Publicat de: damianion | Ianuarie 20, 2016

CE SUNT PĂRINȚII…DOAR ANIMALE REPRODUCTIVE?

Drama familiei Bodnariu, a familiei Nan și a altor familii de români, loviți în chiar “sufletul lor” de “atotputernicul” stat național-socialist norvegian, ne-a scos din hibernare în plină iarnă. Dumnezeu     ne-a mișcat inimile, celor care avem, și ne-am mobilizat, ca niciodată înainte, în susținerea cauzei acestor oameni loviți de niște funcționari incompetenți și fără suflet. Am primit din partea unui părinte un material, pe cât de emoțional, tot atât și de rațional, care ne provoacă să înțelegem adevărata miză a instituțiilor unui stat asistențial tot mai puternic și care trebuie să fie răspunsul creștinului în apărarea și promovarea valorilor biblice ale familiei:

“Cugetările unui părinte…

Urmăresc de câteva săptămâni evenimentele care se țes în jurul familiei Bodnariu. În primul rând, le urmăresc în calitate de părinte – am copii șîmi iubesc copiii. Ca părinte empatizez cu Marius și Ruth Bodnariu; nu pot rămâne indiferent față de decizia unei organizații de a lua cu forța copiii de lângă părinți. În al doilea rând, urmăresc aceste  evenimente în calitate de român – sunt născut în România, trăiesc în România șîmi iubesc țara și neamul. Nu pot rămâne indiferent când un frate de neam este tratat într-o țară străină ca un monstru care și-ar devora copiii. În al treilea rând, urmăresc evenimentele în calitate de creștin. Cred în Dumnezeu șîmpărtășesc concepția creștină despre lume și viațăCred că Dumnezeu a întemeiat familia și a stabilit natura și forma relațiilor dintre părinți și copii. Nu pot rămâne indiferent atunci când o organizație seculară încalcă principiile divine și deposedează părinții de dreptul și datoria lor de a-și educa și crește copiii, sau nd aceeași organizație încalcă dreptul copiilor de a rămâne lângă părinții lor adevărați. Chiar dacă familia Bodnariu aparține altei confesiuni creștine, consider că atunci când principiile fundamentale ale creștinismului sunt călcate în picioare, toți creștinii – indiferent de confesiune – sunt datori să le apere.

Nu sunt xenofob. Nu sunt sectar. Am călătorit șîalte țări ale lumii. Am un respect deosebit pentru oamenii care aparțin altor popoare și locuiesc în alte părți ale lumii. Cred că fiecare popor are locul și rostul lui sub soare. Nu cred în rase superioare și rase inferioare, ci cred că oamenii de pe pământ au toțaceeași valoare înaintea lui Dumnezeu.

Vremurile șîmprejurările au făcut însă ca oamenii săcolinde pământul în căutarea unui trai mai bun. Așa ne-am trezit cu popoare și culturi amestecate îțări care au legile lor și mentalitățile lor. Aceste legi și mentalități nu se potrivesc în mod echitabil tuturor celor care locuiesc într-o anumită țarăNu mă refer la statele dictatoriale șopresive, ci în special la statele care au adoptat democrația liberală, la statele multietnice și multiculturale. Integrarea socială în statele multietnice și multiculturale, chiar dacă este prezentată în termeni optimiști în scrierile multiculturaliștilor, în realitate, îviața de zi cu zi, confruntă oamenii cu provocări și probleme greu de gestionat. În fața acestor provocări, guvernele încearcă o acrobație mediatică între cosmopolitanismul afișat în discursul public (politically correct) specific democrațiilor liberale, pe de o parte, și discriminarea specifică  naționalismului socialist deghizat sub forma legilor, normelor și procedurilor care legitimează instituțiile publice din țara respectivă, pe de altă parte. Prin urmare, tratamentul la care sunt supuși cei nou veniți într-o țară cu democrație liberală trebuie văzută nu doar din perspectiva optimist teoretică, ci și din perspectiva realist practică. Din această ultimă perspectivădrepturile omului, drepturile părinților sau drepturile copiilor îmbracă forme dintre cele mai surprinzătoare. În mod concret, complexitatea problemelor cu care se confruntă cei nou venițîn aceste țări (atrași probabil de promisiunile bunăstării) se poate vedea în cazul familiei Bodnariu: o familie româno-norvegiană ai cărei copii – cinci la număr – au fost luați de agenția de protecție a copilului Barnevernet și plasațîn alte familii pe motiv că în familia naturală au fost supuși unor abuzuri. Cazul respectiv a beneficiat de o atenție mediatică deosebităÎn dezbaterile publice cu privire la situația acestei familii se conturează două direcții sau poziții pe care le putem denumi: poziția pro-familie sau familiștii, și poziția pro-instituție sau instituționaliștii

Argumentele poziției pro-familie subliniază valorile,integritatea, drepturile și autonomia familiei cu privire la creșterea și educația copiilor. Din perspectiva familiștilor, rolul instituției este de a sprijinii, de a asista familia în creșterea copiilor și nicidecum de a submina sau destrăma familia. De cealaltă parte, poziția pro-instituție afirmă drepturile (legale),  expertiza și autoritatea instituției cu privire la creșterea, educația și protecția copiilor. Din perspectiva instituționaliștilor, părinții sunt un pericol pentru copii. Mai mult, instituționaliștii consideră că filosofia  părinților cu privire la educație este perimată iar metodele folosite sunt dăunătoare pentru viitorul copiilor. De aceea, instituționaliștii pledează pentru limitarea sau chiar eliminarea totală a influenței părințiloîn educația propriilor copii. O asemenea instituție care pretinde căare o filosofie modernă cu privire la educație, are metode adecvate și eficiente, are specialiști acreditați, a obținut din partea statului norvegian dreptul legal de a lua copiii din familie atunci când consideră că binele copiilor este în pericol. a cum se poate lesne observa, familiștii și instituționaliștii operează cu filosofii politice și politici sociale fundamental opuse. Aceste deosebiri se văd tot mai limpede în dezbaterile publice din România cu privire la binele și viitorul copiilor, atât ai familiei Bodnariu, câși ai altor familii de români, cehi, lituanieni, polonezi, etc., cărora le-au fost luați copiii de către instituția de protecție a copiilor din Norvegia.

Astfel, la întrebarea: cine poate oferi acestor copii cel mai bun viitor emoțional, educațional, spiritual și profesional? Răspunsul familiștilor este – Familiaîn timp ce răspunsul instituționaliștilor este –  Instituția. La întrebarea: unde vor experimenta copiii cel mai bine dragostea și atașamentul emoțional? Familiștii afirmăclar – în familie alături de părinți și frați, iar instituționaliștii susțin că în instituție separați de părințși frați. La întrebarea: ce se întâmplă când opiniile părinților șale instituției se deosebesc cu privire la binele copiilor? Familiștii susțin că ar trebui să primeze poziția părinților, în timp ce instituționaliștii susțin că trebuie să primeze poziția instituției.

În confruntarea dintre familie și instituție cu privire la binele și viitorul copiilor, se ridică și alte întrebări:

  • ce drepturi are și de ce protecție beneficiază familia?
  • ce drepturi are și de ce protecție beneficiază instituția?
  • există o relație echitabilă între drepturile și protecția familiei, pe de o parte, și drepturile și protecția instituției, pe de altă parte?

Din ceea ce a ieșit la iveală în dezbaterile de până acum cu privire la copiii luați din familie cu forța de către instituție, se pare că familia nu are nici un mijloc eficient de apărare împotriva deciziilor instituției. Răspunsul instituțiilor din Norvegia însușit de instituționaliștii din România cu privire la faptul că familia poate ataca în instanța de judecată decizia instituției de protecție a copilului, este profund dezavantajantă pentru familie. Mai precis, instituția are dreptul să smulgă copiii cu forța din brațele părinților, în baza unui denunț, să îi plaseze înfamilii surogat agreate de aceeași  instituție pe o perioadă nedeterminată (lungă), în timp ce părinții naturali (familia) fără drept de a-și vedea copiii în acest interval, au dreptul să aștepte ani de zile derularea unui proces în instanță. Cine protejează copiii în tot acest timp de traumele emoționale ale despărțirii de familie? Cine va răspunde de consecințele acestor traume asupra dezvoltării psiho-emoționale, comportamentale și profesionale ale copiilor? Cine va răspunde de consecințele traumelor emoționale și relaționale pe care le poate genera intervenția în forță a instituției asupra părinților și a familiei extinse?

Este cunoscut faptul că familia este grupul social cu cele mai profunde și durabile relații de dragoste, atașament, responsabilitate, apartenență și care contribuie în mod semnificativ la dezvoltarea identității, a siguranței, a  echilibrului emoțional și mental, a capacităților relaționale, etc. Destrămarea abuzivă a familiei are consecințe greu de cuantificat. Acest fapt este confirmatatât empiric de omul obișnuit de pe stradăcâși de rezultatele unor studii efectuate de specialiștiiresponsabili. Familia nu este o colecție de indivizi fărăsuflet, sau în termeni mai reci, o colecție de roboți care pot fi mutați dintr-o instituție în alta, în urma unei decizii impusă cu forța de o instituție.

Din tot ce se cunoaște până în acest moment, se pare că în cazurile devenite publice în Norvegia, familia este deposedată de cele mai modeste mijloace de apărare în fața instituției. Instituționalismul norvegian nu face nici cel mai mic efort de a înțelege specificul emoțional, relațional și spiritual în care s-au născut și au crescut copiii familiilor de români. Argumentul legal care stă la baza deciziilor unei instituții este invocat sec și metalic, ca și când copiii și părinții ar fi niște obiecte fără suflet.

În calitate de părinte, mă întreb dacă nu cumva politicile sociale promovate în baza unei anumite filosofii politice,  își propun distrugerea familiei sub masca preocupării pentru binele și viitorul copiilor. Dacă părinții pot fi deposedați de drepturile parentale și de posibilitatea de a-și păstra copiii în baza unor asemenea filosofii și practici sociale, atunci e limpede că asistăm la demolarea întregii culturi care s-a clădit pe temelia familiei. Mai mult, în virtutea instituționalismului legitimat de către statul norvegian, părinții nu ar fi altceva decât animale de reproducere a căror datorie este să alimenteze instituțiile cu copii cărora aceasta să le decidă soarta.

În calitate de părinte, româși creștin nu pot rămâne indiferent. Dar, daorită faptului că înțeleg rolul și valoarea dialogului, aș dori să adresez câteva întrebări susținătorilor instituționalismului:

  • Ca părinte, am dreptul ca alături de alți părinți să îmi exprim public convingerile în legătură cu filosofia educației, normele și procedurile instituției în cazul copiilor familiei Bodnariu sau ai altor familii în situații similare, fără să fiu insultat, umilit și discriminat public de instituționaliști?
  • Are societatea civilă dreptul de a apăra cetățenii și familiile lor de abuzurile instituției?
  • Ca părinte, am dreptul la legi și bune practici care să îmi apere familia de abuzurile discreționare ale instituției?
  • Este statul în mod imparțial și un stat al cetățenilor și al familiei, sau este doar un stat al instituțiilor pe care le crează și patronează?
  • Sunt cetățenii participanți la alegerea filosofiei educației și a politicilor sociale, sau sunt considerați doar o colecție de indivizi decorticați care sunt datori să se supună orbește instituției?
  • Stimați instituționaliști: sunteți părinți? Aveți copii? Stiți ce înseamnă dragostea de mamă sau de tată? Vă puteți imagina ce înseamnă durerea separării de copiii pe care ți i-ai dorit, pentru care ai jertfit și pe care îi iubești?
  • Dacă cetățenii români ajung în alte țări datorită împrejurărilor de viață, are statul român dreptul și obligația de a-șproteja și apăra cetățenii sau se poate deroba de aceste responsabilități sub masca respectului pentru instituțiile și procedurile țării respective?
  • Dacă sunt călcate în picioare principiile creștine cu privire la natura și rolul familiei, au creștinii dreptul săși afirme și săși apere public convingerile fără să fie insultați, umilițși discriminați?

Datorită faptului că în dezbaterile publice, unii preferă atacul la persoană în locul evaluării argumentelor, am ales ca în aceste dezbateri să fiu doar un părinte oarecare, sau un glas care se adresează conștiinței. 

Va continua!”

Sunt convins că în zilele următoare, în ciuda atacurilor și insultelor venite din zona apărătorilor statului asistențial și a instituțiilor sale represive, se vor ridica tot mai multe voci care vor apăra familia și ordinea de autoritate instituită de Dumnezeu.

Samy Tuțac

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: