Publicat de: damianion | ianuarie 8, 2012

Mamă şi fiică se întâlnesc după 77 de ani

Când avea 16 ani, Minka Disbrow, a fost violată și a rămas însărcinată. A născut o fetiță, căreia i-a pus numele Betty Jane, înainte să o dea spre adopție, în 1929. De atunci nu a mai văzut-o până când a împlinit 100 de ani. Abia atunci a apucat să îşi vadă pentru prima dată fata şi să afle că are 6 nepoţi, dintre care unul este cunoscutul astronaut Mark Lee.

Pentru cea mai mare parte din cei 100 de ani ai săi, Minka a încercat să afle ce s-a întâmplat cu bebeluşul preţios la care a trebuit să renunţe. A sperat, dar nu şi-a imaginat niciodată că o să mai vadă pe Betty Jane vreodată.

Acum cinci ani, Minka povestește că L-a rugat pe Dumnezeu să îi dea măcar şansa să o vadă. „Doamne, Lasă-mă doar să o văd, Îţi promit că nu o să o deranjez”, îşi aminteşte ea rugăciunea.

În acel an a primit un telefon de la un bărbat care a întrebat-o dacă vrea să o vadă. Fata ei, care acum se numea Ruth Lee, avea probleme de sănătate şi îşi investiga trecutul genetic în vederea unui diagnostic. Așa a ajuns să fie nevoită să ceară acte de la tribunalul unde îi fusese decisă adopția și să o caute pe mama ei naturală.

Reîntâlnirea celor două a avut loc în 2006, şi „a fost ca şi când nu ne-am fi despărţit niciodată”, a spus Minka.

Surse: AP, Daily Mail

Preluare: www.semneletimpului.ro


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: