Publicat de: damianion | aprilie 24, 2012

‎Radu Mureşan, redactor-şef la Radio Vocea Evangheliei Cluj, a trecut in vesnicie

“Azi, în jurul orelor 10:00, fratele Radu Mureșan a  trecut la Domnul. Este o despărțire dureroasă pentru fiecare dintre noi, dar  nemăsurabilă pentru familia Mureșan. În aceste momente să stăruim în rugăciune  înaintea Domnului pentru mama fratelui Radu, sora Nastasia, pentru sora  Cleopatra, pentru copii: Miriam, Casandra, pentru Ștefan și Dina, Bogdan și  Marta, cât și pentru restul familiei lărgite, în special familia George și  Sorina Mureșan… Dumnezeu să îi întărească și să îi mâgâie…
Fratele Radu a intrat în odihna sfinților și avem nădejdea reîntâlnirii, în  Împărăția lui Dumnezeu!
Şi am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de  morţii care mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile  lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apoc. 14:13).” I.B.
Radu Mureşan a fost plecat cu mai multi colegi din reţeaua Radio Vocea  Evangheliei, împreună cu misiunea Speranţa la instalarea, şcolarizarea şi tot ce  presupune un post nou de radio. El a plecat cu pneumonie din România, dar în  Africa situaţia lui s-a agravat. A fost operat, adus din Africa și internat  într-un spital din Cluj-Napoca, dar starea lui nu s-a îmbunătățit

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: