Publicat de: damianion | septembrie 1, 2012

Cuvantul lui Dumnezeu pentru fiecare zi – Septembrie 2012

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de OSWALD CHAMBERS

 

1

SEPTEMBRIE

 

 

Destinat pentru a fi sfânt

 

„Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.”

1 Petru 1:16

 

Aminteşte-ţi permanent care este scopul vieţii tale. Destinul omului nu este nici fericirea, nici sănătatea, ci sfinţenia. In zilele de astăzi avem mult prea multe dorinţe şi ne risipim în ele; dorinţe bune, nobile şi drepte care poate îşi vor găsi împlinirea, dar pe care Dumnezeu trebuie să le facă să nu mai aibă o aşa mare importanţă pentru noi. Singurul lucru care contează cu adevărat este dacă omul vrea să-L accepte pe Dumnezeul care-1 va face sfânt. Oricare ar fi preţul, omul trebuie să aibă o relaţie bună cu Dumnezeu.

Cred eu că trebuie să fiu sfânt? Cred că Dumnezeu poate să vină în inima mea şi să mă facă sfânt? Dacă, prin predica ta, mă convingi că nu sunt sfânt, voi fi indignat de această predică. Vestirea Evangheliei trezeşte resentimente puternice, deoarece Evanghelia îmi dezvăluie că nu sunt sfânt; dar, de asemenea, ea trezeşte în mine o dorinţă intensă. ‘ Dumnezeu are un singur scop pentru om, şi anume sfinţirea. Singurul Său scop este crearea de sfinţi. Dumnezeu nu e o maşină eternă debinecuvântat oameni; El n-a venit să mântuiască oamenii din milă; El a venit să-i mântuiască, deoarece i-a creat ca să fie sfinţi. Ispăşirea înseamnă că Dumnezeu mă poate aduce înapoi la unitate perfectă cu El prin moartea lui Isus Cristos. fără să rămână nici o umbră între noi.

Nu tolera niciodată, din compasiune faţă de tine sau faţă de alţii, vreun obicei care nu este după voia unui Dumnezeu sfânt. Sfinţenia înseamnă puritate în umblarea ta, în cuvintele care-ţi ies din gură, în gândurile pe care le nutreşti – orice detaliu al vieţii să fie sub privirea lui Dumnezeu. Sfinţenia nu este numai ceea ce-mi dă Dumnezeu, ci şi ceea ce manifest eu din ce mi-a dat Dumnezeu.

 

 

 

2

SEPTEMBRIE

 

 

Taina jertfei

„Cine crede în Mine, din inima lui vor curge…”

loan 7:38

Isus n-a spus: „Cine crede în Mine va cunoaşte binecuvântarea plinătăţii lui Dumnezeu”, ci: „Din cel ce crede în Mine va curge tot ceea ce primeşte”. Învăţătura Domnului nostru este întotdeauna împotriva realizării de sine. Scopul Lui nu este dezvoltarea omului; scopul Lui este să-1 facă pe om să fie exact ca El, iar caracteristica Fiului lui Dumnezeu este dăruirea de Sine. Dacă noi credem în Isus, important nu este ceea ce primim, ci ceea ce El revarsă prin noi. Scopul lui Dumnezeu nu este să facă din noi struguri copţi şi frumoşi, ci să stoarcă dulceaţa din noi. Din punct de vedere spiritual nu ne putem măsura viaţa după succesul pe care-l avem, ci numai după ceea ce revarsă Dumnezeu prin noi, iar aceasta nu o putem măsura deloc.

Când Maria din Betania a spart vasul cu mir preţios pe care l-a turnat pe capul Iui Isus, acesta a fost un act pe care nimeni altcineva nu l-a considerat potrivit momentului: ucenicii au spus că a fost o risipă. Dar Isus a lăudat-o pe Maria pentru fapta ei de mare devo­tament şi a spus că oriunde se va predica Evanghelia, „se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei”. Domnul nostru tresaltă de bucurie când vede pe vreunul dintre noi făcând ce a făcut Maria, nefiind legat de un lucru sau altul, ci fiind predat Lui cu totul. Dumnezeu a dat viaţa Fiului Său pentru ca lumea să poată fi mântuită: suntem noi pregătiţi să ne dăm viaţa pentru El?

„Cel ce crede în Mine. din inima lui vor curge râuri de apa vie”, adică sute de alte vieţi vor fi încontinuu înviorate. Este timpul acum să spargem vasul de alabastru al vieţii noastre, să încetăm să mai dorim satisfacţia personală şi să lăsăm ca viaţa noastră să curgă pentru El. Domnul nostru întreabă care dintre noi vrea să facă aceasta pentru El.

 

 

 

3

SEPTEMBRIE

 

 

Turnarea apelor satisfacţiei

 

.. .dar el n-a vrut s-o bea. ci a turnat-o înaintea Domnului.

2 Samuel 23:16. KJV

 

Ce a fost pentru tine în ultimul timp ca apa din fântâna Betleemului – dragostea, prietenia, binecuvântarea spirituală? Atunci tu îţi periclitezi sufletul bând din această apă ca să te satisfaci. Dacă bei din ea, n-o poţi turna înaintea Domnului. Nu poţi dedica Domnului lucrul pe care-l doreşti pentru propria ta satisfacţie. Dacă încerci să te satisfaci cu o binecuvântare de la Dumnezeu, ea te va corupe: trebuie să o jertfeşti, să o tomi, să faci cu ea ceea ce raţiunea îţi spune că e o risipă absurdă.

Cum pot eu să tom înaintea Domnului dragostea naturală sau binecuvântările spirituale? Numai într-un singur fel – printr-o hotărâre lăuntrică. Există anumite fapte ale unor oameni pe care nu le-am putea accepta niciodată, dacă nu L-am cunoaşte pe Dumnezeu, pentru că nu stă în puterea umană să le răsplătim. Dar, de îndată ce spun: .Acest lucru este prea minunat şi preţios pentru mine. nu este făcut pentru o fiinţă umană, trebuie să-1 tom înaintea Domnului”, lucrul respectiv se revarsă sub formă de râuri de apă vie în jurul meu. Până când nu ajung să tom astfel de lucruri înaintea Domnului, ele sunt un pericol atât pentru cei pe care-i iubesc, cât şi pentru mine. deoarece se vor transforma în pofte. Noi putem pofti şi lucruri care nu sunt rnurdare sau josnice. Dragostea trebuie să fie astfel curăţită, încât să poată fi turnată înaintea Domnului.

Dacă ai ajuns plin de amărăciune şi supărare, aceasta este din cauză că Dumnezeu ţi-a dat o binecuvântare pe care ai ţinut-o pentru tine; dacă ai fi turnat-o înaintea Domnului, ai fi devenit cea mai plăcută persoană de pe pământ. Dacă ţii întotdeauna binecuvântările pentru tine şi nu înveţi niciodată să le torni înaintea Domnului, ceilalţi oameni nu-şî vor putea lărgi prin tine viziunea lor despre Dumnezeu.

 

 

 

 

4

SEPTEMBRIE

 

Ai Lui!

 

„Ai Tăi erau. şi Tu Mi i~at dat”

Ioan17:6

 

Misionarul este omul pe care Duhul Sfânt la făcut să înţeleagă cuvintele: „Tu nu eşti al tău”. A spune ..Nu mai sunt al meu” înseamnă a fi ajuns la o poziţie înaltă in nobleţea spirituală. Natura adevărată a vieţii, în goana de fiecare zi, se vede în predarea mea deliberata lui Isus Cnstos, preferându-L pe El mai presus de orice altceva. Duhul Sfânt îmi prezintă natura lui Isus ca să mă facă una cu El, nu ca să devin un „trofeu” expus în vitrină. Domnul nostru n-a trimis în lucrare pe nici unul dintre ucenici pe baza a ceea ce a făcut El pentru ei. Numai după înviere, când ucenici au înţeles, prin puterea Duhului Sfânt, cine era Isus cu adevărat, le-a spus El: „Duceţi-vă!”

„Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte…, nu poate fi ucenicul Meu”; nu e vorba că nu poate fi bun sau drept, ci că nu poate fi omul pe care Isus să scrie cuvintele Al Meu. Oricare dintre relaţiile pe care Domnul nostru le menţionează în versetul de mai sus poate fi o relaţie care concurează cu relaţia cu El. Poate prefer să-i aparţin mamei mele, soţiei mele sau mie însumi, in acest caz, Isus îmi spune: „Nu poţi fi ucenicul Meu”. Aceasta nu înseamnă că nu voi fi mântuit, ci înseamnă că nu pot fi pecetluit cu cuvintele Ai Lui.

Domnul face din ucenicii Săi proprietatea Sa. El devine răspunzător pentru ei. „îmi veţi fi martori.” Dorinţa din inima ucenicului nu este de a face ceva pentru Isus, ci de a fi o plăcere desăvârşită pentru El. Secretul unui misionar este acesta: „Eu sunt al Lui şi El Îşi împlineşte planurile prin mine”.

Fii cu totul al Lui!

 

 

 

5

SEPTEMBRIE

 

 

Ucenicul care veghează împreună cu El

 

„Vegheaţi împreuna cu Mine”

Matei 26:38

 

„Vegheaţi împreună cu Mine” – fără să ai propriul tău punct de vedere, ci veghează doar împreună cu Mine. La început nu veghem împreună cu Isus, veghem pentru El. Nu veghem împreună cu El prin adevărul revelat al Bibliei, în împrejurările în care trăim. Domnul nostru încearcă să ne facă să cunoaştem identificarea cu El printr-un anumit „Ghetsimani”, dar noi nu vrem; spunem: ..Nu. Doamne, nu pot înţelege acest lucru, este prea dureros”. Cum am putea veghea împreună cu Cineva care este de nepătruns? Cum să-L înţelegem pe Isus suficient pentru a veghea cu EI în Ghetsimani, când noi nici nu şlim pentru ce suferă? Noi nu ştim cum să veghem împreună cu El – ne-am obişnuit numai cu ideea că Isus veghează împreună cu noi.

Ucenicii L-au iubit pe Isus Cristos în limita capacităţii lor natu­rale, dar n-au înţeles care era scopul Său. In Grădina Ghetsimani au adormit din cauza propriei lor întristări şi. după trei ani de cea mai strânsă apropiere. „L-au părăsit cu toţii şi au fugit”. . „Toţi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt.” Cuvântul ..toţi” se referă la aceiaşi oameni, dar între timp se întâmplase ceva minunat: moartea, învierea şi înălţarea Domnului nostru, iar uccnicu.au fost umpluţi cu Duhul Sfânt. Domnul le spusese: ..Veţi primi putere, când va veni Duhul Sfânt peste voi”. Aceasta a însemnat că ei au învăţat cum să vegheze împreună cu El pentru toi restul vieţii lor

 

 

 

6

SEPTEMBRIE

 

 

Răspândirea vieţii

 

„Râuri de apă vie.”

 loan 7:38

 

Un râu ajunge prin locuri pe care izvorul nu le cunoaşte, iar Isus spune că, dacă am primii din plinătatea Sa. oricât de puţin s-ar vedea aceasta în viaţa noastră, din noi vor curge râuri care vor binecuvânta cele mai îndepărtate părţi ale pământului. Noi n-avem nimic de-a face cu această revărsare – „Lucrarea lui Dumnezeu este să credeţi. .” (Ioan 6:29). Dumnezeu rareori lasă ca un om să vadă ce marc binecuvântare este el pentru ceilalţi.

Râul este minunat de perseverent. învinge orice îi iese în calc. O vreme îşi urmează neabătut cursul, apoi dă de un obstacol şi. pentru un timp. este oprit. dar. curând, sau îşi va croi un drum care înconjoară obstacolul, sau va dispărea din vedere câţiva kilometri, ca apoi să apară din nou. mai mare şi mai grandios decât înainte. Tc uiţi şi vezi că Dumnezeu foloseşte unele vieţi, în timp ce în viaţa la a apărut un obstacol şi nu mai pari a fi folositor. Fii permanent atent la Izvor şi Dumnezeu fie te va ajuta să ocoleşti obstacolul, fie îl va lua din calea ta. Râul Duhului lui Dumnezeu învinge orice obstacol Nu privi niciodată la obstacole sau la dificultăţi. Obstacolul nu va avea nici o importanţă pentru râul care va curge neabătut prin tine dacă vei avea grijă să-ţi iei apa mereu din Izvor. Nu lăsa nimic să se interpună între tine şi Isus Cristos. nici o trăire sufletească sau expe­rienţă; nimic nu trebuie să te despartă de marele Izvor suveran.

Gândcşte-te le râurile vindecătoare şi bogate care se dezvoltă în sufletele noastre! Dumnezeu a descoperit minţii noastre adevăruri minunate şi orice lucru pe care ni i-a descoperit este o dovadă l pulerii crescânde a râului pe care El îl va revărsa prin noi. Dacă tu crezi în Isus, vei descoperi că Dumnezeu a acumulat în tine torente de binecuvântări pentru alţii.

 

 

 

7

SEPTEMBRIE

 

 

Izvoare de bunătate

 

wApa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă.”

Ioan4:14

 

Domnul nostru nu ne prezintă imaginea unui canal, ci a unei fântâni. „Fiţi umpluţi” (Efescni 5:18, Bucureşti 2001), şi dulceaţa relaţiei voastre vitale cu Isus se va revărsa din voi tot atât de înbelşugată cum aţi primit-o. Dacă descoperi că viaţa Lui nu „curge” din tine aşa cum ar trebui, tu eşti vinovatul; ceva a oprit curgerea. Rămâi lângă Sursă şi – vei fi binecuvântat tu personal? Nu. din tine vor curge râuri de apă vie, viaţă de neînfrânt.

Noi trebuie să fim nişte albii prin care Isus să poată curge sub formă de râuri de apă vie pentru binecuvântarea oricui. Însă unii dintre noi suntem ca Marea Moartă. Întotdeauna primim, dar nu dăm niciodată, deoarece nu avem o relaţie bună cu Domnul Isus, Aşa cum primim de la El, la fel de sigur este şi că El va revărsa prin noi binecuvântările Lui; atunci când binecuvântările nu se revarsă în aceeaşi măsură în care le primim, înseamnă că există o fisură în relaţia noastră cu El. Există ceva ce se interpune între tine şi Isus Cnstos? Există ceva ce împiedică credinţa ta în EI? Dacă nu, Isus spune că din tine vor curge râuri de apă vie. Nu este vorba de o binecuvântare pe care să o transmitem şi altora, nici de o experienţă pe care să o pomenim mereu, ci de un râu care curge încontinuu. Rămâi lângă Izvor, păzeşte bine credinţa ta în Isus Cristos şi relaţia pe care o ai cu El, şi atunci din tine va fi o curgere continuă spre alte vieţi, nu va fi uscăciune sau moarte.

Nu este prea exagerat să spui că dintr-un credincios vor curge râuri? „Eu nu văd râurile”, spui tu. Nu privi niciodată la tine din perspectiva „Cine sunt eu?” In istoria lucrării lui Dumnezeu vei găsi că El a început de obicei cu cei obscuri, cu cei necunoscuţi, cu cei ignoraţi, dar care au fost întotdeauna loiali lui Isus Cristos.

 

 

 

8

SEPTEMBRIE

 

 

Fă-o singur!

 

Dărâmă hotărât anumite lucruri.

Noi răsturnăm izvodirile minţii și orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu.

2 Corinteni 10:5

 

Eliberarea de păcat nu înseamnă eliberarea de natura umana Există lucruri din natura umană, cum ar fi prejudecăţile, pe care credinciosul trebuie să le distrugă prin simplă neglijare. Dar există alte lucruri care trebuie distruse prin violenţă, adică prin puterea divină dată de Duhul lui Dumnezeu. Există uncie lucruri împotriva cărora nu trebuie să luptăm, ci să stăm liniştiţi şi să privim mântuirea lui Dumnezeu; dar orice teorie sau concepţie care se ridică precum un parapet fortificat împotriva cunoaşterii lui Dumnezeeu trebuie demolată cu hotărâre bazându-ne pe puterea lui Dumnezeu, nu pe efort sau compromis omenesc (2 Corinteni 10:4).

Lupta începe numai după ce Dumnezeu a schimbat natura noastră şi am intrat în experienţa sfinţirii. Nu e un război împotriva păcatului: nu putem lupta niciodată împotriva păcatului; Isus Cristos a rezolvat problema păcatului prin Răscumpărare. Scopul conflictului este schimbarea vieţii noastre naturale într-o viaţă spirituală. Aceasta nu se face niciodată uşor, şi Dumnezeu nici nu doreşte să se facă uşor. Aceasta se face doar pnntr-o scrie de alegeri morale. Dumnezeu nu ne face sfinţi în sensul că ne sfinţeşte caracterul; El ne face sfinţi în sensul că ne face inocenţi înaintea Lui, iar noi trebuie să transformăm această inocenţă într-un caracter sfânt printr-o serie de alegeri mo­rale. Aceste alegeri morale sunt necurmat în opoziţie cu întăriturile vieţii noastre naturale, cu lucrurile care se înalţă ca nişte metereze împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu. Noi putem ori să dăm înapoi şi astfel să nu mai avem nici o valoare pentru împărăţia lui Dumnezeu, ori să demolăm hotărât aceste lucruri şi să-L lăsăm pe Isus să aducă încă un fiu la slavă.

 

 

 

9

SEPTEMBRIE

 

 

Fă-o singur!

 

Aplică hotărât disciplina asupra unor lucruri.

Şi orice gând îl facem rob ascultării de Cristos.

2 Corinteni 10:5

 

Acesta este un alt aspect al naturii viguroase a sfinţeniei. Pavel ne spune: „Iau prizonier orice proiect (gând), pentru a-l face să asculte de Cristos” (Moffatt). Ce multă activitate creştină există astăzi, activitate care n-a fost niciodată disciplinată, ci a luat fiinţă dintr- un imbold! În viaţa Domnului nostru, orice gând şi orice faptă erau aduse sub ascultarea de voia Tatălui Său. N-a existat în El nici cea mai uşoară tendinţă de a urma un imbold personal, în afară de voia Tatălui Său – „Fiul nu poate face nimic de la Sine”. Dar uitaţi-vă la noi: avem o experienţă religioasă bogată şi luăm orice gând născut dintr-un imbold şi îl punem imediat în practică, în loc să-l facem rob şi să ne disciplinăm ca să ascultăm de Cristos.

Trăim zile când se pune un accent exagerat pe munca practică, iar sfinţii care fac rob orice proiect sunt criticaţi şi li se spune că nu sunt plini de râvnă pentru Dumnezeu şi pentru sufletele oamenilor. Dar adevărata râvnă se găseşte în ascultarea de Dumnezeu, nu în înclinaţia de a-I sluji Lui. înclinaţie născută din natura umană nedis­ciplinată. Este de neconceput şi. totuşi, adevărat că sfinţii nu fac rob orice proiect, ci lucrează pentru Dumnezeu sub impulsul propriei lor naturi umane care nu a fost făcută spirituală printr-o disciplină hotărâtă.

Noi avem tendinţa să uităm că omul nu doar se predă lui Isus Cristos pentru mântuire; el, de asemenea, acceptă perspectiva lui Isus Cristos asupra lui Dumnezeu, a lumii, a păcatului şi a diavolului. Iar aceasta înseamnă că trebuie să recunoască responsabilitatea lui de a fi transformat prin înnoirea minţii lui.

 

 

 

 

10

SEPTEMBRIE

 

 

Armele misionarului

 

Închinarea în ocaziile de fiecare zi.

„Te-am văzut când erai sub smochin.”

Ioan 1:48

 

Noi ne imaginăm că vom fi gata de luptă când va apărea o mare criză, dar acea criză va arăta doar din ce suntem făcuţi, ea nu va pune nimic în noi. „Dacă Dumnezeu lansează chemarea, desigur că mă voi ridica la înălţimea situaţiei.” Nu o vei face dacă nu ai răspuns chemării în locul unde te afli, dacă nu ai fost ceea ce trebuia să fii înaintea lui Dumnezeu acolo. Dacă nu faci lucrul care este cel mai aproape de tine și pe care Dumnezeu 1-a pus acolo, atunci, când apare criza, în loc să fii găsit pregătit, vei fi găsit nepregătit. Crizele dezvăluie întotdeauna caracterul.

Închinarea personală adusă lui Dumnezeu este cerinţa esenţială a pregătirii. Vine timpul când nu va mai fi posibilă viaţa „sub smo­chin”, când vei trăi în văzul celorlalţi, în lumina strălucitoare şi în lucrare, şi vei descoperi că acolo nu ai nici o valoare dacă nu te-ai închinat în ocaziile zilnice la tine acasă. Închină-te aşa cum trebuie în relaţia ta privată şi, când Dumnezeu te va scoate în public, vei fi gata, deoarece te-ai pregătit în viaţa ascunsă, pe care nu a văzut-o nimeni altcineva decât Dumnezeu. Apoi, când va apărea criza, Dumnezeu se va putea baza pe tine.

„Nu mi se poate cere să trăiesc o viaţă sfântă în împrejurările în care mă aflu; nu am acum timp pentru rugăciune, pentru citirea Biblici şi apoi, încă n-a venit ocazia să lupt; când va veni, bineînţeles că voi fi pregătit.” Nu, nu vei fi! Dacă nu te-ai închinat în ocaziile dc fiecare zi. atunci când vei intra în lucrare, nu numai că vei fi nefolositor, dar vei fi şi o piedică uriaşă pentru cei din jurul tău.

Viaţa de închinare ascunsă, personală este atelierul în care se pregătesc armele misionarului.

 

 

 

 

11

SEPTEMBRIE

 

 

Armele misionarului

 

Slujirea în ocaziile de fiecare zi.

Deci dacă Eu, Domnul si învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.”

Ioan 13:14

 

A sluji în ocaziile de fiecare zi nu înseamnă a ne alege noi împrejurările, ci înseamnă a fi cu totul ai lui Dumnezeu în orice situaţie s-ar întâmpla să ne aşeze El. Caracterul pe care-1 manifestăm în împrejurările în care ne aflăm arată cum vom fi în alte situaţii.

Lucrurile pe care le-a făcut Isus erau lucrurile cele mai umile şi mai obişnuite; aceasta arată că este nevoie de toată puterea lut Dumnezeu în mine ca să pot face cele mai obişnuite lucruri aşa cum le-a făcut El. Pot folosi un ştergar aşa cum l-a folosit El? Ştergarele, vasele, sandalele, toate lucrurile obişnuite şi neplăcute din viaţa noastră arată mai bine decât orice materialul din care suntem făcuţi. Este nevoie de întruparea în noi a Dumnezeului celui Atotputernic ca să îndeplinim aşa cum trebuie cea mai umilă sarcină.

„Eu v-am dat o pildă ca şi voi să faceţi aşa cum am făcut Eu.” Uită-te la felul de oameni pe care îi aduce Dumnezeu în jurul tău şi vei fi umilit să descoperi că acesta este modul Lui de a-ţi dezvălui ce fel de persoană ai fost in ochii Lui. Acum, spune El, arată faţă de cei din jurul tău exact ce am arătat Eu faţă de tine. –

„O”, spui tu, „voi face toate acestea când voi ajunge pe câmpul de misiune.” A vorbi astfel este ca şi cum ai încerca să produci muniţii de război în tranşee – vei fi ucis în timp ce vei face aceasta.

Trebuie să mai mergem „încă o milă” cu Dumnezeu. Unii dintre noi renunţă după primii paşi. deoarece Dumnezeu ne sileşte să mer­gem acolo unde nu mai putem vedea calea; spunem: „Voi aştepta până mă voi apropia de criza cea mare”. Dacă nu alergăm cu fermitate pe căile mici, nu vom face nimic în situaţii dc criză.

 

 

 

 

12

SEPTEMBRIE

 

 

 

Confuzie spirituală

 

„Nu ştiţi ce cereţi.”

Matei 20:22

 

Există momente în viaţa spirituală când suntem în confuzie şi nu rezolvăm nimic spunând că n-ar trebui să existe confuzie. Nu este vorba de ceva legat de bine sau rău, ci de faptul că Dumnezeu te duce pe o cale pe care, deocamdată, nu o înţelegi; şi numai trecând prin această confuzie vei ajunge să înţelegi ce vrea Dumnezeu cu tine.

Ascunderea prieteniei Sale. Luca 11:5-8. Isus a dat aici ilustraţia cu omul căruia părea că nu-i pasă de prietenul lui. El a spus că aşa îţi va părea uneori Tatăl ceresc. Vei crede că El este un prieten lipsit de bunătate, dar aminteşte-ţi că nu e aşa; va veni timpul când vei înţelege totul. Apar nori peste prietenia din mimă şi adesea însămi dragostea trebuie să aştepte în durere şi lacrimi binecuvântarea părtăşiei depline. Când Dumnezeu pare să fie cu totul acoperit, vei rămâne mai departe încrezător în El?

Umbrirea feţei Tatălui. Luca 11:11-13. Isus spune că sunt momente când Tatăl tău îţi va părea un tată denaturat, îţi va părea aspru și indiferent, dar aminteşte-ţi că nu este aşa; El ne-a spus: ..Oricine cere capătă”. Dacă faţa Tatălui este umbrită acum, aşteaptă ca El să ţi se reveleze clar şi să-ţi explice tot ce a permis să vină în viaţa ta.

Caracterul de neînţeles al credincioşiei Sale. Luca 18:1-8. „Când va veni Fiul Omului, va găsi El credinţă pe pământ?” Va găsi în tine acea credinţă care se sprijină pe El, în ciuda confuziei? Rămâi statornic în credinţă, crezând că tot ce a spus Isus este adevărat, chiar dacă acum nu înţelegi ce face Dumnezeu El are în joc lucruri mai mari decât acelea pe care I le ceri tu acum.

 

 

 

 

13

SEPTEMBRIE

 

 

Ce urmează după predare?

 

„Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.”

loan 17:4

 

Predarea nu este predarea vieţii exterioare, ci a voinţei; când aceasta s-a făcut totul. Sunt foarte puţine crize în viaţă; criza cea mare este predarea voinţei. Dumnezeu nu zdrobeşte niciodată voinţa omului, obligându-l să se predea. El nu imploră niciodată, ci aşteaptă până  când omul îşi predă Lui voinţa. O dată ce s-a dat această bătălie, nu mai e nevoie ca ea să se dea iarăşi.

Predă-te în vederea eliberării. „Veniţi la Mine şi Eu vă voi da odihnă.” Abia după ce începem să experimentăm ce înseamnă Intuirea, ne predăm voinţa în mâna lui Isus pentru a găsi odihnă. Orice nedumereşte inima sau mintea este o chemare adresată voinţei

-„Veniţi la Mine”. Este o venire voluntară.

Predă-te în vederea consacrării. „Dacă vrea cineva să vină după mine, să se lepede de sine însuşi.” Aici este vorba de predarea eului meu lui Isus, a eului meu care a primit pacea Sa în inimă. „Dacă vrei să fii ucenicul Meu, dă-Mi Mie dreptul tău asupra ta însuţi.” Odată ce ai făcut acest lucru, restul vieţii nu este nimic altceva decât manifestarea acestei predări. După ce a avut loc predarea, nu mai e voie să „presupunem” nimic. Nu trebuie să ne îngrijorăm de împrejurările în care ne aflăm, Isus ne este cu totul îndeajuns.

Predă-te în vederea morţii. Ioan 21:18-19……altul te va încinge.”

Ai învăţat ce înseamnă a fi destinat morţii? Fereşte-te de o predare lui Dumnezeu într-un moment de extaz, asupra căreia s-ar putea să revi. Se pune problema de a fi într-atâta unit cu Isus în moartea Lui, încât nimic să nu-ţi mai placă din ceea ce nu-I place Lui. Ce urmează după predare? întreaga viaţă de după predare este o aspiraţie după o comuniune neîntreruptă cu Dumnezeu.

 

 

 

14

SEPTEMBRIE

 

 

Argumente sau ascultare?

 

Simplitatea care este în Cristos…

2Corinteni 11:3. KJV

 

Simplitatea este secretul clarviziunii. Cel sfânt nu gândeşte clar decât după multă vreme, dar el ar trebui să vadă clar fără nici o dificultate. Intr-o încurcătură spirituală nu poţi rezolva lucrurile prin raţionamente, dar poţi să fii ascultător.

În problemele intelectuale poţi gândi, înţelege şi rezolva lucrurile, dar în problemele spirituale gândirea te va încurca ducându-te la mai multe întrebări şi la o mai mare confuzie. Dacă Dumnezeu pune degetul pe vreun lucru, ascultă de El, fă-ţi gândirea roabă ascultării de Cristos în privinţa respectivă şi totul îţi va deveni clar ca lumina zilei. Capacitatea de a înţelege vine după aceea, dar noi nu vedem prin raţiune; noi vedem ca şi copiii, iar atunci când încercăm să fim înţelepţi, nu vedem nimic (Matei 11:25).

Chiar şi cel mai mic lucru din viaţa noastră căruia îi permitem să iasă de sub controlul Duhului Sfânt este suficient pentru a ne duce într-o încurcătură spirituală şi, oricât ne-am gândi la acel lucru, nu-1 vom clarifica niciodată. Confuzia spirituală se clarifică numai prin ascultare. Imediat ce ascultăm, înţelegem. Acest lucru este umilitor, pentru că ştim că, atunci când suntem încurcaţi, motivul se află în starea noastră sufletească. Dar când puterea naturală de a vedea este consacrată Duhului Sfânt, ea devine puterea de a înţelege voia lui Dumnezeu; atunci întreaga noastră viaţă este menţinută în simplitate.

 

 

 

 

15

SEPTEMBRIE

 

 

La ce să renunţi

 

Ci am renunţat la lucrurile ascunse ale necinstei…

2 Corinteni 4:2. KJV

Ai „renunţat la lucrurile ascunse ale necinstei”‘ – la lucrurile pe care sentimentul tău de onoare nu vrea să le lase să iasă la lumină? Le poţi ascunde cu uşurinţă. Există în inima ta vreun gând despre cineva, gând pe care nu l-ai dori adus la lumină? Renunţă la el imediat ce apare; renunţă la toate acestea până când nu mai există nici un lucru ascuns legat de necinste sau viclenie în tine. Invidia, gelozia, lupta nu izvorăsc neapărat din natura păcatului, ci din alcătuirea trupului tău care era obişnuit cu astfel de lucruri în trecut (vezi Romani 6:19 şi 1 Petru 4:1 -3). Rămâi într-o stare de veghe continuă, ca în viaţa ta să nu apară nimic de care să-ţi fie ruşine.

„Nu umblăm cu vicleşug”‘, adică nu apelăm la un lucru doar pentru a ne susţine punctul de vedere. Aceasta este o mare cursă. Ştii că Dumnezeu te lasă să lucrezi numai într-un singur mod, de aceea, fereşte-te să atragi oamenii printr-un alt mod; dacă faci aceasta, apăsarea lui Dumnezeu va fi asupra ta. Alţii fac lucruri care pentru tine ar însemna umblare cu vicleşug, dar e posibil ca ei să nu considere că e aşa. Ţie Dumnezeu ţi-a dat un alt standard. Nu toci niciodată sentimentul de a da totul al tău pentru gloria Lui. Pentru tine, a face un anumit lucru ar însemna să foloseşti vicleşugul în vederea unui scop diferit de scopul Său suprem şi să pierzi motivaţia pe care ţi-a dat-o Dumnezeu. Mulţi au dat înapoi pentru că le-a fost teamă să privească lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu. Criza apare atunci când un om trebuie să meargă puţin mai departe decât convingerile pe care le-a acceptat deja.

 

 

 

16

SEPTEMBRIE

 

 

Roagă-te lui Dumnezeu în taină

 

Ci tu. când te rogi. inră în odăița ta, închide usa şi roagă-te Tatălui tău care este în ascuns.”

Maitei 6:6

 

Ideea centrală în domeniul religiei este să-ţi aţinteşti privirea la Dumnezeu, nu la oameni. Să nu ai ca motivaţie dorinţa de a ficunoscut ca om al rugăciunii. Caută-ţi o „cămăruţă” în care să te rogi. închide uşa şi vorbeşte cu Dumnezeu în ascuns. Să nu ai o altă motivaţie decât aceea de a-L cunoaşte pe Tatăl tău din cer. Este imposibil să ai o viaţă de ucenic fără un timp anume de rugăciune in ascuns.   

„Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe…” (v. 7).Dumnezeu nu este niciodată impresionat de zelul nostru în rugăciune. El nu ne aude pentru că ne rugăm cu zel, ci numai pe baza Răscumparării. Rugăciunea nu înseamnă doar a primi lucruri de la Dumnezeu, aceasta este o formă elementară de rugăciune; rugăciunea înseamnă aajunge într-o comuniune perfectă cu Dumnezeu. Dacă Fiul lui Dumnezeu a luat chip în noi prin regenerare. El va trece dincolo de gândirea noastră naturală şi ne va schimba atitudinea faţă de lucrurile pentru care ne rugăm.

„Cine cere capătă” (Matei 7:8). Noi rostim rugăciuni pioase în care voinţa noastră nu este implicată, iar după aceea spunem că Dumnezeu nu ne-a răspuns; de fapt. noi n-am cerut nimic. „Cereţi orice veţi vrea” (loan 15:7), a spus lsus. A cere înseamnă a ne implica voinţa. Ori de câte ori lsus a vorbit despre rugăciune, El a asemănat-o cu simplitatea măreaţă a unui copil; noi venim cu atitudinea noastră critică şi spunem: „Da, dar..,” lsus a spus: Cereţi. Dar să nu uităm că trebuie să-I cerem lui Dumnezeu lucruri care se potrivesc cu Dumnezeul pe care L-a revelat lsus Cristos.

 

 

 

17

SEPTEMBRIE

 

La ce e bună ispita?

 

Nu v-a ajuns nici o ispită decât cea care este obişnuită pentru om.

1 Conntem 10:13. KJV

 

Cuvântul ispită a ajuns să însemne astăzi ceva rău şi avem tendinţa să-l folosim greşit. Ispita în sine nu este păcat, ea este un lucru cu care  trebuie să ne confruntăm dacă suntem oameni. A nu fi ispitit ar însemna a fi vrednic de dispreţuit. Însă mulţi dintre noi suferim din cauza unor ispite cu care n-ar trebui să avem nimic de-a face; suferim pur şi simplu din cauză că nu L-am lăsat pe Dumnezeu să ne ridice pe un plan superior, unde am avea de întâmpinat ispite de un alt gen.

Înclinaţia interioară a omului, adică ceea ce alcătuieşte per­sonalitatea sa, determină felul ispitelor din afară. Ispita se potriveşte cu natura celui ispitit şi arată posibilităţile acestei naturi. In fiecare om se află cadrul propice propriei sale ispite; ispita vine pe linia înclinaţiei lui dominante.

Ispita vine la mine sugerându-mi o scurtătură posibilă spre atingerea înălţimii la care vreau să ajung – nu spre ceea ce înţeleg că este rău, ci spre ceea ce consider că este bun. Ispita este ceva ce mă zăpăceşte complet pentru un timp, încât nu mai ştiu dacă un lucru este bun sau rău. Ispita în faţa căreia cedez este o poftă zeificată şi, în acelaşi timp, este o dovadă că doar frica m-a împiedicat până atunci să păcătuiesc.

Ispita nu este un lucru de care putem scăpa; ea este esenţială pentru o viaţă umană completă. Fereşte-te să crezi că eşti ispitit mai mult decât oricine altcineva; lucrurile prin care treci sunt moştenirea comună a rasei umane, nu ceva prin care nimeni n-a mai trecut până acum. Dumnezeu nu ne scapă din ispite, ci ne întăreşte când ne aflăm în mijlocul lor (Evrei 2:18).

 

 

 

18

SEPTEMBRIE

 

 

Ispitirea Lui şi ispitirea noastră

 

Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care in toate lucrurile a fost ispitit ca si noi. Dar fără păcat.

Evrei 4:15

 

Până când nu ne naştem din nou, singurul fel de ispită pe care o înţelegem este cea menţionată de Iacov: „Fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuşi şi momit”. Dar, prin regenerare, suntem ridicaţi într-o altă sferă, unde avem de făcut faţă altor ispite, de exemplu, ispite ca cele cu care s-a confruntat Domnul. Ispitele lui Isus nu găsesc ecou în noi, ele nu sunt specifice națuni noastre umane. Ispitele Domnului nostru şi ale noastre se află în sfere diferite până când nu ne naştem din nou şi devenim fraţii Lui. Ispitele lui Isus nu sunt cele ale omului, ci sunt ispitele lui Dumnezeu ca Om. Prin regenerare. Fiul lui Dumnezeu ia chip în noi şi. în viaţa noastră fizică. El are acelaşi cadru pe care l-a avut când era pe pământ Satan nu ne ispiteşte ca să facem lucruri rele; el ne ispiteşte pentru a ne face să pierdem ceea ce am primit prin regenerare, adică posibi­litatea de a avea valoare înaintea lui Dumnezeu. El nu caută să ne ispitească să păcătuim, ci caută să ne schimbe perspectiva; şi numai Duhul lui Dumnezeu poate detecta aceasta ca fiind o ispită a diavolului.

Ispita înseamnă încercarea ataşamentului faţă de posesiunile spirituale de către o putere străină. Asta explică ispitirea Domnului nostru. După ce Isus, prin botezul Lui, a acceptat misiunea de a purta păcatele lumii, a fost imediat pus de Duhul în ..maşina de testat”‘ a diavolului. Dar El na obosit; a trecut prin ispită „fără păcat” şi Şi-a păstrat intacte posesiunile Sale spirituale.

 

 

 

 

19

SEPTEMBRIE

 

 

Umbli tu necontenit cu Isus?

 

„Voi sunteți aceia care ați rămas necontenit cu Mine In încercările Mele.”

Luca 22:28

 

Este adevărat că Isus Cristos este cu noi în ispitele pe care le avem, dar suntem oare şi noi cu El în ispitirile Lui? Mulţi dintre noi încetăm să umblăm cu Isus din momentul în care ştim din experienţă ce poate face El. Fii atent când Dumnezeu îţi schimbă împrejurările și vezi dacă mergi cu Isus sau o iei pe partea lumii, a cărnii şi a diavolului Noi purtăm însemnul Lui. dar umblăm oare cu El? „De atunci mulţi dintre ucenicii Lui s-au întors şi nu mai umblau cu El.” Ispitirea lui Isus a continuat toată viaţa Lui pământeacscă şi ea va continua tot timpul cât viaţa Fiului lui Dumnezeu va fi în noi. Umblăm noi cu Isus în viaţa pe care o trăim acum?

Noi avem ideea că ar trebui să ne apărăm de unele lucruri pe care Dumnezeu le aduce în jurul nostru. Niciodată! Dumnezeu este Cel care pregăteşte împrejurările şi, oricare ar fi ele, trebuie să le facem faţă rămânând permanent cu El în ispitirile Lui. Ele sunt ispitirile Lui. nu ale noastre; sunt ispite la adresa vieţii Fiului lui Dumnezeu din noi. În viaţa noastră trupească este în joc onoarea lui Isus Cristos. Îi rămâi iu credincios Fiului lui Dumnezeu în lucrurile care atacă viaţa Lui din tine?

Umbli tu necontenit cu Isus? Drumul cu El trece pnn Ghetstmani, prin poarta cetăţii, afară din tabără; este un drum singuratic şi mergi pe el până când nu mai ai in faţă nici o urmă de paşi, ci auzi numai o voce care-ţi spune: „Vino după Mine”.

 

 

 

20

SEPTEMBRIE

 

 

Regula divină a vieţii

 

Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.

Matei 5:48

 

Domnul nostru ne îndeamnă, în versetele 38-48, să fim generoşi în comportarea noastră faţă de toţi oamenii. În viaţa spirituală, fereşte-te să umbli conform afinităţilor tale naturale. Orice om are afinităţi naturale; există oameni de care ne place şi oameni de care nu ne place. Dar nu trebuie să lăsăm niciodată aceste sentimente să domnească în viaţa noastră creştină. „Dacă umblăm în lumină, după cum Dumnezeu este în lumină”. El ne va da părtăşie chiar şi cu oamenii pentru care nu avem nici o afinitate naturală.

Exemplul pe care ni-l dă Domnul nostru nu este acela al unui om bun, nici măcar al unui bun creştin, ci al lui Dumnezeu însuşi. „Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” Cu alte cuvinte, arată-i celuilalt ceea ce Dumnezeu ţi-a arătat ţie, iar Dumnezeu îţi va da în această viaţă nenumărate ocazii de a dovedi dacă eşti desăvârşit, aşa cum este Tatăl nostru din ceruri. A fi ucenici înseamnă a ne identifica în mod deliberai cu grija lui Dumnezeu faţă de ceilalţi oameni. „Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu…”

Adevărata expresie a caracterului creştin nu este facerea de bine, ci asemănarea cu Dumnezeu. Dacă Duhul lui Dumnezeu te-a transformat în interior, în viaţa ta vei arăta trăsături divine, nu trăsături umane bune. Viaţa lui Dumnezeu din noi se exprimă ca viaţă a Iui Dumnezeu, nu ca o viaţă umană care încearcă să fie evlavioasă. Secretul vieţii creştinului este că supranaturalul devine natural în el prin harul lui Dumnezeu, iar experimentarea acestui lucru se realizează în detaliile practice ale vieţii, nu în timpul de comuniune cu Dumnezeu. Când venim în contact cu lucruri care deranjează, descoperim, spre uimirea noastră, că avem puterea să rămânem liniştiţi şi echilibraţi în mijlocul lor

 

 

 

21

SEPTEMBRIE

 

 

Predestinarea misionarului

 

Şi acum, Domnul vorbeşte. El, care m-a întocmit din pântecele mamei ca să fiu robul Lui.

Isaia 49:5

 

Primul lucru care se întâmplă după ce am înţeles alegerea noastră către Dumnezeu în Isus Cristos este distrugerea prejudecăţilor noastre, a ideilor noastre înguste şi a patriotismului nostru; suntem trsformaţi în nişte slujitori ai scopului lui Dumnezeu. Întreaga rasă umană a fost creată ca să-L slăvească pe Dumnezeu şi să se bucure pentru totdeauna de EI. Păcatul a schimbat cursul rasei umane, dar n-a schimbat câtuşi de puţin scopul lui Dumnezeu; când ne naştem din nou, ajungem la înţelegerea scopului măreţ al lui Dumnezeu pentru rasa umană, adică a faptului că El ne-a creat pentru Sine. A înţelege alegerea lui Dumnezeu este cel mai minunat lucru de pe pământ şi trebuie să învăţăm să ne bazăm pe uimitorul scop pentru care ne-a creat Dumnezeu. Primul lucru pe care-l va face Dumnezeu cu noi este să sădească în inima noastră interesele întregii lumi. Dragostea lui Dumnezeu, ba chiar natura lui Dumnezeu, este adusă în noi. Şi natura Dumnezeului Atotputernic se specifica în Ioan 3:16: .fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…”

Trebuie să ne păstrăm mereu sufletul deschis la adevărul scopului creator al lui Dumnezeu, să nu-l încurcăm cu propriile noastre intenţii. Dacă o facem. Dumnezeu va trebui să ne zdrobească intenţiile, oricât de mult ne-ar durea. Scopul pentru care este creat misionarul este de a fi robul lui Dumnezeu, un om în care Dumnezeu să fie glorificat. O dată ce înţelegem că, prin mântuirea adusă de Isus Cristos, suntem făcuţi cu totul potriviţi pentru scopul lui Dumnezeu, vom înţelege de ce cerinţele lui Isus Cristos sunt atât de aspre. El cere corectitudine absolută de la slujitorii Săi. deoarece a pus în ei însăşi natura Iui Dumnezeu.

Ai grijă să nu uiţi scopul Iui Dumnezeu pentru viaţa ta.

 

 

 

22

SEPTEMBRIE

 

 

Învăţătorul misionarului

 

„Voi Mă numiţi învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt.”

Ioan 13:13

 

A avea un învăţător şi a fi sub stăpânirea cuiva nu este unul şi acelaşi lucru. A avea un învăţător înseamnă că există cineva care mă cunoaşte mai bine decât rnă cunosc eu însumi, cineva care-mi este mai apropiat decât un prieten, cineva care înţelege străfundurile inimii mele şi le satisface pe deplin, cineva care mi-a adus acel sentiment de siguranţa că El a împlinit şi a rezolvat orice nedumerire şi problemă din mintea mea. Aceasta, şi nu altceva. înseamnă a avea un învăţător – „Unul singur este învăţătorul vostru: Cristos” (Matei 23:8).

Domnul nostru nu ne obligă niciodată la ascultare; nu ia măsuri să mă determine să fac ceea ce vrea EL. Uneori aş vrea ca Dumnezeu sa stăpâneacă asupra mea şi să mă determine să fac anumite lucrun, dar El nu va face aceasta; altă dală aş vrea ca El să mă lase în pace, dar nu mă lasă.

„Voi Mă numiţi învăţătorul şi Domnul” – dar este El aşa? Cuvintele învăţător, Stăpân şi Domn au doar puţin spaţiu în vocabularul nostru. Noi preferăm cuvintele Mântuitor, Sfinţitor, Vindecător. Singurul cuvânt care descrie relaţia practică a unui învăţător cu elevii săi este dragostea, şi noi ştim foarte puţin despre dragoste aşa cum o revelează Dumnezeu. Acest lucru este dovedit de felul cum folosim cuvântul ascultare. În Biblie ascultarea se bazează pe relaţia dintre două persoane egale, cum ar fi aceea dintre fiu şi tatăl său. Domnul nostru n-a fost slujitorul lui Dumnezeu, El a fost Fiul Său. „.Măcar că era Fiu. El a învăţat ascul­tarea”. „Dacă concepţia noastră este că suntem robii unui stăpân care ne dă porunci, aceasta este o dovadă că nu avem nici un stăpân. Dacă aceasta este atitudinea noastră faţă de Isus, suntem departe de relaţia pe care o doreşte El. Isus ne vrea într-o relaţie în care El este cu uşurinţa învăţătorul şi Domnul nostru, fară ca noi să ştim aceasta în mod conştient. El ne vrea într-o relaţie în care tot ceea ce ştim este că suntem ai Lui pentru a asculta de El.

 

 

 

23

SEPTEMBRIE

 

 

Țelul misionarului

 

„Iată că ne suim la Ierusalim.”

Luci 18:31

 

In viaţa naturală ambiţiile noastre se schimbă pe măsură ce ne maturizăm, dar în viaţa creştină ţelul ne este dat de la început, Începutul este identic cu sfârşitul, şi anume este Domnul însuşi, începem cu Cristos şi terminăm cu El – „Până vom ajunge toţi la… statura plinătăţii lui Isus Cristos”, nu la ideea pe care o avem noi despre ce ar trebui să fie viaţa creştină. Scopul misionarului este să facă voia lui Dumnezeu, nu să Fie folositor, nu să-i câştige pe cei pierduţi; el este folositor şi-i câştigă pe păcătoşi, dar nu acesta este scopul lui. Scopul lui este să facă voia Domnului său.

In viaţa Domnului nostru, Ierusalimul a fost locul unde, pe cruce, a ajuns la punctul culminant al voii Tatălui Său; dacă nu mergem acolo cu Isus, nu vom avea parte de compania Lui. Nimic nu L-a descurajat pe Domnul nostru în calea Lui spre Ierusalim. El n-a trecut niciodată în grabă prin anumite sate unde a fost persecutat, nici nu a zăbovit în locurile unde a fost binecuvântat. Nici recunoştinţa, nici nerecunoştinţa nu L-au clintit câtuşi de puţin pe Domnul de la scopul Său de a merge la Ierusalim.

„Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său.” Cu alte cuvinte, aceleaşi lucruri ni se vor întâmpla şi nouă în drumul spre Ierusalimul nostru. Vor fi lucrări ale lui Dumnezeu care se vor manifesta prin noi. Oamenii vor fi binecuvântaţi, unul sau doi îşi vor arăta recunoştinţa, iar ceilalţi vor fi cu totul nerecunoscători, dar nimic nu trebuie să ne abată de la calea spre Ierusalimul nostru.

„Acolo L-au răstignit.” Aceasta s-a întâmplat când Domnul a ajuns la Ierusalim şi acest eveniment este calea spre mântuirea noastră. Sfinţii nu sfârşesc în răstignire; prin harul Domnului, ei sfârşesc în glorie între timp. Cuvântul nostru de ordine trebuie să fie: „Şi eu merg la Ierusalim”.

 

 

 

24

SEPTEMBRIE

 

 

Chemarea la pregătire

 

„Aşa că, dacă îți aduci darul la altar şi acolo în aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ți darul.”

Matei 5:23-24

 

Este uşor să ne imaginăm că vom ajunge cândva să fim desăvârşiţi şi pregătiţi, dar pregătirea nu se face deodată, ea este un proces susţinut. E periculos să rămâi la nivelul experienţei actuale. Viaţa creştina cere pregătire şiiarăşi pregătire.

Tânărul creştin este repede atras de sentimentul sacrificiului. Omeneşte vorbind, ceea ce ne mână spre Isus Cristos este sentimentul eroismului din noi; dar cercetarea atentă făcută de cuvintele Domnului nostru pune deodată la încercare acest val de entuziasm. „Du-te întâi de împacă-te cu fratele tău.” Acest du-te, pe care-l cere pregătirea, înseamnă să ne lăsăm cercetaţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Sentimentul sacrificiului eroic nu este suficient. Lucrul pe care-l detectează Duhul Sfânt în tine este înclinaţia ta naturală care nu poate fi niciodată de folos în slujba Sa. Numai Dumnezeu poate detecta această înclinaţie din tine. Ai ceva de ascuns faţă de Dumnezeu? Dacă ai, lasă-L pe Dumnezeu să te cerceteze cu lumina Sa. Dacă e vorba de păcat. mărturiseşte-l, nu admite doar existenţa lui. Eşti gata să-L asculţi pe Domnul şi Stăpânul tău. oricâtă umilinţă ar aduce aceasta dreptului asupra propriei tale persoane?

Nu lepăda niciodată judecata Duhului Sfânt asupra unui lucru. Dacă ea este destul de importantă pentru Duhul lui Dumnezeu ca să ţi-o aducă în minte, înseamnă că acela este lucrul pe care l-a detectat El. Tu căutai să renunţi la un lucru mare. Dumnezeu îţi vorbeşte de un lucru mic, dar în spatele căruia se înalţă marea citadelă a îndărăt­niciei. „Nu voi renunţa la dreptul asupra propriei mele persoane!” -exact la ceea ce Dumnezeu vrea să renunţi dacă vrei să fii un ucenic al lui Isus Cristos.

 

 

 

25

SEPTEMBRIE

 

 

Chemarea la o relaţie personală

 

„Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă, mergi cu el două.”

Matei 5:41

 

Esenţa învăţăturii Domnului nostru este că relaţia pe care El o cere este imposibilă dacă El nu Şi-a făcut lucrarea Sa supranaturală în noi. Isus Cristos cere să nu existe nici cea mai mică urmă de resentiment – nici măcar suprimat – în inima unui ucenic, atunci când se confruntă cu tirania sau nedreptatea. Nici un entuziasm nu va rezista la tensiunea pe care o pune Isus Cristos asupra lucrătorului Său. Un singur lucru va rezista, şi anume relaţia personală cu El, relaţie care a trecut prin cuptorul Său purificator până când n-a mai rămas decât un singur scop: „Sunt aici pentru ca Dumnezeu să mă trimită unde vrea El. Orice alt lucru se poate înceţoşa, dar această relaţie cu Isus Crislos nu trebuie să se înceţoşeze niciodată.

Predica de pe munte nu este un ideal, ci este o declaraţie a ceea ce se va întâmpla în mine după ce Isus Cristos va fi schimbat înclinaţia mea naturală şi va fi pus în mine o înclinaţie asemănătoare cu a Lui. Isus Cristos este singurul care poate împlini Predica de pe munte.

Dacă vrem să fim ucenici ai Iui Isus, trebuie să fim făcuţi ucenici în mod supranatural; cât timp noi ne-am fixat ca scop să fim cu orice preţ ucenicii Lui, putem fi siguri că nu suntem. „Eu v-amales.” Aşa începe harul lui Dumnezeu. Este o constrângere de care nu putem Scăpa; putem să nu ascultăm de ca. dar nu o putem genera. Suntem airaţi prin harul Său supranatural şi nu putem niciodată spune unde a început lucrarea Sa. Acţiunea prin care Domnul face un ucenic este supranaturală. El nu zideşte pe nici o capacitate naturală. Dumnezeu nu ne cere să facem lucrurile care sunt uşor de făcut în mod natural; El ne cere să facem numai lucrurile pentru care suntem în chip desăvârşit potriviţi să le facem prin harul Său – şi aici apare întotdeauna şi lucrarea crucii.

 

 

 

 

26

SEPTEMBRIE

 

 

O atitudine fără vină

 

„Dacă... îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta…”

Matei 5:23

 

Dacă, atunci când vii la altar, îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta – nu dacă cercetezi şi găseşti ceva printr-o sensibilitate bolnăvicioasă, ci „dacă îţi aduci aminte”, adică dacă Duhul lui Dumnezeu aduce acest lucru în conştiinţa ta -, du-te întâi de „împacă-te cu fratele tău, apoi vino de adu-ţi darul”. Nu protesta niciodată împotriva sensibilităţii puternice a Duhului lui Dumnezeu din ţine atunci când El te educă până în cele mai mici amănunte.

„Întâi împacă-te cu fratele tău…” Porunca Domnului nostru e simplă: ..Intâi împacă-te”. Întoarce-te pe calea pe care ai venit, du-te pe drumul pe care ţi-l arată convingerea pe care ai primit-o la altar; atitudinea minţii şi a sufletului tău faţă de cel care are ceva împotriva ta să fie astfel, încât împăcarea să devină la fel de naturală ca şi respiraţia. Isus nu menţionează cealaltă persoană, El îţi spune: „du-te (tu)”. Drepturile tale nu sunt aduse în discuţie. Semnul caracteristic al unui sfânt este că el poate trece peste drepturile sale ca să asculte de Domnul Isus.

„Apoi vino şi adu-ţi darul.” Procesul este marcat cu claritate. Mai întâi spiritul eroic al sacrificiului de sine, apoi verificarea făcută de Duhul Sfânt şi oprirea în punctul unde suntem dovediţi vinovaţi. Urmează calea ascultării de cuvântul lui Dumnezeu, care zideşte în noi o atitudine mentală şi o comportare fără vină faţă de cel cu care ne-am purtat greşit. Şi apoi vine aducerea darului nostru înaintea lui Dumnezeu cu bucurie, simplitate şi fără nici o piedică.

 

 

 

 

27

SEPTEMBRIE

 

 

Chemarea la renunţare

 

„Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”

Luca 9:57

 

Atitudinea Domnului faţă de acest om a fost una generatoare de o mare deznădejde, pentru că El „ştia ce este în om”. Noi am fi spus: „Nu-mi pot imagina de ce a pierdut şansa de a-1 câştiga pe acel om! Să abordeze acea atitudine rece care 1-a îngheţat şi l-a făcut să plece înapoi descurajat!” Nu-ţi cere niciodată scuze pentru Domnul. Cuvintele Domnului rănesc şi ofensează până când nu mai rămâne nimic de rănit şi ofensat. Isus Cristos nu are nici o îngăduinţă faţă de lucrurile care, în final, îl vor ruina pe cel care intră în slujba lui Dumnezeu. Răspunsurile Domnului nostru nu se bazează pe capricii, ci pe cunoaşterea lăuntrului omului. Dacă Duhul lui Dumnezeu îţi aduce în minte un cuvânt al Domnului care te răneşte, poţi fi sigur că există în tine un lucru pe care El vrea să-l rănească de moarte.

Luca 9:58. Aceste cuvinte lovesc în miezul dorinţei de a-L sluji pc Isus Cristos pentru că-mi place. Asprimea respingerii nu-mi lasă nimic decât pe Domnul, pc mine şi o speranţă disperată. „Lasă rodul însutit să apară sau să dispară, steaua ta călăuzitoare trebuie să fie relaţia pe care o ai cu Mine, şi Eu n-am nici un loc unde să-Mi odihnesc capul.”

Luca 9:59. Acest om n-a vrut să-L dezamăgească pe Isus, dar nici să-l rănească pe tatăl său. Noi punem loialitatea naturală faţă de rude mai presus de loialitatea faţă de Isus Cristos, obligându-L pe Isus să ocupe ultimul loc. Atunci când te afli într-un conflict de loialitate, ascultă-L întotdeauna pe Isus Cristos. oricât te-ar costa.

Luca 9:61. Cel care spune „Doamne, Te voi urma. dar…” este omul gata de plecare, dar care nu pleacă niciodată. Acest om a avut una sau două rezerve. Chemarea clară a lui Isus Cristos nu mai lasă loc unui „La revedere”, pentru că „La revedere”, în felul în care este adesea folosit, nu este creştin, ci păgân. O dată ce auzi chemarea lui Dumnezeu, du-te şi nu te mai opri.

 

 

 

28

SEPTEMBRIE

 

 

Chemarea la identificare necondiţionata cu Isus Cristos

 

Îți mai lipseşte un lucru: vino, ia-ți crucea şi urmează-Mă.

Marcu 10:21

 

Tânărul bogat avea marea dorinţă de a fi perfect. Când L-a văzut pe Isus Cristos, a dorit să fie ca El. Domnul nostru nu pune niciodată înainte sfinţenia personală atunci când cheamă un ucenic; El pune înainte de toate anihilarea absolută a dreptului meu asupra propriei mele persoane și identificarea cu El, ceea ce înseamnă să am o relaţie cu El Însuși, relaţie care exclude orice altă relaţie. Luca 14:26 nu are nimic de-a face cu mântuirea sau cu sfinţirea, ci cu identificarea necondiţionată cu Isus Cristos. Foarte puţini dintre noi cunosc ce înseamnă umblarea în abandonare absoluta în mana lui Isus.

„Jsus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit…” Privirea lui Isus cere despăr­ţirea inimii tale pentru totdeauna de devotamentul faţă de o altă persoană sau un alt lucru. Te-a privit vreodată Isus în acest fel? Privirea lui Isus transformă şi străpunge. Eşti „blând” faţă de Dumnezeu în punctul în care te-a privit Isus. Dacă eşti dur şi răzbunător, dacă insişti asupra căii tale. dacă eşti sigur că nu tu, ci mai degrabă cealaltă persoană a greşit, toate acestea sunt indicaţii ale faptului că există părţi întregi ale naturii tale care n-au fost niciodată transformate de privirea Lui.

„Îţi mai lipseşte un lucru…” .Singurul „lucru bun'”, din perspectiva lui Isus Cristos, este unirea cu El, fără nici un amestec din altă parte

„Vinde tot ce ai…” Trebuie să mă micşorez până când nu sunt decât un simplu om; trebuie să renunţ în mod categoric la toate bunurile pe care le am, nu pentru a-mi mântui sufletul (un singur lucru poate mântui pe cineva, şi anume încrederea absolută în Isus Cristos), ci pentru a-L urma pe Isus. „Vino şi urmează-Mă.” Şi drumul care-mi stă înainte este cel pe care a mers EI.

 

 

 

29

SEPTEMBRIE

 

 

Conştiinţa chemării

 

Căci trebuie s-o vestesc; Şi vai de mine daca nu vestesc Evanghelia.

1 Corimeni 9:16

 

Noi suntem tentaţi să uităm atingerea mistică, supranaturală a lui Dumnezeu. Dacă poţi spune exact unde ai primit chemarea lui Dumnezeu şi o poţi explica în amănunţime, mă întreb dacă ai fost vreodată chemat cu adevărat. Chemarea lui Dumnezeu nu vine în felul acesta, ea este mult mai supranaturală. Înţelegerea ei poate veni ca un trăznet sau ca un răsărit treptat, dar. oricum ar veni, ea vine cu sentimentul supranaturalului, ceva ce nu poate fi exprimat în cuvinte, întotdeauna însoţită de o aureolă. In orice moment poate apare conştiinţa neaşteptată a acestei chemări incalculabile, supranaturale şi surprinzătoare care ţi-a cuprins viaţa – „Eu te-am ales”. Chemarea lui Dumnezeu n-are nimic de-a face cu mântuirea şi sfinţirea. Nu eşti chemat să predici Evanghelia pentru că eşti sfinţit; chemarea de a predica Evanghelia este cu totul diferită. Pavel o descrie ca pe o sarcină pusă asupra lui.

Dacă ai înăbuşit marea chemare supranaturală a lui Dumnezeu în viaţa ta, revizuieşte împrejurările în care te afli şi vezi unde nu Dumnezeu este pe primul loc, ci propriile tale idei despre slujire sau capacitatea ta naturală. Pavel a spus: „Vai mie, dacă nu vestesc Evanghelia!” El a înţeles chemarea lui Dumnezeu şi nu şi-a irosit puterea cu altceva.

Dacă cineva este chemat de Dumnezeu, nu contează cât de nefavorabile sunt împrejurările, orice forţă care lucrează în viaţa lui va duce în final la împlinirea scopului lui Dumnezeu. Dacă lucrezi potrivit scopului lui Dumnezeu, EI va aduce armonie nu numai în viața ta conştientă, ci şi în toate zonele adânci ale vieţii tale la care nu poţi ajunge.

 

 

30

SEPTEMBRIE

 

 

Mandatul chemării

 

Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi şi, în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Cristos pentru trupul Lui, care este Biserica.

Coloscni 1:24

 

Noi transformăm consacrarea noastră spirituală în chemare, dar, atunci când suntem într-o relaţie bună cu Dumnezeu, Ei mătură din cale toate aceste lucruri şi ne ţintuieşte, cu o lovitură dureroasă, de ceva la care n-am visat niciodată; atunci, într-o străfulgerare, vedem care este voia Lui şi spunem: „Iată-mă. trimete-mă”.

Această chemare n-are nimic de-a face cu sfinţirea personală, ci cu faptul de a fi făcuţi „pâine frântă” şi „vin vărsat”. Insa Dumnezeu nu ne poate face niciodată „vin” dacă obiectăm în privinţa mâinii alese de El să ne zdrobească. „O, dacă Dumnezeu ar folosi numai mâna Sa şi m-ar face, într-un mod aparte, pâine frântă şi vin turnat!” Dar când El foloseşte, pentru zdrobirea noastră, pe cineva de care nu ne place sau unele situaţii despre care am spus că nu le vom accepta niciodată, protestăm. Nu trebuie să alegem niciodată scena martirajului nostru. Ca să fim făcuţi „vin”, trebuie să fim zdrobiţi; nu poţi bea struguri. Strugurii se transformă în vin numai după ce sunt storşi.

Mă întreb ce fel de mână a folosit Dumnezeu ca să te stoarcă, iar tu ai fost tare ca piatra şi ai scăpat? Încă nu eşti copt şi, dacă Dumnezeu te-ar fi zdrobit, vinul ar fi fost foarte amar. A fi o persoană sfântă înseamnă ca elementele vieţii tale naturale să fie aduse înaintea lui Dumnezeu ca frânte în slujba Sa. Trebuie să fim modelaţi după gândul lui Dumnezeu înainte de a fi pâine frântă în mâinile Sale. Rămâi într-o relaţie corectă cu Dumnezeu, lasă-L să facă ce vrea cu tine şi vei descoperi că El produce „vinul” şi „pâinea” care vor fi de folos celorlalţi copii ai Săi.


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: