Publicat de: damianion | August 5, 2016

FILIP FĂRĂGĂU A PLECAT LA DOMNUL

IMG_6069-150x150Suntem chemaţi să susţinem în rugăciune familia Fărăgău. Fiul pastorului Beniamin Fărăgău, Filip a plecat la Domnul. In ultimul său mesaj lăsat pe contul personal de Facebook, Filip împărtăşea gânduri preţioase despre intimitatea cu Domnul Isus în urma suferinţei fizice:

„Știu, în lumina atâtor vieţi care se pierd zilnic şi atâtor drame, povestea mea e insignifiantă. Totuşi m-am gândit să scriu câteva cuvinte. Un an şi ceva de „luptă” cu cancerul te poate pune pe genunchi la propriu şi la figurat. S-au întâmplat multe – tratamente, diagnostice, internări, zile mai bune, zile foarte rele, verdicte sumbre de genul „pune-ţi viaţa în rânduiala că nu mai ai mult”, apoi iarăşi puţină speranţa… Şi tot aşa.
Dar de fapt despre altceva vreau să va scriu. În toată perioada aceasta, cât şi în „grupa pregătitoare”, cum îi spun eu, din perioada 2014-2015, Dumnezeu a lucrat la viaţa mea mai puternic decât oricând. Despre mine mulţi ar putea spune că sunt un creştin cu „pedigree” – o familie cu tradiţie, o biserica cu „renume”, diplome şi o sumedenie de activităţi şi proiecte în care eram implicat.
Dar inima mea era împărţită. Mă simţeam că un om care aleargă, dar ţinut din spate de nişte chingi. Când mă forţăm mai tare reușeam să înving forţa lor şi să par că înaintez. Dar apoi eram tras înapoi. Şi căutăm moduri de refulare şi evadare dintr-o realitate care, deşi în ochii altora părea ideală, pentru mine însemna dezamăgire şi neîmplinire.
Dar… A urmat harul ultimelor luni. Şi deşi nu e o mare descoperire, ceea ce a schimbat macazul în viaţa mea a fost (re)întâlnirea cu dragostea lui Dumnezeu. Cu acel susur blând care mai întâi cu fineţe iar apoi mai cu putere a început să dărâme zidul pe care mi l-am construit în jurul sufletului meu. Odată cu boală fizică a început vindecarea sufletească. Păcatele au ieşit la lumina. Lacrimile de bucurie în Dumnezeu au început să curgă. Discuţiile sincere, adânci şi vindecătoare cu Violeta şi alţii din viaţă mea mi-au adus atâta pace. Şi lista ar putea continua. Ţin minte că în decembrie, fără să îmi propun m-am pus la masă în faţa Violetei şi am început să îmi deşert sufletul înaintea ei cum nu am făcut-o niciodată. Asta era după ce am aflat că a recidivat cancerul. Am plâns împreună, ne-am rugat împreună. M-am pocăit înaintea ei și a Domnului.
Iar apoi, pentru prima oară în mulţi ani de zile am putut să strig, la propriu: „sunt liber!!” Chingile s-au rupt.. Da, slăbiciunea fizică a rămas, însă ceea ce am câştigat e infinit mai valoros.
Mi-ar fi plăcut, bineînţeles să experimentez aceste lucruri în alte circumstanţe. Dar, chiar şi aşa, nu le regret. Şi nu aş da lecțiile ultimei perioade pentru nimic. Nici chiar pentru sănătate.
Dorinţa mea e să mă fac bine. Şi sper că ceea ce mă învaţă Dumnezeu acum să pot folosi pentru El. Asta mă rog.
Va las cu o piesă care rezumă ce simt şi puţin din ce am scris. (Mulţumesc Manu! Aida Oltean
Va îmbrăţişez”

Anunțuri

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: