Postat de: damianion | Noiembrie 3, 2016

Monitorul de Suceava.ro: Ovidiu Donţu a iniţiat procedurile pentru organizarea referendumului pentru definirea clară a familiei în Constituţie

Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu a iniţiat o propunere legislativă pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional privind revizuirea Constituţiei, în sensul de a defini familia tradiţională ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie. 

Ovidiu Donţu a amintit că această iniţiativă cetăţenească a primit marţi raportul de admitere în Comisiile reunite de Constituţionalitate şi Juridică a Senatului. De precizat că Ovidiu Donţu a fost cel care a condus şedinţa celor două comisii reunite, raportul fiind adoptat cu unanimitate de voturi. 

După această etapă, iniţiativa cetăţenească de modificare a constituţiei va intra în dezbaterea Senatului. „Familia trebuie să rămână întemeiată exclusiv pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. Societatea românească are nevoie ca această definiţie să fie ridicată la rang constituţional şi să fie înscrisă în Constituţie. Am condus Comisiile reunite de Constituţionalitate şi Juridică ale Senatului României, care au votat în unanimitate pentru adoptarea raportului de admitere a iniţiativei cetăţeneşti semnată de trei milioane de români, din toate zonele ţării, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”, a spus Ovidiu Donţu. 

El a explicat că dacă legea va fi votată şi în plenul Senatului şi va fi adoptată şi de Camera Deputaţilor, urmează să fie revizuit articolul 48 din Constituţia României prin care se defineşte familia. 

Continuarea pe www.monitorulsv.ro


Categorii

%d blogeri au apreciat asta: