Publicat de: damianion | noiembrie 20, 2014

Biblia – cartea cea mai valoroasă a umanităţii, conform unui sondaj britanic

bibliaBiblia a fost considerată ca fiind „cartea cea mai valoroasă a umanităţii”, declasând Originea Speciilor a lui Charles Darwin, conform rezultatelor unui sondaj efectuat asupra celor mai importante cărţi care au influenţat societatea actuală.

Sondajul a fost iniţiativa editurii The Folio Society care a intervievat 2044 de cititori, aceştia trebuind să selecteze trei cărţi, dintr-un total de 30 de titluri selectate de editură, în ordinea în care aceştia considerau că respectivele cărţi au contribuit cel mai mult la formarea gândirii în lumea modernă. Biblia a obţinut un procent de 37 % de voturi, clasându-se pe primul loc, fiind urmată foarte aproape de Originea Speciilor a lui Charles Darwin cu 36 %. Pe locurile următoare s-au clasat: A Brief History of Time  (O scurtă istorie a timpului) scrisă de astrofizicianul Stephen Hawking, cu 17 %, Relativity de Albert Einstein, „1984” de George Orwel, Philosophiæ Naturalis Principia Mathematica  (1687) de Isaac Newton, cu 15 %, respectiv 14 % şi 12 %.

O operă clasică a literaturii americane To Kill A Mockingbird  (1960) (Să ucizi o pasăre cântătoare) a scriitoarei Harper Lee, se găseşte în a şaptea poziţie cu 10 %, urmată de Coran cu 9 % şi de către The Wealth of Nations  (Bogăţia naţiunilor), un tratat de economie, scris de scoţianul Adam Smith, cu 7 %. Topul primelor 10, este încheiat de The Double Helix (Dubla elice) a biologului american James Dewey Watson, cu 6 %, carte în care autorul explică descoperirea structurii moleculei de ADN.

Conform lui Tom Walker, directorul editurii The Folio Society, Originea Speciilor a fost aleasă pentru că „răspunde întrebărilor fundamentale asupra existenţei umane”, iar Biblia a fost citată pentru că ea „conţine principii şi direcţii despre cum poţi fi o bună persoană”. „Prima nedumerire pe care am avut-o era dacă cifrele apropiate între Darwin şi Biblie, demonstrează o polarizare continuă între ştiinţă şi religie, sau în realitate descriu o focalizare echilibrată de idei pentru cititorul modern”, a exprimat Walker. „Ambele idei s-au confruntat în secolul 20 şi acest lucru demonstrează că putem acumula cunoştinţe de la amândouă. Mă aşteptam mai mult la cărţi de ficţiune, cum ar fi First Folio  de Shakespeare, Iliada lui Homer, sau ceva din filosofia clasică, dar în multe aspecte în top 10 este reliefat un echilibru de idei care sunt mai valoroase pentru înţelegerea lumii în care noi trăim”, a concluzionat Walker.

Printre alte cărţi care au fost citate de cei intervievaţi amintim Manifestul  Comunist (5%), Război şi Pace(5%), Hamlet (5%), Alice în Ţara Minunilor (4%) şi Mândrie şi Prejudecată (4%).

Andrew Hood, directorul de comunicaţii a Societăţii Biblice Americane a declarat portalului The Christian Post că sunt „încântaţi că Biblia a fost selecţionată de către britanici ca fiind cartea cea mai valoroasă”. Hood de asemenea a specificat că în investigaţiile lor anuale „s-a demonstrat că americanii sunt pro-Biblie”. „În 2014, 79 % dintre cei sondaţi au spus că ei cred că Biblia este o carte sfântă; 56 % cred că Biblia este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu şi 50 % cred că Biblia conţine tot ceea ce o persoană are nevoie să ştie pentru a trăi o viaţă cu sens”, a spus Hood.

„Chiar dacă nu am întrebat care este părerea lor despre Biblie în comparaţie cu alte cărţi în ceea ce priveşte valoarea acestora pentru umanitate, ceea ce mai ştim din investigaţia noastră este că 50 % dintre americani sunt de părere că Biblia are o foarte mică influenţă în societatea actuală”.

Surse: Protestante DigitalThe Christian Post

Pentru Știri Creștine, Beni Drădici

Preluare: stiricrestine.ro


Lasă un comentariu

Categorii