Publicat de: damianion | martie 28, 2012

Mai puține state aplică pedeapsa cu moartea

Numărul statelor care au aplicat pedeapsa capitală, în 2011, a scăzut la 20, arată raportul anual al Amnesty International privind condamnările la moarte și execuțiile.

În anul 2011, doar 10% din statele lumii au executat deținuți. Numărul acestora s-a ridicat la 676, în timp ce 18.750 se află încă pe lista de așteptare, informează CNN. Segmentul actual al țărilor care au pus în practică execuții reprezintă o treime din numărul țărilor care au aplicat pedeapsa cu moartea în 2001.

Potrivit organizației Amnesty International, o mare parte dintre procesele finalizate cu verdict pentru execuție nu au respectat standardele internaționale și că multe dintre ele s-au bazat pe „mărturii” obținute în urma torturii sau a altor metode coercitive.

Numărul execuțiilor aplicate în Orientul Mijlociu au crescut cu 50% față de anul trecut. Sentințele la moarte au fost aplicate în urma unor acuzații diverse, de la adulter și homosexualitate, în Iran, la blasfemie, în Pakistan, și trafic de droguri, în alte zece state.

„Marea majoritate a țărilor s-au detașat de folosirea pedepsei cu moartea,” a declarat Salil Shetty, secretat general al Amnesty International. „Mesajul nostru către liderii minorității izolate de țări care continue să execute este clar: sunteți desincronizați cu restul lumii în privința acestei chestiuni și este timpul să luați măsuri pentru a pune capăt acestei pedepse crude, inumane și degradante,” a mai adăugat Shetty.

Raportul nu a inclus și date despre China, întrucât informațiile de acest tip sunt ținute secrete de autoritățile chineze, însă organizația estimează că numărul celor executați acolo s-ar ridica la câteva mii. Statele Unite rămân singurul membru al G8 care aplică pedeapsa cu moartea. Singurul stat din Europa în care pedeapsa capitală mai este legală este Belarusul unde, în 2011, au fost executate două persoane.

www.semneletimpului.ro


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: