Publicat de: damianion | decembrie 26, 2012

Program de Studiu Biblic – eBiblia

Program de Studiu Biblic

eBiblia – www.ebiblia.ro

eBiblia este rezultatul unui efort comun la care au participat pastori, asistenţi universitari, doctoranzi şi profesori de teologie, redactori la radio, avocaţi, ingineri, web designeri sau programatori. Dorim să le mulţumim tuturor pentru că au conceput, tradus sau editat materialele pe care le-am folosit în program şi pentru site. Mulţumim celor care reprezentând diferite edituri sau organizaţii creştine ne-au pus la dispoziţie o parte din materialele lor. Nu îi omitem nici pe cei care au contribuit financiar şi care au furnizat resurse pentru acoperirea unor cheltuieli de intretinere a site-ului şi de concepţie a programului.

Este interesant de menţionat faptul cum a pus Dumnezeu în inima acestora dorinţa de a face (sau participa la) un astfel de program. Pentru fiecare a fost mai importantă slujirea Domnului şi Stăpânului nostru, decât să fim opriţi de bariere confesionale sau geografice.

Implicarea voluntară care a marcat proiectul încă de la început, a dus la experimentarea unei modalităţi de slujire în care, oameni credincioşi din mai multe Biserici şi-a adus contribuţia, benevol, pentru a structura, consolida această unealtă complexă de răspândire a Adevărului.

Proiectul eBiblia a pornit în anul 2004 (pînă în 2012 a fost numit QuickBible) şi cu toate ca este functionabil suntem conştienţi de faptul că suntem încă departe de ceea ce ne-am propus.

La baza convingerilor religioase ale fiecărui participant la acest proiect se află Cuvântul lui Dumnezeu – Biblia sau Sfânta Scriptură – singura sursă normativă de credinţă şi doctrină. Acest aspect se află pe linia străvechiului principiu protestant „Sola Scriptura” – adică „Biblia şi numai Biblia”. În Cuvântul lui Dumnezeu descoperim sursa mântuirii noastre, care ne este oferită în dar, prin credinţa în jertfa mântuitoare pe cruce a Domnului Isus Hristos.

„Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine” – declara Domnul Isus Hristos (Ioan 5:39)

Sursa: http://ebiblia.ro


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: