Publicat de: damianion | Aprilie 8, 2017

Ziua Învierii Domnului Isus

picture

Câteodată, sunt uimit cum se schimbă viața de la o zi la alta. O zi ești într-un fel, a doua zi poți fi total diferit. Acest adevăr este evident în Ziua Învierii Domnului Isus.

Gândește-te puțin la ziua în care a fost pus Domnul Isus în mormânt: a fost o zi teribilă, neagră, toate speranțele celor apropiați Lui au fost îngropate atunci împreună cu Domnul. După acea zi teribilă, ziua care a urmat a fost la fel de grea pentru cei care L-au cunoscut și I-au fost credincioși. Toți au suferit, erau răniți și au trebuit să aștepte înainte de a face orice altceva, pentru că a fost o zi de Sabat. 

Dar ce diferență face o zi! Scriptura prezintă Ziua Învierii, zi glorioasă, frumoasă, splendidă. Învierea a schimbat starea sufletească, fața, sufletul și inima, a schimbat viața în cele din urmă! Ziua aceasta vorbește despre puterea nemaipomenită, nemaiîntâlnită și neasemuită a Domnului. El învie din morți, Învierea Lui dovedește tuturor că El este Dumnezeu. Ziua Învierii a avut efect asupra vieții oamenilor atunci și poate să aibă același efect asupra vieților noastre astăzi. 

Ziua aceasta însă surprinde ceva deosebit, ceva ce merită atenția noastră: dorința unor femei. Ele au dorința de a face un ultim gest, un ultim efort ca dovadă a dragostei lor față de Domnul Isus. Au venit să-I îmbălsămeze trupul, așa că dis-de-dimineață, merg spre mormânt. Dar Ziua Învierii schimbă radical situația, Domnul li Se arată Viu. 

Cred că și noi avem multe dorințe. Ți-ai evaluat în ultimul timp dorințele tale? Nu doar cele legate de pământ … oare mai avem dorințe și altele decât cele legate de plăceri și posesiuni, de bani și sănătate, de fericire? Putem oare să învățăm să ne controlăm dorințele? Știi să faci deosebirea între dorințe bune și cele rele? Care sunt dorințele tale față de familia ta? Dar față de Biserică și față de Domnul? 

“Un lucru cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului ca să privesc frumuseţea Domnului şi să mă minunez de Templul Lui.” (Psalmul 27:4) 

“Domnul să-ţi asculte toate dorinţele tale”, (Psalmul 20:5), dar oare sunt ele întotdeauna cele bune? 

Eu mă rog ca dorințele noastre în această frumoasă zi de sărbătoare a Învierii, să fie mai mult legate de Domnul nostru, de Cerul Lui, de Casa Lui și de slujirea Lui. 

Ovidiu Drăgan

Anunțuri

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: