Publicat de: damianion | august 9, 2018

Căldura uitării

Iertarea.jpg

Doi prieteni vorbeau:

-„Eu – zicea unul – zadarnic cerc să-mi capăt pacea, iertând pe cei ce mi-au greşit.”

-„Dacă nu-ţi capeţi pacea iertând, – răspunse celălalt – înseamnă că nu ai iertat.”

-„Ba da – eu am iertat adesea, dar n-am căpătat pacea…”

-„Prietene, repet: iertarea astfel dată, fără îndoială că n-a fost bună.”

-„Ce-i lipseşte?”

-„Să-ţi spun eu, prietene, ce-i lipseşte. Adeseori, iarna, soarele bate în plin. Lumina lui e strălucitoare, dar el nu poate încălzi. Îi lipseşte căldura. Stai sub strălucirea lui şi îngheţi. Tot asemenea este şi cu iertarea. Ca ea să aducă în suflet pacea pe care o doreşti, îi trebuie căldura uitării. Dacă iertăm fără să uităm, această iertare nu este iertare, ci-i o vorbă. Numai uitând, iertăm cu adevărat…”

Prietenul dădu din cap şi zise:

-„Iertare şi uitare, – de-acum n-am să vă mai despart!”

Reclame

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: