Publicat de: damianion | Septembrie 22, 2016

ActiveNews.ro: Parteneriatul civil, RESPINS de două comisii din Senat, va fi adoptat tacit la 25 octombrie. Fix înainte ca CCR să se pronunțe asupra recunoașterii căsătoriilor gay

Ȋn toate dezbaterile publice despre căsătoriile între homosexuali, Remus Cernea joacă rolul tolerantului și pune pe masă „pipa păcii”: „dar măcar cu legalizarea parteneriatului civil sunteți de acord?”. Parteneriatul civil e o formă de recunoaștere a cuplurilor gay. Unii se grănesc să-l accepte, văzând în el un compromis mai mic. Și necesar, de vreme ce „CEDO ne obligă să recunoaștem fie parteneriatul, fie căsătoria gay”!

 
Numai că „domeniul dreptului familiei fiind «strâns legat de tradițiile culturale și istorice ale fiecărei societăți și de concepțiile sale profunde», niciun text european sau internațional nu obligă statele să creeze un statut particular pentru cei care coabitează, fie ei de sex diferit sau de același sex”, dezvăluie Andreea Popescu, fost jurist la CEDO și actualmente jurist la European Centre for Law and Justice. „Articolul 8 din Convenția europeană a drepturilor omului vizează protejarea vieții private și familiale a individului împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților publice sau ale unor terți, și nu obligarea statelor să confere un anumit statut cuplurilor”. 

 
Cum drepturile ce decurg din legalizarea parteneriatului civil sunt aidoma celor de care beneficiază persoanele căsătorite la starea civilă (bunuri comune, posibilitatea de a beneficia de asigurarea medicală a celuilalt, dreptul de moștenire, protecția Legii privind prevenirea și combaterea violenței în familie, concediu plătit în cazul îmbolnăvirii grave a partenerului), e doar o chestiune de timp până când se va solicita suplimentarea acestor drepturi. 

 
„Legalizarea parteneriatelor civile între persoanele de același sex este strâns legată de legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex și, implicit, de accesul la adopție, la tehnicile de procreare asistată medical cu terț donator de gameți sau/și «mame purtătoare», căci normele privitoare la dreptul familiei formează un tot unitar și coerent avându-și izvorul în natura persoanei umane”, avertizează Andreea Popescu. 
 
Continuarea pe www.activenews.ro
Anunțuri

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: