Postat de: damianion | Noiembrie 30, 2016

CCR a amânat din nou decizia în cazul căsătoriilor între homosexuali, solicitând opinia Curții de Justiție a UE. „Statele membre sunt libere să prevadă sau să nu prevadă căsătoria pentru persoane de același sex”, a precizat deja CJUE

Astăzi, când ar fi trebuit să pronunțe o decizie, Curtea Constituțională a anunțat că amână iar luarea unei decizii privind recunoașterea căsătoriilor dintre persoanele de același sex. 

Președintele CCR, Valer Dorneanu a anunțat că se va solicita o opinie de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cauza fiind astfel suspendată până la data de 30 martie 2017.

„Am suspendat cauza până când primim răspunsul”, a spus Dorneanu, adăugând că întrebările CCR vor fi formulate „cât de curând” și că „s-ar putea să fie trimise către CJUE în jur de 15 decembrie”. 

Dorneanu a declarat că „în cel mai fericit caz, răspunsurile de la CJUE ar putea să vină într-o lună-două, dar s-ar putea să dureze și mai mult”. 

Continuarea pe www.activenews.ro


Categorii

%d blogeri au apreciat asta: