Publicat de: damianion | octombrie 29, 2011

Șoferul patriot

Șoferul patriot

by Petru Lascău

TIR-ul lui Gheorghe Vlase din Slobozia poate fi declarat de două ori unic în România. În primul rând, datorită dotărilor sale tehnice, camionul este singurul de acest fel din ţara noastră şi mai are doar trei „fraţi” în întreaga Europă. În al doilea rând, nimănui nu i-a trecut până acum prin cap să-şi “brănduiască” maşina cu imaginea poetului naţional al României, Mihai Eminescu.

Reprezentanţii Autorităţii Rutiere Române au fost atât de surprinşi ieri la vederea TIR-ului, încât l-au oprit pe loc pe Autostrada Bucureşti-Piteşti pe conducătorul acestuia, Gheorghe Vlase. Omul nu depăşise viteza legală şi nu încălcase nici o regulă de circulaţie, ci doar a arborat pe prelata TIR-ului pe care-l conducea o imagine a poetului neamului românesc, Mihai Eminescu, alături de versurile „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie/ Ţara mea de glorii, ţara mea de dor!”, iar pe spatele maşinii îndemnul „Nu uita că eşti român!”

Gheorghe Vlase ne-a mărturisit că TIR-ul său este unicat în România şi chiar o raritate în Europa. „Motorul dezvoltă 750 de cai putere, iar camionul a costat 240.000 euro.

Să ştiţi că doar patru astfel de exemplare sunt în lume. Unul se află în Spania, altul în Olanda, cel de-al treilea la muzeul fabricii, iar al patrulea este al meu”, ne-a mărturisit Vlase.

El ne-a spus că pentru “brănduirea” maşinii a mai dat încă 2.000 de euro. El mai vrea să facă o altă prelată, de data aceasta cu Ştefan cel Mare, cu următorul mesaj: „Basarabia n-a
fost a mea, ci a urmaşilor urmaşilor mei!”

Vlase ne-a mai spus că pe unde trece cu TIR-ul, oamenii sunt profund mişcaţi de mesajele citite, aşa cum au fost şi cei de la ARR, care l-au şi felicitat pentru o aşa idee.


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: