Publicat de: damianion | septembrie 30, 2016

Cultura Vieții.ro: Agenda de gen și atacul asupra limbii

Ana-Maria Carp
Economistă, rezidentă în Germania
Despre formele variate de manifestare ale corectitudinii politice știm cu toții câte ceva. Am acceptat că nu e corect să spui ”negru” sau ”țigan”, ci ”afro-american” respectiv ”rom”, nu ne mai mirăm că în unele țări civilizate ”mamă” și ”tată” au fost înlocuiți cu ”părinte1” și ”părinte2”, suntem obișnuiți încă de pe vremea de tristă amintire să vorbim de ”era noastră ” și ”înaintea erei noastre” în loc de ”înainte și după Hristos”. Iată însă căideologia gender pregătește pentru execuție o nouă victimă: gramatica însăși.
La școala unde învață fetița mea, se distribuie o data la câteva luni o revistă gratuită cu titlul ”Școala și noi” cu intenția de a informa despre evenimente, proiecte, etc. care se desfășoară în mediul școlar. Într-unul din numere[1] am dat peste un articol care mi-a atras în mod deosebit atenția. Referindu-se la școlari, autorul articolului ”Promovarea talentelor în Bayern” încearcă să se exprime corect politic vorbind de ”elevi și eleve”. Problema este că în limba germană expresia ”elevi și eleve” (”Schüler und Schülerinnen”) are, dacă am numărat bine, 22 de caractere, ceea ce, repetat de câteva bune de ori de-a lungul textului, e un pic cam mult pentru cititor.
Ce soluția a găsit deci autorul articolului pentru a împăca claritatea textului cu limbajul feminist? Ideea e de-a dreptul năucitoare: în locul masculinului generic – ”elevi” cu sensul de ”elevi și eleve” – varianta corectă din punct de vedere logic și gramatical, în text se folosesc alternativ când doar ”elevi” (cu sensul de ”elevi și eleve”), când doar ”eleve” (cu sensul de ”elevi și eleve”!), când dublat ”eleve și elevi” (evident, cu sensul de ”elevi și eleve”).
Continuarea pe www.culturavietii.ro

Categorii

%d blogeri au apreciat: