Publicat de: damianion | septembrie 26, 2013

Silvia Tarniceriu – minuni cotidiene

Este Luni seara foarte târziu sau Marți spre dimineața, trecut cu mult peste miezul nopții. Am ajuns iar la Nelu Gug, în Nashville, TN. Este mult prea devreme să decantăm impresiile luate cu noi pentru totdeauna de la serviciile de despărțire de aceea care a fost printre noi Silvia Tărniceriu.

photo-3

Deocamdată doar o constatare uimită: fata asta a fost o minune de fiecare zi! Doar acum, când am văzut unitatea dintre cei care au ținut să vină să-și ia rămas bun de la ea, ne-am dat seama de imposibila situație cu care s-a confruntat ea zilnic printre oamenii atât de diferiți care i-au fost prieteni și, bănuim noi, frați sau surori de credință. Când mă voi scula mâine diminieață am să vă spun despre ce este vorba. … Deocamdată însă, după o vorbă de-a Silviei, ,,îmi pică ochii-n gură”.

photo-4

=====

E toamnă pe meleagurile acestea. Ploaia a spălat frumos străzile și câmpurile. Miroase a belșug și a mulțumire. Vântul rece pătrunde prin hainele văratice, înfiorând.

În Ohio sunt cam 45.000 de menoniți și amiși, împărțiți aproximativ în două părți egale. Majoritatea lor ar fi dorit să facă ,,visiting” cu Silvia în aceste zile de rămas bun. De aici încep însă problemele …

Amișii ar fi vrut s-o înmormânteze ei pentru că în ultimii ani ei i-au fost cei mai ,,de aproape”. Menoniții au vrut să o înmormânteze ei, pentru că Silvia a stat cei mai mulți ani împreună cu ei … Românii au vrut să o ducă la biserica din Akron, unde a fost de fapt membră …

Au câștigat menoniții, dar asta mai mult a complicat lucrurile, decât să le simplifice.

Vedeți, amișii n-au putut intra într-o biserica menonită, cu microfoane, proiector și curent electric. Amișii n-au voie să facă așa ceva. Este împotriva doctrinei lor de viață și de ,,separare de lume”. Cei puțini care au venit au stat deci pe afară, trăgând cu ochiul sau așteptând în căruțele lor tradiționale. De venit n-au venit însă nici majoritatea menoniților … și asta pentru că știau că femeile românilor vor veni în ținute ,,nemodeste”, care cu pantaloni, care cu capul descoperit, care cu haine în culori țipătoare.

Din motivele de mai sus, serviciul de priveghi de vineri seara a fost frecventat de foarte puțini. Rușinați, episcopii locali, menoniți și amiși, au făcut de urgență niște derogări și sâmbătă sala bisericii menonite a fost plină până la refuz, chiar și în partea ei anexă. La amvon, în afară de Bill Mullet, episcopul local și omul care a adoptat-o pe Silvia ca pe propria lui fată, au mai urcat Sorin Covaci din Detroit, Dan Paul din Cleveland, Viorel Clintoc din Akron, Valentin Popovici din Chicago și Nelu Gug din Nashville. Programul a fost condus de Gicu Cotleț, care încă lucrează la Christian Aid Ministries, iar necrologul precum și o scurtă aducere aminte au fost citite cu multă emoție de David Troyer, omul care a inițiat și conduce și acum această organizație misionară.

Ca români, noi știam în teorie că amișii s-au retras deliberat de societatea modernă și că menoniții fac la fel, chiar dacă într-o măsură mai mică. Ce nu știam noi a fost că ei se separă așa de sectar și de categoric unii de alții, iar cea mai dureroasă surpriză a fost să-i vedem practic cum au preferat să se separe și de … noi. Separarea de lume, ca doctrină, ne-a sunat interesant de departe, dar când am înțeles de aproape că și de noi vor să se separe, aspectul lor interesant și-a cam pierdut puțin din farmec …

Eu știam lucrurile acestea de multă, foarte multă vreme. Le experimentasem pe propria piele și am învățat să le accept fără să mă simt jignit. Cu Silvia însă fusese o cu totul altă situație. Ajutată de firea ei veselă și de entuziasmul ei molipsitor, înzestrată de Dumnezeu cu o extraordinară capacitate de empatie, fata asta reușise să trăiască minuni cotidiene. N-a existat nici un grup, oricât de retras din societate care să nu o primească, să nu o accepte, să nu sfârșească prin a o adopta ca pe o fiică prea iubită. A fost ca o rază de soare care a adus lumina în existențele lor prăfuite. A fost ea însăși și ei s-au îndrăgostit de ea așa cum era. S-a rugat cu ei, a învățat să-i asculte dincolo de înghețul artificial al tradițiilor lor germanice, le-a descrețit frunțile și le-a topit inimile. A devenit astfel în multe cazuri ,,duhovnicul” de care duceau lipsă, sfătuitorul cărora abia așteptau să i se spovedească, învățătorul care a ridicat cortina cenușie a obiceiurilor de pe capătul de drum al umblării împreună cu Dumnezeu. În comunități cu un potențial extraordinar, Silvia a adus scânteia unei vieți autentice, debordante, aventuroase.

Vreți un exemplu? La amiși este interzis să se cânte cu instrumentele muzicale. În seri lungi de iarnă, gazdele ei au învățat să-i șoptească tainic: ,,nu ai cumva ghitara în mașină?” După ghitară s-a ivit apoi mandolina … Iar băieții casei au învățat repede să improvizeze niște tobe din cutii sau scăunele. Nu cred că ați văzut dar, sâmbătă seara, trei tineri amiși, îmbrăcați în hainele lor negre și cenușii, tunși după moda ,,castronului așezat în cap, purtând tradiționalele lor bretele, trei copii din aceeași familie, au venit în fața sălii uimite și au cântat ceva. Ochii menoniților din sală erau cât cepele, iar gurile erau deschise ca la peștii care n-au aer. Ce-i șocase? Unul din cei trei avea agățată de gât, nemaivăzut și nemaiîntâlnit la ei, o … ghitară. Nu n-a fost o sfidare. N-a fost nici măcar o declarație publică de emancipare. A fost doar o ,,excepție”. Au făcut-o ,,pentru Silvia”.

O altă minune cotidiană realizată de Silvia a fost și prezența fraților și surorilor ei din România. Când le-a făcut actele oficiale prin ambasadă, noi am mustrat-o neîncrezători. Era vorba nu numai de foarte improbabile aprobări de vize, dar și de o groază de bănet. Dumnezeu lucrează însă altfel cu Silvia … I-am văzut pe toți în jurul sicriului, dupa câteva săptămâni împreună ca pentru un prelungit ,,Thanksgiving” american, menit să recupereze ceva din prea mulții ani de despărțire forțată. Finanțarea fusese și ea o minune, înlesnită de sensibilitatea și bunăvoința financiară a celor din bordul CAM. Atâtea zile împreună, atâtea râsete și cântări nu mai trăiseră din … casa părintească. Ceva din farmecul bojdeucii de sub Cetățuia Iașului s-a strămutat miraculos pentru câteva zile peste ocean în inima Americii. Fără nepoți prin preajmă, oamenii aceștia au redevenit  … copii.

P1160246

O altă minune cotidiană a fost prezența lui Tudorel Sfatcu alături de Silvia. Profitând de o deplasare profesională de la Los Angeles la Cleveland, pregătită știți voi de Cine, acest prieten din copilărie a fost zorit de Elena să vină miercuri dela aeroport direct la Berlin. A mai prins-o încă în viață. A fost ultimul pentru care Silvia a mai deschis ochii, larg, a uimire și pentru care i-a mai înflorit pe față pentru ultima oară zâmbetul acela larg și atât de binecunoscut …

Frumos a fost că Elena Boghian (acum Mârza) a putut veni împreună cu soțul ei, Cornel, tocmai de la Cluj, ca să fie alături de Silvia în negura nopților de nesomn și suferință, să o țină de mână și să-i spună versete din Biblie așa cum făcea și atunci când erau amândouă în pușcăriile comuniste din România.

Frumos a fost și că, neștiind nimic din frământările ,,doctrinarilor“ de la fața locului”, prieteni de pretutindeni ai Silviei au dat buzna pe Internet. Nimeni nu s-a așteptat ca interesul mondial să fie așa de mare. Lățimea de bandă a fost neadecvată și serverul bisericii menonite s-a prăbușit. Bine că au fost de față cei de la misiunea ,,Credo”, care au înregistrat totul. Sper să afișeze la aceeași adresă unde a fost transmisia directă înregistrările făcute.

O altă minune cotidiană a fost prezența lui Ani și Nelu Gug la această înmormântare. Prieteni cu Silvia încă de pe când Ani era studentă la Iași, cei doi și-au dorit mult să meargă la Ohio, dar nu vedeau cum. Nelu are mari probleme cu un Pacemaker atașat inimii și urmează să fie iar operat foarte curând. Când mă uitam după bilete, Dumnezeu a făcut să găsesc unele foarte ieftine, dus întors între Los Angeles și Neashville, Tn, unde locuiește acum familia Gug. I-am sunat, au închiriat o mașină și … am fost împreună. Ce mare binecuvântare!

Duminica, serviciul special a fost mutat la o sala ,,neutră”, în complexul care adăpostește și muzeul mișcărilor amiș și menonite, ambele ramuri derivate din trunchiul anabaptiștilor europeni. Cu toate că sala este imensă pentru o astfel de zonă rurală, cei care au dorit să fie prezenți au umplut-o până la refuz. Am văzut oameni din toate colțurile Americii și chiar din Canada. Au cântat corurile reunite ale bisericilor baptiste din Cleveland și Akron.

Dupa ultima cântare și ultima rugăciune, coloana imensă de mașini s-a pus în mișcare până a ajuns din nou la clădirea bisericii menonite, unde ne aștepta ultima minune a zilei. În mod cu totul deosebit, în semn de acceptare și deosebită prețuire, Silvia a primit cadou un loc de înmormântare din micul cimitir din spatele bisericii lor. Gestul a fost înduioșător și înălțător totodată. Cei care o vor căuta de acum înainte vor ști foarte repede unde să o găsească, iar ea, ca întotdeauna, le va fi tuturor foarte aproape și ,,la îndemână”.

photo-1Surorile de le Cleveland și Akron s-au ținut de promisiunea făcută Silviei și toată suflarea prezentă a fost apoi invitată la o masă ,,de nuntă“, cu bucate alese și mal ales cu … tradiționalele sarmale românești.

E toamnă.  Miroase a fân cosit și a roadele câmpului duse în hambar. Dumnezeu își numără snopii …

http://barzilaiendan.wordpress.com


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: