Publicat de: damianion | Ianuarie 18, 2017

Apologeții morții: Franța a decis recent să legifereze donarea involuntară de organe. Dacă o persoană trecută la cele veșnice nu stipulează în mod expres, scris sau oral, că nu dorește să-i fie prelevate organele după moarte, atunci statul francez dispune de trupul omului după cum consideră de cuviință

Apologeții morții: Franța a decis recent să legifereze donarea involuntară de organe. Dacă o persoană trecută la cele veșnice nu stipulează în mod expres, scris sau oral, că nu dorește să-i fie prelevate organele după moarte, atunci statul francez dispune de trupul omului după cum consideră de cuviință

Ninel Ganea

Membru asociat al Institului Ludwig von Mises România, a studiat filozofia la Universitatea Bucureşti şi ştiintele politice la SNSPA. Scrie în ultimii ani pentru portalul Karamazov (www.karamazov.ro), senior contributor pentru  anacronic.ro.

Mereu cu un pas înaintea progresului, Franța a decis recent să legifereze donarea involuntară de organe. Dacă o persoană trecută la cele veșnice nu stipulează în mod expres, scris sau oral, că nu dorește să-i fie prelevate organele după moarte, atunci statul francez dispune de trupul omului după cum consideră de cuviință. Știrea a fost diseminată, printre alții, cu încântare (?) și de fostul ministru tehnocrat al Sănătății, despre care un filosof român spunea că are calități angelice.

E relevant și cine susține o asemenea lege, dar cred că important este a vedea ce se ascunde în spatele ideii, care sunt presupozițiile filosofice și politice ale unei astfel de inovații sinistre.

Privită cu o superficialitate de neîngăduit, măsura este benefică. Vor fi salvate vieți numeroase, multă lume va fi fericită, nimeni, în aparență, nu are de suferit, etc. Doar că această perspectivă este una imanentistă, în care scopul vieții îl reprezintă doar prezervarea vieții acesteia, prin orice mijloace, deoarece ea este singura care există. Dincolo de moarte, nu mai este nimic. În fond, dacă ne uităm cu atenție, măsura reprezintă semnul unei îndepărtări totale de restaurația inaugurată de creștinism. “Pierderea speranței creștine, neîncrederea curentă în viața de apoi, eșecul în înțelegerea Evangheliei și necredința în ea, în adevărul său divin – acestea au dus la experimentele blasfemice și monstruoase asupra personalității și vieții omului. Viziunea creștină asupra vieții și morții, înțelegerea și concepția creștină asupra vieții de aici drept un dar de la Dumnezeu ca pregătire pentru veșnicie – au fost pierdute în întregime. Iar de aici avem următorul rezultat: teroarea în fața morții, văzută ca o distrugere completă a vieții și o pulverizare a personalității; și o agățare cu dinții de viața pământească – trăiește, trăiește, trăiește, indiferent de cost sau mijloacele necesare pentru a-ți prelungi viața pământească, căci mai încolo nu este nimic”, spunea Sf. Mitropolit Filaret al New Yorkului, într-o predică care atingea subiectul transplantului.

O rădăcină a acestei idei pernicioase de a trata corpul ca pe un obiect oarecare, pe care după moarte îl poți mutila, incincera sau cu care poți face, în principiu, cam ce vrei o reprezintă dualismul gnostic.

În gândirea precreștină, în ereziile gnostice și în diverse culte orientale există o separare clară a sufletului de corp, care implică în mod natural dezavuarea acestuia din urmă. De aici, ca o consecință colaterală, și cruzimea, neașteptată pentru sensibilitățile creștine, prezentă în multe romane sau povestiri asiatice.

Continuarea pe www.culturavietii.ro

Anunțuri

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: