Publicat de: damianion | martie 7, 2018

Un bob de rouă – Valentin Popovici

Un bob de rouă

Cum bobul de rouă lipit de petale
Se uită din negura plină de jale
Spre bolta albastră de peste abis,
Şi caută-n zare un soare, un vis…

Aşa îmi înalţ ‘nspre Tine privirea,
Isuse Iubit, ca să-Ţi văd strălucirea,
Să prind din lumină crâmpeie de jar,
Şi-apoi să le dau tuturora în dar.

Mi-e dor de lumină, mi-e dor de cântare,
Aşa cum şi ranei i-e dor de-alinare,
Aşa cum suspinul aşteaptă tăcut
Pe faţa scuipată un dulce sărut.

Şi nu-s decât stropul căzut pe-o cicoare
Ce-a prins în lentilă o rază din soare;
În lumea în care nădejdile pier
Sunt lacrima tristă cu ochii spre cer.

Mi-e dor de iubirea dintâi, de pe Munte,
Parfumul ei drag să-mi mai curgă pe frunte.
O, Doamne, păstrează-mi credinţa cu zel,
Să flutur voios al iubirii drapel.

Mi-am prins suferinţa de bolta înaltă,
Şi plânsul de malul din partea cealaltă;
Durerea cu cerul senin mi-am legat
Şi-n lacrimă Soare am tot adunat.

Aştept doar un freamăt de şoaptă cerească
În Ţara minunilor să mă trezească,
Şi-n taină cu Domnul meu, Soare divin,
Să fiu contopit pe vecie deplin!

Valentin Popovici


Categorii

%d blogeri au apreciat: