Publicat de: damianion | decembrie 13, 2011

Luna decembrie marchează 100 de ani de la cucerirea Polului Sud. Află povestea expediţiei pe tărâmurile de gheaţă

Norvegianul Roald Amundsen câştiga cursa pentru atingerea Polului Sud, în urma unui duel epic şi mortal cu britanicul Robert Falcon Scott, în urmă cu 100 de ani, într-o pagină de legendă din istoria explorărilor polare.

Luna decembrie marchează 100 de ani de la cucerirea Polului Sud. Află povestea expediţiei pe tărâmurile de gheaţă(Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Pe 14 decembrie 1911, în ajunul Primului Război Mondial, într-o epocă tulburată de intensificarea naţionalismului, Amundsen devenea primul om din lume care înfigea, cu patru coechipieri, un drapel naţional în cel mai sudic punct al globului terestru.

Victoria sa repurtată în faţa unui ofiţer din marina britanică a reprezentat reuşita unui suedez pragmatic şi îndemânatic în faţa unui gentleman curajos, dar limitat.

Pe o planetă explorată aproape în totalitate, fiecare dintre cei doi exploratori visau să cucerească „propriul” lor pol: norvegianul viza Polul Nord, iar britanicul viza Polul Sud.

Nu cunosc nicio altă persoană care să ajungă într-o zi într-un loc atât de diametral opus de obiectul dorinţelor sale, aşa cum eram eu în acel moment„, scria Amundsen ulterior, referindu-se la reuşita sa.

În realitate, circumstanţe speciale l-au condus în Antarctica.

În timp ce se afla la mijlocul pregătirilor pentru cursa spre Polul Nord, Roald Amundsen a aflat că americanii Frederick Cook şi Robert Peary afirmau, fiecare, că au cucerit acest pol. Afirmaţiile lor, deşi controversate, l-au convins că trebuie să îşi caute un alt obiectiv.

În august 1910, a decis să se îndrepte spre Polul Sud. Abia în octombrie, britanicul Scott a citit telegrama care îl aştepta în Australia: „Mi-am luat libertatea de a vă informa că Fram se îndreaptă spre Antarctica. Amundsen”.

Britanicii, care au făcut din cucerirea polului o chestiune de prestigiu naţional, s-au simţit ofensaţi. Cursa era lansată.

Cele două expediţii au ajuns pe insula-continent în ianuarie. Primele luni au fost consacrate testării echipamentelor şi amenajării de depozite cu provizii, de-a lungul itinerariilor prevăzute.

După ce a înfruntat iarna australă, întunericul total şi temperaturile glaciale, Amundsen, care şi-a amenajat baza centrală mai aproape de pol, a început primul această cursă, pe 20 octombrie.

Având obiceiul de a observa cu atenţie procedeele adoptate de eschimoşi, în timpul traversării – un eveniment istoric – Pasajului de Nord-Vest (1903-1906), Amundsen a tras două învăţăminte preţioase: importanţa câinilor de sanie şi superioritatea hainelor din piele de ren în faţa celor din lână.

Pentru a câştiga în mobilitate, săniile au fost uşurate, iar schiurile – o disciplină la care excelează norvegienii – au fost geluite.

Rapizi, câinii sunt şi comestibili: dintre cei 52 de câini care s-au aflat la linia de start, mulţi au fost sacrificaţi şi au sfârşit prin a umple gamelele oamenilor din expediţia norvegiană.

În ceea ce îi priveşte pe britanici, aceştia au preferat să iasă în faţă cu „artileria grea”, care s-a dovedit a fi însă prea grea: în afară de câini, ei aveau sănii motorizate, care se defectau mult prea des, dar şi ponei, care, inadaptaţi la condiţiile extreme din Antarctica, au fost sacrificaţi.

Plecată pe 1 noiembrie, expediţia lui Scott a înaintat foarte greu. Din cauza lipsei de mijloace de tracţiune potrivite, oamenii erau aceia care trăgeau atelajele grele, în condiţii meteorologice extrem de dificile.

Pe 16 ianuarie 1912, atunci când se aflau foarte aproape de obiectivul trasat, a venit lovitura de graţie: britanicii au descoperit urme de sanie în faţa lor. Amundsen le-o luase înainte.

A doua zi, când ajungeau la Polul Sud, la o lună după rivalii lor, britanicii au găsit acolo un cort pe care se afla deja drapelul norvegian.

„Dumnezeule, acest loc este oribil!”, scria Scott în jurnalul său.

Întoarcerea la bază a fost un drum infernal, din cauza temperaturilor care coborau până la -42°C. Foarte slăbit, un om a murit. Apoi un altul, cu degetele de la picioare afectate de cangrenă, a părăsit grupul, pentru a înfrunta o moarte sigură.

Prinşi de o furtună extrem de puternică, cei trei supravieţuitori britanici erau captivi în cortul lor, îngheţaţi şi înfometaţi, la mai puţin de 18 kilometri de cel mai apropiat depozit cu provizii. Ultima înregistrare făcută de Scott în jurnalul său datează din 29 martie.

La acea dată, Amundsen se afla deja de peste trei săptămâni în Tasmania, de unde a putut să anunţe lumii întregi succesul misiunii sale. Pentru norvegieni, care obţinuseră independenţa de Suedia cu doar câţiva ani înainte, Amundsen devenea un veritabil erou naţional.

În 1926, Amundsen a ajuns în cele din urmă şi la Polul Nord, într-un dirijabil. A murit doi ani mai târziu în Arctica, în urma accidentului suferit de un hidroavion francez, plecat în ajutorul exploratorului italian Umberto Nobile.

Trupul neînsufleţit al exploratorului britanic Robert Falcon Scott, declarat şi el erou naţional în ţara lui, ca şi cele ale colegilor săi au fost descoperite în noiembrie 1912.

La ceremonia oficială de pe 14 decembrie, care va marca împlinirea a 100 de ani de la cucerirea Polului Sud de către Roald Amundsen, va fi prezent şi premierul norvegian Jens Stoltenberg. La eveniment vor participa câteva expediţii de exploratori norvegieni, dar şi una britanică.

http://www.mediafax.ro


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: