Publicat de: damianion | Iunie 13, 2017

PUTEREA RUGĂCIUNII, prima parte

PUTEREA RUGĂCIUNII

Viaţa de rugăciune a apostolului Pavel este un exemplu demn de urmat.

Prima parte

Crestinii stiu că este foarte important ca viaţa de credinţă, studiul Scripturii şi proclamarea Evangheliei să se împletească cu rugăciunea. În felul acesta creştinul are parte de eficienţă şi roade spirituale în trăirea si lucrarea sa pentru Dumnezeu. Trezirile spirituale de ieri şi de azi, slujesc ca mărturie pentru necesitatea rugăciunii. Creştinul trebuie să folosească zilnic propria cameră de rugăciune. El trebuie să aibă timpul şi locul său unde să se întâlnească în linişte cu Dumnezeu.

Viaţa de rugăciune a apostolului Pavel este un exemplu demn de urmat. Cu siguranţă că aceasta îl va influenţa pe cel care o studiază şi îl va motiva la o practică corectă a rugăciunii. Apostolul Pavel a ştiut să folosească puterea rugăciunii, atât pentru viaţa sa, cât şi pentru semenii lui.

Din Cuvântul lui Dumnezeu învăţăm că biruinţa vine pe genunchi. Rugăciunea exprima închinarea care conţine totalitatea atitudinilor fiinţei umane în apropierea sa de Dumnezeu. Această închinare cuprinde lauda, adorarea, mărturisirea păcatelor şi are ca scop părtăşia cu Dumnezeu.

“În primul rând, rugăciunea este un aparat portativ de emisie – recepţie pe timp de război destinat misiunii Bisericii în avansul ei împotriva puterilor întunericului şi necredinţei.”[1]

Sammy Tippit, un creştin devotat rugăciunii, consideră că sunt 3 motive datorită cărora Mântuitorul a stabilit rugăciunea ca prioritate a Bisericii primare. “Viziunea şi pasiunea pentru o lume pierdută ce puteau fi menţinute numai prin rugăciune. … inimile sunt pregătite prin rugăciune ca să primească mesajul lui Hristos. … Dumnezeu nu numai că va deschide inimile pentru Evanghelie, dar va împuternici de asemenea pe cei ce–L proclamă pe Hristos.”[2]

Rugăciunea rămâne o comunicare a omului cu Creatorul Său. Doctrina rugăciunii e puternic conturată în întreaga Biblie, iar practicarea ei de către Mântuitor vine să sublinieze în mod categoric importanţa şi puterea rugăciunii.

Deşi rugăciunea pare un lucru uşor de înţeles la prima vedere, numeroase persoane nu o pot înţelege în profunzimea ei. “Rugăciunea nu poate fi înţeleasă ca o rugăciune către cineva acolo, undeva, într–o îndepărtare, acolo unde se întâlnesc planetele.”[3]

În încercarea minţii omeneşti de a pricepe transcendenţa şi imanenţa lui Dumnezeu, individul poate ajunge prada unei rugăciuni reci şi artificiale. Credinciosul trebuie să se bazeze pe învăţătura Bibliei despre rugăciune şi pe credinţa sa puternică în Dumnezeu.

RUGĂCIUNEA LA EVREI ÎN TIMPUL LUI SAUL

Pentru o înţelegere mai bună a rugăciunilor lui Pavel, înainte de convertire, este bine să se privească la rugăciunea evreilor contemporani, atât cu apostolul Pavel, cât şi cu Mesia. În acest timp rugăciunea evreilor “era limitată de lanţurile mecanismului rigidităţii”[4], pietatea nu mai exista printre evrei, “Dumnezeu nu mai asculta rugăciunile evreilor.”[5]

Cu siguranţă că rugăciunea lui Saul era asemănătoare cu cea a evreilor contemporani cu el. Astfel se pot observa câteva aspecte ale rugăciuni apostolului neconvertit. Rugăciunea evreilor conţinea măreaţa nevoie de Dumnezeu, dependenţa lor ca popor de El. Evreilor le plăcea să amintească în serviciile publice din sinagogi şi Templu că ei sunt poporul lui Dumnezeu. Prin aceasta, se delimitau de celelalte popoare, iar, în timp, s–a ajuns să se cultive o mândrie naţională. În rugăciunea lui Saul era inclusă şi nevoia de iertare, justificare. “Acesta era elementul dominant în rugăciunea evreiască timpurie.”[6] O altă nevoie ce se distinge în rugăciunea evreiască este cea de conversare cu Dumnezeu. Adesea, aceasta era făcută în linişte şi în profundă meditare. Iudeii mai aveau obiceiul să se roage în mod public şi colectiv. Saul în rugăciunea sa, nu trebuia sa uite să amintească cererea pentru solidificarea Israelului. Astfel de rugăciuni erau rostite fie personal, fie colectiv, în Templu, sinagogi sau alte locuri. “Acasă mâncarea fiind sacră”[7], rugăciunile erau făcute înainte sau după mâncare, aceasta constituind în timp o tradiţie. De asemenea, se mai cunoaşte despre rugăciunea evreiască că avea şi un calendar al ei. Diferenţele existente între calendarele evreieşti au cauzat probleme nu doar în privinţa rugăciunii, ci şi în privinţa sărbătorilor şi a sabatului. Acest lucru se observă încă din secolul al doilea înainte de Hristos.

Înainte de convertirea sa, este foarte probabil ca apostolul Pavel să fi practicat rugăciunea în modul prezentat mai sus. Noul Testament nu indică dovezi în acest sens însă, ţinând cont că Pavel înainte de a–L urma pe Hristos s–a identificat cu oamenii religioşi contemporani, se poate ajunge la concluzia că practica rugăciunii observată mai sus a fost comună şi lui.

Michael Shapiro unul din membrii cei mai activi ai comunităţii evreieşti din New York la sfârşit de secol al XX–lea afirma despre rugăciunea evreiască: “unii evrei au nevoie de un ajutor atunci când îşi spun rugăciunea. Legănarea în timpul recitării acesteia a devenit un semn al pietăţii mişcării corpului în ritmul silabelor credinciosului adesea i se adaugă starea de extaz în timpul împărtăşirii misterelor liturghiei. Ei se aşează cu faţa la Est atunci când se roagă; iudei se mândresc pe bună dreptate şi sunt călăuziţi de lege şi tradiţie să se aşeze cu faţa spre capitala ţării lor şi spre locul de origine al Sfintei Sfintelor.”[8] Această afirmaţie subliniază încă o dată formalismul din rugăciunea evreilor care încă nu l–au întâlnit pe Fiul lui Dumnezeu asemenea lui Saul în timp ce călătorea spre Damasc.

LIMBAJUL RUGĂCIUNILOR LUI PAVEL

Pavel foloseşte în rugăciunile sale termeni care ar fi fost familiari tuturor cunoscătorilor de limba greacă din secolul I, “chiar şi celor recent convertiţi de la păgânism.”[9] Apostolul foloseşte aceşti termeni în expresii care dezvăluie viaţa lui spirituală şi care au rădăcini adânci în Vechiul Testament, în mod particular în Psalmi. Au fost sugerate asemănări cu textele de la Qumran şi au fost remarcate paralele cu LXX (Septuaginta). “Un mare număr de teologi au făcut o legătură între limbajul rugăciunilor lui Pavel şi formulările liturgice ale închinărilor primare.”[10]

Unele rugăciuni ale apostolului sunt deosebite expresii Hristologice, Coloseni 1:3; Efeseni 1:2; 1Corinteni 1:7–9; 2Corinteni 1:3. Pavel a folosit în rugăciunile sale termeni ce erau foarte uzuali pentru predicarea în Biserica primară, cum ar fi: declar, vestesc Evanghelia, a primi, martor, Cuvântul lui Dumnezeu, har, credinţă, nădejde, dragoste.

Va urma

Pastor Ion Damian


[1] John Piper, Să se bucure popoarele, Editura Cartea Creştină, Oradea, 1998, pag. 49;

[2] Sammy Tippit, Factorul rugăciune, Editura Universul, Chişinău, pag. 22;

[3] D. Z. Phillips, The concept of prayer, Basil Blackwell, Oxford, pag. 41;

[4] James H. Charlesworth, The Lord’s prayer, Eerdmans Publishing Co., USA, 1993, pag. 36;

[5] Ibidem, pag. 36;

[6] Ibidem, pag. 42;

[7] Ibidem, pag. 50;

[8] Michael Shapiro, Mândria evreiască, Carol Publishing Group Birch Lane Press, 1997, pag. 39–40;

[9] Gerald F. Hawthorne, Ralph P. Martin, Daniel G. Reid, Dicţionary of Paul and his letters, Inter Varsity Press, 1993, pag. 730;

[10] Ibidem, pag. 730;

Anunțuri

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: