Publicat de: damianion | Martie 15, 2018

Studiul Biblic: NAȘTEREA DIN NOU

Studiul Biblic: NAȘTEREA DIN NOU

Pastor Sandu Dobrescu.​.jpg

            „A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1:12-13). Iar la întrebarea lui Nicodim, un fruntași al Iudeilor „Drept răspuns Isus a zis „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3:3)

            Prin cuvintele versetelor de mai sus, Ioan ne arată în modul cel mai profund scopul Evangheliei, menționând care este adevărata Lumină venită în lume, Lumină ce nu poate fi biruită de întuneric. Această Lumină este Fiul lui Dumnezeu care poate lumina pe orice om venit în lume. Așa cum la creație, prima lucrare pe care a făcut-o Dumnezeu, a fost să facă lumină pe fața pământului, unde era întuneric. Tot așa orice om care vine din întunecimea păcatului la Dumnezeu, are nevoie mai întâi de lumină pentru a crede în Domnul Isus, iar Duhul Sfânt îl va convinge de starea de păcat .

            Ioan este primul care ne vorbește de ce-a mai mare schimbare de care are nevoie orice om păcătos și se produce doar în cei ce cred și primesc Cuvântul Evangheliei. Biblia echivalează credința, prin care se primește lumina și viața veșnică, cu ascultarea de Dumnezeu „Cine crede în Fiul, are viață veșnică; dar cine nu  ascultă de Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3: 36)  

Intenția mea prin acest studiu este de a vă împărtăși din descoperirile de care Domnul mi-a făcut parte în timpul meditațiilor asupra Cuvântului din Scriptură. Și vreau să vin în sprijinul celor ce nu au o înțelegere clară asupra acestei învățături a nașterii din nou, arătată de Ioan și confirmată de Domnul Isus, necesară oricărui om care crede. Ioan amintește patru feluri de nașteri. Primele trei nu dau nici o garanție de schimbare cum interpretează unii, care ne spun că dacă te naști dintr-un popor creștin, moștenești credința lor, învățătură ce nu este biblică. Sfânta Scriptură ne spune că; fie că  te-ai născut dintr-un popor creștin, dintr-o familie creștină, sau din dorința vreunei persoane, nu te ajută cu nimic la mântuire. Fiecare om, personal este responsabil de a primi sau nu Cuvântul. De aceea Singura naștere ce te face cetățean al Cerului este nașterea din nou, din Dumnezeu. Această înnoire o primesc prin credință toți cei ce acceptă a se uni cu Domnul Isus în moartea, îngroparea și în învierea Sa. Recomand citirea versetelor ce nu le-am scris fiind mai lungi.     

Nașterea din nou este actul prin care suntem scoși din Adam și introduși în Cristos prin moartea Sa, în familia lui Dumnezeu. Acum suntem scoși de sub condamnare și izbăviți de puterea păcatului Rom.8:1-2. Pentru că:„Ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voi Sale” (Efes.1:5-7)  Înfierea are în vedere răscumpărarea trupului, moștenirea Împărăției lui Dumnezeu și ne dă dreptul de a spune lui Dumnezeu Tată (Gal.4:4-7) Referitor la evreii care primesc pe Mesia și se pocăiesc, după Rom. 9:4, ei au nevoie numai de nașterea din nou. Iată unele din schimbările ce le aduce nașterea din nou, care m-au schimbat radical și pe mine „Ca unii care am lepădat meșteșugurile rușinoase și ascunse, nu umblăm cu vicleșug și nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, ci prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiți de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu (2Cor.4:2). Aceștia sunt făcuți o Împărăție și preoți pentru Dumnezeu Apo.1:5b-6. Această schimbare ar trebui să cerceteze pe toți creștini care mai practică minciuna, viclenia etc. nefiind născuți din nou.

Subiectul nașterii din nou nu se abordează la valoare necesară în biserică, ci doar îl amintim tangențial în predici, lucru ce este o pagubă, de aceea mulți creștini nu înțeleg, sunt în confuzie și nu fac diferență între pocăință, primirea Duhului Sfânt, nașterea din nou, umplerea cu Duhul Sfânt și actul înfierii, toate acestea nu se produc în același timp, ci în perioade diferite, depinde de sinceritatea și creșterea fiecărui. Sunt uni creștini ce au idei preconcepute despre acest subiect, pentru a putea înțelege va trebuie să renunțe la această poziție ce aduce confuzie, cerând Domnului lumină, altfel va fi spre propria lor pagubă. Ei au doar o stare firească, nu au nașterea din nou și nu vor avea parte de Împărăția Lui Dumnezeu.   

Nașterea  din nou nu este același lucru cu pocăința și nici nu se produce în același timp. Mai întâi vine pocăința în urma auziri Cuvântului și se produce în minte „Astfel credința vine din cele auzite, iar cele auzite prin Cuvântul lui Hristos” (Rom.10:17). Pocăința aduce iertarea păcatelor pe care le face omul împins de păcatul adamic „Iată că sunt născut în nelegiuire și în păcat m-a zămislit mama mea” (Ps.51:5) De aceea și Petru îi îndemna pe ascultători: „Pocăiți-vă” le-a zis Petru „și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfâtului Duh” (Fap.2:37-40). Care e o făgăduința a Domnului. Deci în urma auzirii Cuvântului și a convingerii făcută de Duhul Sfânt care-L primești când crezi Efe.1:13-14 vine pocăința, pentru că este o problemă de voință ce se produce în minte, în suflet „Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, (în trup) pentru-că ce-i drept, am voință să fac binele, dar n-am putere să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac! (Rom.7:18-19) În aceste versete ne arată că una este voința care este în minte, unde omul primește Cuvântul și alta este firea pământească care este în trup și se cere a fi izbăviți de această fire pentru că ne robește. Lucru ce apostolul îl repetă și în versetul 23, același capitol „Dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii minții mele și mă ține rob legii păcatului, care este în mădularele mele” Să fim atenți a nu face greșeala ce o fac cei mai mulți, confundă păcatele făcute de om cu păcatul adamic cu firea în care ne-am născut. Pentru păcate e nevoie de iertare, pentru păcat e nevoie de dezbrăcare sau izbăvire „Știm bine că omul nostru cel vechiu  a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, ca să nu mai fim robi ai păcatului. Căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. Acum dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și trăi împreună cu El” (Rom. 6:6-8).

Unde este Hristos omul e izbăvit de păcat ca să nu-l mai robească, aceasta înseamnă că cei izbăviți au o imunitate spirituală de a nu mai păcătui dacă practică și Luc.9:23. Iertarea se aplică păcatelor, izbăvirea se aplică firii vechi sau păcatului adamic care este pomul, păcatele fiind fructele. Cei ce s-au pocăit trebuie să practice lepădarea, crucificarea sinelui și a firi vechi, ca dovadă a izbăviri pentru a trăi în sfințenie.

          Dar creștinii în care nu a fost crucificat omul cel vechi, încearcă mereu a fi mai buni, însă scopul lui Dumnezeu nu este ca prin efortul nostru să ne facem mai buni, întrucât atunci când am crezut, El ne-a socotit deja neprihăniți „Deci fiindcă suntem socotiți neprihăniți prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos”. Ce vrea Dumnezeu de la noi este să ne socotim morți față de păcat pentru ca Domnul să ia chip în noi „Tot așa și voi socotiți-vă morți față de păcat și vii pentru Dumnezeu, în Hristos Isus Domnul nostru” (Rom. 6:11). Acesta este faliment. Pentru a înțelege și mai bine,  Domnul confirmă ce aminteam mai sus: „Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze” (și va fi înnoit) (Mat.16:24) și ucenicii aveau iertarea dar nu nașterea din nou, ei au primit-o după înviere. Și pe vremea lui Pavel mulți nu înțelegeau și confundau păcatele cu păcatul și iertarea cu izbăvirea, de aceea iată ce spune biserici din Colose: „În El ați fost tăiați împrejur, nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor  firii pământești” (Col. 2:11). De acum avem datoria (nu să fim mai buni), ci să ne smerim și să umblăm în faptele pregătite mai dinainte de Dumnezeu aducând roadă prin Duhul Sfânt. „Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10)

Totuși unii creștinii nu înțeleg, ei s-au pocăit, au iertare dar nu sau dezbrăcat de trupul poftelor, ei încearcă a fi mai buni prin silința lor ca să fie lăudați, dar mereu cad, fiind încă stăpâniți de păcat de care nu au fost izbăviți. Ei nu înțeleg ce  spuneam mai sus, că a te socoti mort față de păcat (Rom.6:11), este a avea imunitate spirituală, a fi protejat de influența păcatului care te îndeamnă în a păcătui. De aceea unii sunt sub robia păcatului, au chiar un egoism fără egal și nu se pot suporta unul pe altul! „Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc (Rom.7:15) Astfel de persoane ce credeau, dar fără a birui păcatul de care nu erau dezbrăcați, erau și pe vremea Domnului, dar El nu se încredea în ei (Ioan 2:23-25) Dar când ști că ești dator să umbli în faptele bune pregătite de Dumnezeu, pentru că ai fost socotit neprihănit, atunci lauda se cuvine numai lui Dumnezeu și nu nouă.

Nașterea din nou nu aparține unei religii sau unei firme, ci este lucrarea lui Dumnezeu și se produce când omul renunță la planurile și străduințele lui de a fi mai bun, acceptând planul și voia lui Dumnezeu, atunci nu mai iubește nimic și pe nimeni mai mult de cât pe Domnul și voia Sa. Falimentul nostru este începutul trăirii Lui Cristos în noi „Cine nu-și ia crucea lui și nu vine după Mine, nu  este vrednic de Mine” (Mat.10:37-39)  Falimentul nostru mai este și a ne smeri, a ne face ca un copilaș „Isus a chemat la El un copilași, l-a pus în mijlocul lor și le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția Cerurilor. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaș, va fi cel mai mare în Împărăția Cerurilor” (Mat.18:1-5) Creștinul smeri se poate supune lui Dumnezeu și Satana va fugi de la el și asta înseamnă a avea imunitate ce te protejează de păcat și de ispititorul. „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți” Supuneți-vă dar lui Dumnezeu! Împotriviți-vă diavolului și el va fugi de la voi”  (Iacov4:5-7) Atunci nu mai împlinim poftele firii și nu mai trăim după îndemnurile simțurilor, pentru că; „Așa dar, fraților, noi nu mai datorăm nimic firii pământești, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiți după îndemnurile ei, veți muri; dar dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi” (Romani 8:12-17).

 Atunci dorim și înnoirea minții („metanoia” din gr.) pentru a avea o nouă mentalitate „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minți voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută și desăvârșită” (Romani 12:2) Citind zilnic  Biblia cu rugăciune, uneori și cu post mintea se înnoiește.

Și lăsând pe Duhul Sfânt să ne călăuzească, vom avea o nouă mentalitate, nu vom mai iubim lumea și lucrurile lumii care nu sunt de la Dumnezeu „Căci tot ce este în lume, pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții, nu este de la Tatăl ci din lume. Și lumea și pofta ei trece, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (1Ioan 2:16)

A ști să trăiești aceste versete, este a lepăda și crucifica sinele din suflet ca să poată fi condus de Duhul Sfânt. Atunci mândria și aroganța nu mai împiedică Duhul Sfânt a produce o nouă viață în noi, și vom căuta să plăcem lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu poate lucra cu cei mândri și înțelepți în felul lumi, care se vor independenți „Fiindcă  propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: Voi prăpădi înțelepciunea celor înțelepți și voi nimici priceperea celor  pricepuți”  (1Corinteni 1:18-19) Dumnezeu lucrează  numai cu cei născuți din nou și smeriți care sunt robi de bună voie „Maria a zis „Iată roaba Domnului; facă-mi-se după cuvântul tău!” Și îngerul a plecat de la ea” (Luca 1:38; Sau „Pavel, rob al lui Isus Hristos chemat să fie apostol, pus de o parte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu”  (Romani 1:1).

 

Nașterea din nou nu este ca nașterea fizică. Noi am venit în lume fără să ne întrebe cineva, fără voința noastră, dar nașterea din nou implică acceptul fiecărei persoane în parte, căci nu poate fi cineva născut din nou dacă el nu dorește, pentru că trebuie să-ți faci bine socotelile „Și oricine nu-și poartă crucea și nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu. Căci cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-și facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârșească? Tot așa, oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:27-28,33) Se înțelege și din discuția cu Nicodim „Nu te mira că ți-am zis: trebuie să vă nașteți din nou” (Ioan 3:7). Repet, numai prin lepădarea și crucificarea eului se produce înnoirea ce ne schimbă, ne dă o natură din Dumnezeu, ne dă putere spirituală și ne pune sub autoritatea noului legământ de care eram străini (Efeseni 2:12-13).

Cei născuți din nou umblă sub călăuzirea Duhului Sfânt, care ne dă și identitatea de copii ai lui Dumnezeu prin Cristos, cu drept de a moșteni Împărăția Tatălui „Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” (Rom. 8:14). Numai prin nașterea din nou suntem scoși de sub robia păcatului adamic, de sub condamnare, iar Domnul prin moartea Sa ne-a unit cu Sine (Rom.6:3-5). Și când Biblia ne cere să facem ce este scris, ne cere să facem ce am primit prin învierea cu Cristos, adică a fi conștienți că suntem izbăviți de păcatul adamic, de firea veche și să trăim ca oameni liberi o viață nouă cu Dumnezeu „Știm bine că omul nostru cel vechiu a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, ca să nu mai fim robi ai păcatului. (nu ai păcatelor) Căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat”(nu de păcate, nu acestea stăpânește pe om, ci păcatul adamic)  (Romani 6:6-8).     

Este regretabil că uni dintre predicatori vorbesc credincioșilor doar de pocăință și de iertarea păcatelor, nu și de izbăvirea de păcatul în care ne-am născut. De aceea sunt mulți membrii în bisericii care au o vechime, dar ei încă nu sunt născuți din nou și păcătuiesc, se văd prin felul cum se comportă, având o stare firească, (când zic stare firească, sau fire veche care este în mădulare) mă refer la ce a spus Pavel „În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământești, umblă după îndemnurile firii pământești; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după îndemnurile Duhului. Și umblarea după lucrurile firii pământești este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace” (Romani 7:18-23;8:4-8) De aceea, Biblia confirmă:  „Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul (nu păcatele)” Îi fericește pe cei ce au fost izbăviți de păcat. (Rom.4:8). Dar cei ce nu au fost izbăviți de firea veche, când le faci observație pentru greșeli, se supără ca niște copii.     

Aceștia umblă după daruri  și nu după Dăruitor, sunt sentimentali, nu au o statornicie în credință și sunt firești „Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; și nici nu poate să le înțeleagă, pentru că trebuiesc judecate duhovnicește.  Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate judeca totul și el însușii nu poate fi judecat de nimeni” (1Cor. 2:14-15). Unii dintre acești creștini își dau seama că sunt încă robi firii vechi, pentru că mereu sunt biruiți de pofte și cad pradă ispitelor. La astfel de creștini Pavel le zice: „Copilași mei, pentru care iar simt durerile nașterii, până ce va lua Hristos chip în voi” (Galateni 4:19). După pocăință, oare creștinul nu ar trebui mai întâi să fie interesat de nașterea din nou, de înnoirea  minți, de creșterea spirituală și umplerea cu Duhul Sfânt și nu de poziție și de daruri? Darurile le primește creștinul când are maturitatea pentru a le aplica, iar cei ce sunt încă robi firii vechi să fie interesați ca să trăiască dezbrăcarea de trupul poftelor și de lepădarea sinelui ca să învețe smerenia.

Nașterea din nou nu este empirică (bazată pe experiențe)  sau aleatorie (la întâmplare), nici facultativă, (adică lăsată la alegere) ci este viabilă (folositoare), este biblică.  Sunt biserici care nu abordează acest subiect al nașterii din nou, cum este biserica catolică și ortodoxă.      

Aceștia spun că nașterea din nou se produce la botezul copiilor la șase săptămâni, alții dintre ei spun că se produce după moartea omului, întrucât nu poate omul să fie născut din nou în acest trup. Ei nu recunosc nici că acei creștinii care merg la biserică și sunt născuți din nou Dumnezeu îi numește sfinți, cum îi recunoștea și Pavel pe creștinii din Efes „Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinții care sunt în Efes și credincioșii în Hristos Isus” (Efes. 1:1). Mai mult, nu recunosc nici că pe cei ce trăiesc în păcat, Dumnezeu îi socotește morți „Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre, În care trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării” (Efeseni 2:1-5)       

Pentru acești învățători, Scriptura nu este importantă, numai tradiția, astfel se pierd în învățăturile lor omenești ducând și pe cei ce îi ascultă în rătăcire! Este trist că nici noi prezbiterii, păstorii și învățătorii din bisericile baptiste, penticostale și creștine după Evanghelie, nu tratăm cum cere Biblia acest subiect de care ar trebui să vorbim începând de la cateheză, noi ne ocupăm mai mult în a evangheliza pe oameni, neglijând creșterea spirituală. În Fapte 20:26-35, avem model pe ap. Pavel, care evangheliza, dar el a procedat și la creșterea spirituală a celor ce se întorceau la Domnul.         

Aceasta însemnează și a împlini ce este scris; „Și El a dat pe unii apostolii, pe alții prorocii, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători, pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos; ca să nu mai fim copii bătuți de valuri, duși încoace și încolo de orice vânt de învățătură prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos” (Efes.4:11-16) Învățătorul și păstorul ar trebui să se ocupe mai mult de creșterea spirituală a noilor convertiți. Dar se știe că este mult mai greu să vorbești celor ce au pretenții că sunt creștini, care au devenit oameni morali, știu teologie, sunt religioși, dar nu sunt născuți din nou, de aceea complicăm lucrurile în biserici. Creștinii trebuie învățați că după pocăință, urmează nașterea din nou, care aduce adevărata schimbare, când Cristos ia chip în ei, ca să devină cetățeni ai Cerului. Creștinii care doresc nașterea din nou au în vedere mai întâi Împărăția lui Dumnezeu „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea lui” (Matei 6:33). Ioan Botezătorul este primul care ne descopere rostul nașterii din nou, cât și promisiunea Împărăției lui Dumnezeu de care evrei nu știau. „El zice:„Pocăiți-vă  căci Împărăția cerurilor este aproape” (Matei 3:2), iar Domnul Isus o confirmă tot în Matei 10:7;26:28. Și o dă cu plăcere Luca12:31-32.   

 

De ce este atât de necesară nașterea din nou?

  A ști cine suntem, de unde venim, încotro ne îndreptăm, a ști că prin nașterea fizică omul este robul păcatului adamic, că are nevoie de eliberare și de a primi dreptul de copil al lui Dumnezeu, pentru a moșteni Împărăția Cerurilor.

 

„Nașterea din nou este baza vieții creștinismului”.

Dacă un pretins creștin, care spune că s-a pocăit și este membrul unei biserici, dar prin mărturia de zi cu zi nu dă dovadă că este înnoit și nici nu o dorește, el este asemenea lui Esau care și-a vândut dreptul de întâi născut și când a dorit să-l primească, nu i-a mai fost dată „Vegheați să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut” (Evrei 12:16-17). Biblia consideră această poziție a disprețui Cuvântul și consecințele sunt arătate în Efeseni 5:6 „Nimeni să nu vă înșele cu vorbiri deșarte, căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători” 

            De reținut: astăzi în biserici sunt mulți oameni care de frica iadului s-au pocăit, dar ei nu înțeleg necesitatea nașterii din nou, unii au și o activitate în biserică, dar Cristos nu a luat chip în viața acestora, ei nu au trăit lepădarea și crucificarea eului, pentru că ei nu sunt uniți în moartea și învierea Domnului, la care se referea Pavel și prin care se face înnoirea „Ca să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui, și părtășia suferințelor Lui, și să mă fac asemenea cu moartea Lui”  (Filipeni 3:10). Slujirea în biserică nu este o activitate culturală și nici business, sau a urmări îmbogățirea, ci o dăruire, un sacrificiu. Creștinii neregenerați sunt lipsiți de calitățile ce însoțesc doar pe credinciosul duhovnicesc.

             Iată codul creștinului născut din nou: „Încolo, fraților, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună și orice laudă, aceia să vă însuflețească” (Filipeni 4:8) Aceasta însemnează a fi înnoit, a fi călăuzit de Duhul Sfânt, a avea puterea învieri și a nu te mai lăsa ispitit și manipulat de Satana. Dar cine nu se lasă călăuzit dovedește că este încă un robul al firii, al sinelui și al lăcomiei care este o închinare la idoli, cu care Satana înșeală și azi pe mulți. Aceștia fac glume cu tentă, vorbesc de rău pe frați, sunt ambițioși, nervoși, ridică tonul la cei din familie, sau chiar la un străin, ei nu se pot stăpâni la nervi și nu au rușine, nu ascultă când sunt sfătuiți, ajungând la imoralitate și chiar la divorț, pentru că sunt robi păcatului și ai propriilor lor vicii. Dacă sunt mustrați pentru păcate, ei se supără repede și se mută la altă biserică.

 Să nu asemănăm nașterea din nou nici cu felul cum      

            Dumnezeu a făcut pe Adam.

Adam a fost creat ca să stăpânească pământul și a ajuns rob, iar creștinii sunt născuți din nou, ca să fie liberi de păcatul adamic, să devină copii ai lui Dumnezeu și să moștenească Împărăția Sa. Este o mare diferență; și este confirmată în 1Cor.15:46-50. „Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă” Domnul Isus a fost făcut un Duh dătător de viață și El dă această viață celor ce cred în El lepădând eul și dorind nașterea din nou.

Acest subiect, prin importanța ce o are, ne cere să ne punem câteva întrebări: Evreii, care au trăit în vechiul legământ, oare cunoșteau nașterea din nou?  Un răspuns îl găsim în Ps.51:10:  „Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, și pune în mine un duh nou și statornic!” Știm că David era și prooroc. Acest verset este o anticipare la nașterea din nou, poporul nu cunoștea această regenerare.    

A doua întrebare, dacă acest subiect este atât de important, în Vechiul Testament avem vreo profeție referitoare la actul nașterii din nou? Ezechel.11:19; 36:26-28.

            O a treia întrebare, dacă poporul evreu avea vreo practică religioasă ce ar putea fi ca un simbol al nașterii din nou? Avem în Gen.17:9-14;Iere. 4:3-4. Tăierea împrejur era dată lui Avraam ca o pecete a neprihănirii în urma credinței, ca semn al legământului  dintre Dumnezeu și seminția lui (Romani 4:11). Cei netăiați împrejur nu făceau parte din poporul Domnului și erau socotiți dușmanii evreilor, îi priveau ca spurcați, de aceea David a spus: „Cine este Filisteanul acesta, acest netăiat împrejur?” (1Sam.17:26)  Este cazul să ne dea de gândit aceste întrebări în legătură cu înnoirea și ce ne spune Biblia! Pentru că uneori și noi suntem puși în situație să spunem: Cine este acest nenăscut din nou? 

 

Pastorul  Haward în cartea sa „The tripatrit nature of men”, din 1882, la pag. 22,  spune că fără distincția dintre duh, suflet și trup, nașterea din nou nu este accesibilă.  Afirmația sa este temeinică, de aceea se cere să analizăm cele trei componente ale omului: duhul, sufletul și trupul cu atributele lor ce formează un întreg și sunt o dovada că omul este creat după chipul lui Dumnezeu. Sintagma „i-a suflat în nări” Geneza 1:26; 2:7) în ebraică este la plural, duh și viață. Prin această suflare în contact cu trupul a rezultat viața, adică duh și suflet, componente ce nu pot fi distruse, pe care le recunoaște și Isaia 42:5, iar Pavel se roagă pentru aceste trei componente ca să fie sfințite; „Dumnezeul păcii să vă sfințească El însușii pe deplin; și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos” (1Tesalo. 5:23). Tocmai în aceste trei componente trebuie să acționeze Cuvântul pentru a le înnoi „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor de cât orice sabie cu două tăișuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, și judecă simțurile și gândurile inimii” (Evrei 4:12) Adică Cuvântul acționează în duh, suflet și în trup, cum ne arată în versetul de mai sus, chiar dacă unii nu vor să recunoască ce spune Biblia. Ei ne spune că duhul cu suflet sunt una, foarte greșit, prin a nu recunoaște Cuvântul, ei nu pot desființa adevărul arătat în Sfânta Scriptură, aceștia singuri se rătăcesc.   

Stenlei M. Harton în cartea sa „Doctrine biblice”  spune referitor la suflarea lui Dumnezeu, că așa cum firul de curent plus, punându-l în contact prin filament cu firul minus, produce lumină în bec, tot așa duhul pus de Dumnezeu în trupul omului a produs viață, adică sufletul și fiecare are rolul lor. „Este semănat în trup firesc și înviază trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este și un trup duhovnicesc”  (1Corinteni 15:44-50). Omul după creare avea o stare      inocentă și comunica cu Dumnezeu, dar după păcătuire, cugetul (nu conștiința) l-a mustrat și ca dovadă a vinovăției omul s-a ascuns de fața Domnului. Aceasta este ceea ce a spus Domnul Isus în Ioan 6:63: „Duhul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață.

Acum iată cele trei componente cu atributele lor.

            1)  Duhul omului este prima componentă. Este superior sufletului și trupului, căci prin duhul putem lua legătură cu Dumnezeu care este Duh și ne dă cunoașterea Sa, față de care să ne supunem, El este Tatăl duhurilor (Evrei 12:9). Animalele nu au duh, doar suflare. Această componentă, duhul, are trei atribute: cuget, intuiție și comuniune, care sunt lampa lui Dumnezeu în om, cu care îl controlează (Prov. 20:27), sau „camera de luat vederi care înregistrează tot ce facem și vorbim” Duhul cu atributele lui are misiuni diferite și superioare față de suflet, acționând prin aceste trei atribute, cuget, intuiție și comuniune.

  1. a) Cugetul, primul atribut al duhului, este cel mai activ, mustră pe om când nu face voia lui Dumnezeu, îi dă liniște când ascultă de Cuvânt. În cuget, (nu în conștiință, cuvânt împrumutat din limba Engleză și nu apare în Biblie traducerea  Cornilescu, din engleză a fost scos cuvântul cuget și altele) sunt înregistrate păcatele sau șterse, când omul le mărturisește „Cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul Cel veșnic, S-a adus pe Sine însușii jertfă  fără pată lui Dumnezeu, vă va curăța cugetele voastre de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului celui viu” (Evrei 9:11-15). Deci, cugetul fiecărui om, este cel care depune mărturie pentru om (Rom. 2:15; 9:1). Cugetul este cel mai drept judecător ce nu poate fi mituit, dar și cel mai cinstit și nepărtinitor martor. Când cugetul este curat, acolo se păstrează adevărata credință (1Timotei 1:19). Oare cum ar fi să atribuim sufletului, sentimentului (conștiinței) aceste misiuni superioare așezate de Dumnezeu în duh! Cine nu gândește nu le deosebesc.
  2. b) Intuiția, al doilea atribut, este parte din duh care pătrunde, înțelege esența lucrurilor, descoperă instantaneu necesitatea unei acțiuni, simte să ajute pe cineva când are nevoie, fără a fi anunțat de vreo persoană, sau a nu te duce când un dușman a întins o cursă (Prov.14:16) Prevede un pericol fără ajutorul rațiunii (Prov.22:3; 27:12; 29:16.
  3. c) Comuniunea, din gr. „koinonia” poate fi și părtășie, înțelesul clar este comuniunea în care ne-a pus Tatăl cu Fiul Său, Isus Hristos „Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtășie (comuniune) cu Fiul său Isus Hristos, Domnul nostru” (1Cori.1:9) „Deci, ce am văzut și am auzit, aceia vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia (comuniunea) noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos” (1Ioan 1:3) Comuniunea este dovada legături strânse, indestructibile prin Duhul, bazată pe adevăr, sinceritate și statornicie. Creștinii înnoiți au comuniune prin Duhul cu Domnul Isus și între ei. Comuniunea este la nivel de duh. Să nu o confundăm cu comunicarea dintre oamenii.

            2) A doua componentă este sufletul, despre care Iov zice: „Duhul lui Dumnezeu m-a făcut și suflarea Celui Atotputernic îmi dă viață” (Iov 33:4) Sufletul este între duh și trup și el are trei atribute voință, sentiment (conștiința) și rațiune sau locul deciziilor.  Ca dovadă că este creat după chipul lui Dumnezeu, omul are voință liberă.

            Voința este primul atribut ce acceptă sau respinge ce să faci și ce să nu faci. Al-doilea este sentimentul (conștiința) Este elementul ce ne dă cunoașterea de noi și de ce este împrejur, să nu o confundăm cu cugetul, care este atribut al duhului (greșeală ce o practică cine nu studiază mai atent Biblia, conștiința nu cugetul a pus și pe Petru în confuzie), iar rațiunea este aceea care ia decizii „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut de privit, și că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci (a decis în conștiință ) din rodul pomului, și a mâncat; a dat și bărbatului ei, care era lângă ea, și bărbatul a mâncat și el” (Geneza 3:1-6). Sufletul este pivotul la întreaga ființă a omului „Și Maria a zis: „Sufletul meu mărește pe Domnul”  (Luca 1:46) sau „Și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te”Dar Dumnezeu i-a zis: Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?” (Luca 12:19-20). Iată acțiunile și deciziile sentimentului, a conștiinței care nu știe a deosebi valorile spirituale de cele firești pământești, ca bogatul de mai sus.

            Duhul și sufletul cu atributele lor nu pot fi distruse ele continuă viața unindu-se cu trupul după înviere. Așa cum am mai amintit, în suflet este personalitatea omului și după căderea în păcat, aici s-a instalat sinele sau eul, care nu se supune duhului și pe care numai Domnul Isus l-a dat pe față.       

            Mântuitorul a vorbit prima dată ucenicilor despre sine  arătându-le că trebuie lepădat și crucificat, fiind implementat de Satana (să nu-l confundăm cu firea veche) „Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze” Mat.16:23-24) Sinele din suflet este factorul prin care Satana înșeală pe om, îl pune în confuzie ca pe Petru, sau ca pe bogatul arătat mai sus, pentru a nu ști să deosebești valorile! Sau ca pe: „Nevasta lui Lot s-a uitat înapoi și s-a prefăcut într-un stâlp de sare” (Gen.19:26) Dacă nu se uitat înapoi avea viață!    

            Alegerea între lepădarea de noi înșine și viețuirea pentru dorințele noastre egoiste, o practicăm în fiecare zi.  Această alegere va hotărâ destinul nostru veșnic. „Fiindcă oricine va voi să-și scape viața, o va pierde; dar oricine își va pierde viața pentru Mine, o va mântui” (Luca 9:24), Când asculți de îndemnurile sinelui și a firii de-vii vrăjmașul lui Dumnezeu „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune legi lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună” (Rom.8:7)     

            Când cineva nu vrea să renunțe la „sine” (în gr. „sorx”) nu poate fi născut din nou, el rămâne doar un om religios și nu va fi mântuit „Cine va căuta să-și scape viața, o va pierde; și cine o va pierde, o va găsi” (Luca 17:33). Sinele sau eul se manifestă prin atributele sufletului, având dorința de a decide singur, nu acceptă ca cineva dinafara lui să decidă pentru el, asta ar considera-o sinucidere. Din mândrie se vrea a se conduce singur, a fi independent, manifestare pe care Biblia o numește rebeliune, sau înțelepciune sufletească drăcească, care este izvorul la toate relele (Iacov 3:14-16).

            Sinele este haina sub care se ascunde ura, viclenia, disprețul, aroganța etc. Dezbracă această haină a sinelui, leapăd-o, crucific-o. „Dar dacă aveți în inima voastră  pizmă amară și un duh de ceartă, să nu vă lăudați și să nu mințiți împotriva adevărului. Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, sufletească, drăcească” (Iacov 3:14-15).

 În Țefania 1:8 Domnul spune că va pedepsi  în Israel pe voivozi și pe fiii împăratului care purtau haine străine, sau în (Matei 22:11-14). „Împăratul a intrat să-și vadă oaspeți și a zărit acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. „Prietene,” i-a zis el, „cum ai intrat aici fără să ai haina de nuntă?” Omul acela a amuțit. Atunci Împăratul a zis slujitorilor săi: Legați-i mânile și picioarele și luați-l și aruncați-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților. Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși” Să nu ni-se pară glumă, sub această haină a firi se ascund multe fățărnici! Sau chiar când vi cu faptele tale bune de care aminteam mai la început, sunt haine străine și vei fi scos afară! Dar când începi să te lași condus de Duhul Sfânt, de legea iubirii, El te ajută să-ți controlezi până și gândirea, vorbirea și trupul îl poți ține în frâu „Așa dar fraților, noi nu mai datorăm nimic firii pământești, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiți după îndemnurile ei, veți muri; dar dacă prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi”(aici fiind vorba de firea din mădulare, nu de sinele din minte, din suflet)  (Rom. 8:12-17). Lepădarea sinelui tocmai această stare de independență o elimină, dorind să depinzi de cineva dinafara ta, de Duhul lui Dumnezeu pe care îl primești când crezi ca să ai putere de a respinge poftele firi vechi, ale cărnii. „Și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit” (Efes.1:13-14). Acum cred că înțelegem de ce Iov a spus „De aceea mi-e scârbă de mine (de sine) și mă pocăiesc în țărână și cenușă” (Iov 42:6). Deci, numai după lepădarea și crucificarea sinelui, dezbrăcarea de trupul păcatului, a firii vechi, poți să cunoști pe Dumnezeu. După acest faliment, ești născut din nou, umplut cu Duhul Sfânt, primești și înțelepciunea de Sus care te ajută să înțelegi și să trăiești Biblia.Înțelepciunea care vine de sus, este mai întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roduri bune, fără părtinire, nefățarnică” (Iac. 3:17). Când între două persoane cu mintea înnoită, ce au o nouă mentalitate, niciodată nu va fi o discuție fără împăcare, chiar când numai unul a fost înnoit. Dar între cei ce pretind că sunt creștini, dar nenăscuți din nou, aceștia când ajung la ceartă nu se pot împăca și merg chiar la tribunal, lucru ce Biblia îl condamnă. (1Corinteni 6:1-8).

3) A treia componentă este trupul, care este materie, este purtătorul duhului și al sufletului, este și el o trinitate: carne, sânge și oase, unde sunt așezate cele cinci simțuri, prin care ne dă cunoașterea de ce este în jur, informând atributele sufletului de a împlini poftele simțurilor, a cărni; „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut de privit, și că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, și a mâncat; a dat și bărbatului ei, care era lângă ea, și bărbatul a mâncat și el” (Geneza 3:6).

De aceea, în suflet, tot timpul este o luptă, dar cei regenerați și cu mintea înnoită nu acceptă păcatul, fiindcă sunt conduși de Duhul Sfânt „Prea iubiților, vă sfătuiesc, ca pe niște străini și călători, să vă feriți de poftele firii pământești, care se războiesc cu sufletul” (1Pet. 2:11).

Acesta este omul cu cele trei componente care formează un întreg, sau trinitate, pe care dicționarul (DEEX) o mai numește trihotomie. Referitor la duh și suflet, unii creștinii sunt în confuzie, pentru că atunci când a apărut credința în România, Biblia era greu de înțeles, datorită limbajului vechi, nu puteau deosebi sufletul de duh și le confunda ca fiind una. În această confuzie mai sunt și azi unii care se numesc dihotomiști. Aceștia trebuie să recunoască adevărul Scripturii, anume, că duhul cu cele trei atribute este separat de suflet prin misiunea lui superioară sufletului și atunci vor înțelege și necesitatea nașterii din nou. Știu că din orgoliu le va fi greu de a se lăsa convinși de Biblie.       

            Biblia ne arată că omul a fost scos din Eden datorită neascultării. Prin separarea omului de Dumnezeu se înțelege „moarte”, întrucât omul prin duhul nu a mai avut comuniune cu Creatorul și a fost considerat mort în duh, dar viața lui Adam în aceste condiții a continuat afară din Eden încă 930 de ani (Geneza 5:5). Din acel moment, toți urmașii lui Adam, care trăiesc în păcat, sunt considerați morți și au nevoie să creadă în Domnul Isus, să primească iertare, mântuire și astfel să fie născuți din nou „Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre, în care trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării” (Efeseni 2:1-6)  

            După ce omul a fost scos din Eden, Creatorul tot timpul i-a oferit posibilitatea unei comunicări cu El, iar, în cele din urmă, așa cum știm, Dumnezeu ne-a trimis pe Fiul Său, adevărata Lumină de care ne vorbește Ioan în Evanghelia sa ca să scape prin credință pe om de judecată (Ioan 5:24), Lumină care aduce celor ce cred adevărata mântuire, care constă în iertarea păcatelor și în izbăvirea de păcatul adamic în care ne-am născut. Și ne face copii ai Săi prin nașterea din nou, ca să moștenim Împărăția lui Dumnezeu Ioan 1:9-13, Iacov 2:5. 

Încă trei întrebări, car vor elimina multe confuzii.           

            1) Prima întrebare: În ce constă mântuirea omului păcătosului? (în iertarea păcatelor) unde se produce ? (în inimă, în suflet) cum poate să o primească omul? (prin credință) Iată răspunsul: „Ce zice ea deci? Cuvântul este aproape de tine, în gura ta și în inima ta; și cuvântul acesta este cuvântul credinței, pe care-l propovăduim noi. Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire”(Roma. 10: 8-10) (Evrei 9:13-14). Aceasta este pocăința, adică „tașubah” din ebraică; sau a se întoarce cineva de la rătăcirea căii lui la Dumnezeu, de Care s-a înstrăinat. Deci, pocăința se produce în minte și să nu o confundăm cu nașterea din nou sau cu izbăvirea de păcatul adamic ce este în trup și robește omul. S-a cerut să repet.    

            2) A doua întrebare: Unde se face nașterea din nou?

Răspunsul îl avem în Rom. 2:28-29: „Ci Iudeu este acela care este Iudeu înăuntru și tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de Iudeu își scoate lauda  nu de la oameni, ci de la Dumnezeu” Deci, nașterea din nou se face în duh. Iar Cuvântul ne cere „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită” (Romani 12:2).

            Tăierea împrejur în noul legământ este numită regenerare: „În El ați fost tăiați împrejur, nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii pământești”(Col. 2:11) Omul înainte de regenerare este fără Dumnezeu (Efes.2:11-13), dar prin ascultarea de Cuvânt se înnoiește mintea și nu mai acceptă gânduri de ale lumii sau de la Satana ca Petru înainte de nașterea din nou. Mintea înnoită nu-i mai place păcatul „Căci neprihănitul acesta, care locuia în mijlocul lor, își chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea și auzea din faptele lor nelegiuite” (2Petru 2:8). Înnoirea curăță și trupul „Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, iubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu” (2Cor.7:1) Atunci trupul îl face templul Duhului Sfânt „Nu știți că trupul vostru este Templu Duhului Sfânt, care locuiește în voi și pe car L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri?” (1Cor. 6:19-20). Creștinii născuți din nou încep să trăiască (Matei 16:23-24).     

            Conceptul purtarea crucii” arătată mai sus, apare prima dată în Mat.10:38. De ce, ne spune Mântuitorul că este necesar acest concept? Pentru că sinele (eul), ce este în suflet, a fost implementat de Satana, el acopere duhul omului pentru a nu putea să intre Duhul Sfânt în a face înnoirea. Dar a lepăda sinele sau eul, mai este a nu te socoti singur înțelept și a nu mai disprețui „Aveți aceleași simțăminte unii față de alții. Nu umblați după lucrurile înalte, ci rămâneți la cele smerite. Să nu vă socotiți singuri înțelepți” (Rom.12:16).

Deci se înnoiesc și simțămintele „Am avut o mare bucurie în Domnul că, ați putut să vă înnoiți iarăși simțămintele voastre față de mine” (Fil. 4:10). Cei născuți din nou nu mai urmăresc scopul lor, ci a face voia lui Dumnezeu „Iată ce vă spun și mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiți cum trăiesc păgânii, în deșertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată,  fiind străini de viața lui Dumnezeu din pricina neștiinței în care se află în urma împietririi inimi lor, având mintea întunecată,  fiind străini de viața lui Dumnezeu din pricina neștiinței în care se află în urma împietriri inimi lor” ”(citiți și vers. următoare) (Efes.4:17-30) Dar pentru cei ce cunosc pe Dumnezeu s-a schimbat scopul vieții, primind al șaselea simț, comunicăm cu Dumnezeu „Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu” (1Cor.2:10-13) Adevărata țintă a devenit „Isus Hristos”  Creștinii înnoiți practică adevărata închinare „Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta și cu mintea” (1Cori.14:15)  Asta fiind ceea ce a spus Domnul Isus femei din Samaria „Dar vine ceasul și acum a și venit, când închinători adevărați se vor închina Tatălui în duh și adevăr; fiindcă astfel de închinători dorește Tatăl. Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui, trebuie să i se închine în duh și adevăr”  Ioan 4:23-24). Cuvintele „în duh și adevăr” se referă la duhul omului în care să nu fie viclenie, adică ceia ce spunea David „Ferice de omul căruia nu-i ține în seamă Domnul nelegiuirea și în duhul căruia nu este viclenie” (Ps.32:2) Fac această precizare, pentru a ne gândi foarte serios că rugăciunea este actul intim de relație a creștinului cu Dumnezeu. Dar tocmai aici Satana înșeală cel mai mult pe unii creștini de a fi vicleni chiar în rugăciune, a da impresii față de cei ce îi ascultă când se roagă! De aceea să nu ne lăsăm înșelați, să fim sinceri cu noi înșine și cu Dumnezeu.

            Cine face schimbările nașterii din nou?

 Și această întrebare cere cercetarea Scripturii cu mare atenție.

  1. a) Învierea Domnului Isus este primul factor pe care îl folosește Duhul Sfânt pentru a ne naște din nou. „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Hristos din morți, la o nădejde vie” (1Petru.1:3) Învierea este puterea creștinilor sau plinătatea dată de Duhul pentru a trăi separați de lume pentru a ieși biruitori. Învierea este puterea pe care o dorea și ap. Pavel (Fili.3:10).
  2. b) Al doilea factor este Cuvântul Scripturii pe care se cere să-l cercetăm, să medităm la el și să-l împlinim. „Fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne în veac” (1Petru 1:23; Iacov 1:18, 23-26). Apoi Duhul Sfânt, care conduce regenerarea, este agentul ce lucrează înnoirea, făcând toate aceste schimbări, prin puterea învierii, prin Cuvânt și ne dă din plinătatea Sa „El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Sa, prin spălarea nașteri din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt” (Tit 3:5) Dacă  ne lăsăm conduși de El, ne pune și în părtășie cu Tatăl și cu Fiul Său Isus Hristos.  

            Astfel prin această înnoire, suntem făcuți părtași naturii lui Dumnezeu ce este implementată în duhul nostru, eliminând  sinele „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Sa, pe care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte” (2Petru 1:3-4). Apoi Cuvântul ne cheamă ca și noi să ne dăm toate silințele dedicându-ne și cum altădată dădeam mădularele noastre păcatului, acum să le dăm Domnului  „Să nu mai dați în stăpânirea păcatului mădularele voastre ca unelte ale nelegiuirii, ci dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu ca vii din morți cum erați; și dați lui Dumnezeu mădularele voastre ca unelte ale neprihănirii”  (Rom.6:13-19)  Să nu stăm cu mâinile în buzunar cum spun unii, că Domnul face totul, acestora le zic leneși, ci să facem cum ne îndeamnă Cuvântul „De aceea dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapte, cunoștința; cu cunoștința înfrânarea, cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea evlavia; cu evlavia dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni. Căci, dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși nici neroditori în ce privește deplina cunoaștere a Domnului nostru Isus Hristos. Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închiși și a uitat că a fost curățit de vechile lui păcate:” 2Pet.1:5-11. Ca dovadă a înnoirii, creștinul nu se lăsa atras de lume, ci el influențează lumea spre Dumnezeu, ferindu-se de rău. (Iacov 1:25.

            Răspunsurile acestea ne ajută să înțelegem care este dovada puternică a nașterii din nou, pe care nici ucenicii nu au avut-o înainte de învierea Domnului Isus (Luca 22:31-32). 

            Acum vă întreb, dacă aceștia sunt factorii ce aduc nașterea din nou și creștere duhovnicească în viața creștinului: Învierea și Cuvântul prin Duhul Sfânt, posibilitate pe care o are oricine crede și se cunosc după roade, atunci de ce  sunt așa de puțini creștini în biserici cu această maturitate? Oare ceilalți care nu au această stare duhovnicească nu știu căci „Cu privire la felul vostru de viață din trecut, să vă dezbrăcați de omul cel vechi, care se strică după poftele înșelătoare” nu gândesc sau nu le pasă? Să ne concentrăm serios și la această întrebare! Sau nu cumva și pentru faptul că prin mesajele ce noi, păstorii și predicatorii, nu le vorbim și nu îi învățăm cele de mai sus? Îi învățăm pe oameni mai mult teologie și subiecte cu care să nu-i supărăm le vorbim  doar că Dumnezeu e bun, ne iartă păcatele. Noi creștem oameni morali și religioși să fie doar la număr, noi nu vorbim de nașterea din nou, de unirea cu Domnul în moartea și în învierea Sa, de a fi duhovnicești; nu vorbim nici de drumul împărătesc, drumul smereniei pe care a mers Domnul și pe care trebuie să meargă orice creștin, cu lepădarea și crucificarea sinelui. Dar și cu dezbrăcarea de puterea păcatului adamic care ne împinge în a păcătui. Aici nu mă refer la sinele din suflet de care am vorbit, ci la dezbrăcarea de trupul păcatului, a firii vechi în care ne-am născut, care stăpânește trupul. Iată de ce avem creștini lumești! „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună. Deci cei ce sunt pământești nu pot să placă lui Dumnezeu” (Rom.8:7-8)

Ai reținut că firea nu se poate supune lui Dumnezeu? Atunci nu încerca s-o faci mai bună prin educație religioasă, ci ascultă de Cuvânt, lepădând-o și crucificând-o, socotindu-te mort! „Căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. Acum, dacă am murit împreună cu Hristos; credem că vom și trăi împreună cu El, v.18 Și prin chiar faptul că ați fost izbăviți de sub păcat, v-ați făcut robi ai neprihănirii” (Rom. 6:3-8,11-14,18,22). Ce este dureros, chiar unii predicatori nu împlinesc aceste imperative!

             Aceste imperative nu se confirmă în viața practică a unor predicatori. Ei vor să iasă doar în evidență prin acțiunile lor, ei nu împlinesc Cuvântul „Păstoriți turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine; nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțeală, ci făcându-vă pilde turmei” (1Pet. 5:2-3). Dacă nu este lepădare de sine, nu pot fi îmbrăcați cu putere în omul cel nou „care (ar trebui)   să se înnoiește spre cunoștință, după chipul Celui ce l-a  făcut„ (Col.3:10-14) și nu pot avea maturitate spirituală de a crește și pe alții! Sunt greșeli ce pleacă chiar de la amvon, dar ne este greu să recunoaștem și să ne pocăim de ele.

Un alt răspuns ar fi că unii creștini nu sunt interesați, sau confundă nașterea din nou cu pocăința și astfel rezultă doar un creștinism moral și religios! Stare firească.  

            A fi un adevărat credincios, născut din nou, se cere ca mai întâi să împlinești Cuvântul: „Dacă deci ați înviat împreună cu Hristos, să umblați după cele de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiți-vă la cele de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Col. 3:1-5) ca să nu atragi pedeapsa lui Dumnezeu, căci „Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării” (v.6)! (Dacă nu vă uitați peste trimiterile ce vi le dau din Biblie, veți păgubi!)   

            A ne deosebi de cei ce nu sunt poporul lui Dumnezeu este a depune o bună mărturie, cum arătam mai sus. Atunci, nu mai este nici o condamnare, întrucât păcatele făcute de noi sunt iertate, iar de păcatul  adamic în care ne-am născut am fost izbăviți, sau dezbrăcați, păcatul fiind pomul, iar păcatele sunt roadele. Dacă ai tăiat pomul pădureț și îl altoiești cu o mlădiță dintr-un pom bun, vei obține roadă bună.

Noi trebuie să știm că Dumnezeu nu a iertat păcatul adamic, (numai păcatele făcute de noi) ci l-a pedepsit în Fiul Său „Căci – lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimețând, din pricina păcatului, pe însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului”  (Rom. 8:3) ca să ne dea izbăvirea de păcat și să nu ne mai robească,  pentru că cei ce au crezu, au fost uniți în moartea și în învierea Sa „Căci dragostea lui Hristos ne strânge, fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toți, toți deci au murit. Și El a murit pentru toți, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înșiși, Ci pentru Cel ce a murit și a înviat pentru ei. Așa că, de acum încolo, nu mai cunoaștem pe nimeni în felul lumii; și chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuși acum nu-L mai cunoaștem în felul acesta. Căci dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă; cele vechi s-au dus, iată că toate s-au făcut noi” (2Cor.5:14-21) Iar în 2Tim. 2:11-13 se confirmă acest adevăr: „Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom și trăi împreună cu El: dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El; dacă ne lepădăm de El și El se va lepăda de noi; dacă suntem necredincioși, El rămâne credincios, căci nu se poate tăgădui pe Sine însușii” Astfel, socotindu-ne morți față de păcat și vii pentru Dumnezeu avem biruință și vom fi pilde și pentru alții. (Rom. 6:11-13). Deci, sângele Domnului tratează păcatele, iertându-le, iar crucea și moartea Sa tratează păcatul adamic, dând izbăvire sau dezbrăcare de firea veche.

            Aceasta este a fi izbăvit sau slobod; este a zidi casa pe stâncă (Mat.7:21-22), sau a fi ca cele cinci fecioare înțelepte, care au avut ulei în candele, când a venit Mirele, (Matei 25). De aceea, se cere să ne cercetăm dacă avem cu adevărat nașterea din nou, pentru că  responsabilitatea este a fiecăruia în parte. Să învățăm și din greșeala lui Moise și noi să nu o repetăm. El a plecat cu soția și copilul spre Egipt ascultând de Domnul, pentru a scoate pe Evrei din robie, dar Dumnezeu l-a întâlnit pe drum și a vrut să-l omoare. Culmea! De ce? „Sefora a luat o piatră ascuțită, a tăiat prepuțul fiului său, și l-a aruncat la picioarele lui Moise, zicând: „Tu ești un soț de sânge pentru mine„ Și Domnul la lăsat. Atunci a zis ea: „Soț de sânge!”din pricina tăieri împrejur  (Ex.4:24-26) Pentru că Domnul nu se uită la ce se vede, ci se uită la inimă (1Sam.16:7) Oare nu pentru că a ascultat de soția lui, care era o madianită și Moise nu a tăiat copilul împrejur, procedură care era obligatorie, era un semn al evreilor ce îi deosebea de toate popoarele și un simbol al acestei înnoiri. Să fim atenți cu nașterea din nou, să nu ne mai facem iar robi sinelui și firii!

Să nu înlocuim porunca lui Dumnezeu cu anumite planuri de ale noastre, să ne mărturisim orice păcat, ca să fim liberi împlinind astfel Cuvântul „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire” (1Ioan 1:9; Gal.5:13) Oare cum ar fi dacă astăzi Dumnezeu ar pedepsi pe toți cei ce s-au pocăit, dar trăiesc tot în firea veche? Adică nu-i interesează înnoirea! Totuși unii suportă consecințele acestei neglijențe, având încercări pe care ar trebui să le socotească ca o binecuvântare! Uneori  numai printre lacrimi cunoaștem pe Dumnezeu, El mai ne dă o șansă. Și totuși să nu uităm că în Împărăția lui Dumnezeu se intră prin multe necazuri care ne desăvârșesc (Fapte 14:22; 2Cor.4:10)  A mărturisi orice păcat este a spăla paharul pe dinlăuntru  (Matei 23:23-26). Pentru că din interior, din inimă ies gândurile rele (Matei 15:16-20),  dar când sufletul cu atributele lui sunt curate și supuse duhului, atunci prin credință și cu trupul poți face slujiri sfinte ce vor fi răsplătite de Domnul „Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui. Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută  (Evrei 11:6).

O cugetare spune că mulți creștini urmează pe Domnul cu dorința de a ajunge în Împărăția lui Dumnezeu, dar nu toți dintre aceștia poartă crucea zilnic. Oare de ce se tem de cruce, dacă acesta este drumul ce duce la Cer?

 

Să studiem și discuția Domnului cu Nicodim (Ioan 3:1-13)

            „Între Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntași al Iudeilor. Acesta a venit la Isus noaptea și i-a zis: „Învățătorule, știu că ești un Învățător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu El. Isus a răspuns și i-a zis: „Adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din  nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu” Nicodim nu s-a așteptat ca la întrebările lui, din vers.1-2, Mântuitorul să-i dea așa un răspuns, în care el nu vedea nici-o legătură. Dar Nicodim, pentru că era evreu, avea pretenția că are dreptul de a moșteni împărăția lui Dumnezeu fără a mai fi nevoie  de vreo schimbare în scopul mântuirii. Poporul Evreu la această dată încă nu era familiarizat cu cuvântul „Împărăția lui Dumnezeu” Ce cunoșteau ei era expresia „viață veșnică” (Mat.19:16). În Vechiul Testament nu era o promisiune a Împărăției lui Dumnezeu pentru evrei. Sunt doar două profeții în Daniel 2:44;7-18, pe care și împăratul Dariu o recunoaște ca singura Împărăție ce nu va fi distrusă (Daniel.6:26).   

Această promisiune a Împărăției avea în vedere noul legământ, Evreii nu o înțelegeau. De aceea, la nedumerirea lui Nicodim, Domnul, în v.5-8, îl face să înțeleagă, căci, chiar dacă este din seminția lui Avraam, asta nu-l ajută în a obține  intrarea în împărăția Tatălui, numai nașterea din nou.  Nicodim mai târziu a devenit ucenic al Domnului pe ascuns „ (Ioan 19:39). El a crezut și a fost născut din nou.

Sintagma nașterii din nou poate fi înțeleasă și naștere de sus, pentru a deveni cetățean al Cerului cu drept de a moșteni Împărăția lui Dumnezeu, iar prin verbul din vers.

7„ Trebuie” Domnul voia să-l facă pe învățătorul legii să înțeleagă că, deși este evreu, el este robul propriilor lui convingeri în care se pierde, așa ca fiul cel mare din pildă care își pierduse bunul simț atât față de fratele lui cel mai mic, cât și față de tatăl său „Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit muzică și jocuri. A chemat pe unul din robi și a întrebat ce este. Robul acela

i-a răspuns: „Fratele tău a venit înapoi și tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a primit sănătos și bine” El

 s-a mâniat și nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieșit afară și l-a rugat să intre. Dar el a răspuns și a zis tatălui său: Iată eu îți slujesc ca un rob de atâția ani și niciodată nu ți-am călcat porunca; și mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prieteni mei…„Fiule i-a zis tatăl.„tu totdeauna ești cu mine și tot ce am este al tău. Dar trebuia să ne veselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit”  (Luca 15:25-32)       

            Nicodim trebuia să înțeleagă că are nevoie să fie eliberat de prejudecăți prin înnoire, fără de care nu poate intra în împărăția lui Dumnezeu, căci nu există îndreptățire fără regenerare.  Dacă noi am face o comparație cu evreii ieșiți din Egipt și v-aș întreba: tu unde ești? În Egipt, în trup în poftele firi, în pustia sufletului, a sinelui, a eului, sau în Canaan, adică născut din nou? Analizează-te și vezi, tu pe unde te afli!

            Asemenea lui Nicodim sunt și azi mulți printre creștini, care și-a pierdut bunul simț, cu toate că acum Cuvântul este mult mai clar. Apoi prin pilda cu „Vântul suflă încotro vrea, și-i auzi vuietul, dar nu ști de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul”  (vers.8) este simbolul Duhului Sfânt, Domnul a vrut să-i arate lui Nicodim puterea și disciplina ce o aduce Duhul Sfânt în cei născuți de sus, pentru că numai unde este înnoire, este și plinătatea Duhul Sfânt, disciplină arătată și în (1Ioan 2:20,27) „Dar voi ați primit ungerea din partea Celui Sfânt și știți toate” adică, ungerea ne învață și ne dă putere, când ne lăsăm conduși, ceea ce amintește și Pavel „Zic dar: umblați cârmuiți de Duhul și nu veți împlini poftele firii pământești. Căci firea pământească poftește împotriva Duhului, și Duhul împotriva firii pământești: sânt lucruri protivnice unele altora, așa că nu puteți face tot ce voiți” citiți toate vers. (Gal. 5:16-26), unde este arătată această disciplină de care trebuie să țină cont cei regenerați, cu mențiunea importantă din vers. 24. „Cei ce sunt ai lui Hristos Isus și-au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei” Drumul lepădării este drumul smereniei sau drumul împărătesc pe care a mers Domnul Isus și pe care se cere să meargă toți cei născuți din nou, căci numai cei smeriți se pot supune lui Dumnezeu și Satana va fugi de la ei și nu îi va mai manipula! Cum am mai arătat. Cuvântul smerenie apare prima-dată în Matei 11:29. Să analizăm și  intervenția lui Pavel din vers. 24 (arătat mai sus) după frumoasele versete de roadă ale Duhului. Nu întâmplător se referă la lepădarea și crucificarea sinelui, este a avea imunitate prin rămânerea în smerenie, ca eul să nu oprească pe Duhul Sfânt de a ne conduce și a aduce roadă în noi. 

A neglija nașterea de sus, repet, este a aduce pedeapsa lui Dumnezeu. Să învățăm și din neascultarea evreilor, adică leatul de bărbați care au ieșit din Egipt, cărora li s-au născut copii în pustie și părinții nu i-au mai tăiat împrejur și acesta a fost unul dintre motivele  pentru care au fost pedepsiți de nu au intrat în țara Canaan. Dacă citim cu atenție în cartea Iosua 5:2-8, vom vedea că după ce au trecut Iordanul, Însuși Dumnezeu a spus lui Iosua ca primul lucru ce trebuie să-l facă este să taie  împrejur pe toți bărbații ce s-au născut în pustie; ceea ce au și făcut. În Canaan nu se putea fără acest semn. Oare tu crezi că poți fi cetățean al Cerului fără nașterea din noi? Deci, fie că este vorba de Nicodim, cât și de toți cei din timpul noului legământ, care cred în Domnul Isus, să nu neglijăm acest act, având nevoie de înnoire, de înfiere, de umplerea cu Duhul Sfânt și numai astfel se împlinește Ioan 1:12-13; 3:1-18. Versetele ce sunt mottoul studiului.     

Atunci toți cei din jurul celor născuți din nou vor cunoaște că suntem poporul lui Dumnezeu care se pregătește pentru noua Împărăție, adică pentru Canaanul Ceresc și mulți vor fi cercetați, vor căuta pe Domnul și se vor pocăi. Iată ce a spus Domnul Isus referitor la Împărăție lui Dumnezeu: „Nu se va zice:„Uite-o aici” sau: Uite-o acolo” Căci iată că Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17:21) Aici, Domnul nu se referea la toți cei ce merg la biserică, ci numai la cei născuți din nou, care au fost înfiați și au primit cetățenia cerească, aceștia vor moșteni Cerul. Dar cine iubește păcatul, care are rădăcini adânci în omul neregenerat, acel om face doar ce-i place, pentru că în suflet, în mintea în care este mândrie, simțurile împreună cu atributele sufletului nu se supune duhului, acești oameni sunt legați de pământ, de păcat, nu de Împărăția lui Dumnezeu. Când mă refer la simțuri, mă refer la auz, văz etc. ce dau naștere la pofte, la care Domnul a spus: „Și dacă ochiul tău te face să caz în păcat, scoate-l; este mai bine pentru tine să intri în Împărăția lui Dumnezeu numai cu un ochi decât să ai doi ochii și să fi aruncat în focul gheenei” (Marcu 9:47).               

            Este necesar să repet Marcu 8:34, anume, numai unde este lepădarea sinelui și izbăvirea de firea veche (scoaterea ochiului) acolo este detronarea eului, izbăvirea de puterea păcatului adamic, acolo pe tron este Domnul și nu sinele, înțelepciunea acelui om va fi cea de sus. „Înțelepciunea care vine de sus, este mai întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roduri  bune,  fără părtinire, ne-fățarnică. Și roada neprihănirii  este semănată în pace pentru cei ce fac pace” (Iacov 3:17-18)    

             Mai trebuie să știm că avem mult de învățat și din ispitirea Domnului Isus, mai ales din a treia ispitire unde Satana oferă împărățiile lumii Domnului Isus cu condiția de a i se închina lui, deși această ispitire avea de a face cu un exercițiu în duh. În realitate scopul diavolului era ca prin actul închinării, Domnul să primească împărățiile lumii, înainte de suferință, făcând apel la simțuri, la ochi, la a privi și a pofti. (Noi știm că oricum Domnul Isus la urmă va fi Împărat peste toate împărățiile pământului).  Dar din aceasta învățăm că prin ispitirile cu care amăgește Satana pe oameni vrea să-i determine să piardă Împărăția lui Dumnezeu, amăgindu-i cu lucrurile lumii. Deci, mare atenție, pentru că sinele nelepădat este puntea de legătură prin care diavolul ademenește pe mulții creștini, dar prin lepădarea sinelui și dezbrăcarea de păcatul adamic, este ca și cum am spune lui Satana pleacă de la mine”, așa cum i-a spus Domnul Isus.   

Dumnezeu va răsplăti pe toți cei ce se smeresc și se lasă conduși de Duhul Sfânt „În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile  firii pământești, umblă după lucrurile firii pământești; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Și umblarea după lucrurile firii pământești este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și Pace” Continuă citirea  Rom.8:5-17, pentru că numai astfel Cristos poate să fie prin Duhul în noi desăvârșind-ne  (Matei 5:48) Răsplătirea va fi mare.

Cei înnoiți, în împărăția lui Dumnezeu, vor fi chiar mai mari ca Ioan Botezătorul  (Ioan 11:11). Creștinii înnoiți trebuie să trăiască ca străini în lume; singurul lor ajutor și speranță fiind Dumnezeu. De aceea să dorim și noi ca și; „Moise i-a zis: Dacă nu mergi Tu însuți cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici. Cum se va ști că am căpătat trecere înaintea Ta, eu și poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi, și când prin aceasta  vom fi deosebiți, eu și poporul Tău, de toate popoarele de pe fața pământului?Domnul a zis lui Moise; „Voi faci și ceea ce-mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea, și te cunosc pe nume” (Exod 33:15-17)  

De ce oare unii creștini solicită ajutorul lui Dumnezeu doar la necaz?  Iar în restul timpului trăiesc după poftele lor?  Oh Doamne, ajută-ne să trăim principiul separări „Să nu cumva să faceți legământ cu locuitorii țării unde ai să intri, ca să nu fie o cursă pentru tine, dacă vor locui în mijlocul tău. Dimpotrivă să le dărâmați altarele, să le sfărâmați stâlpii idolești și să le trântiți la pământ idolii”  (și icoanele) (Exodul 34:8-17). Să renunțăm la relațiile păcătoasă cu lumea și să ne cunoaștem statutul „În Cristos„El ne-a izbăvit de sub puterea întunerecului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui (Col.1:113) 

            Să ne bazăm pe puterea Duhului Sfânt (Rom.8:5-17) și să fim atenți la felul cum trăim. Dacă oamenii înregistrează instantaneu prin camera de luat vederi cuvintele și faptele, cu atât mai mult, prin cuget, Dumnezeu înregistrează tot ce vorbim și facem. De aceea, o clipă să nu ne permitem a exclude prezența lui Dumnezeu din gândirea și viața noastră zilnică,  să se vadă pe fața noastră pacea și liniștea ce o avem în suflet în urma înnoirii (Exod 33:15-16).  

 

Cei născuți din nou au o nădejde vieÎnsă nădejdea aceasta nu înșeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (Rom. 5:5) Această nădejde fiind legată de învierea și de venirea Domnului și este numită „Așteptând  fericita noastră nădejde  și arătarea slave marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos” (Tit 2:13)  Citește și Evrei 12:28.

Poate că este important să vă mărturisesc că acest studiu a avut un impact puternic și asupra vieții mele, aducând schimbări mari și acum mă lupt să împlinesc ce am învățat și v-am arătat și d-voastră. Mă rog ca și tu să te lași cercetat, pentru a deveni cetățean al Împărăției lui Dumnezeu:   Astfel vom cunoaște rostul existenței pe pământ și vom ști cine suntem, de unde venim, unde mergem, vom ști că nu mai suntem robii păcatului, avem o nouă mentalitate, o identitate de copii ai lui Dumnezeu și cetățeni ai împărăției ce o vom moșteni cu Domnul în curând. Pe pământ suntem în treacăt, patria noastră este în Ceruri. Credința îl onorează pe Domnul, iar Domnul onorează pe cel ce crede. Credința mică te poate duce în Cer, dar credința mare poate aduce Cerul la tine.

Credința se termină unde începe îngrijorarea,  dar îngrijorarea se sfârșește unde începe credința. „Cel neprihănit va trăi prin credinț㔄Pentru că veți dobândi ca sfârșit al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre”(1Petru 1:9)

        În încheiere Sfânta Scriptură ne salută cu „Pe când vorbea Isus astfel, mulți au crezut în El. Și a zis Iudeilor care crezuse în El: „Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei, veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi” Ioan 8:30-32. Ba mai mult vezi Matei 25:34. 

Câteva gânduri despre cum arată omul moral, (chiar creștin) dar fără nașterea din nou

 Chipul moral al unui om religios, dar nenăscut din nou este o confuzie. Acesta are o educație manierată. Moralitatea aparține intelectului și include voință sufletească manifestată fără controlul duhului, în sfera liberă, educație ce o face știința. El își exercită puterea în relație cu alții pe care îi poate inferioriza cu scopul de a se înălța pe sine. Chipul moral este ansamblul facultăților  psihice în cei ce privește bunele maniere, favorizând o bună purtare, în scopul de a fi cinstit, poziție ce o are omul moral, o pot avea chiar și unii creștini, care știu mult și trăiesc puțin. Și cei ce nu au nimic comun cu biserica, mai ales intelectuali. Ei se bazează pe cunoștințele lor, ei cred că nu au nevoie de Dumnezeu, se încred doar în înțelepciunea lor! Diferența dintre starea morală și nașterea din nou este mare. Dacă vreți să aveți o concluzie, citiți 1Cor.1:17-31; 2:1-16. și vedeți cum acționează înțelepciunea celor înnoiți în comparație cu înțelepciunea omului moral dar neregenerat. Bine este să fii om moral, dar și născut din nou.

Pastor Sandu Dobrescu

Chicago, Iun-Oct-11

Anunțuri

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: