (are sentimente) şi voieşte sau ia decizii pentru sine (are voinţă). În al doilea rând, o persoană are capacitatea şi nevoia de a intra în relaţii cu alte persoane. De fapt, nu are numai capacitatea ci şi necesitatea vitală de a intra în relaţii cu alte persoane. În al treilea rând, o persoană are capacitatea ciudată de „a ieşi din sine” (se poate transcende pe sine), de a se uita la sine, de a se judeca pe sine, analiza pe sine şi aprecia sau condamna pe sine. Fără asemenea relaţii, persoana nu se poate forma, nu poate trăi, nu poate exista. Cu alte cuvinte, o persoană are o viaţă lăuntrică, are relaţii cu alte persoane şi se poate gândi pe sine. Cea mai importantă revelaţie pe care o avem despre Dumnezeu este că el există în trei Persoane: un Tată, un Fiu şi un Duh Sfânt. Între aceste trei Persoane există relaţii perfecte (2 Cor. 13:14 – “Harul Domnului Isus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi! Amin.”).

De ce a hotărât Dumnezeu să creeze omul? De ce la creeat după chipul şi asemănarea Sa?

Scopul cu care am fost creaţi este să fim persoane care intră în relaţii persoanale profunde cu Persoanele din Sfânta Treime. În Sfânta Treime avem trei Persoane care trăiesc în relaţii perfecte între Ele, bazate pe dragostea agape, dragostea care se împlineşte pe sine dăruindu-se celorlalţi. Aceste relaţii perfecte din Sfânta Treime trebuie să fie modelul nostru, idealul nostru şi ţinta noastră.

Cu cât vom ajunge la relaţii mai profunde şi mai perfecte cu Sfânta Treime şi cu cât vom învăţa să creăm relaţii trinitariene cu alte persoane (în familie, la serviciu, în Biserică) cu atât vom avea mai multă fericire! Abia atunci când relaţia noastră cu Persoanele din Sfânta Treime este reală şi activă, persoana noastră se dezvoltă şi se împlineşte, căci abia atunci am ajuns în situaţia pentru care am fost concepuţi şi creaţi.

Scopul final al Sfintei Treimi cu noi este să ne ducă între Ei şi să trăim în acele relaţii perfecte cu El toată eternitatea. Dar Sfânta Treime ne cheamă să intrăm în relaţii cu Ei chiar acum, câtă vreme trăim pe acest pământ. Din relaţia noastră cu Ei trebuie să învăţăm cum sunt Ei si să devenim şi noi tot mai asemenea Lor. Adevărata viaţă spirituală este această trăire în unire cu Sfânta Treime. Secretul transformării noastre după chipul şi asemănarea Lor stă în această trăire în relaţii vii, reale, obiective cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt.

Laurențiu Stoian

Va urma!

Creștinii din Franța îndeamnă creștinii de pretutindeni să mijlocească pentru Franța în contextul alegerilor prezidențiale care le stau în față.

Alianța Evanghelică Europeană este neutră din punct de vedere politic, dar roagă comunitatea creștină să mijlocească în rugăciune pentru încetarea terorismului, corupției și diviziunii sociale în Franța. În contextul atacurilor teroriste islamice, societatea franceză este polarizată și are nevoie de sprijin moral.

Alegerile prezidențiale din Franța vor avea loc în două ture: în data de 23 aprilie și respectiv, 7 mai. 

Alianța Evanghelică prezintă câteva motive de rugăciune: pentru pace, pentru restabilirea societății franceze și pentru ca mass-media și electoratul să înțeleagă importanța unei perspective creștine integre asupra situației din țară.

De asemenea, să ne rugăm pentru președintele care urmează să fie ales. Fie ca acesta să susțină libertatea religioasă pentru toate grupurile, să fie un garant al cetățenilor francezi și să ajute Franța să aibă un rol pozitiv în ce privește lupta globală și europeană pentru pace și libertate.

sursa: stiricrestine.ro

IMG_0546O tânără necăsătorită în vârstă de 20 de ani, din Timișoara, a renunțat la întreruperea de sarcină pe care o programase după ce, zile la rând, în fața Clinicii de Ginecologie ”Odobescu” din Timișoara mai mulți voluntari au susținut dreptul la viață al tuturor copiiilor.

”E vorba de o persoană aflată într-o profundă criză. Atât ea, cât și părinții săi care locuiau în apropierea unității sanitare și care ne vedeau zilnic în stradă au înțeles că există viață din momentul concepției. Avem semnale că și alte femei au trecut printr-o schimbare de opinie asemănătoare și în curând vor deveni mame.

Avem o mărturie cutremurătoare a unei doamne care a dorit să facă avort deoarece mai avea acasă un copil de 13 ani, iar situația financiară și diferența mare de vârstă dintre copii erau văzute ca și impedimente. Din fericire, femeia a renunțat la gândul său după ce medicul i-a propus să se mai gândească. Ne bucură faptul că numărul avorturilor a scăzut la jumătate (în martie au fost efectuate doar 46 de avorturi – n.r.)”, a precizat, din partea organizatorilor Campaniei ”40 de zile pentru viață”, Ghiță Alecsei.

Clinica de Ginecologie ”Odobescu” din cadrul Spitalului Municipal Timișoara a fost pichetată timp de 40 de zile, începând cu data de 1 martie și până în pragul Săptămânii Mari de dinainte de Sfintele Paști, într-un protest inițiat de societatea civilă și susținut de toate cultele religioase creștine din orașul de pe Bega.

”Inițial am estimat că vor participa 500 de persoane la această acțiune. Am avut însă surpriza să avem peste 852 de voluntari, iar un sfert dintre aceștia au fost de mai multe ori în stradă. Astfel, la final de campanie, putem spune că au participat 1.200 de persoane, aproape toți voluntarii fiind tineri. În fiecare zi, au îndurat frigul, ploaia sau temperaturile mai ridicate peste 30 de persoane”, a declarat Ghiță Alecsei.

Voluntarii au militează împotriva întreruperilor de sarcină prin post, rugăciune și veche – timp de 12 ore din 24 (de la 7 la 19). Totodată, de Buna Vestire, în 25 martie, a avut loc Marșul pentru Viață, o altă acțiune menită să atragă atenția femeilor asupra riscurilor fizice, psihice și sufletești la care se expun atunci când decid să curme viața fătului din pântece.

Sursa: Renașterea bănățeană

Publicat de: damianion | Aprilie 21, 2017

EUTANASIA – EXPLOZIA UNEI PRACTICI BARBARE, AFR

poza.gifIn 2016, 4% din toti decedatii Olandei au fost eutanasiati, cu 10% mai multi ca in 2015, ori aproape 6.100 din cei 150.000 de olandezi care au murit in 2016. [Detalii: http://www.dutchnews.nl/news/archives/2017/04/number-of-official-cases-of-euthanasia-rise-10-in-the-netherlands/] Cifrele acestea ingrijoreaza si demonstreaza convingator ca eutanasia se extinde in toata lumea la o viteza rapida. Eutanasia e eminamente o inventie a statului secular postmodern. Citind astfel de informatii oamenii cu ratiune se intreaba daca nu cumva statul secular postmodern si-a pierdut abilitatea de a rationa, de a discerne intre bine si rau, sau, ca sa folosim termeni din afara vocabularului corectitudinii politice, a luat-o razna. Si ne intrebam de ce, pentru ca el are la dispozitie experti in toate domeniile, mai multi si in mai multe domenii ca oricind: economisti, politologi, experti in medicina, stiinta, legiuitori, judecatori ilustri, avocati cu renume, o clasa de tehnocrati supra educati. Dar cu toate acestea el pare mai putin capabil azi de a discerne intre bine si rau ca in trecut.
 
Cetateni responsabili ori calai obedienti?
 
Si mai grav, statul secular pare sa nu mai vrea cetateni responsabili ci calai obedienti care sa-i execute ordinele, chiar daca acestea sunt irationale. Pentru el, oamenii de buna credinta par sa devina irelevanti iar libertatea lor de a-si exercita aptitudinile si profesiile in mod responsabil, benefic si constructiv devin secundare cind ele intra in conflict cu obiectivele si ideologia statului secular. Nici unde nu se vede mai clar si pronuntat acest conflict decit atunci cind e vorba de dreptul fundamental al tututor fiintelor umane, nascute ori nenascute, la viata. Ideologia suprapopularii planetei si a controlului populatiei e una din doctrinele cele mai indragite si infailibile ale statului secular. Pentru a ne covinge de asta e suficient sa privim la ce s-a intimplat la inceputul acestui an cind tarile occidentale si Canada au decis sa-si sporeasca contributia financiara pentru avort in tarile nedezvoltate. Au facut-o ca riposta la decizia Administratiei Trump de a interzice folosirea fondurilor americane pentru finantarea programelor de control a polulatie in Lumea a Treia. In acelasi timp, insa, si cu o deosebita agresivitate, se manifesta promovarea intentionata a  eutanasiei si incalcarea libertatii de constiinta a persoanelor care refuza sa ucida fiintele umane nascute ori nenascute. In doar ultimii putini ani se observa o extindere fara precedent a eutanasiei la nivel global.
 
Doar saptamina trecuta a facut inconjurul lumii o stire deosebit de grava din Suedia unde, cu citiva ani in urma, o moasa a refuzat sa participe la servicii de avort in spitalul in care lucra din motive de constiinta si convingeri religioase. Cu toate ca moasele pot ajuta femeile insarcinate in mult mai multe feluri decit in avortarea copiilor, spitalul a impus moasei sa participe la avortarea copiilor nenascuti, iar in caz contrar a amenintat-o cu pierderea locului de munca. Moasa a ales sa asculte de constiinta ei, a fost concediata, iar de atunci a ramas fara loc de munca. Au urmat actiuni judecatoresti iar saptamina trecuta o curte de apel din Suedia a decis impotriva ei: autoritatile si guvernul, a decretat tribunalul, pot constrange personalul medical sa presteze servicii de avort chiar daca ele contravin convingerile lor religioase ori de constiinta, iar in caz contrar li se poate interzice practicarea profesiei.
 
O stire la fel de grava a pervenit, la inceputul lunii, din Canada, unde eutanasia a fost dezincriminata si decretata un drept fundamental al omului in 2015 de Tribunalul Suprem Canadian. Ca urmare a acelei decizii, Parlamentul canadian a adoptat o lege care a legalizat eutanasia. Pacientii insa s-au lovit de o problema majora: numarul in crestere de medici canadieni care, din motive de constiinta, refuza sa eutanasieze pacienti. Riposta statului canadian a fost rapida si radicala: pedepseste, la fel ca Suedia, oamenii de buna credinta care refuza sa ucida pe semenii lor. Printre altele, a fost pusa la dispozitia publicului o linie telefonica speciala unde pacientii pot face plingeri impotriva medicilor care refuza sa eutanasieze pacienti. Medicii pot si ei sa faca plingeri similare impotriva colegilor lor care refuza sa eutanasieze pacientii la cerere. Dupa cum se vede, practicile comuniste si naziste reapar din nou in Scandinavia si Canada.
 
Aceste doua stiri, cit se poate de ingrijoratoare, sunt relativ recente, dar se alatura unui morman imens de stiri asemanatoare care au parvenit din multe tari occidentale in doar ultimii 10 ori 15 ani. Libertatea de constiinta pierde iar exercitarea drepturilor iresponsabile in detrimentul oamenilor de buna credinta si a drepturilor lor se extinde. Statul suedez si cel canadian vaneaza crestinii care refuza sa participe la razboiul secularismului impotriva fiintei umane, nascute ori nenascute. Razboiul acesta se inteteste iar asa numitul drept la eutanasie continua sa se extinda. Tinutul Northen Territory din Australia a legalizat eutanasia anul acesta, la fel Districtul Federal care constituie capitala SUA, iar California in 2015. Proiecte de lege pentru legalizarea eutanasiei si a suicidului asistat sunt dezbature curent in New York si Massachusetts. Iar in America de Sud Tribulanul Suprem din Colombia a decretat existenta unui drept la moarte („right to die”). Anul acesta Islanda a anuntat ca medicii ei avorteaza toti copiii nenascuti care sunt diagnosticati ca suferind de sindroma down (down syndrome), iar in Danemarca procentul acesta e de 98%. Elvetia e tara de destinatie preferata a europenilor care vor sa fie eutanasiati dar nu o pot face in tarile unde locuiesc. 244 de britanici au fost eutanasiati in Elvetia. In Marea Britanie suicidul e inca ilegal, fiind interzis prin lege din 1961. Dar presiunile politice, legislative si judecatoresti in Marea Britanie pentru decretarea ori recunoasterea de catre Tribunalul ei Suprem al unui drept la eutanasie devin tot mai intense si frecvente. [Detalii: http://www.independent.co.uk/news/health/assisted-dying-laws-are-progressing-in-some-places-the-uk-isn-t-one-of-them-a7679846.html]
 
Este adevarat ca in unele state, cum e Hawai, Colorado, Maine si New Mexico, incercari recente de legalizare a eutanasiei au esuat, dar nimeni nu mai pune la indoiala ca ingerul mortii continua sa-si manifeste puterea in detrimentul vietii. Cultura mortii se extinde, iar cultura vietii e luata cu asalt. In primul rind in mintile noastre, apoi in cultura zilnica in care traim, iar, in final, la nivel politic si legislativ.
 
O cauza a secularismului politic
 
Eutanasia si suicidul asistat sunt cauze pe care stanga politica si intelectuala le-au adoptat cu nu multi ani in urma, afirmindu-le ca manifestari legale a unui presupus drept al fiintei umane la moarte. Eutanasia e uciderea legala a fiintelor umane prin proceduri medicale intr-un cabinet medical, iar suicidul asistat e sinuciderea acasa prin luarea de pilule prescrise de medic care cauzeaza moartea. Cei din urma primesc o reteta de la doctor, farmacia le da pilulele, iar pacientul le inghite acasa si moare. Tot la cinci (5) ani Olanda publica un studiu cuprinzator privind eutanasia in Olanda. De la an la an tot mai multe persoane sunt eutanasiate acolo. Intre 2006 si 2016 numarul lor a crescut cu 37%, dar 23% din persoanele eutanasiate nu sunt declarate de medici ca fiind eutanasiate. Asta inseamna ca aproximativ 1.400 de persoane decedate sunt eutanasiate fara ca eutanasia sa fie mentionata in certificatul de deces ca si cauza decesului. Daca aceste persoane sunt adaugate la numarul persoanelor care oficial sunt eutanasiate, numarul total al persoanelor eutanasiate in Olanda in 2016 ar fi fost de 7.500, ori aproximativ 5% din total. Mai alarmant, in octombrie anul trecut parlamentarii Olandei au luat in dezbatere posibilitatea extinderii dreptului la eutanasie la toate persoanele de peste 75 de ani la cerere, chiar daca nu sunt bolnave. In plus, medicii care eutanasiaza persoane bolnave fara consimtamintul lor nu sunt dati in instanta. Anul trecut, de exemplu, un medic olandez a turnat pilule otravitoare in cafeaua unei paciente suferinde de dementie, iar membrii familiei ei au fortat-o sa o bea. Nici medicul nici membrii familiei nu au fost dati in instanta, autoritatile declarind ca ei au actionat „de buna credinta”. Viata se ieftineste in Olanda gratie ideologiei anti-viata a statului secular.
 
Dincolo de ocean, in Canada, Tribunalul Suprem Canadian a devenit campionul eutanasiei si a suicidului asistat. Cind a decretat un drept la eutanasie in 2015, Tribunalul si-a justificat decizia pe motivul ca nicio fiinta umana nu trebuie „condamnata sa traiasca o viata de suferinta severa si intolerabila”, si ca dreptul la suicid asistat trebuie extins fiecarei persoane care il cere daca persoana respectiva sufera de o conditie „iremediabila si grea”. Tribunalul nu a exclus din decizia lui persoanele care din motive de incapacitati fizice ori mintale nu pot sa-si exprime in mod constient si convingator dorinta de a fi eutanaziate. Decizia asta i-a bucurat pe multi, de atunci pina azi peste 800 de canadieni fiind eutanasiati. Dar decizia i-a ingrozit pe altii, in special pe varstnicii care se tem ca eutanasierea suferinzilor impotriva vointei lor, practicata in Olanda, s-ar putea extinde si in Canada. Media canadiana a publicat mai multe stiri despre oameni in varsta care si-au tatuat pe corp, cu litere mari, inscriptia, „do not euthanise me” („nu ma eutanasiati”) pentru a nu fi eutanasiati de medici.
 
Argumentele oamenilor cu ratiune impotriva eutanasiei
 
Monitorizam periodic comentarii aprofundate care analizeaza aspectele legate de etica eutanasiei si a suicidului asistat. In general, exista patru (4) argumente fundamentale impotriva lor.
 
In primul rind, eutanasia si suicidul asistat pun in pericol viata persoanelor vulnerabile din punct de vedere emotional si cu probleme mentale. Aceste persoane nu au nevoie de o moarte accelerata ci de ajutor din partea societatii. In al doilea rind, ele corup practica medicinei si relatia dintre pacient si medic. Relatia dintre medic si pacient a fost totdeauna una de incredere reciproca, cei din urma depinzind de expertiza si compasiunea medicilor. Extinderea culturii pro-eutanasie va submina confidenta pacientilor in a dezvalui medicilor problemele medicale reale cu care sa confrunta de teama de a nu fi eutanasiati impotriva vointei lor, ori de a li se pune in minte de catre medici eutanasia ca o optiune viabila pentru rezolvarea problemelor lor de sanatate. Confuzi si dezorientati, e foarte posibil ca pacentii sa ceara sa li se curmeze viata. Medicii sunt gardienii sanatatii pacientilor nu executorii lor. In mod traditional, practica medicinii a fost directionata spre viata si salvarea vietii oamenilor nu uciderea lor.
 
In a treilea rind, eutanasia si suicidul asistat afecteaza negativ relatiile inter-generationale adica intre parinti si copii. Odata infiripata in mintea copiilor ca o optiune pentru a scapa de parintii lor suferinzi, membrii familiei ar putea convinge parintii sa solicite eutanasie pentru a nu fi o povara pentru copiii lor. Asta deja se intimpla in tarile care au legalizat eutanasia. Oregon a fost primul stat din SUA care a legalizat eutanasia iar rapoartele statistice anuale publicate acolo indica ca de la an la an numarul persoanelor care cer sa fie eutanasiate pentru a nu fi o povara pentru copiii lor e in crestere. In 2014, 42 astfel de persoane au fost eutanasiate din acest motiv, iar in 2016, 65, cu peste 50% mai multe. [Detalii: https://public.health.oregon.gov/ProviderPartnerResources/EvaluationResearch/DeathwithDignityAct/Documents/year19.pdf]
 
In al patrulea si ultimul rind, eutanasia si suicidul asistat submineaza demnitatea umana si egalitatea in fata legii. Ele devalorizeaza viata si reclasifica fiintele umane in fiinte care merita sa traiasca si fiinte care nu merita sa traiasca, cele din urma fiind o povara financiara pentru societate, familii si companiile de asigurare medicala, cele din urma fiind persoanele in varsta, infirme, cele care sufera de dizabilitati, copiii nenascuti cu sindroma down, ori persoanele suferinde de alzimer’s ori dementie.
 
Perspectiva crestina asupra acestor subiecte e relativ clara: in loc de a ajuta persoanele vulnerabile sa-si curmeze viata, societatea trebuie sa le ofere ingrijirea medicala de care au nevoie cit si solidaritatea umana atit de necesara pentru a iesi din deprimarea care-i duce la suicid. Datoria medicilor a fost dintotdeauna, si trebuie sa ramina, aceea de a ajuta pacientii sa moara moartea naturala cu demnitate, nu sa-i ucida. Datoria lor e sa ingrijasca pe cei suferinzi nu sa-i omoare. Din nefericire, derogari de la aceste principii atit de nobile sunt atit de frecvente in tarile occidentale incit acolo se vehiculeaza notiunea ca medicilor sa li se acorde autoritatea sa eutanasieze pacienti chiar daca acestia nu o cer, daca in opinia medicilor pacientii nu au sanse de a mai trai o viata cu demnitate. In alte cuvinte, pacientii suferinzi merg la medic fara sa stie daca vor iesi din cabinetul medicului in viata ori vor fi eutanasiati impotriva vointei lor.
***
Alianta Familiilor din Romania
Publicat de: damianion | Aprilie 21, 2017

Despre viață, moarte și înviere

Despre viață, moarte și înviere

D Branzei.jpgPe noi ne înspăimântă moartea fizică. Dumnezeu are o problemă cu moartea spirituală! Moartea fizică a apărut ca o binefacere, când Dumnezeu le-a oprit lui Adam și Eva accesul la pomul vieții, pentru ca moartea spirituală să nu se permanentizeze veșnic.

Capitolul 11 din Evanghelia lui Ioan se ocupă exact cu aceste distincții dintre moartea fizică și moartea spirituală. Domnul Isus plânge nu pentru un Lazăr mort fizic, ci pentru o omenire moartă în păcat și necredință. El a avut în plan ca învierea lui Lazăr să-i convingă pe toți că El este Dumnezeu venit să reia părtășia cu oamenii despărțiți de El din cauza păcatului.

Pentru oricine citește cât de cât atent capitolul 11, este evident că Ioan ni-l prezintă pe Domnul Isus ca pe cel care ,,regizează“ împreună cu Dumnezeu toată întâmplarea,transformând-o într-o lecție pentru cei din jur:

,,Şi Isus a ridicat ochii în sus şi a zis: „Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi, dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 11:41-42).

În arhitectuta Evangheliei lui Ioan, scopul învierii lui Lazăr este ca oamenii să priceapă că Dumnezeu L-a trimis pe Christos să rezolve problema morții spirituale.

Pentru aceasta …

Domnul Isus Christos a avut nevoie de un Lazăr mort, nu doar bolnav! Este evident că Domnul a întărziat suficient, așteptând ca această condiție să fie împlinită:

,,Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era7 şi în urmă a zis ucenicilor: „Haidem să ne întoarcem în Iudeea”. … Atunci, Isus le-a spus pe faţă: „Lazăr a murit. Şi mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el” (Ioan 11:6, 14-15).

Domnul Isus nu s-a dus direct la locul în care zăcea Lazăr, ci s-a oprit la marginea satului, provocând o stare de vorbă cu Marta și Maria:

,,Căci Isus nu intrase încă în sat, ci era tot în locul unde Îl întâmpinase Marta“ (Ioan 11:30).

Gândindu-se prioritar, ca noi toți, la grozăvia morții fizice, Maria și Maria nu văd cum prezența lui Isus, venit mult prea târziu ca să-l vindece pe fratele ei, ar mai putea modifica într-un fel dimensiunea tragediei. Ambele au acelaș reproș pentru Domnul Isus:

„Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!“ (Ioan 11:21, 32).

Dialogul dintre Domnul Isus este dificil pentru că fiecare se gândea la viață și moarte în alții termeni:

,,Isus i-a zis: „Fratele tău va învia”.

„Ştiu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi” (Ioan 11:24-25).

Domnul Isus o șochează pe Maria și folosește evenimentul ca să facă o proclamație paradoxală:

,,Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11:25-26).

Ciudățenia acestei afirmații este că ea pare la prima vedere o minciună. Toți cei care L-au auzit pe Domnul vorbind atunci … au murit. A murit Marta, a murit Maria, au murit toți ucenici care erau cu El și a murit până și Lazăr, pe care-l înviase din morți. Este evident că ceva din declarația Domnului Isus nu merge sau, mai bine zis, este evident că există în ea un sens mai adânc la care ea este absolut adevărată.

Singura explicație posibilă este că Domnul a vorbit despre moarte și viață în sens spiritual, iar Marta, Maria, Lazăr, ucenicii și noi ne gândim la aceste subiecte prioritar în sensul lor fizic. De două mii de ani, toți ucenicii Domnului Isus au murit ca moarte fizică, dar trăiesc împreună cu Christos, bucurându-se de viața veșnică.

Pentru Domnezeu, învierea fizică este un fleac. Este suficient ca El să spună o vorbă și toți cei din morminte vor ieși afară. În Betania, Domnul a trebuit să restrângă puterea Cuvântului Său și să precizeze ,,Lazăre …“ Altfel toți morții de acolo ar fi ,,ieșit afară“!

Învierea spirituală este însă mult mai dificilă. Lumea este moartă fără să știe că este moartă. Aceasta este tragedia pe care o vede Dumnezeu. Omenirea este despărțită de Dumnezeu. Creatura și-a pierdut legătura cu Creatorul și plutește în derivă pe fluviul morții. Christos a venit ca toți cei care cred în El să poată relua legătura dătătoare de viață eternă cu Dumnezeu.

Biblia vorbește despre viață și moarte în termeni de ,,împreună“ sau de ,,despărțire“. Când sufletul este împreună cu trupul spunem că omul este ,,în viață“ și, în mod similar, când omul este împreună cu Dumnezeu, că el are viață veșnică. Când sufletul se desparte de trup, spunem că omul moare, iar când omul este departe de Dumnezeu el trăiește în moarte spirituală. Trebuie să ne însușim această terminologie divină:

,,Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftelefirii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus“ (Efes. 2:1-7).

Cei ce cunosc această terminologie pot pătrunde un alt paradox pus de teologi în aceste cuvinte:

,,Cine se naște o singură dată, moare de două ori. Cine se naște de două ori, moare o singură dată“.

Pe înțelesul tuturor, paradoxul spune că cine se naște numai biologic va trece prin tragedia morții fizice, dar va avea parte și de marea tragedie a morții eterne, sfârșind în iad, despărțiți pentru totdeauna de Dumnezeu. Cel care trece însă și prin nașterea din nou experimentată în clipa credinței în Isus Christos, va avea parte (poate) de moartea trupului, dar părtășia lui cu Dumnezeu nu va mai fi întreruptă niciodată! Acesta este sensul real al declarației năucitoare a lui Christos:

,,Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată.“

Prin credința în Chirstos, nimic nu ne va mai despărți vreodată de Dumnezeu!

,,Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru“ (Romani 8:38-39).

Pastor Daniel Branzai

Publicat de: damianion | Aprilie 21, 2017

Ziua Alianței Evanghelice din România

Stimați colaboratori,

Avand in vedere experienta frumoasa pe care am avut-o in 2016 cand am sarbatorit impreuna Ziua Aliantei Evanghelice din Romania, dorim repetarea acestui eveniment si in 2017.

In consecinta, in data de 23 aprilie 2017 indemnam pe slujitorii baptisti, crestini dupa Evanghelie si penticostali, cat si pe membrii Bisericilor din cadrul Aliantei Evanghelice sa se viziteze unii pe altii, sa se roage unii pentru altii, implinind si astfel porunca Domnului Isus Hristos: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:35).

Presedinte                       Secretar General                         Vicepresedinte

Viorel Iuga                        Virgil Achihai                           Ioan Moldovan

« Newer Posts - Older Posts »

Categorii