Publicat de: damianion | decembrie 22, 2013

Poliţiştii hunedoreni oferă un exemplu de dărnicie creştină

 O familie nevoiaşă din Deva a fost vizitată ieri de poliţişti. Nu pentru că ar fi comis vreo infracţiune, ci pentru a primi daruri de sărbătorile de iarnă. 

Este vorba despre o familie monoparentală, care locuieşte într-o cameră de aproximativ 20 de metri pătraţi,  dintr-un cămin de pe strada Depozitelor din Deva. Locul este deopotrivă dormitor şi bucătărie. 

Cei şase copii merg zilnic la şcoală, în ciuda distanţei apreciabile, şi obţin rezultate foarte bune la învăţătură. Impresionaţi de condiţiile în care trăiesc micuţii, poliţiştii hunedoreni au organizat o colectă benevolă în urma căreia au cumpărat alimente de primă necesitate, dulciuri şi jucării, pe care le-au oferit, în prag de sărbători, acestei familii greu încercate. 

Copiii le-au cântat colinde poliţiştilor şi le-au arătat albumele cu fotografii pe care le-au făcut recent la şcoală. La plecare, oamenii legii au promis că vor oferi şi pe viitor sprijin material familiei respective, astfel încât cei mici să îşi poată continua studiile şi poate, într-o zi, să opteze pentru cariera de poliţist.

Glasul Hunedoarei


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: