Publicat de: damianion | mai 2, 2014

CARACTERISTICILE BISERICII

pozza

Biserica, între ideal şi actualitate

Trebuie să facem o distincţie între Biserică, aşa cum există ea la modul ideal în mintea lui Dumnezeu (desăvârşită şi glorificată) şi cea existentă acum (imperfectă). Biserica nu este statică, ci dinamică, deoarece există în timp şi este supusă schimbării. Conform crezului niceean, Biserica este „una sfântă, catolică şi apostolică”.

a) Este una, întrucât se află sub autoritatea uni singur Cap (Hristos, Efes. 4:4). Există o singură Biserică (unită), însă la nivel practic această unitate trebuie menţinută. Unitatea biblică se bazează pe angajamentul faţă de adevărurile revelate ale creştinismului apostolic, dar lucrul acesta nu înseamnă uniformitate, ci unitate în aspectele esenţiale. Biserica este caracterizată de diversitate prin modurile în care se exprimă, însă aderă la acelaşi crez fundamental. Nici măcar în Noul Testament, bisericile nu s-au exprimat toate în acelaşi mod. În vreme ce biserica din Corint a fost ceea ce am putea numi cu siguranţă „o biserică carismatică”, adunările din Palestina par să se fi exprimat într-un mod mai formal, fiind mult mai strâns legate de anumite elemente iudaice precedente. Un exemplu tipic îl găsim în cartea Iacov sau în biserica (siriacă) portretizată în Didahe: se exprima într-un mod formal, dar lăsa loc de manifestare şi pentru cei carismatici, dacă era nevoie.

Cum putem evalua afirmaţia romano-catolicilor potrivit căreia unitatea lor (în contrast cu fragmentările din protestantism) indică faptul că ei sunt adevărata biserică?

  1. Roma însăşi s-a despărţit de Biserica Ortodoxă în anul 1054. Niciodată în istoria bisericii această ramură a creştinismului nu a fost privită ca fiind singura biserică adevărată.
  2. Unitatea nu are nicio semnificaţie dacă nu este bazată pe loialitatea faţă de Evanghelia apostolică.
  3. Separările dintre biserici au fost cauzate de necredincioşia Romei faţă de Evanghelie. Reformatorii au părăsit Biserica Catolică tocmai din cauza devierii ei de la doctrina biblică.

Pavel a fost de neclintit în ce priveşte puritatea doctrinară, atunci când a văzut că miza era tocmai esenţa Evangheliei (Gal. 1:6-12).  Isus a avut şi El discuţii cu fariseii asupra unor chestiuni doctrinare (punerea deoparte a Cuvântului lui Dumnezeu în favoarea propriei lor tradiţii: Marcu 7:1-12).  Iuda a simţit că trebuie să lupte pentru credinţă, împotriva gnosticilor care pretindeau că sunt creştini. Când Isus s-a rugat pentru unitate a avut în vedere o identitate în viaţă şi în scopuri a celor ce mărturiseau Evanghelia apostolică.

b) Este sfântă, dar încă nu perfectă. Este bine să ne amintim că Biserica primară nu a fost lipsită de probleme: existau greşeli, dezbinări, eşecuri morale şi instabilitate. Lucrurile nu au mers întotdeauna foarte bine atunci când apostolii au căutat să rezolve aceste probleme (la sfârşitul secolului I, biserica din Corint şi-a concediat toţi prezbiterii!). Biserica este deja sfântă, în sensul că Îi aparţine lui Isus Hristos: este pusă deoparte pentru a sluji scopurilor Sale. Biserica va arăta în mod desăvârşit calităţile Persoanei căreia Îi aparţine (aceasta înseamnă „a fi glorificată”), numai atunci când Hristos va reveni să o ia cu Sine. Între timp, ea este chemată cu siguranţă la sfinţire practică, ceea ce este valabil pentru fiecare membru în parte. Încălcarea flagrantă a acestei chemări atrage după sine disciplinarea. În Apocalipsa 2 şi 3, Isus mustră sever bisericile unde este tolerată lipsa de sfinţire biblică.

c) Este catolică, adică universală. Biserica include atât evrei, cât şi neevrei (toate rasele de oameni). Mai târziu, termenul acesta a ajuns să se refere la biserica loială credinţei apostolice, în contrast cu cei eretici. Singura bază pentru a deveni parte din biserică a fost încrederea personală în Isus Hristos ca Domn şi Salvator, botezul fiind o practică validă în acest context. Într-o biserică adevărată, nu este loc pentru discriminare rasială, socială sau morală (cu condiţia să existe pocăinţă autentică).

d) Este apostolică, în sensul că are o legătură istorică cu Biserica Noului Testament. Această legătură se justifică prin faptul că biserica este zidită pe aceeaşi doctrină apostolică, deşi, bineînţeles că există şi o continuitate umană. Apostolii conduc încă biserica în măsura în care aceasta permite ca viaţa, înţelegerea şi predicarea ei să fie reformate constant prin învăţăturile Sfintei Scripturi, care este depozitarul adevărurilor apostolice, aşa cum au fost scrise. Biserica nu este apostolică în următoarele sensuri:

i. Dacă se acceptă ideea că apostolii există şi în zilele noastre: un astfel de fapt constituie o provocare serioasă la adresa autorităţii şi finalităţii revelaţiei divine a Noului Testament. Slujba apostolică a fost irepetabilă, fiind înlocuită în practică de scrierile lor, adică de Noul Testament.

ii. Dacă se face referire la o succesiune apostolică a episcopilor, adică un dar care se transmite în fiecare generaţie prin punerea mâinilor. Pe deasupra, practica aceasta nu a funcţionat, iar bisericile în care a fost aplicată, au fost duse în erori grave.

iii. Dacă se face referire la implicarea Bisericii în misiune. Se poate spune că şi misiunea este o caracteristică a adevăratei Biserici, pentru că Isus a poruncit Bisericii să ducă Evanghelia până la marginile pământului. La fel ca la începuturile sale, Biserica este preocupată să le ducă şi altora Evanghelia, însă implicarea socială nu este neapărat o caracteristică a adevăratei Biserici. După cum vedem şi în vremea Noului Testament, grija pentru cei săraci era o preocupare pentru creştinii săraci şi nu pentru cei nevoiaşi, în general.

e) Biserica este locală şi universală. Biserica este formată dintr-un anumit grup de oameni (care cred în Hristos) aflaţi într-o localitate specifică. Totuşi, aceşti credincioşi fac parte şi din biserica universală şi, desigur, sunt parte a Bisericii care se află deja în cer. Epistolele lui Pavel au fost adresate unor biserici individuale, din cauza problemelor cu care acestea se confruntau, însă aceste biserici erau conştiente de unitatea lor cu celelalte biserici. Pavel cerea adesea ca epistolele sale să fie citite şi în alte biserici. În cartea Apocalipsa, Hristos apare în mijlocul celor şapte sfeşnice, ceea ce arată că, prin Duhul Său, El este prezent în mijlocul bisericilor, iar acestea au legătură una cu alta, deoarece fiecare în parte este unită cu Mântuitorul.

f) Biserica, vizibilă şi invizibilă. Există aparţinători ai bisericii vizibile (credincioşi şi necredincioşi) şi oameni care sunt cu adevăraţi credincioşi (regeneraţi din punct de vedere spiritual). Mulţi nu sunt de acord cu sintagma „biserică vizibilă”, spunând că „membrii” bisericii neregeneraţi din punct de vedere spiritual, nu au de fapt statutul de membri. Totuşi, Pavel se adresează unor grupuri de creştini formali folosind apelativul  „biserica din Efes, Galatia, etc.”, din motive pur practice. Tonul Epistolei către Evrei sugerează în mod clar faptul că destinatarii săi erau un grup format atât din credincioşi adevăraţi, cât şi din credincioşi formali, căci altfel avertismentele nu ar mai avea niciun sens. De fapt, doar Domnul îi cunoaşte pe cei ce îi aparţin cu adevărat (Fapte 20:30; 1 Ioan 2:19; 2 Tim. 2:19). Grâul şi neghina cresc împreună până la sfârşit (Mat. 13:24-30; 36-43).

g) Biserica se află în luptă, dar este şi biruitoare. Această expresie se referă la biserica de pe pământ, respectiv la cea din cer, însă cele două sunt una (1 Tes. 4:13-17).

DOCTRINELE CREŞTINE, de Dr. Stephen Etches


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: