Postat de: damianion | Ianuarie 11, 2017

Kentucky, SUA: Guvernatorul a declarat anul 2017 – „Anul Bibliei”

Guvernatorul Matt Bevin, a declarat anul 2017 – „Anul Bibliei” în statul Kentucky, deși anul 2016 a fost declarat „An al Bibliei” abia în luna decembrie a anului trecut.

Ambele declarații au plăcut pastorului bisericii Victory Christian Fellowship, Mark Harell, biserică din comitatul Somerset. Acesta a declarat miercuri că acțiunile guvernatorului sunt în contextul maratonului de citire a Bibliei, care are loc la nivel de stat și adună cele 120 de comitate pentru a citi, cu voce tare, întreaga Biblie în primele trei zile ale anului nou.

„Anul trecut, în luna ianuarie, guvernatorul împreună cu familia lui a participat la maraton,” a declarat Harell. „Și-a dorit să participe și anul acesta. Suntem binecuvântați să avem un astfel de guvernator.”

Harell a declarat că el, împreună cu democratul Tom Riner, care de asemenea este baptist, l-au rugat pe guvernatorul Bevin să semneze proclamația pentru anul 2017, iar acesta a acceptat să o facă. Proclamația semnată în data de 19 decembrie stipulează că anul 2017 „este al doilea an în care statul Kentucky sărbătorește impactul semnificativ al Bibliei asupra statului Kentucky și asupra instituțiilor americane și a culturii prin faptul că lideri din fiecare comitat se adună pentru a citi întreaga Biblie în cadrul Maratonului de Citire a Bibliei în Kentucky, maraton care a început, și anul acesta, la 1 ianuarie 2017.”

Proclamația include citate despre influența Bibliei asupra Americii, citate ale președintelui Lincoln, Truman și Reagan și a primului Șef al Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite ale Americii, John Jay. „Încercăm să adunăm toți oamenii într-un singur acord în cadrul Cuvântului lui Dumnezeu,” a declarat Harell.

„Când a bătut miezul nopții, în comitatul Greenup de exemplu, participanții s-au unit și au început să citească Biblia de la Geneza. Aceștia au continuat timp de patru zile, fără oprire,” susține pastorul Tom Melvin de la Prima Biserică Baptistă din Greenup.

Scopul acestui maraton este de a conștientiza citirea unicului ghid, inspirat de Dumnezeu, care aduce bunăstare. Deși anul acesta a fost mai friguros, participanții au adus încălzitoare și astfel nu s-au oprit din a citi.

„Atunci când ultimele versete din Biblie au fost citite, toată lumea a zis „Amin” și a aplaudat. Participanții au mulțumit unui altuia pentru implicare și evenimentul s-a încheiat cu o ultimă rugăciune,” a declarat Tom Melvin.

Sursa: dailyindependent.com

Preluare: stiricrestine.ro


Categorii

%d blogeri au apreciat asta: