Publicat de: damianion | octombrie 4, 2011

A început decernarea Premiilor Nobel 2011

Cei trei câștigători ai Premiului Nobel pentru Medicină sunt americanul Bruce Beutler, luxemburghezul Jules Hoffmann și canadianul Ralph Steinman. Celui din urmă premiul i-a revenit postum, întrucât a murit de cancer cu doar 3 zile înainte de decernarea premiilor.

„Laureații Nobel ai acestui an au revoluționat înțelegerea asupra sistemului imunitar descoperind principii cheie în activarea acestuia”, a spus juriul.

Bruce Beutler şi Jules Hoffman împart jumătate din premiu, pentru lucrările lor asupra sistemului imunitar moştenit. Cealaltă jumătate de premiu revine lui Ralph Steinman, care a fost premiat pentru lucrările sale asupra sistemului imunitar dobândit în timpul vieţii. Înțelegerea acestui mecanism duce la deschiderea unor noi capitole în ceea ce privește modul în care organismul uman se atacă pe sine însuși, în afecțiuni precum astm, artrită, boala Crohn sau altele. „Lucrarea laureaților a deschis noi căi pentru dezvoltarea prevenirii și terapiei împotriva infecțiilor, cancerului și a altor boli inflamatoare.”

Bruce Beutler şi Jules Hoffmann au descoperit proteinele receptoare care recunosc microorganismele pătrunse în corp şi activează sistemul imunitar înnăscut, considerat primul pas făcut de reacţia imunitară a corpului. Ralph Steinman a descoperit celulele dendritice din sistemul imunitar şi a descris capacitatea lor unică de a activa şi regla imunitatea dobândită, considerată ultima etapă a reacţiei imunitare, în cadrul căreia microorganismele sunt înlăturate din organism, se explică în comunicatul emis de comitetul Nobel.

Juriul Nobel a fost prins cu garda jos după ce s-a aflat că unul dintre laureați decedase cu doar 3 zile înainte. Premiile Nobel se acordă doar persoanelor în viață. S-a decis însă că Steinman va rămâne laureat, dată fiind situația absolut unică.

Rockefeller University din New York, locul unde Steinman a lucrat, a fost prima instituție care a anunțat moartea specialistului. „Știrea este dulce-amăruie. La rândul nostru am aflat în dimineața aceasta de la familia lui Ralph că a decedat acum câteva zile după o lungă luptă cu cancerul.”

În anul 1974 premiul Nobel a revenit de asemenea unui grup de trei cercetători, între care și românul George Emil Palade. Anul trecut premiul Nobel pentru medicină a fost atribuit cercetătorului britanic Robert Edwards, pentru descoperirile sale în domeniul fertilizării in vitro. În cursul zilei de astăzi (ora 12) va avea loc decernarea Premiului Nobel pentru fizică. Aceasta poate fi urmărită live aici.

www.semneletimpului.ro


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: