Publicat de: damianion | Mai 17, 2016

ActiveNews.ro: BBC este mult prea „creștină”! Televiziunea publică din Marea Britanie ar putea transmite rugăciunea de vineri din moschei pentru a reflecta mai bine multiculturalismul

BBC, televiziunea publică din Marea Britanie, este mult prea creștină. Și trebuie să se diversifice. Denunțul se regăsește într-un raport intern destinat directorului instituției. Musulmanii au venit deja cu o propunere: să se transmită rugăciunea de vineri.

Televiziunea publică britanică își face autocritica și descoperă că a devenit mai puțin atentă la exigențele multiculturalismului, scrie  site-ul The Blaze.com. Așa reiese dintr-un raport intern al instituției care acum își propunje să insereze în programele sale mai multe emisiuni religioase, dar aparținând altor confesiuni. Cel care a sugerat asta a fost șeful Comisiei asupra religiilor și eticii din BBC,  Aaquil Ahmed, potrivit căruia trebuie dat mai mult spațiu de emisie religiei islamice, hinduse și sikh.

„Creștinismul rămâne piatra unghiulară a programelor noastre și avem multe ore dedicate acestei religii, dar mai sunt și alte religii. Capacitățile noastre în acest domeniu nu sunt statice, ci au evoluat în ani și noi continuăm să le testăm”, spune Ahmed într-o notă. 

Continuarea pe www.activenews.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: