Publicat de: damianion | Mai 22, 2017

Ravi Zacharias: Milenarii „s-au epuizat“ sexual și înfometează după Hristosul adevărat

Milenarii refuză ceea ce consideră ei a fi Hristos – o formă religioasă lipsită de puterea de a atinge sufletul, explică apologetul Ravi Zacharias, conform interviului realizat de ChristianPost.

Într-un discurs ținut în cadrul primei ediții a Summit-ului Global pentru Apărarea Creștinilor Persecutați, în fața a 600 de susținători ai bisericii persecutate și a victimelor persecuției, apologetul i-a îndemnat pe cei prezenți la Summit să nu mai folosească expresia de „creștinism cald“ dacă e vorba de „păgânism dogoritor“ care este de altfel în creștere în Vest.

Apologetul a mărturisit că este inspirat de tinerii de 12-13 ani care îi spun că vor face tot ce le stă în puteri ca să apere Evanghelia lui Isus.

După ce a vorbit în fața publicului, Ravi Zacharias a povestit într-un interviu pentru The Christian Post că în timp ce el și colegul lui vorbeau la o universitate din Michigan, un student s-a ridicat în cadrul sesiunii de întrebări și răspunsuri și a spus că fusese creștin timp de 18 ani dar apoi s-a depărtat de la credință.

Deși unul dintre vorbitori i-a răspuns la întrebarea pe care tânărul o adresase în acea seară, Zacharias a ținut să ia legătura cu acel tânăr și într-un final a vorbit cu el la telefon. Acesta l-a întrebat dacă a găsit răspunsurile pe care le căuta pe când încă era creștin și dacă a găsit sens și scop în viață după ce a renunțat la credință. Răspunsul la ambele întrebări a fost „nu“.

„Problema stă în faptul că milenarii abandonează creștinismul în favoarea a altceva ce le satisface nevoile, “ a explicat Zacharias. „Ei au ajuns la concluzia că nu există răspunsuri nicăieri. Și anume acest aspect trebuie să-l evităm.“

Zacharias consideră că dacă tinerii s-ar gândi că răspunsurile pe care le caută pot fi găsite în credința creștină, și că inima și mintea pot fi împăcate, aceștia și-ar face timp să asculte ce are creștinismul de zis. Pe lângă aceasta mai există o tendință, și anume, faptul că expresia sexuală a luat locul spiritualului și a devenit „căutarea supremă a satisfacerii/împlinirii“.

„Prin urmare tinerii s-au epuizat sexual și au ajuns cu mâinile goale înainte chiar de a intra în cel de-al doilea deceniu din viața lor.“

În absența spiritului, nu ne mai rămâne decât trupul, a adăugat Zacharias. „Dacă trupul se satisface singur pe el, vei sfârși prin a fi gol. Doar atingerea sufletului te înalță la ceva ce e mereu nou și frumos.“

„Milenarii resping ceea ce cred ei că este Hristos, dar aceștia resping de fapt o formă a unei expresii religioase.“

Mulți nu înțeleg că legile lui Dumnezeu eliberează, nu încarcerează. Provocarea creștinismului este de a prezenta sexualitatea în toată frumusețea acesteia.

„Iar frumusețea vine cu limite și legi, și undeva în adâncul inimii lor, oamenii cunosc adevărata bătălie.“

„Ceea ce oamenii vor să știe cu adevărat este dacă îi respecți sau dacă îi vezi doar în opoziție. Atunci când respecți oamenii ca indivizi chiar dacă aceștia nu sunt de acord cu tine, ei se vor ridica, te vor îmbrățișa și îți vor spune ‘mulțumesc că ți-ai făcut timp să mă asculți.’“

Întrebat cum vede parcursul răspândirii evangheliei în următorii 5 ani în contextul ostilităților în continuă creștere în Statele Unite, apologetul a zâmbit spunând că unul dintre profesorii săi obișnuia să zică că profeția este un lucru dificil, „mai ales când e vorba de viitor“.

Cu toate acestea, el a zis că Statele Unite se îndreaptă într-o direcție precară.

„Deoarece ne aflăm într-un secol al relativității, chiar și în contextul nașterii unui bebeluș, vom sfârși prin a avea o mai mare pierdere de identitate în următoarea generație decât am avut vreodată până acum, “ a declarat Zacharias.

„Prin urmare, deși ne vom afla în căutarea identității, tocmai pe aceasta o vom pierde, iar tehnologia va căuta să înlocuiască raționamentul moral. Aceasta s-ar putea să fie bătălia generației următoare; aici poate avea loc punctul de cotitură, și anume, o generație va pierde însuși lucrul pe care l-a căutat. “

stiricrestine.ro

Anunțuri

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: