Publicat de: damianion | octombrie 29, 2011

Inconvenienţa Chemării la Slujire

Inconvenienţa Chemării la Slujire

de Caius ben Obeada

Când Domnul chemă la slujire unii o fac cu bucurie, alţii se îndoiesc de chemare, unii ignoră chemarea, iar alţii se fac „voluntari” în ciuda lipsei unei chemări. Oricine ai fi şi orice slujire ai
face, elementul central este chemarea şi împuternicirea Domnului pentru slujire. Nu se poate trece cu vederea faptul că chemarea este făcută în contextul robiei în Cristos, a unui act prin care Cristos prin preţul Crucii te răscumpără să devii un rob al Domnului. În contextul robiei chemarea este făcută, nu la un voluntariat prin ridicare de mână în faţa adunării, ci printr-o alegere specifică la un task specific prin preferinţa Dumnezeirii pentru o lucrarea specifică.

Ne-am obişnuit cu conceptul că orişicine poate să facă o lucrarea atâta timp cât este un copil a Domnului şi doreşte din toată inima să slujească. În acest context trimitem copii noştri la eminare să devină „lucrători”, prin această metodologie înzestrăm pe unii să meargă în misiune, sau să facă alte lucrări necesare adunărilor din care facem parte. Nu demult un tânăr s-a oferit să candideze pentru poziţia de prezbiter a bisericii cu gândul că avem nevoie de cineva mai tânăr în comitetul bisericii, astfel că calificările Scripturale ar putea fi ignorate având in vedere că orice lucrare poate fi învăţată prin practică. Fără o chemare, calificare, sau o înţelegere a lucrării, tânărul nostru „slujeşte” ca prezbiter al biserici, soţia lui fiind sfătuitoarea Scripturală în faţa problemelor bisericeşti. 

Exemple se pot da multe de genul acesta în care falimentarea este produsul final a dorinţei de voluntariat fără o chemare şi înzestrare din partea Domnului. Totuşi cea ce doresc să scot în evidenţa nu este chemarea sau ideea voluntariatului care nu exista în conceptul Scriptural, în care planul lui Dumnezeu din veşnicii ajunge să facă nişte alegeri specifice pentru nişte lucrări specifice. Doresc să scriu celor care au fost chemaţi, au fost înzestraţi, sunt în lucrare şi au ajuns să obosească făcând voia Celui care a făcut chemarea.

Multe exemple Biblice ne introduc caractere care au fost chemate să slujească în ciuda limitărilor fizice pe care le-au avut. Moise, un bătrân de 80 de ani este chemat să slujească. Mai ult de atât, avea şi incapacitatea vorbiri, astfel că Domnul este nevoit să-i dea un vorbitor, pe unul care să-l înţeleagă şi să poată traduce poporului mesajul Domnului. Osea este chemat să ia o prostituată ca soţie, să sufere consecinţele înjosire în faţa poporului şi să aducă mesajul lui Dumnezeu în ciuda circumstanţelor în care ajunge. În noul Testament unii din ucenicii omnului li se cer să părăsească singura sursă economică de susţinere a familiei să urmeze de Cristos.

Dumnezeu în planul veşniciei se pare că în ciuda tuturor lucrurilor şi circumstanțelor în care o persoană ajunge, este chemat să abandoneze totul şi să împlinească voia Domnului. Indiferent de circumstanţele în care te afli, Dumnezeu este specific în chemare, este foarte specific în modalitatea împlinirii voii Sale, şi este clar în ce priveşte autoritatea prin care chemarea este făcută. În ciuda obiecţiunilor şi opiniilor care sunt ridicate de „voluntarii” adunărilor noastre, chemaţii Domnului au o împuternicire aparte care ajung să demonstreze împuternicirea prin însuşi roadele aduse în numele Cristosului care face chemarea.

Când familia are nevoie de tine, când la servici eşti chemat să faci un efort în plus, când toate cerinţele ajung să te obosească fizic şi spiritual, chemarea Domnului îţi aduce aminte că înainte de toate voia Sa este mai importantă decât familie, servici, sau alte slujiri bisericeşti. Dumnezeu nu cheamă puturoşi, ci oameni care în ciuda tuturor lucrurilor ajung să-şi cunoască chemarea şi Domnul ajunge să aibă nădejde în robul Său. Inconvenienţa slujiri este experimentată de fiecare rob al Domnului, care în ciuda oricărei circumstanţe este chemat să slujească Stăpânului Său.


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: