Publicat de: damianion | decembrie 26, 2020

”CUVÂNTUL S-A FĂCUT TRUP … NOI AM PRIVIT SLAVA LUI,” Pavel Gag

”CUVÂNTUL S-A FĂCUT TRUP … NOI AM PRIVIT SLAVA LUI,”

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu …și Cuvântul S-a făcut trup”

Evanghelia după Ioan, după cum se poate observa are un caracter special. Ea nu ne prezintă nașterea lui Hristos în această lume, nu ni-L înfăţișează ca pe Fiul lui David, nici nu urmărește genealogia Lui. Nu ne este prezentată nașterea Domnului pe pământ, nici începutul Evangheliei Sale, ci ni se spune despre existenţa Lui înainte de începutul oricărui lucru care are un început: „La început era Cuvântul“, ceea ce pe scurt reprezintă gloria Persoanei lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, o glorie care este dezvoltată în multe feluri în har, dar rămâne mereu aceeași în sine. Evanghelia ucenicului iubit ne dezvăluie ceea ce este Domnul, arătându-ne în același timp că noi avem parte de toate binecuvântările ce decurg din ceea ce este El atunci când El Se manifestă pentru a ne transmite aceste binecuvântări.

Primele versete prezintă ceea ce era El înainte de toate și aspectele diverse în care El este o binecuvântare pentru om, fiind Cuvântul devenit trup. El este Logos-ul, expresia întregului gând al lui Dumnezeu,– „la început era Cuvântul“. Dacă este să ne întoarcem în timp atât cât o poate face duhul omului, oricât de înapoi am merge, vedem că El era înainte de tot ce are început. Aceasta este ideea cea mai apropiată de perfecţiune pe care o putem avea noi despre existenţa lui Dumnezeu privind aspectul istoric, dacă putem să-l numim așa.

„La început era Cuvântul“. Și nu mai era altceva în afară de El? Imposibil! Căci al cui Cuvânt ar fi fost? „Cuvântul era cu Dumnezeu“– ceea ce înseamnă că El are o existenţă personală. Dar, pentru ca să nu gândim că El, deși etern, ar fi fost doar ceva din Dumnezeu, că eternitatea Îl presupunea deci în mod implicit și că Duhul Sfânt urma doar să-L descopere, ni se spune că El „era Dumnezeu“, deci era etern prin existenţa Lui, divin prin firea Lui și distinct ca Persoană.

Astfel găsim descoperirea Logos-ului etern, înainte de întreaga creaţie. Evanghelia după Ioan începe de fapt înainte de Geneza. Geneza ne prezintă istoria lumii în timp, iar Ioan ne prezintă istoria Cuvântului care există din eternitate, înainte ca să fi fost lumea, Cuvânt care era înainte de ceea ce omul poate numi început. El, în consecinţă, nu are un început al existenţei Sale.

Apoi „toate lucrurile au fost făcute prin El“. Sunt lucruri care au un început, iar acestea toate își au originea de la El „și fără El n-a fost făcut nimic din tot ce a fost făcut“, distincţie clară, pozitivă și absolută între tot ce a fost făcut și Isus. Dacă un lucru oarecare a fost făcut, atunci acela nu este Cuvântul, pentru că tot ce a fost făcut a fost făcut prin Cuvânt. Dar, în afară de actul suprem al creaţiei tuturor lucrurilor, care caracterizează Cuvântul, un aspect important este ceea ce era în El. Creaţia a fost făcută prin El, dar nu există în El. Însă „în El era viaţa“. Prin aceasta, El este într-o relaţie specială cu o anumită parte a creaţiei, care este obiectul special al gândurilor și intenţiilor lui Dumnezeu. Această viaţă „era lumina oamenilor“, ea descoperindu-se ca o mărturie a firii divine în relaţie directă cu ei, într-un mod în care ea nu este în relaţie cu nimic altceva. Această lumină strălucea în mijlocul a ceea ce, prin natura sa, îi era contrar, în mijlocul unui rău care depășește orice imagine pe care o putem lua din natură, pentru că acolo unde vine lumina ea risipește întunericul, însă aici lumina vine în întuneric, dar întunericul nu o percepe și rămâne tot întuneric, neînţelegând-o și neprimind-o. Acestea sunt relaţiile Cuvântului cu creaţia și cu omul, atunci când este privit din punct de vedere al naturii Sale, într-un mod abstract. Se poate remarca cum Duhul trece de la natura divină și eternă a Cuvântului la manifestarea în lume a Cuvântului devenit trup în Persoana lui Isus. Contemplându-L pe Isus pe pământ noi suntem în relaţie directă cu El, așa cum există El înainte ca să fi fost lumea. Ioan venise pentru a da mărturie despre lumină (v.7). Adevărata lumină era aceea care, venind în lume, lumina pe orice om, nu numai pe iudei. Fiind Creatorul lumii, Cuvântul a venit pentru întreaga lume, iar lumea, aflată în întuneric, orbită, nu L-a cunoscut. El a venit la ai Săi, adică la iudei, iar ai Săi nu L-au primit. Dar sunt totuși unii care L-au primit, și despre aceștia se spune că au primit dreptul de a fi copii ai lui Dumnezeu, și de asemenea că sunt născuţi Dumnezeu, neavând o descendenţă din carne, nici din voia vreunui om.

Astfel, am văzut Cuvântul în ceea ce este El în natura Lui în mod abstract (v.1-3) și ca fiind viaţa, manifestarea luminii divine printre oameni și consecinţele acestei manifestări (v.4,5) și cum a fost primit El acolo unde a venit astfel (v.10-13). Această prezentare generală a naturii Lui se încheie aici.

Autorul urmărește apoi istoricul a ceea ce este Domnul manifestat pe pământ ca om, așa că putem spune că începe din nou aici, la versetul 14, cu Isus prezent pe pământ – ceea ce Cuvântul a devenit, nu ceea ce era. Lumea nu-I cunoștea drepturile pe care El, ca lumină a lumii, le avea asupra omului. Singura diferenţă era faptul că nu L-a cunoscut sau L-a respins când, sub aspect dispensaţional, era în relaţie cu omul. Atunci a intervenit harul cu puterea de a da viaţa și de a-i face pe oameni să o primească. Lumea nu L-a cunoscut pe Creatorul ei atunci când a venit ca lumină; ai Săi L-au respins pe Domnul. Cei care erau născuţi nu din voia omului, ci din Dumnezeu, L-au primit. Astfel ni se prezintă nu ceea ce era Cuvântul, ci ce a devenit.

Cuvântul a devenit trup și „a locuit printre noi plin de har și de adevăr“. Iată marea realitate despre care ne vorbește Evanghelia, fapt care este sursa tuturor binecuvântărilor noastre. El este expresia perfectă a fiinţei lui Dumnezeu adaptată la tot ceea ce este omul, venind în întâmpinarea fiecărei nevoi a omului. Firea cea nouă în om are capacitatea deplină de a se bucura de această expresie a lui Dumnezeu. Avem aici mai mult decât lumina care este curată și dezvăluie toate lucrurile; avem expresia a ceea ce este Dumnezeu în har – sursă de binecuvântare.

Trebuie remarcat că Dumnezeu nu putea fi pentru îngeri ceea ce este pentru om: har, răbdare, îndurare și iubire pentru păcătoși. Și Isus este toate acestea și în același timp este binecuvântarea lui Dumnezeu pentru omul cel nou. Gloria în care a fost văzut Isus, arătată astfel înaintea celor care aveau ochi pentru a o vedea, era cea a unicului Fiu de la Tatăl, care este continuu plăcerea Tatălui.

Cuvântul care era cu Dumnezeu și care era Dumnezeu, care a devenit carne; și Cel care a fost văzut pe pământ având gloria unicului Fiu de la Tatăl.

De aici decurg două consecinţe: în primul rând harul și adevărul, iar acestea sunt nu numai declarate, ci chiar au venit prin Isus Hristos. Prin El s-a arătat adevărata relaţie a lui Dumnezeu cu toate lucrurile, precum și distanţa survenită între aceste lucruri și Dumnezeu. Aceasta este temelia adevărului. Orice lucru a căpătat poziţia cuvenită lui și este prezentat cu adevăratele lui caracteristici în toate relaţiile în care este, iar în centrul acestor relaţii este Dumnezeu. În prezenţa lui Hristos ni se descoperă ce este Dumnezeu, ce este omul perfect, ce este omul păcătos și ce este lumea și stăpânitorul ei. Deci harul și adevărul au venit, unicul Fiu, Cel care este în sânul Tatălui, ni-L descoperă pe Dumnezeu, și ni-L descoperă așa cum Îl cunoaște El, din poziţia în care este El. Și aceasta se leagă de caracterul și descoperirea harului în Evanghelia după Ioan: mai întâi este plinătatea, cu care suntem puși în legătură și din care noi toţi am primit, apoi vine poziţia noastră.

Persoana lui Isus, Cuvântul devenit carne, locuind printre noi, era plin de har și de adevăr. Din această plinătate am primit noi toţi, dar nu adevăr peste adevăr, ci am primit ceea ce ne este foarte necesar, anume „har peste har“, adică, prin favoarea lui Dumnezeu, o abundenţă de binecuvântări divine, ca rod al iubirii Lui și acumulate unele peste altele. Adevărul strălucește – orice lucru este manifestat în mod perfect; însă harul este dăruit.

Prelucrare,

Pastor Pavel Gag


Categorii

%d blogeri au apreciat: