Publicat de: damianion | februarie 3, 2016

Jurnal de Nord.info: Ceva este putred în… Norvegia!

În sfârsit, cu greu, aproape cu eforturi incomensurabile, a început să se trezească si mass-media norvegiană din letargie si să reflecte pe ici pe colo, sporadic, firav, nesigur, destul de timorată,  o realitate care ne afectează pe toți și care deranjează. 

Fiecare manifestație de protest de pe mapamond cade ca o palmă nu numai pe obrazul acestui sistem aflat într-o mare derivă existențială, Barnevernet, dar si pe obrazul unei prese curtenitoare, care tace, se ascunde după deget, complăcându-se într-un noncombat, trecând astfel peste deontologia profesională. 

Ceva este putred… și în Norvegia, nu-i asa? Cine ar fi crezut că marile ziare norvegiene, despre care aveam odată toată stima, se comportă jalnic, ascunzând aproape adevărul, manipulând prin omitere, mutilând, prefăcându-se că nu s-a întâmplat nimic, când lumea întreagă fierbe! Aproape nu există țară – în orice caz, în lumea civilizată – unde oamenii să nu se fi ridicat contra tiraniei Barnevernet. Iar ei tac. 

Cei mai mulți dintre ziaristii norvegieni vorbesc despre cu totul altceva… Despre cârnații norvegieni care se vând în stațiile de benzină, despre legăturile nebuloase ale politicienilor, despre vreme, despre manechinele aflate la modă sau în disgrația publicului sau despre orice altceva, numai despre ceea ce este important chiar si pentru norvegianul de rând, NU vorbesc.

Citeste tot: www.jurnaldenord.info/opinii/ceva-este-putred-in-norvegia


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: