Publicat de: damianion | octombrie 30, 2015

Când aripile nu-s crescute

Când aripile nu-s crescute

caius014de Caius Obeada

Nu știu de câte ori în viață iți dai seama cât de ușor este să treci la veșnicii. În ani vieții mele am fost aproape de trecerea spre veșnicii mai mult decât mulți alții. Mi-a fost dat să-mi văd cât de trecător sunt și cât de aproape poți fi de o trecere rapidăHeavenHellClock spre veșnicii, pregătit sau nu.

După trecerea spre veșnicie a tatălui meu, la o săptămână după înmormântare am început să am niște dureri de spate ca și cum ar fi trebuit sa-mi iasă niște aripi din spate.  Dureri grele, cu nopți nedormite, încercând să îmi alin durerea prin niște medicamente de uz general, însă fără nici un succes. Ca sa-i fac să zâmbească colegi, le spuneam că îmi ies aripile, însă nu știu cât o sa dureze până o să pot zbura.

Într-o miercuri sculat dis de dimineața, am plecat cu mașina la serviciu ca instructor pentru noii asistenți medicali. Nu știu cum și ce sa întâmplat, însă mi-am pierdut mințile, am văzut dublu, și am lovit mașina pe partea dreapta, undeva într-un parapet stradal sau gard. Nu știu cum am ajuns și unde. Nu am știut nimic de mine. Cert a fost că am fost luat de poliție să mă verifice dacă am băut sau am fost drogat.

În amețeala mea, nu știu cum am oprit mașina și de ce. Nu îmi aduc aminte nici cum am condus mașina vreo-o 40 de kilometri. Pe poliția statală am văzut-o cu doua capete, fără să îmi pot ține balanța. La spital m-au verificat la cap, inima și plămâni, și totul a fost normal. De la 6.30 dimineața până la prânz mi-am revenit, soția speriată în spital lângă mine.

Nu știu și nu îmi pot imagina ce sa întâmplat și de ce. Scopul acestor rânduri nu este în contextul cauzei acestui incident, ci a milei lui Dumnezeu pe care a avut-o față de mine. Colegii când au auzit ca am fost în spital au început să mă chema la telefon, să vadă ce sa images4FLE0Y73întâmplat cu mine, dacă am nevoie de ajutor. Răspunsul meu a fost ”aripile nu crescuseră și nu am putut zbura spre veșnicii.”

Nu pentru prima data trec prin niște experiențe care îmi aduc aminte de bunătatea lui Dumnezeu. Unii plec spre veșnicii la o vârstă mai înaintată, alții la mijlocul vieții, alții mai tineri, unii chiar copii.  Ca unul care lucrează la sala de urgență, am văzut oameni trecuți la veșnicii în suferință, mai puțini în bucuria cerului ca și tatăl meu. Suferința se pare că a furat mult timp unora, preocupați mai mult de sănătatea lor decât de facerea voii lui Dumnezeu.

Sunt un om de rând care într-o zi voi pleca spre veșnicii. Voi lăsa în urmă multe, și nu voi putea lua cu mine nimic din ce mi-a fost dat în afara amintirilor trăirii în Cristos sau în păcătoșenia acestei lumii.  Fiți gata, că pentru unii aripile sunt aproape crescute, pe când la alții vor fi ca jumuliți de pene, cu neputința unui zbor plăcut spre veșnicii.

Uitate la veșnicie în așteptarea Domnului nostru, răscumpără timpul pierdut. Lasă casa, lasă plăcerile lumii, lasă mașinile și concediile luxoase. Veșnicia este aproape, ești tu gata?

Coram Deo! Shalom!


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: