Publicat de: damianion | Ianuarie 18, 2016

EXCLUSIV. Experta norvegiană care a însoțit Barnevernet în 41 de cazuri în care s-au luat copiii descrie o realitate „îngrijorătoare”

53.000 de copii au primit în anul 2013 asistență din partea serviciilor de protecție socială din Norvegia, iar 17%, adică aproximativ 9.000 dintre ei, au fost scoși din familiile naturale și dați în plasament. Dintre aceștia, 1.609 au fost luați de acasă în regim de urgență, față de 945, în 2008, arată statisticile pe site-ul Directoratului pentru Copii, Tineri și Familie din Norvegia. În 2012, apărea în Norvegia un studiu despre stresul resimțit de copii în momentul în care sunt luați de acasă de Barnevernet.

Autoarea lui este Gunn Astrid Baugerud, profesor asociat, la Departamentul de Asistență Socială, Protecția Copilului și Politici Sociale, de la Colegiul Universitar de Științe Aplicate din Oslo și Ankershus, cel mai mare colegiu universitar de stat din Norvegia. Studiul, aplicabil în domeniul psihologiei criminalistice, își propunea să afle cât de bine își aminteau copiii situația și arată că, de cele mai multe, copiii pot da informații corecte despre lucrurile serioase care li se întâmplă.

Cercetătoarea a însoțit echipele Barnevernet la 41 de cazuri în care serviciile sociale au luat copiii, de urgență sau planificat din familiile biologice. „Copiii care au fost luați de urgență au manifestat un stres semnificativ mai mare în timpul evenimentului, în comparație cu copiii care au fost anunțați și pregătiți că vor fi luați din familie”, spune Gunn Astrid Baugerud, care a arătat că, uneori, totul dura 20 de minute, copiii nu aveau timp să își ia, de pildă, o jucărie preferată, iar doi sau trei dintre ei au încercat să fugă. 

Într-un interviu pentru Republica.ro, aceasta vorbește despre ce înseamnă interesul al copilului, despre când și cum trebuie să fie luat din familia naturală. „Angajații serviciilor sociale ar trebui, poate, să evite plasamentul în regim de urgență. Pentru că numărul de acum e prea mare și nu știu de ce este atât de mare în Norvegia și nu știu dacă acest lucru este în interesul superior al copilului. Dacă copilul este bătut sau părinții sunt drogați sau alcoolici, atunci trebuie să îl iei. Dar sunt o grămadă de cazuri care ar fi putut fi rezolvate altfel”, spune Gunn Astrid Baugerud. 

Potrivit acesteia, în sistemul de protecție ar trebui să fie doar cazurile grave, în care părinții au probleme mari. „Dar în multe alte cazuri este vorba despre probleme economice, o familie poate avea nevoie doar de o persoană care să ia copilul o dată pe săptămână etc. Nu ar trebui să fie în sistemul de protecție socială. Acolo trebuie să fie doar cazurile grave. Și ar trebui să fie implicate alte agenții care să ajute familiile, dacă nu comit abuzuri grave. Dacă ești sărac, nu înseamnă că îți maltratezi copilul”.

Ca și în România, în Norvegia violența împotriva copiilor este interzisă prin lege. Spre deosebire de România, însă, în Norvegia nivelul de toleranță publică față de pedepsirea fizică copiilor este zero.Multe familii norvegiene au renunțat să își mai pedepsească fizic copiii încă din secolul al 19-lea. Cazul Bodnariu a născut dezbateri aprinse: „O palmă e ceva oribil. Dar asta te face un părinte psihopat?”„Nu confundați Norvegia cu Statul Islamic” sau „Bătaia e ruptă din Rai” sunt câteva dintre articolele de opinie publicate pe Republica.ro.

CITIȚI INTERVIUL PE LARG

Când sunt luați copiii din familie de către autoritățile norvegiene?

Dacă abuzul sau neglijența sunt foarte serioase sau dacă măsurile sau intervențiile pe care serviciile de protecție socială au încercat să le implementeze în familie nu funcționează. Sau dacă părinții nu colaborează cu serviciile sociale și situația nu se schimbă, Barnevernet poate lua copilul. Dar au datoria să încerce să ia diferite măsuri, să facă anumite intervenții înainte de asta. Trebuie să încerce să rezolve lucrurile, astfel încât copiii să aibă parte de grija de care au nevoie. 

Nu pot lua copiii de la familiile biologice, fără să încerce să rezolve situația. Și cred că, în cele mai multe cazuri, încearcă să rezolve situația. În Norvegia avem această lege, The Child Walfare Act, care stipulează că poți lua copilul de la părinții biologici în regim de urgență. Dacă serviciile sociale evaluează situația și constată că este atât de gravă încât copilul trebuie luat imediat, îl pot lua imediat. Sunt acele situații în care părinții sunt drogați sau se bat. Situații foarte grave. Sunt două feluri în care se scot copiii din familie, de urgență sau planificat. Dacă îl iau de urgență, pot lua copilul imediat, dacă șeful serviciul de protecție socială face actele necesare, iar apoi cazul trebuie să ajungă în Consiliul Regional de Protecție Socială în 48 de ore.

Pot scoate copilul din familie în absența unor dovezi fizice?

Când au informații despre un abuz, serviciile sociale vorbesc cu profesorii sau cu copiii sau cu cel care a dat informațiile și, dacă evaluează situația ca fiind foarte severă, duc copilul într-un loc în care ajung copiii care au fost abuzați fizic sau sexual. Trebuie să raporteze cazul poliției, poliția anchetează cazul. Și chiar în absența rănilor fizice pot scoate copilul, dacă poliția are informații de la copil că i s-a întâmplat asta sau asta. Dar chiar dacă serviciile sociale au informații despre un abuz fizic, trebuie să vorbească cu părinții, să încerce să îi îndrume, să ajute familie, astfel încât să nu mai lovească copiii atunci când sunt frustrați. În unele dintre aceste situații, copiii sunt mutați înapoi în familie.

Copiii plasați în regim de urgență au avut un nivel semnificativ mai mare al nivelului de stres, mai multe semne emoționale, mai multe reacții fizice

Ați fost pe teren cu echipele Barnevernet. Ce ați observat?

Am participat ca cercetător la momentele în care serviciile sociale au scos copiii din familiile biologice, de urgență sau planificat. Am înregistrat reacțiile copiilor și ale părinților în timpul evenimentului și după acesta, la o săptămână și la trei luni. Ceea ce am aflat este că copiii care au fost luați de urgență au manifestat un stres semnificativ mai mare în timpul evenimentului, în comparație cu copiii care au fost anunțați și pregătiți că vor fi luați din familie.

Care erau semnele observabile de stres?

Nu am putut face, firește, măsurători ale bătăilor inimii sau ale nivelului de cortizol – hormonul stresului, din sânge. Am observat însă reacțiile emoționale ale copiilor, reacțiile lor fizice, dacă copilul a încercat să fugă, dacă plângea, râdea sau nu manifesta nicio emoție. Am măsurat toate aceste lucruri pe o scară de la 1 la 5. Ce spunea copilul, dacă era de acord sau nu acord. De asemenea am observat dacă copilul opune sau nu rezistență fizică.

Au existat situații în care copiii au încercat să opună rezistență fizică sau să fugă?

Am măsurat și nivelul global de stres, pentru că am împărțit fiecare înlăturare din familie în șapte faze, de la momentul în care serviciile ajungeau la ușă până când copiii erau luați. Ceea ce era semnificativ diferit în cazul copiilor luați de urgență, față de cei cărora li s-a spus că vor fi luați, a fost că au avut un nivel semnificativ mai mare al nivelului de stres, mai multe semne emoționale, mai multe reacții fizice. Nu foarte mulți copii au încercat să fugă, am văzut doar două sau trei cazuri din 41 de cazuri de scoatere din familie la care am asistat.

 În cazul plasamentului de urgență, copilul nu are niciun fel de control. Pentru că serviciul de protecție al copilului decide, copiii trebuie să îi urmeze pe asistenții sociali și nu are absolut nicio influență asupra a ceea ce urmează să i se întâmple

În cercetarea dvs. spuneați că, în unele cazuri totul dura doar 20 de minute. Copiii nu puteau să își ia cu ei un obiect de confort, un iPod, o bicicletă.

Este adevărat. Nu știu de ce copiii luați în regim de urgență aveau un nivel de stres mai mare. Știm astăzi că dacă urmezi să faci o intervenție chirurgicală dureroasă, dacă ți se spune despre procedura medicală și unde urmează să o faci, nivelul de stres este mai mic. În plasamentul de urgență, copiii nu știu unde se duc, nu știu ce se întâmplă, nimeni nu a vorbit cu ei în avans. Apoi e un al doilea lucru: atunci când o experiență este nouă, nivelul de stres crește. Al treilea factor ține de controlul situației. În cazul plasamentului de urgență, copilul nu are niciun fel de control. Pentru că serviciul de protecție al copilului decide, copiii trebuie să îi urmeze pe asistenții sociali și nu are absolut nicio influență asupra a ceea ce urmează să i se întâmple. Cred că scoaterea planificată din familie, atunci când se dovedește că este necesar să iei copilul, este o soluție mult mai bună, pentru că scade stresul copiilor, al părinților și cred că și al asistenților sociali. Cred că și pentru aceștia este o situație stresantă, fiindcă lucrurile sunt imprevizibile. De obicei sunt însoțiți de poliție atunci când vin să ia copiii.

Ce recomandări ați făcut serviciilor de protecție a copilului după această cercetare?

Am ținut multe cursuri pentru angajații Barnevernet și, de asemenea, fac parte dintr-un grup al Directoratului pentru Copii, Tineri și Familie și am elaborat un document, pe care asistenții sociali să sperăm că îl citesc, cu recomandări pentru astfel de cazuri. Am scris un raport legat de plasamentul de urgență și un altul cu recomandări, nu știu cât au citit. Dar am călătorit și am ținut cursuri cu angajații Barnevernet și să sperăm că acum există discuții în organizațiile locale pe aceste chestiuni. Dar este îngrijorător, pentru că a existat o creștere de sută la sută a cazurilor de plasare a copiilor în regim de urgență între 1999 și 2009. Cred că acest lucru e îngrijorător.

Dacă statul nu găsește de la bun început casa de îngrijire și copilul este mutat de câteva ori, ceea ce se întâmplă câteodată, există un efect negativ asupra dezvoltării copilului. Știu că Barnevernet încearcă să evite acest lucruri, dar când ești scos în regim de urgență treci prin cel puțin două mutări: una din familia biologică, cealaltă din familia temporară. Iar uneori e chiar mai mult

Ați mai vorbit despre necesitatea ca asistenții sociali să aibă cunoștințe de psihologia copilului, despre impactul pe care îl au acțiunile lor. Ce ar trebui să știe angajații Barnevernet?

Există din ce în ce mai multe cercetări la nivel internațional, în SUA, de pildă, care arată că mulți dintre copiii care au fost supuși unor rele tratamente au disfuncționalități în sistemul de reglare al stresului.

Dacă serviciile de protecție socială trebuie să ia copiii din familia biologică, trebuie să fie conștienți că unii dintre ei, nu toți, au astfel de disfuncționalități și pot fi mai vulnerabili dacă îi scoți în regim de urgență din familii, în comparație cu cei care nu au fost expuși abuzurilor. De asemenea, angajații serviciului de protecție socială ar trebui să aibă cunoștințe despre cum să calmeze situația, să vorbească cu copilul, să îi dea informații, să îl liniștească. Însă poate cel mai important lucre este că acela ar trebui poate să evite plasamentul în regim de urgență. Pentru că numărul de acum e prea mare și nu știu de ce este atât de mare în Norvegia și nu știu dacă acest lucru este în interesul superior al copilului. Dacă copilul este bătut sau părinții sunt drogați sau alcoolici, atunci trebuie să iei copilul. Dar sunt o grămadă de cazuri care ar fi putut fi rezolvate altfel.

Care este impactul scoaterii copilului din familie?

Acest lucru depinde foarte mult de fiecare caz în parte. Pentru că dacă copilul este expus în mod grav unor rele tratamente, atunci, firește, că trebuie luat de părinți grijulii care să se ocupe de dezvoltarea lui, astfel încât aceasta să să meargă într-o direcție corectă. Depinde de circumstanțe și de îngrijirea de care are parte copilul. Ce se întâmplă în cazul plasamentului de urgență este că copilul ajunge într-o familie temporară de îngrijire. Acestea iau copilul imediat, iar uneori copilul ajunge să stea șapte, opt, nouă luni acolo. Pentru un copil mic nu este bine, pentru că apoi va fi dus într-o familie permanentă de îngrijire. Dacă statul nu găsește de la bun început casa de îngrijire și copilul este mutat de câteva ori, ceea ce se întâmplă câteodată, efectul este opus, este un efect negativ asupra dezvoltării copilului. Știu că Barnevernet încearcă să evite acest lucruri, dar când ești scos în regim de urgență treci prin cel puțin două mutări: una din familia biologică, cealaltă din familia temporară. Iar uneori e chiar mai mult.

În sistemul de protecție socială ar trebui să fie cazurile grave. Dar în multe alte situații este vorba despre probleme economice, o familie poate avea nevoie doar de o persoană care să ia copilul o dată pe săptămână etc. Nu ar trebui să fie în sistemul de protecție socială.  Dacă ești sărac, nu înseamnă că îți maltratezi copilul.

În opinia dvs, când ar trebui scos copilul din familie?

Cred că este important să ajuți copilul și familia cât de curând se poate. Când serviciile de protecție socială primesc informația, trebuie să ajute familia. Există în SUA intervenții bazate pe cercetare care au dat foarte bune rezultate. De obicei, copiii au un atașament nesigur față de părinți și, dacă lucrezi la interacțiunea dintre părinți și copii, în special în cazul celor mici, este poate cea mai bună muncă de protecția copilului pe care o poți face. Dacă serviciile de protecție socială reușesc să îndrume părintele, să îi arate cum să comunice și cum să ofere dragoste, cum să se comporte, acest lucru este cel mai bun. Este posibil. Serviciile de protecție socială trebuie să încerce să intre în legătură cu familia și să încerce sistematic intervenții bazate pe cercetare, despre care știm că funcționează. Și este o problemă la serviciile sociale, nu doar din Norvegia, lipsa acestor intervenții bazate pe cercetare.

Există și cazuri de copii care nu ar fi trebuit luați din familie, dar totuși au fost?

Copiii abuzați au o grămadă de deficiențe, hiperactivitate, probleme de comportament, probleme academice etc. Pe de altă parte, ar trebui însă să ajutăm părinții și copiii să interacționeze și să schimbăm comportamentul părinților, felul în care comunică, felul în care oferă îngrijire. Există speranță. Și cred că doar în cazurile grave ar trebui scoși copiii din familii. Pare că multe cazuri nu ar trebui să fie în sistemul de protecție socială. În sistemul de protecție socială ar trebui să fie cazurile grave, unde sunt părinți cu probleme mari. Dar în multe alte cazuri este vorba despre probleme economice, o familie poate avea nevoie doar de o persoană care să ia copilul o dată pe săptămână etc. Nu ar trebui să fie în sistemul de protecție socială. Acolo trebuie să fie doar cazurile grave. Și ar trebui să fie implicate alte agenții care să ajute familiile, dacă nu comit abuzuri grave. Dacă ești sărac, nu înseamnă că îți maltratezi copilul.

Care este opinia dvs. personală față de scoaterea copiilor din familie?

Susțin scoaterea copiilor din familie, dacă părintele nu este disponibil, dacă nu vrea să ajute, dacă nu admite că are probleme și dacă expune copilul la rele tratamente severe copilul trebuie luat. Știm astăzi că adversitățile pentru acești copii sunt mari, riscul ca ei să dezvolte probleme psihologice și de comportament este mare. Există cercetări în acest sens. Întotdeauna sunt copii care vor trebui scoși din familie. Dar asta nu însemnă că nu trebuie să facem eforturi pentru a crește competența angajaților serviciilor sociale, a intervențiilor bazate pe cercetare, că nu trebuie să facem eforturi pentru a ajuta familiile. Fiindcă acest lucru este cel mai bun pentru copii: să crească în familia lor. Însă aceasta trebuie să le ofere grija de care au nevoie.

E o mare diferență, dacă copilul a fost pălmuit o dată sau de două ori sau dacă este bătut săptămânal, ultima situație e mai gravă, firește. Sunt părinți care au făcut acest lucru o dată sau de două ori, care au o toleranță mai redusă la frustrare. Aceștia ar trebui să primească îndrumare pentru a oferi grijă într-un fel care răspunde nevoilor copilului. Cred că un număr uriaș de părinți vor să facă ce este mai bun pentru copiii lor, dar unii nu reușesc.

Sunt familii care spun că și-au pălmuit copiii în mod excepțional. Există dezbateri legate de natura și frecvența abuzului. În opinia dvs, ar trebui luați copiii de la părinții care i-au pălmuit o dată sau de două ori?

E o mare diferență, dacă copilul a fost pălmuit o dată sau de două ori sau dacă este bătut săptămânal, ultima situație e mai gravă, firește. Sunt părinți care au făcut acest lucru o dată sau de două ori, care au o toleranță mai redusă la frustrare. Aceștia ar trebui să primească îndrumare pentru a oferi grijă într-un fel care răspunde nevoilor copilului. Cred că un număr uriaș de părinți vor să facă ce este mai bun pentru copiii lor, dar unii nu reușesc.

În cazul în care părinții își reprimesc copiii, cum se reintegrează aceștia în familia biologică? Ce se întâmplă cu bebelușii care au fost luați de acasă la câteva luni și care ajung să trăiască o perioadă mai lungă în familia de îngrijire decât în familia lor naturală?

Dacă serviciile de protecție socială au în plan să redea copilul familiei, copilul trebuie vizitat regulat de părinți. Dar, firește, dacă un copil de patru luni este luat din familie timp de un an, nu își va recunoaște părinții. Ar trebui să îi vadă foarte des ca să îi recunoască. Aceasta este o problemă. Potrivit legislației din Norvegia, dacă un copil foarte mic stă în familia de îngrijire timp de doi ani până familia lui își rezolve problemele, poți risca să nu îl primești înapoi. Dacă ai avut probleme cu alcoolul și te-ai reabilitat, copilul ar putea rămâne totuși în familia de îngrijire față de care a dezvoltat atașamentul.

Ce ați îmbunătăți la serviciile de protecție socială din Norvegia?

Este nuanțat și este dificil, nu vrem ca copiii să sufere. Vrem să fie sănătoși și să aibă o dezvoltare psihologică sănătoasă. Dar cred că, la modul general, competența ar trebui să fie un element cheie în acest domeniu. Fiindcă sunt chestiuni delicate și trebuie să știi legislație, chestiuni de natură psihologică, lucruri care țin de sistemul economic. Cred că este extrem de important să lucrezi constant la competența celor din serviciile sociale. Ar trebui dezvoltată competența în ceea ce privește intervențiile bazate pe cercetare, pentru că acestea au cele mai mari șanse de a ajuta familia. Pentru că astăzi există foarte multe măsuri care nu sunt bazate pe cercetare și nu știm dacă ajută familiile, chiar dacă sunt făcute cu cele mai bune intenții. 

Sursa: Republica.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: