Publicat de: damianion | august 31, 2011

Cuvantul lui Dumnezeu pentru astazi – Septembrie 2011

Cuvantul lui Dumnezeu pentru astazi

Septembrie 2011

 

1 Septembrie

 

Iată, îţi voi împodobi pietrele scumpe cu antimoniu.
(Isaia 54:11)

 

Pietrele din zid au spus: „Noi am venit din munţii îndepărtaţi – din coasta stâncilor colţuroase. Focul şi apa au lucrat asupra noastră timp de veacuri, dar n-au produs decât nişte crăpături. Însă mâinile omeneşti ca ale voastre ne-au transformat în cămine în care copiii rasei voastre nemuritoare se nasc, suferă, se bucură, găsesc odihnă şi adăpost, şi învaţă lecţiile pe care Creatorul nostru şi al vostru ni le predă. Dar ca să ajungem să fim folosite pentru acest scop, am îndurat mult. Dinamita ne-a sfâşiat inima, şi târnăcoapele ne-au spart în bucăţi. Deseori când zăceam deformate şi sparte în carieră, totul părea să fie fără formă sau sens. Dar treptat am fost tăiate în blocuri, şi unele dintre noi am fost cioplite cu instrumente mai ascuţite până am căpătat o muchie fină. Acum suntem desăvârşite, suntem în locurile noastre potrivite şi suntem de folos.

Voi, însă, sunteţi încă în cariera voastră. Voi nu sunteţi desăvârşiţi, şi din această cauză, aşa cum a fost odată cazul cu noi, sunt multe lucruri pe care voi nu le înţelegeţi. Dar voi sunteţi destinaţi pentru o clădire mai înaltă, şi într-o zi veţi fi aşezaţi în ea de mâini îngereşti, devenind pietre vii într-un templu ceresc“.

 

În aerul nemişcat muzica nu se aude;

  În marmura brută se ascunde o frumuseţe nevăzută;

Ca să iasă muzică şi frumuseţe e nevoie

  De atingerea meşterului, de dalta ascuţită a sculptorului.

 

Marele Meşter, ne atinge cu mâinile Lui îndemânatice;

  Nu lăsaţi muzica din noi să moară!

Marele Sculptor, ciopleşte-ne şi şlefuieşte-ne; nu lăsa

Să rămână, ascuns şi pierdut, chipul Tău în noi!

2 Septembrie

 

Vouă vi s-a dat harul …să şi pătimiţi pentru El.

(Filipeni 1:29)

 

Dumnezeu are o şcoală costisitoare, pentru că multe din lecţiile Lui se învaţă printre lacrimi. Richard Baxter, un predicator puritan din secolul al XVII-lea, a spus odată: „O, Dumnezeule, Îţi mulţumesc pentru disciplina pe care am îndurat-o în acest trup timp de cincizeci şi opt de ani“. Şi cu siguranţă el nu este singurul om care a schimbat necazul în biruinţă.

În curând şcoala Tatălui nostru ceresc se va închide pentru noi, pentru că sfârşitul trimestrului şcolar este cu fiecare zi mai aproape. Fie ca noi să nu fugim niciodată de o lecţie grea sau de nuiaua disciplinei. Mai bogată va fi cununa noastră, şi mai plăcut va fi cerul, dacă răbdăm cu bucurie până la sfârşit. Atunci vom ajunge la glorie. Theodore L. Cuyler

Cel mai fin porţelan din lume este ars în cuptor cel puţin de trei ori, şi unele de mai multe ori. Porţelanul de Dresda este întotdeauna ars de trei ori. De ce este forţat să îndure o căldură atât de intensă? N-ar trebui să fie de ajuns o dată sau de două ori? Nu, trebuie să arzi porţelanul de trei ori pentru ca auriul, purpuriul şi celelalte culori să fie mai strălucitoare, mai frumoase şi permanent ataşate.

Noi suntem modelaţi după acelaşi principiu. Încercările omeneşti ale vieţii se aprind în noi de multe ori, şi prin harul lui Dumnezeu, se formează în noi culori frumoase, făcute să strălucească pentru totdeauna.   Cortland Myers

 

Cele mai frumoase flori de pe pământ nu cresc pe câmpii însorite,

Ci acolo unde o mare ridicare de teren a rupt în două

Pământul zâmbitor.

După ce bat vânturile devastatoare,

Şi cade lava topită, focul şi cenuşa,

Glasul blând şi liniştit al lui Dumnezeu suflă vindecare peste tot.

Din pietrele crăpate şi din prăpăstiile adânci îmbrăcate în ferigă,

Curg ape vii ca din inimile care plâng,

Acolo în dulcea geană de lumină cad picăturile de rouă

Şi îngerii au grijă de plantele lui Dumnezeu când se lasă noaptea,

Şi Preaiubitul trecând pe acolo

Va aduna crinii în zori de zi.

                                                                                                              J. H. D.

 

3 Septembrie

 

A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea.
(Marcu 6:48)

 

Necăjindu-ne şi luptându-ne nu împlinim lucrarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu de făcut. Numai Dumnezeu Însuşi, care lucrează întotdeauna fără stres şi fără încordare şi care niciodată nu Se surmenează, poate face lucrarea pe care o dă copiilor Lui. Când ne încredem liniştiţi în El ca s-o facem, lucrarea va fi completă şi va fi bine făcută. Şi felul în care putem să-L lăsăm pe El să-Şi facă lucrarea prin noi este să rămânem atât de deplin în Hristos prin credinţă încât El să ne umple până la refuz.

Un om care a aflat acest secret a spus odată: „Am venit la Domnul Isus şi am băut, şi cred că nu-mi va mai fi sete niciodată. Motto-ul vieţii mele a devenit: «Nu te surmena, ci revarsă-te» şi a schimbat deja în întregime viaţa mea“.

Nu este nici un efort istovitor într-o viaţă din belşug, şi aceasta este irezistibil de liniştită. Este viaţa normală de omnipotenţă şi necurmată împlinire în care Hristos ne invită pe fiecare din noi să intrăm – astăzi şi întotdeauna.

                                                                         din Vremurile şcolii duminicale

 

Odihneşte-te, suflete al meu, o, taină binecuvântată,

  A vieţii adevărate care Îl glorifică pe Domnul:

Nu întotdeauna sufletul cel mai ocupat Îl slujeşte cel mai bine,

  Ci acela care se odihneşte pe Cuvântul Lui vrednic de încredere.

Odihneşte-te, nu-ţi lăsa inima să se tulbure,

  Pentru că valurile foarte mici strică imaginea frumoasă

A gloriei cereşti pe care lacul liniştit o reflectă –

  Şi astfel tu porţi imaginea pe care El o are.

 

Odihneşte-te, suflete al meu, căci odihna este de folos;

  Inimii liniştite Dumnezeu îi face cunoscut tainele Sale;

Astfel vei învăţa să aştepţi, şi să veghezi, şi să munceşti,

  Întărit ca să suporţi, întrucât Hristos locuieşte în tine.

Căci ce este slujirea decât viaţa lui Isus,

  Trăită într-un vas făcut din lutul fragil al pământului,

Care iubeşte şi dăruieşte şi se deschide pentru alţii,

  O jertfă vie de la zi la zi.

 

Odihneşte-te, ca să fii un răspuns

  Pentru cei care întreabă: „Cine este Dumnezeu şi unde este?“

Pentru că Dumnezeu este odihnă, şi unde locuieşte El este linişte,

  Şi cei ce locuiesc în El, au parte de odihna Lui.

Şi ce ar putea satisface marea nelinişte din jurul tău,

  Decât pacea profundă a lui Dumnezeu care I-a umplut inima?

Pentru că un Glas viu încă mai cheamă pe cei trudiţi

  La Cel care a spus: „Veniţi la Mine şi Eu vă voi da odihnă“.

                                                                                          Freda Hanbury Allen

În liniştea învierii este puterea învierii.

4 Septembrie

 

Când vor suna lung din cornul de berbec, şi când veţi auzi
sunetul trâmbiţei, tot poporul să scoată mari strigăte.
Atunci zidul cetăţii se va prăbuşi, şi poporul să se suie,
fiecare drept înainte.(
Iosua 6:5)

 

Strigătele mari ale credinţei neclintite sunt exact opusul cârtelilor credinţei şovăitoare şi a plângerilor inimilor descurajate. Dintre toate „tainele Domnului“ (Psalmul 25:14, KJV), nu cred că există vreuna mai preţioasă decât taina acestor strigăte mari ale credinţei. „Domnul a zis lui Iosua: «Iată, am dat în mâinile tale Ierihonul şi pe împăratul lui, pe vitejii lui ostaşi»“ (Iosua 6:2, KJV). El n-a zis: „Voi da“, ci „am dat“. Victoria aparţinea deja copiilor lui Israel, şi acum ei erau chemaţi să intre în posesia ei. Dar marea întrebare care rămânea era cum. Părea imposibil, dar Domnul avea un plan.

Nimeni n-ar fi crezut în mod normal că un strigăt ar putea face să cadă zidurile unei cetăţi. Însă secretul victoriei lor stătea tocmai în acel strigăt, pentru că era strigătul credinţei. Şi era o credinţă care îndrăznea să revendice o victorie promisă numai pe baza autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu, chiar dacă nu era nici un semn fizic de împlinire. Dumnezeu a împlinit promisiunea Lui ca răspuns la credinţa lor, pentru că atunci când au strigat, El a făcut să cadă zidurile.

Dumnezeu declarase: „Am dat în mâinile tale Ierihonul“, şi credinţa a crezut că lucrul acesta este adevărat. Şi multe secole mai târziu Duhul Sfânt a înregistrat acest triumf al credinţei în epistola către evrei în felul următor: „Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile“ (Evrei 11:30).

                                                                                        Hannah Whitall Smith

 

Credinţa nu poate ajunge niciodată la împlinirea ei,

  Până nu înălţăm cântarea de mulţumire a victoriei:

În glorioasa cetate a mântuirii,

  Dumnezeu ne-a spus că toate porţile sunt laudă.

 

5 Septembrie

 

Ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!
(Isaia 30:18)

 

Deseori auzim despre aşteptarea lui Dumnezeu, care de fapt înseamnă că El aşteaptă până suntem noi gata. Există şi o altă latură însă. Când noi Îl aşteptăm pe Dumnezeu, noi aşteptăm până este El gata.

Unii oameni spun, şi foarte mulţi cred, că îndată ce am îndeplinit toate condiţiile Lui, Dumnezeu va răspunde rugăciunii noastre. Ei ne învaţă că El trăieşte într-un etern acum, că la El nu există nici trecut nici viitor, şi că dacă putem împlini tot ce cere El ca să ascultăm de voia Lui, imediat nevoile noastre vor fi satisfăcute, dorinţele noastre împlinite şi rugăciunile noastre ascultate.

Cu toate că este mult adevăr în această opinie, ea exprimă numai o latură a adevărului. Dumnezeu trăieşte într-adevăr într-un etern acum, însă El Îşi duce la îndeplinire planurile Sale în timp. O cerere prezentată lui Dumnezeu este ca o sămânţă aruncată pe pământ. Forţe mai presus de controlul nostru trebuie să lucreze asupra ei până la realizarea concretă a răspunsului.

                                                                                din Susurul blând şi liniştit

 

Am dorit să merg pe un drum uşor,

  Şi să las în urmă rutina plictisitoare de acasă,

Gândindu-mă să slujesc Dumnezeului meu în alte câmpuri de lucru;

  Dar Isus a spus: „Timpul Meu n-a sosit încă“.

 

Am dorit să semăn sămânţa în alt pământ,

  Să fiu dezlegat din legături în lucrare, şi liber,

Să mă alătur altor lucrători în munca lor;

  Dar Isus a spus: „Nu este aceasta alegerea Mea pentru tine“.

 

Am dorit să las pustiul, şi să fiu condus

  Să lucrez acolo unde sufletele erau cufundate în păcat şi ruşine,

Ca să-i pot câştiga; dar Stăpânul a spus:

  „Eu nu te-am chemat, vesteşte aici Numele meu“.

 

Am dorit să duc bătăliile Împăratului meu,

  Să înalţ steagurile Lui în toiul celei mai grele lupte;

Dar marele meu Căpitan m-a pus să aştept şi să cânt

  Cântările biruinţelor Lui în viaţa mea liniştită.

 

Am dorit să las sfera grea şi dificilă,

  Unde trebuia să stau şi să aştept singur,

Ca să simt că am lângă mine un ajutor uman,

  Dar Isus m-a pus să păzesc o poartă părăsită.

 

Am dorit să las munca obişnuită de fiecare zi,

  Unde nimeni nu părea să mă înţeleagă sau să-i pese;

Dar Isus a spus: „Am ales pentru tine acest teren,

  Ca tu să creşti pentru Mine flori rare“.

 

Şi acum nu mai doresc nimic decât să fac

  Acasă, sau departe, voia Lui binecuvântată,

Să lucrez cu mulţi sau cu puţini;

  Şi astfel, „alegând să nu aleg“, inima mea va fi liniştită.

                                                                                                          selectat

 

Şi Răbdarea vroia să aştepte.       din Călătoria Creştinului

6 Septembrie

 

Tu rămâi. (Evrei 1:11)

 

Sunt aşa de mulţi oameni care stau singuri lângă şemineul lor! Ei stau lângă un alt scaun, odată ocupat, şi nu-şi pot reţine lacrimile care curg. Ei stau singuri atât de mult, dar este Cineva care este nevăzut şi foarte aproape de ei. Dar dintr-un motiv oarecare, ei nu-şi dau seama de prezenţa Lui. A realiza aceasta este o binecuvântare, însă este foarte rară. Depinde de dispoziţia lor, de sentimentele lor, de condiţia lor fizică şi de vreme. Ploaia sau ceaţa deasă de afară, insomnia sau durerea intensă, par să afecteze dispoziţia lor şi să le tulbure vederea, astfel încât ei nu realizează prezenţa Lui.

Există, însă, ceva chiar mai bun decât a realiza, şi chiar mai binecuvântat. Este complet independent de aceste alte condiţii şi este ceva care va rămâne cu voi. Este aceasta: să recunoşti acea prezenţă nevăzută, care este atât de minunată, de liniştitoare, de calmantă şi de caldă. Deci recunoaşte prezenţa Stăpânului. El este aici, aproape de tine, şi prezenţa Lui este reală. Recunoaşterea te va ajuta de asemenea să realizezi, dar ea nu depinde niciodată de aceasta.

Da, este infinit mai mult – adevărul este o prezenţă, nu un lucru, nu un fapt, sau o afirmaţie. Cineva este prezent, şi El este un Prieten inimos şi este Domnul cel atotputernic. Acesta este un adevăr plin de bucurie pentru inimile care plâng de pretutindeni, indiferent de motivul lacrimilor şi oricare ar fi râul pe malul căruia este plantată salcia lor plângătoare.  Samuel Dickey Gordon

 

Când din viaţa mea au dispărut bucuriile de altădată,

  Şi comorile, care erau ale mele odată, nu le mai pot revendica,

Acest adevăr îmi hrăneşte inima însetată şi înfometată:

  Doamne, TU RĂMÂI AICI! TU eşti mereu acelaşi!

 

Când râurile seacă, acele râuri de bucurie înviorătoare –

  Prietenii atât de binecuvântate, de rodnice, de libere;

Când cerul sărutat de soare face loc norilor deprimanţi,

  Doamne, TU RĂMÂI AICI! TU eşti încă în inima mea.

 

Când puterea te lasă, şi picioarele, acum obosite şi sleite,

  Nu mai pot merge în misiunile fericite,

De ce să oftez, sau să las să mi se întunece zilele?

  Doamne, TU RĂMÂI AICI! Mi-ai putea da mai mult?

 

Astfel în zilele vieţii mele – oricine sau orice mi-ar lipsi,

  Prieteni, prietenii, bucurii, într-o măsură mai mică sau mai mare,

Cântările vor fi ale mele, nici o întristare nu trebuie să mă asalteze,

  Doamne, TU RĂMÂI AICI! TU eşti încă în inima mea.

                                                                                                 J. Danson Smith

 

7 Septembrie

 

Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru,
un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.

(Psalmul 46:1)

 

„De ce nu m-a ajutat Dumnezeu mai devreme?“ Aceasta este o întrebare care se pune deseori, dar nu este voia Lui să acţioneze după programul nostru. El doreşte să te schimbe prin necazul acesta şi să te facă să înveţi o lecţie din asta. El a promis: „voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi“ (Psalmul 91:15). El va fi cu tine în strâmtorare toată ziua şi toată noaptea. După aceea, El te va scoate din ea, dar nu înainte ca tu să încetezi să mai fi neliniştit şi îngrijorat din cauza ei şi să devii calm şi liniştit. Atunci El va spune: „Ajunge“.

Dumnezeu foloseşte necazul ca să-i înveţe pe copiii Săi lecţii preţioase. Dificultăţile sunt făcute să ne educe, şi când lucrarea lor bună s-a împlinit, vom primi o răsplată glorioasă prin ele. Există o bucurie dulce şi o valoare reală în dificultăţi, pentru că El le priveşte nu ca dificultăţi, ci ca oportunităţi. selectat

 

Nu întotdeauna scoşi DIN vremurile noastre de necaz,

  Şi din luptele aprige şi cumplite,

Ci ÎN – mai adânc ÎN – pentru odihna noastră sigură,

  Locul păcii noastre, în El.

                                                                      Annie Johnson Flint

 

Odată am auzit următoarea afirmaţie de la un bătrân simplu, şi n-am uitat-o niciodată: „Când Dumnezeu te încearcă, este timpul potrivit să-L încerci, punând la încercare promisiunile Sale şi apoi cerând de la El exact ceea ce încercările tale au făcut necesar“.

Există două căi de a ieşi dintr-o încercare. Una este pur şi simplu să încerci să scapi de încercare, şi apoi să fii mulţumitor când s-a terminat. Cealaltă este să recunoşti încercarea ca fiind o provocare de la Dumnezeu ca să ceri o binecuvântare mai mare decât ai experimentat vreodată înainte, şi s-o accepţi cu plăcere ca o oportunitate de a primi o măsură mai mare din harul divin al lui Dumnezeu.

În felul acesta, chiar şi Adversarul devine un ajutor pentru noi, şi toate lucrurile care par să fie împotriva noastră ajung să ne ajute pe drum. Cu siguranţă, aceasta vor să spună cuvintele: „În toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit“ (Romani 8:37).   A. B. Simpson

 

8 Septembrie

 

M-ai scos la loc larg, când am fost la strâmtoare.
(Psalmul 4:1, KJV)

 

Acest verset este una din cele mai mari mărturii scrise vreodată cu privire la eficienţa lucrării lui Dumnezeu în favoarea noastră în timpuri de criză. Este exprimarea mulţumirii că a fost scăpat nu de suferinţă, ci mai degrabă prin suferinţă. Afirmând că: „M-ai scos la loc larg, când am fost la strâmtoare“, psalmistul spune că necazurile vieţii au fost ele însele sursa acestei scoateri la loc larg a vieţii lui.

N-am experimentat noi aceasta de o mie de ori şi am văzut că este adevărat? Cineva a spus odată despre Iosif că atunci când era în închisoare, „fiarele i-au intrat în suflet“. Şi tăria fierului este exact ce avea el nevoie, pentru că mai devreme experimentase numai strălucirea aurului. El se bucurase de visele tinereţii, şi visarea întăreşte într-adevăr inima. Cine varsă lacrimi mari pentru o simplă poveste de dragoste nu va fi de prea mare ajutor într-o criză adevărată, pentru că adevăratele necazuri vor fi prea mari pentru el. Toţi avem nevoie de fier în viaţă ca să ne scoatem caracterul la loc larg. Aurul este doar o viziune trecătoare, în timp ce fierul este adevărata experienţă de viaţă. Lanţul care este legătura obişnuită care ne uneşte cu alţii trebuie să fie unul de fier. Atingerea obişnuită a umanităţii care dă oamenilor adevărata asemănare nu este bucuria, ci necazul – aurul este parţial doar pentru câţiva, dar fierul este universal.

Dragă suflete, dacă vrei ca adevărata ta compasiune pentru alţii să crească, trebuie să doreşti ca viaţa ta să fie restrânsă până la un anumit grad de suferinţă. Închisoarea pentru Iosif a fost chiar drumul spre tronul său, şi ar fi fost incapabil să ridice povara de fier a fraţilor săi dacă n-ar fi experimentat fierul în propria lui viaţă. Viaţa ta va fi extinsă în funcţie de cât fier ai îndurat, pentru că în umbrele vieţii tale vei găsi adevărata împlinire a viselor tale de glorie. Aşa că nu te plânge de umbrele întunericului – în realitate, ele sunt mai bune decât ar putea să fie vreodată visele tale. Să nu spui că întunericul închisorii te-a încătuşat, pentru că aceste cătuşe ale tale sunt aripi – aripi cu care zbori spre inima şi sufletul umanităţii. Şi poarta închisorii tale este poarta spre inima universului. Dumnezeu te-a scos la loc larg prin suportarea lanţului necazurilor.  George Matheson

 Dacă Iosif n-ar fi fost niciodată prizonier în Egipt, n-ar fi fost niciodată guvernatorul Egiptului. Lanţul de fier cu care i-au legat picioarele, i-a adus lanţul de aur de la gâtul său.  selectat

 

9 Septembrie

 

O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult:
a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc.
(Matei 13:5)

 

Pământul nu era adânc! Din contextul învăţăturii acestei parabole, se pare că noi trebuie să facem ceva cu privire la adâncimea pământului. Sămânţa roditoare a căzut în „pământ bun“ (v.8), sau în inimi bune şi oneste. Presupun că oamenii superficiali sunt cei care „n-au pământ mult“ – cei care n-au nici un scop real în viaţă şi sunt uşor influenţaţi de o chemare tandră, de o predică bună, sau de o simplă melodie. Şi la început par că vor ajunge la ceva pentru Dumnezeu, dar pentru că ei „n-au pământ mult“, n-au nici un scop profund sau autentic, şi nici o dorinţă arzătoare de a cunoaşte voia Lui ca să-l împlinească. De aceea trebuie să avem grijă să păstrăm pământul din inima noastră.

Când unui soldat roman i-a spus călăuza lui că dacă va insista să facă o anumită călătorie, s-ar putea să-i fie fatal, el a răspuns: „Trebuie neapărat să merg – nu trebuie neapărat să trăiesc“. Aceasta era cu adevărat o convingere profundă, şi numai când suntem convinşi în felul acesta vieţile noastre vor ajunge la ceva. Dar o viaţă superficială trăieşte după impulsurile, impresiile, intuiţiile, instinctele şi în mod deosebit după împrejurările ei. Cei care au însă un caracter profund, privesc dincolo de toate aceste lucruri şi merg neclintiţi înainte, pentru că văd viitorul, în care necazul, aparenta înfrângere şi căderea vor fi inversate. Ei navighează drept prin norii de furtună spre lumina strălucitoare a soarelui, care întotdeauna îi aşteaptă de partea cealaltă.

Odată ce Dumnezeu ne-a adâncit, El ne poate da cele mai adânci adevăruri ale Sale, cele mai profunde taine ale Sale, şi ne va încredinţa o putere mai mare. Doamne, condu-ne spre adâncimile vieţii Tale şi scapă-ne de o existenţă superficială!

 

Spre câmpuri mai vaste ale viziunii sfinte;

Spre înălţimi mai măreţe ale credinţei şi dragostei;

Înainte şi în sus, înţelegând deplin

Toate lucrurile pentru care El te cheamă de sus.

                                                                                                                A. B. Simpson

10 Septembrie

 

DOMNUL va sfârşi ce a început pentru mine.
(Psalmul 138:8)

 

Există un mister divin în suferinţă, un mister care are o putere uimitoare şi supranaturală şi care n-a fost niciodată pe deplin înţeles de raţiunea umană. Nimeni nu a realizat vreodată un nivel profund de spiritualitate sau de sfinţenie fără să experimenteze multă suferinţă. Când un om care suferă ajunge la un punct în care poate fi calm şi fericit, zâmbind în interiorul lui în faţa suferinţei prin care trece, şi nu-L mai roagă pe Dumnezeu să-l scape de ea, atunci suferinţa şi-a împlinit misiunea binecuvântată, răbdarea şi-a făcut „desăvârşit lucrarea“ (Iacov 1:4), şi durerea crucificării a început să se transforme într-o cunună.

Prin această experienţă a suferinţei depline Duhul Sfânt lucrează multe lucruri miraculoase în adâncul sufletului nostru. În această stare, întreaga noastră fiinţă stă perfect liniştită sub mâna lui Dumnezeu; toată puterea şi abilitatea minţii, voinţa şi inima sunt în sfârşit supuse; liniştea eternităţii ne linişteşte întreg sufletul; şi în sfârşit, gura devine tăcută, având doar câteva cuvinte de spus, şi nu mai strigă cuvintele pe care Domnul Hristos le-a rostit pe cruce: „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce M-ai părăsit?“ (Psalmul 22:1).

În acest punct omul nu-şi mai imaginează castele în cer, şi nu mai urmăreşte idei nebune, şi raţiunea lui devine calmă şi relaxată, cu toate alegerile înlăturate, pentru că singura alegere acum a devenit planul lui Dumnezeu. De asemenea, sentimentele lui sunt înţărcate de la alţi oameni şi alte lucruri, pierzându-şi sensibilitatea, astfel încât nimic nu-l poate răni, nu-l poate ofensa, nu-l poate opri şi nu-i poate sta în drum. Acum el poate să lase împrejurările să fie aşa cum sunt, şi să continue să-L caute numai pe Dumnezeu şi voia Lui, cu acea calmă asigurare că El face totul în univers, fie bine fie rău, în trecut sau în prezent, ca să lucreze „spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu“ (Rom. 8:28).

O, binecuvântările supunerii absolute faţă de Hristos! Ce binecuvântare este să ne pierdem puterea, înţelepciunea, planurile şi dorinţele şi să fim acolo unde fiecare uncie din fiinţa noastră devine ca o mare liniştită a Galileii sub picioarele atotputernice ale Domnului Isus! din Hrana sufletului

Lucrul cel mai important este să suferi fără să te descurajezi.

                                                                                               François Fenelon

 

Inima care slujeşte, şi iubeşte, şi rămâne credincioasă,

Aude pretutindeni mişcarea aripilor îngereşti.

 

11 Septembrie

 

Şi astfel, fiindcă [Avraam] a aşteptat cu răbdare,
a dobândit făgăduinţa.

 (Evrei 6:15)

 

Avraam a fost încercat o perioadă foarte lungă de timp, dar a fost răsplătit din belşug. Domnul l-a încercat întârziind împlinirea promisiunii Sale. Satan l-a încercat prin ispită, şi oamenii l-au încercat prin invidia, neîncrederea şi împotrivirea lor faţă de el. Sara l-a încercat prin temperamentul ei neliniştit. Totuşi el a îndurat cu răbdare, fără să pună întrebări cu privire la veridicitatea şi puterea lui Dumnezeu şi fără să se îndoiască de credincioşia şi dragostea lui Dumnezeu. În schimb, Avraam s-a supus suveranităţii divine şi înţelepciunii infinite a lui Dumnezeu. Şi el a tăcut de-a lungul multor întârzieri, dorind să aştepte timpul Domnului. După ce a îndurat cu răbdare, a obţinut împlinirea promisiunii.

Preaiubitule, promisiunile lui Dumnezeu nu vor rămâne niciodată neîmpli­nite, şi cei care aşteaptă cu răbdare nu vor fi niciodată dezamăgiţi, căci credinţa adevărată duce la realizare. Viaţa lui Avraam condamnă spiritul de grabă, mustră pe cei care se plâng, laudă pe cei răbdători şi încurajează supunerea tăcută faţă de voia şi calea lui Dumnezeu.

Adu-ţi aminte că Avraam a fost încercat, dar a aşteptat cu răbdare, şi în cele din urmă a primit ce i-a fost promis, şi a fost mulţumit. Dacă îi vei urma exemplul, vei avea parte de aceeaşi binecuvântare.   selectat

 

12 Septembrie

 

Cine este aceea, care se suie din pustie, rezemată de iubitul ei? (Cântarea Cântărilor 8:5)

 

Odată am învăţat o lecţie importantă la o adunare de rugăciune la o biserică din sud. Când s-a rugat un om, el I-a cerut Domnului diverse binecuvântări, aşa cum şi tu şi eu facem, şi apoi I-a mulţumit Domnului pentru multe binecuvântări deja primite, aşa cum şi tu şi eu facem. Dar el şi-a încheiat rugăciunea cu această cerere neobişnuită: „Şi Doamne, susţine-ne! Da, susţine-ne în toate părţile slabe!“

Tu ai „părţi slabe“? Rugăciunea acestui om smerit le-a zugrăvit într-un fel nou şi totodată ni L-a prezentat pe Marele Susţinător într-o nouă lumină. El L-a văzut pe Dumnezeu ca umblând totdeauna alături de creştin, gata să întindă braţul Său puternic ca să-l sprijine pe cel slab în „toate părţile lui slabe“.

 

Copilul dragostei Mele, reazemă-te bine,

Şi lasă-Mă să simt presiunea grijilor tale;

Ştiu povara ta, copile. Eu am creat-o;

Am cântărit-o în mâna Mea; n-am făcut nici o parte

Din greutatea ei doar pentru puterea ta,

Pentru că deşi Eu am impus-o, am spus:

„Voi fi aproape, şi când ea se va rezema de Mine,

Această povară va fi a Mea, nu a ei;

Aşa că-l voi ţine pe copilul Meu înconjurat de braţele

Dragostei Mele“. Pune-o jos aici, nu te teme

S-o aşezi pe un umăr care ţine

Domnia peste lumi. Şi vino mai aproape:

Nu eşti destul de aproape. Vreau să primesc grijile tale;

Ca să-l simt pe copilul Meu plecându-se pe pieptul Meu.

Mă iubeşti, ştiu. Aşa că nu te îndoi;

Ci pentru că Mă iubeşti, reazemă-te bine.

 

 

13 Septembrie

 

Dis-de-dimineaţă … suie-te … să stai acolo înaintea Mea,
pe vârful muntelui.
(Exod 34:2)

 

Dimineaţa este timpul la care am stabilit că mă întâlnesc cu Domnul. „Dimineaţa“ – chiar cuvântul în sine este ca un ciorchine de struguri delicioşi, buni de zdrobit în vin sfinţit pe care să-l beau. Dimineaţă! Acesta este momentul când Dumnezeu vrea să fiu plin de putere şi speranţă ca să pot să încep urcuşul meu zilnic nu în slăbiciune, ci în putere. Azi-noapte am îngropat oboseala zilei de ieri, şi azi-dimineaţă am luat o nouă porţie de energie. Binecuvântată este ziua când dimineaţa este sfinţită – pusă deoparte pentru Dumnezeu! Plină de succes este ziua când prima victorie este câştigată în rugăciune! Sfântă este ziua când zorile mă găsesc pe vârful muntelui cu Dumnezeu!

Dragă Tată, vin să mă întâlnesc cu Tine. Nimic de pe câmpia banală, de fiecare zi a vieţii nu mă va ţine departe de înălţimile Tale sfinte. La chemarea Ta eu vin, aşa că am siguranţa că mă vei întâmpina. Fiecare dimineaţă începută atât de bine pe munte mă va face puternic şi plin de bucurie tot restul zilei! 

                                                                                                     Joseph Parker

 

Liniştit, liniştit cu Tine, când răsare dimineaţa purpurie,

  Când păsările se trezesc, şi umbrele fug;

Mai frumoasă decât dimineaţa, mai minunată ca lumina zilei,

  Se iveşte în zori dulcea conştienţă că sunt cu Tine.

 

Singur cu Tine, în mijlocul umbrelor învăluite în ceaţă,

  În liniştea solemnă a naturii noi-născute;

Singur cu Tine în senină adorare,

  În tăcerea picăturilor de rouă şi-n prospeţimea zorilor.

 

Aşa cum într-un răsărit de soare peste un ocean fără valuri,

  Se odihneşte imaginea luceafărului de dimineaţă,

Tot aşa în această linişte, Tu distingi doar

  Chipul Tău în apele inimii mele.

Când sufletul se cufundă, copleşit de oboseală, în somn,

  Ochii lui ce se închid privesc în sus la Tine în rugăciune;

Dulce e odihna sub aripile Tale ocrotitoare,

  Dar mai dulce este să mă trezesc şi să Te găsesc acolo.

                                                                                       Harriet Beecher Stowe

 

Mama mea şi-a făcut un obicei de fiecare zi, imediat după micul dejun, să petreacă o oră în camera ei, citind Biblia, meditând asupra ei şi rugându-se Domnului. Ora aceea era ca o fântână binecuvântată din care ea îşi trăgea puterea şi prospeţimea care o pregăteau pentru îndeplinirea tuturor sarcinilor ei. De asemenea o făceau în stare să-şi păstreze pacea autentică în ciuda încercărilor şi a meschinăriilor normale care acompaniază atât de des viaţa în vecinătatea multor oameni.

Când mă gândesc la viaţa ei şi la tot ce a trebuit să îndure, văd victoria absolută a harului lui Dumnezeu în femeia creştină ideală. Era o fiinţă atât de minunată pe care niciodată n-am văzut-o pierzându-şi cumpătul sau spunând un cuvânt la mânie. Niciodată n-am auzit-o luând parte la bârfă deşartă sau făcând o remarcă defăimătoare despre o altă persoană. De fapt, niciodată n-am văzut în ea nici cea mai mică urmă de emoţie nepotrivită pentru cineva care a băut dintr-un „râu cu apa vieţii“ (Apoc. 22:1) şi care a mâncat din „Pâinea vie, care a coborât din cer“ (Ioan 6:51).  Frederick William Farrar

Dă-I lui Dumnezeu floarea proaspătă a zilei. Nu-L lăsa niciodată să aştepte până i se ofilesc petalele.

 

14 Septembrie

 

Dacă voieşte cineva să vină după Mine,
să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.

(Marcu 8:34)

 

Crucea pe care Domnul meu mă cheamă s-o port poate lua multe forme diferite. S-ar putea să trebuiască să fiu mulţumit cu îndatoririle pământeşti într-o zonă limitată de slujire, când eu cred că abilităţile mele sunt potrivite pentru o lucrare mult mai mare. S-ar putea să mi se ceară să cultiv mereu acelaşi câmp an după an, deşi el nu dă nici un fel de recoltă. S-ar putea ca Dumnezeu să-mi ceară să nutresc gânduri bune şi pline de dragoste faţă de persoana care mi-a făcut rău şi să-i vorbesc cu blândeţe, să-i iau partea când alţii i se opun, şi să-i acord compa­siune şi mângâiere. S-ar putea să trebuiască să mărturisesc deschis despre Stăpânul nostru înaintea acelora care nu vor să li se amintească de El sau de cererile Lui. Şi s-ar putea să fiu chemat să umblu prin această lume cu o faţă radioasă şi zâmbitoare în timp ce inima mea este zdrobită.

Da, sunt multe cruci, şi fiecare din ele este grea şi dureroasă. Şi e puţin probabil ca eu să caut vreuna din ele de unul singur. Totuşi niciodată Domnul Isus nu este atât de aproape de mine ca atunci când îmi ridic crucea, o pun supus pe umăr şi o primesc cu un duh răbdător şi fără să mă plâng.

El Se apropie de mine ca să-mi maturizeze înţelepciunea, să-mi adâncească pacea, să-mi mărească curajul şi să-mi suplimenteze puterea. Toate acestea El le face pentru ca prin experienţa care este atât de dureroasă şi de chinuitoare pentru mine să fiu de un mai mare ajutor pentru alţii. Şi atunci mă voi face ecoul acestor cuvinte rostite de unul din presbiterienii scoţieni ai secolului al XVII-lea, închis pentru credinţa lui de către John Graham de Claverhouse – „Am crescut sub povară“Alexander Smellie

 

Foloseşte crucea ce o porţi ca un toiag care să te ajute pe drum, nu ca o piatră de poticnire care să te facă să cazi.

 

Poţi să-i duci pe alţii de la tristeţe la bucurie,

Dacă-ţi porţi crucea cu un zâmbet.

 

15 Septembrie

 

Scoală-te, crivăţule! Vino, vântule de miazăzi!
Suflaţi peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea!

(Cântarea cântărilor 4:16)

 

Unele din mirodeniile şi plantele menţionate în versetul 14 din capitolul de mai sus sunt foarte descriptive şi simbolice. Sucul de aloe are un gust amărui, dar este calmant când se aplică pe piele, ceea ce ne spune despre dulceaţa lucrurilor amare, dulcele amărui, având o aplicaţie importantă pe care numai cei care au experimentat-o o vor înţelege. Smirna este simbolul morţii, fiind folosită pentru îmbălsămarea mortului. Ea reprezintă dulceaţa care vine în inimă după ce aceasta a murit faţă de voinţa proprie, faţă de mândrie şi faţă de păcat.

Ce farmec inexprimabil pare să înconjoare pe unii creştini, doar pentru că ei poartă în înfăţişarea lor curată şi în duhul lor blând urma crucii! Este dovada sfântă a faptului că ai murit faţă de ceva care odată era mândru şi puternic, dar acum este pentru totdeauna predat la picioarele Domnului Isus. Şi este de asemenea farmecul ceresc al unui duh zdrobit şi al unei inimi pline de căinţă, este muzica frumoasă care se înalţă dintr-o cheie minoră, şi dulceaţa adusă rodului copt de atingerea gerului.

În sfârşit, tămâia era un parfum care se înălţa numai după ce era atins de foc. Tămâia arzând se transforma în nori de un miros plăcut care se înălţau din mijlocul focului. Aceasta simbolizează inima unui om a cărei dulceaţă a luat naştere prin flăcările suferinţei până când partea sfântă, cea mai dinăuntru a sufletului este umplută cu nori de laudă şi rugăciune.

Preaiubiţilor, dau vieţile noastre miresme şi parfumuri – plăcutele miresme ale inimii? din Viaţa plină de dragoste a Domnului nostru

 

O fabulă persană spune: Într-o zi

Un călător a găsit o bucată de lut

Atât de plină de parfum plăcut

Încât mireasma ei a umplut toată camera.

„Ce eşti tu?“ a întrebat el repede,

„Eşti tu o nestemată din Samarkand,

Sau nard pur ascuns în această formă simplă,

Sau altă marfă scumpă?“

„Nu, nu sunt decât o bucată de lut“.

 

„Atunci de unde acest parfum minunat – spune!“

„Prietene, dacă vrei să-ţi dezvălui secretul,

Am locuit cu trandafirul“.

Frumoasă parabolă! Şi cei ce iubesc

Să locuiască cu trandafirul din Saron

Nu vor emana pretutindeni o mireasmă plăcută,

Deşi ei înşişi sunt simpli şi smeriţi?

Dragă Doamne, rămâi cu noi ca să putem

Să ne tragem parfumul proaspăt din Tine.

 

16 Septembrie

 

Ascunde-te lângă pârâul Cherit.
(1 Împăraţi 17:3)

 

Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să înveţe valoarea părţii ascunse a vieţii. Omul care urmează să slujească într-o poziţie înaltă înaintea altora trebuie totodată să ia o poziţie smerită înaintea Dumnezeului său. Să nu fim surprinşi dacă Dumnezeu ne spune câteodată: „Copile drag, ai avut destul din acest pas grăbit, din această agitaţie şi publicitate. Acum vreau să mergi şi să te ascunzi – „ascunde-te lângă pârâul Cherit“ de boală, de necazuri, sau într-un loc de solitudine totală, din care mulţimile au plecat“. Şi fericit este omul care poate să-I răspundă Domnului: „Voia Ta este şi a mea. De aceea alerg să mă ascund în Tine. «Aş vrea să locuiesc pe vecie în cortul Tău: să alerg la adăpostul aripilor Tale» (Psalmul 61:4)“.

Orice suflet neprihănit care doreşte să exercite o mare influenţă asupra altora, trebuie mai întâi să-şi câştige puterea dintr-un „pârâu Cherit“ ascuns. Dobândirea puterii spirituale este imposibilă dacă nu ne ascundem de alţii şi de noi înşine lângă un pârâu adânc din care putem sorbi puterea eternului Dumnezeu. Fie ca vieţile noastre să fie asemenea vegetaţiei seculare care a absorbit puterea din strălucirea soarelui şi acum dă înapoi energie după ce a devenit cărbune.

Lancelot Andrews, un episcop al bisericii engleze şi unul din traducătorii Bibliei King James din 1611, a experimentat „pârâul lui Cherit“, în care petrecea cinci ore în fiecare zi în rugăciune şi devoţiune faţă de Dumnezeu. John Welsh, un contemporan al lui Andrews, şi un presbiterian care a fost închis pentru credinţa lui de către James al VI-lea al Scoţiei, avea şi el „pârâul“ lui. El considera ziua irosită dacă nu petrecea opt până la zece ore singur în comuniune cu Dumnezeu. „Pârâul“ lui David Brainerd erau pădurile Americii de Nord pe când slujea ca misionar pionier printre indienii americani în secolul al XVIII-lea. Şi Christmas Evans, un predicator de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, a avut lungile şi singuraticele lui călătorii pe dealurile Ţării Galilor.

Privind înapoi la epoca binecuvântată din care începem să datăm secolele, vedem că sunt multe „pârâuri“ remarcabile. Insula Patmos, singurătatea închisorilor romane, deşertul Arabiei, şi dealurile şi văile Palestinei sunt toate la fel de memorabile ca acelea experimentate de oamenii care au format lumea noastră modernă.

Domnul nostru Însuşi a trăit lângă „pârâul Său Cherit“ în Nazaret, în pustiul Iudeii, în mijlocul măslinilor din Betania, şi în singurătatea cetăţii din Gadara. Deci nici unul dintre noi nu este scutit de o experienţă a „pârâului“, în care sunetul vocilor umane este înlocuit de apele tăcerii care curg din tronul lui Dumnezeu, şi în care gustăm dulceaţa şi sorbim puterea unei vieţi „ascunse cu Hristos în Dumnezeu“ (Coloseni 3:3). din Ilie, de F. B. Meyer

17 Septembrie

 

Domnul este acesta, să facă ce va crede.

(1 Samuel 3:18)

 

Dacă Îl văd pe Dumnezeu în toate, El va calma şi va colora tot ce văd! Poate că împrejurările care cauzează necazurile mele nu vor fi înlăturate şi situaţia mea va rămâne aceeaşi, dar dacă Hristos este adus în necazul şi întunericul meu ca Domn şi Stăpân al meu, El mă va „înconjura cu cântări de izbăvire“ (Psalmul 32:7). Să-L văd pe El şi să fiu sigur că înţelepciunea şi puterea Lui nu mă părăseşte niciodată şi că dragostea Lui nu se schimbă niciodată, să ştiu că cele mai dureroase lucruri pe care El le îngăduie în viaţa mea sunt pentru cel mai profund câştig spiritual al meu, înseamnă să fii în stare să spui în mijlocul lipsurilor, a necazurilor, a durerilor şi a pierderilor: „Domnul a dat şi Domnul a luat, – binecuvântat fie Numele Domnului!“ (Iov 1:21).

A-L vedea pe Dumnezeu în toate este singurul lucru care mă va face iubitor şi răbdător cu oamenii care mă necăjesc şi mă supără. Apoi voi vedea pe alţii ca instrumente pe care Dumnezeu le foloseşte ca să împlinească pentru mine planul Său înţelept şi plin de dragoste, şi chiar mă voi vedea pe mine mulţumindu-le în sinea mea pentru că au devenit o binecuvântare pentru mine. Nimic în afară de vederea lui Dumnezeu nu va reuşi să pună capăt în mod deplin tuturor plângerilor şi gândurilor de răzvrătire. Hannah Whitall Smith

 

„Dă-mi o idee nouă“, am spus,

În timp ce mă gândeam în pat fără somn;

„O idee nouă care va aduce pe pământ

Un balsam pentru sufletele de o valoare inestimabilă;

Care va da oamenilor gânduri despre lucrurile de sus,

Şi îi va învăţa cum să slujească şi să iubească,

Care va alunga orice gând egoist,

Şi-i va scăpa pe oameni de păcatele cu care se luptă“.

 

Gândul nou a venit, vă voi spune cum:

S-a întâmplat când am căzut pe genunchi,

Şi L-am căutat pe ACELA care ştie foarte bine

Cum să alunge necazurile mele.

SĂ-L VEZI PE DUMNEZEU ÎN TOATE LUCRURILE, mari sau mici,

Şi să-L lauzi orice s-ar întâmpla,

În viaţă sau în moarte, în durere şi în nenorocire,

Să-L vezi pe Dumnezeu, şi să-ţi învingi vrăjmaşii.

 

L-am văzut în lumina dimineţii,

EL a făcut ziua să strălucească clară şi luminoasă;

L-am văzut la ceasul amiezii,

Şi am primit de la EL ploaie înviorătoare.

Seara, când eram trist şi istovit,

EL mi-a dat ajutor, şi m-a făcut fericit.

Noaptea, când mă tot răsuceam în pat

EL a condus sufletul meu obosit spre odihnă.

 

L-am văzut când au venit pierderi mari,

Şi am văzut că EL mă iubea la fel.

Când a trebuit să duc poveri grele,

Am văzut că EL mi-a uşurat orice grijă.

În boală, necazuri şi tristeţe adâncă,

EL mi-a calmat mintea şi mi-a dat odihnă.

EL mi-a umplut inima cu o laudă plină de bucurie

Când am privit uimit în sus la EL.

 

Era nou pentru mine, însă vechi pentru unii,

Acest gând care pentru mine a devenit

O revelaţie a felului în care

Toţi ar trebui să ne trăim zilele;

Căci în timp ce fiecare zi îşi desfăşoară lumina,

Noi vom umbla prin credinţă şi nu prin vedere.

Viaţa va aduce într-adevăr o binecuvântare,

Dacă ÎL VEDEM PE DUMNEZEU ÎN TOATE LUCRURILE.

                                                                                                           A. E. Finn

 

18 Septembrie

 

Când nu este nici o descoperire dumnezeiască,
poporul este fără frâu.

(Proverbe 29:18)

 

Este vital să-L aştepţi pe Dumnezeu dacă vrei să-L vezi şi să primeşti o viziune de la El. Şi perioada de timp petrecută înaintea Lui este de asemenea critică, pentru că inimile noastre sunt ca filmul unui fotograf – cu cât este expus mai mult, cu atât este mai adânc impresionat. Pentru ca viziunea lui Dumnezeu să fie imprimată pe inima noastră, trebuie să stăm în linişte la picioarele Lui destul de mult timp. Adu-ţi aminte că suprafaţa tulburată a unui lac nu poate reflecta o imagine.

Da, viaţa noastră trebuie să fie liniştită şi plină de pace dacă vrem să-L vedem pe Dumnezeu. Şi viziunea pe care o vom vedea de la El are puterea să afecteze vieţile noastre în acelaşi fel în care un minunat apus de soare aduce pace unei inimi tulburate. Vederea lui Dumnezeu transformă întotdeauna viaţa umană.

Iacov „a trecut vadul Iabocului“ (Geneza 32:22), L-a văzut pe Dumnezeu şi a devenit Israel. Vederea unei viziuni a lui Dumnezeu l-a transformat pe Ghedeon dintr-un laş într-un luptător curajos. Şi Toma, după ce L-a văzut pe Domnul Hristos, a fost schimbat dintr-un om neîncrezător care-L urma pe Domnul într-un ucenic loial, devotat.

Oamenii din timpurile Bibliei au avut de asemenea viziuni ale lui Dumnezeu. William Carey, un misionar pionier englez din secolul al XVIII-lea care este considerat de unii părintele misiunii moderne, L-a văzut pe Dumnezeu şi a lăsat scaunul cizmarului ca să plece în India. David Livingstone L-a văzut pe Dumnezeu şi a lăsat totul în urmă în Anglia ca să devină misionar şi explorator, urmându-L pe Domnul prin cele mai dese jungle ale Africii în secolul al XIX-lea. Şi sunt efectiv mii de oameni care au avut viziuni ale lui Dumnezeu şi astăzi Îi slujesc în cele mai îndepărtate părţi ale pământului, căutând evanghelizarea oportună a celor pierduţi. Dr. Pardington

 Este foarte neobişnuit să existe linişte deplină într-un suflet, pentru că Dumnezeu aproape în permanenţă ne şopteşte ceva. Şi ori de câte ori sunetele lumii descresc în sufletul nostru, auzim ce ne şopteşte Dumnezeu. Da, El continuă să ne şoptească, dar deseori nu-L auzim din cauza zgomotului şi a distracţiilor provocate de paşii grăbiţi ai vieţii noastre. Frederick William Faber

 

Vorbeşte, Doamne, în această linişte,

  Căci eu Te aştept;

Linişteşte-mi inima ca să asculte

  În nădejde.

 

Vorbeşte, o, Stăpâne binecuvântat,

  În această oră liniştită;

Lasă-mă să-Ţi văd faţa, Doamne,

  Să simt atingerea puterii Tale.

 

Căci cuvintele pe care le spui Tu,

  „Sunt viaţă“, în adevăr;

Pâine vie din cer,

  Hrăneşte acum duhul meu!

 

Vorbeşte, căci robul Tău ascultă!

  Nu tăcea, Doamne;

Sufletul meu pe Tine Te aşteaptă

  Pentru cuvântul Tău dătător de viaţă!

 

 

19 Septembrie

 

Tatăl Meu este vierul.

(Ioan 15:1)

 

Este o mângâiere să te gândeşti că necazul, în oricare formă ar veni la noi, este un mesager ceresc care ne aduce ceva de la Dumnezeu. Pe din afară poate părea dureros sau chiar distructiv, dar înăuntru lucrarea lui spirituală aduce binecuvântări. Multe din cele mai bogate binecuvântări pe care le-am moştenit sunt rodul necazurilor şi al suferinţelor. Să nu uităm niciodată că răscumpărarea, cea mai mare binecuvântare a lumii, este rodul celei mai mari suferinţe din lume. Şi ori de câte ori vine un timp de curăţire profundă şi cuţitul taie adânc şi durerea este mare, ce mângâiere inexprimabilă este să ştii că: „Tatăl Meu este vierul“.

John Vincent, un episcop metodist de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea şi un lider al mişcării şcolilor duminicale în America, a povestit odată că era într-o seră mare unde ciorchinii de struguri delicioşi atârnau de fiecare parte. Proprietarul serei i-a spus: „Când noul viticultor a venit aici, a spus că nu va lucra via dacă nu o poate tăia complet până la  tulpină.  I-am dat voie să facă aşa, şi n-am avut nici un strugure timp de doi ani, dar acum iată rezultatul“.

Există o simbolistică foarte bogată în această relatare despre procesul de curăţire, când este aplicat la viaţa creştină. Curăţirea pare să fie distrugerea viei, iar viticultorul îţi face impresia că a tăiat tot. Totuşi el vede viitorul şi ştie că rezultatul final va fi îmbogăţirea vieţii viei, şi o mai mare abundenţă de fructe.

Sunt multe binecuvântări pe care nu le vom primi niciodată dacă nu suntem gata să plătim preţul durerii, căci cărarea suferinţei este singura cale de a ajunge la ele. J. R. Miller

 

Am mers o milă cu Plăcerea,

  Ea a sporovăit tot drumul;

Dar nu m-a lăsat cu nimic mai înţelept

  După tot ce a avut de spus.

 

Am mers o milă cu Nenorocirea,

  Şi ea n-a spus nici un cuvânt;

Dar o, câte lucruri am învăţat de la ea

        Când nenorocirea mergea cu mine.

 

20 Septembrie

 

Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?

(Ioan 11:40)

 

Maria şi Marta nu puteau să înţeleagă ce făcea Domnul lor. Fiecare din ele Îi spusese: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!“ (v. 21,32). Şi în spatele cuvintelor lor parcă citim adevăratele lor gânduri: „Doamne, noi nu înţelegem de ce ai zăbovit atât de mult să vii sau cum ai putut să-l laşi pe omul pe care îl iubeşti atât de mult să moară. Nu înţelegem cum ai putut să îngădui ca atâta durere şi suferinţă să devasteze vieţile noastre, când prezenţa Ta ar fi putut opri totul. De ce n-ai venit? Acum e prea târziu, pentru că Lazăr e mort de patru zile!“ Dar Domnul Isus avea un singur mare adevăr ca răspuns la toate acestea. El a spus, în esenţă: „Poate că nu înţelegeţi, dar Eu vă spun că, dacă veţi crede, veţi vedea“.

 Avraam nu putea înţelege de ce Dumnezeu i-a cerut să-l jertfească pe fiul său, dar el s-a încrezut în Dumnezeu. Deci el a văzut gloria Domnului când fiul pe care îl iubea i-a fost dat înapoi. Moise nu putea să înţeleagă de ce Dumnezeu i-a cerut să stea patruzeci de ani în pustiu, dar şi el s-a încrezut în Dumnezeu. Şi a văzut când Dumnezeu l-a chemat să scoată Israelul din robia egipteană.

Iosif nu putea să înţeleagă cruzimea fraţilor săi faţă de el, falsa mărturie a unei femei perfide, sau anii lungi de întemniţare nedreaptă, dar el s-a încrezut în Dumnezeu şi în final a văzut gloria Lui în toate. Şi tatăl lui Iosif, Iacov, nu putea înţelege cum a putut providenţa stranie a lui Dumnezeu să îngăduie ca Iosif să fie luat de la el. Totuşi, mai târziu, el a văzut gloria Domnului când a privit faţa fiului său, care devenise guvernatorul unui mare împărat şi omul folosit pentru salvarea vieţii lui şi a vieţii unei întregi naţiuni.

Poate că este şi în viaţa ta ceva care te face să-L întrebi pe Dumnezeu. Te trezeşti spunând: „Nu înţeleg de ce Dumnezeu a îngăduit ca cel pe care îl iubesc să fie luat. Nu înţeleg de ce a permis nenorocirii să mă lovească. Nu înţeleg de ce Domnul m-a condus pe aceste cărări sucite. Nu înţeleg de ce planurile mele, care păreau atât de bune, m-au dezamăgit atât de mult. Nu înţeleg de ce binecuvântările de care am disperată nevoie întârzie atât de mult să vină“.

Dragă prietene, tu nu trebuie să înţelegi toate căile prin care lucrează Dumnezeu cu tine. El nu Se aşteaptă ca tu să le înţelegi. Tu nu te aştepţi ca copiii tăi să înţeleagă tot ce faci – tu pur şi simplu vrei ca ei să aibă încredere în tine. Şi într-o zi şi tu vei vedea gloria lui Dumnezeu în lucrurile pe care nu le înţelegi.

                                                                                                               J. H. M.

 

Dacă am putea să întredeschidem porţile vieţii,

  Şi să stăm înăuntru, şi să vedem tot ce lucrează Dumnezeu,

Am putea interpreta toate aceste îndoieli şi lupte,

  Şi pentru fiecare mister am putea găsi o cheie.

 

Dar nu astăzi. Deci fii mulţumită, dragă inimă;

  Planurile lui Dumnezeu se desfac precum crinii puri şi albi.

Noi nu trebuie să rupem frunzele care acoperă complet floarea –

  Timpul va descoperi într-o zi florile de aur.

 

Şi dacă, prin trudă cu răbdare, vom ajunge în ţara

  În care picioarele obosite, cu sandalele desfăcute, se pot odihni,

Când vom cunoaşte şi vom înţelege limpede totul,

  Cred că vom spune: „Dumnezeu a ştiut cel mai bine“.

 

21 Septembrie

 

Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul
nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu.

(Filipeni 3:8)

 

Sezonul toamnei în care intrăm acum este un sezon al holdelor coapte pentru seceriş, al cântecelor vesele ale acelora care strâng recoltele, şi a grânelor adunate şi depozitate în siguranţă. Aşa că permite-mi să-ţi atrag atenţia asupra predicii ogoarelor. Acesta este mesajul lor solemn: „Tu trebuie să mori ca să trăieşti. Trebuie să refuzi să iei în consideraţie comfortul şi bunăstarea ta. Trebuie să fii răstignit, nu numai faţă de dorinţele şi obiceiurile tale care sunt evident păcătoase, ci şi faţă de mulţi alţii care pot părea nevinovaţi şi drepţi. Dacă doreşti să-i salvezi pe alţii, nu te poţi salva pe tine însuţi, şi dacă doreşti să porţi mai mult rod, trebuie să fii îngropat în întuneric şi în singurătate“.

Curajul mă părăseşte când ascult. Dar când cuvintele sunt din partea Domnului Isus, îmi amintesc că este marele meu privilegiu să intru în „părtăşia suferinţelor Lui“ (Filipeni 3:10) şi deci sunt într-o companie minunată. Îmi amintesc de asemenea că toată suferinţa este menită să mă facă un vas destoinic şi folositor pentru El. Şi vreau să-mi aduc aminte că drumul Lui de calvar a înflorit şi a dat rod îmbelşugat, şi aşa va înflori şi al meu.

Durerea duce la plinătate, şi moartea la viaţă – aceasta este legea împărăţiei!

                                                                                               din În ora liniştită

Numim noi moarte când un boboc se deschide într-o floare? selectat

 

Căutarea, urmarea, păstrarea, lupta,

  Sigur El le binecuvântează?

Sfinţii, apostolii, profeţii, martirii,

        Răspund: „Da“.

22 Septembrie

 

Satan v-a cerut să vă cearnă ca grâul.

Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta.

(Luca 22:31-32)

 

Credinţa noastră este centrul ţintei spre care ţinteşte Dumnezeu când ne testează, şi dacă vreun dar scapă netestat, cu siguranţă acesta nu va fi credinţa noastră. Nu este nimic care să străpungă credinţa până în măduva ei – ca să vadă dacă este sau nu credinţa celor nemuritori – ca aruncarea săgeţii sentimentului că eşti părăsit. Şi numai credinţa autentică va scăpa nevătămată din mijlocul bătăliei după ce a fost dezbrăcată de armura bucuriei ei pământeşti şi după ce a îndurat împrejurările potrivnice pe care le-a îngăduit mâna puternică a lui Dumnezeu.

Credinţa trebuie să fie încercată, şi sensul sentimentului că eşti părăsit este cuptorul încălzit „de şapte ori mai mult … de cum se cădea să-l încălzească“ (Daniel 3:19) în care poate fi aruncată. Binecuvântat este omul care îndură o încercare atât de grea!   Charles H. Spurgeon

Pavel a spus: „Am păzit credinţa“ (2 Timotei 4:7), dar capul lui a fost luat! Ei i l-au tăiat, dar n-au putut să se atingă de credinţa lui. Acest mare apostol al neamurilor s-a bucurat de trei lucruri: el s-a „luptat lupta cea bună“, a „isprăvit alergarea“, şi a „păzit credinţa“. Deci care era valoarea tuturor celorlalte lucruri? Apostolul Pavel a câştigat cursa şi a obţinut marele premiu – el n-a câştigat numai admiraţia celor de pe pământ de astăzi, ci şi admiraţia cerului. Atunci de ce nu trăim ca şi cum merită să pierdem „toate … ca să [câştigăm] pe Hristos“ (Filipeni 3:8)? De ce nu suntem fideli adevărului cum a fost Pavel? Pentru că matematica noastră este diferită – el socotea altfel decât noi. Ceea ce noi socotim câştig, el socotea pierdere. Dacă dorim ca în final să purtăm aceeaşi cunună, trebuie să avem credinţa lui şi s-o trăim. 

23 Septembrie

 

Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie,
cum zice Scriptura“.

(Ioan 7:38)

 

Unii dintre noi suntem tulburaţi, întrebându-ne de ce Duhul Sfânt nu ne umple. Problema este că noi primim din belşug, dar nu dăm la alţii. Dacă vei da binecuvântarea pe care ai primit-o, planificându-ţi viaţa pentru mai multă slujire şi pentru a fi o binecuvântare pentru cei din jurul tău, atunci vei vedea repede că Duhul Sfânt este cu tine. El îţi va da binecuvântări pentru slujire, dându-ţi tot ce-ţi poate încredinţa ca să dai mai departe la alţii.

Nici o muzică nu este atât de cerească cum este cea făcută de o harfă eoliană. Este un frumos eveniment al naturii, dar el are o paralelă spirituală. Harfa nu este nimic altceva decât o cutie de lemn cu corzi aranjate în armonie, aşteptând să fie atinse de degetele nevăzute ale vântului rătăcitor. În timp ce răsuflarea cerului alunecă peste corzi, notele care sunt aproape divine plutesc prin aer, ca şi cum un cor de îngeri ar trece pe acolo şi ar atinge corzile.

În acelaşi fel, este posibil să ne ţinem inimile deschise pentru atingerea Duhului Sfânt care poate cânta pe ele după cum alege, în timp ce noi aşteptăm în linişte pe calea slujirii Lui.  din Zilele cerului pe pământ

Când apostolii „s-au umplut de Duh Sfânt“ (Fapte 2:4), ei n-au închiriat camera de sus şi au stat acolo ca să ţină adunări despre sfinţenie. Ei au mers pretutindeni, predicând evanghelia.  Will Huff

 

„Dacă mi-am mâncat singur pâinea“,

  Spunea patriarhul cu dispreţ;

Ce ar fi crezut el despre Biserica în care se vede

  Păgânismul – uriaşă, singuratică,

Fără Dumnezeu, fără Hristos, cu sufletul nehrănit,

  În timp ce durerea Bisericii este belşugul de pâine,

Pe care ea îl mănâncă singură?

 

„Fără plată aţi primit, fără plată să daţi“,

  Spune Cel care ne-a dat totul.

Cum va putea sufletul din noi să mai trăiască

  Surd la chemarea celor flămânzi,

Pentru care sângele Domnului a fost vărsat,

  Şi trupul Lui a fost frânt ca să le dea lor pâinea,

Dacă noi ne mâncăm singuri pâinea?

                                                                      Arhiepiscopul William Alexander

Unde este fratele tău Abel?  Geneza 4:9

 

 

24 Septembrie

 

Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia;
dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie.

(Fapte 16:7)

 

Ce lucru ciudat pentru Domnul să le interzică, pentru că ei mergeau în Bitinia ca să facă lucrarea lui Hristos! Şi uşa era închisă înaintea lor de Duhul lui Hristos.

Au fost timpuri când şi eu am experimentat acelaşi lucru. Uneori am fost întrerupt de la ceea ce părea a fi o lucrare foarte prosperă. Şi câteodată, a venit împotrivirea şi m-a forţat să dau înapoi, sau a venit boala şi m-a forţat să mă odihnesc într-un loc izolat.

În acele timpuri, era dificil pentru mine să-mi las lucrarea neterminată, când eu credeam că era o slujbă făcută prin puterea Duhului Său. Dar în final îmi aminteam că Duhul nu cere numai o slujbă de lucrare, ci şi o slujbă de aşteptare. Am ajuns să înţeleg că în împărăţia lui Hristos nu sunt numai momente de acţiune, ci şi momente de reţinere de la acţiune. Şi de asemenea am ajuns să învăţ că un loc de izolare este deseori cel mai folositor loc dintre toate în această lume diversă. Recolta lui este mult mai bogată decât sezoanele în care grâul şi vinul sunt cel mai din belşug. Deci am învăţat să-I mulţumesc binecuvântatului Duh Sfânt că multe frumoase Bitinii a trebuit să fie părăsite fără o vizită din partea mea.

Dragă Duhule Sfânt, dorinţa mea este să fiu condus de Tine. Cu toate acestea, oportunităţile mele de a fi folositor par să mă dezamăgească, pentru că astăzi uşa pare deschisă spre o viaţă de slujire pentru Tine, dar mâine se închide înaintea mea tocmai când vreau să intru. Învaţă-mă să văd o altă uşă chiar în mijlocul inactivităţii acelui moment. Ajută-mă să găsesc, chiar în zona slujirii în care Tu ai închis o uşă, o nouă intrare în slujba Ta. Inspiră-mă cu cunoştinţa că un om poate uneori să fie chemat să slujească nefăcând nimic, stând liniştit şi aşteptând. Şi când îmi aduc aminte de puterea „susurului [Tău] blând“ (1 Împăraţi 19:12), nu mă voi plânge că uneori Duhul nu-mi îngăduie să merg. George Matheson

 

Când nu pot să-nţeleg îndemnul Tatălui meu,

Ce pare să nu fie decât o soartă rea şi crudă,

Încă aud acel susur blând şoptind mereu,

Dumnezeu lucrează, Dumnezeu e credincios, AŞTEAPTĂ NUMAI.

 

25 Septembrie

 

Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare?

(Psalmul 42:9)

 

Dragul meu credincios, poţi tu să răspunzi la întrebarea de mai sus? Poţi tu găsi vreun motiv pentru care eşti atât de des întristat în loc să fii bucuros? De ce îngădui minţii tale să se ocupe cu gândurile negre? Cine ţi-a spus că noaptea nu se va face niciodată zi? Cine ţi-a spus că iarna nemulţumirii tale va continua de la ger la ger şi de la zăpadă, gheaţă şi grindină la şi mai multă zăpadă şi mai puternice furtuni ale disperării?

Nu ştii că ziua apare după noapte, ploile înlocuiesc seceta, şi primăvara şi vara vin după iarnă? Deci, nădăjduieşte! Nădăjduieşte întotdeauna, pentru că Dumnezeu nu te va părăsi!  Charles H. Spurgeon

 

El a fost mai bun pentru mine decât toate speranţele mele;

  El a fost mai bun decât toate temerile mele;

El a făcut un pod din lucrările mele distruse,

  Şi un curcubeu din lacrimile mele.

Valurile furtunoase care au marcat cărarea mea pe ocean,

  L-au purtat pe Domnul meu pe creasta lor;

Când trăiesc zilele marşului meu prin pustie,

  Pot să mă bizui pe dragostea Lui pentru odihnă.

 

El mi-a golit mâinile de comorile agonisite,

  Şi mi-a descoperit legământul dragostei Lui,

N-a existat nici o rană în inima mea bolnavă,

  Pe care balsamul răsuflării Lui să n-o fi vindecat.

O, adevărată şi cu măsură a fost disciplina Lui dureroasă,

  Cu înţelepciune, care ne-a învăţat şi ne-a încercat,

Până când sufletul pe care El l-a căutat s-a încrezut în El,

  Şi în nimic altceva de pe pământ.

 

El mi-a arătat cărările pe care nu le puteam vedea,

  Prin căi pe care nu le cunoşteam;

Cele întortocheate erau drepte, şi cele denivelate erau netede

  Când Îl urmam numai pe Domnul singur.

Îl laud şi acum pentru palmierii plăcuţi,

  Şi izvoarele de pe drumul deşertului,

Pentru stâlpul luminos de foc din timpul nopţii,

  Şi pentru adăpostul oferit de nor în timpul zilei.

 

Niciodată nu îndrăgim mai mult o promisiune a dragostei

  Ca în cea mai întunecată zi din viaţa noastră;

Înţeleg din trecut că viitorul meu va fi

  Cu mult mai bun decât toate temerile mele.

Ca vasul de aur al manei din pustie,

  Păstrat împreună cu toiagul înflorit,

În toată siguranţa în chivot, cu legea Domnului,

        Aşa este legământul purtării de grijă al Dumnezeului meu.

26 Septembrie

 

Umblăm prin credinţă, nu prin vedere.

(2 Corinteni 5:7)

 

Ca şi credincioşi, noi „umblăm prin credinţă, nu prin vedere“ – Dumnezeu nu doreşte ca noi să trăim după sentimentele noastre. Sinele nostru poate dori să trăim după sentimente, şi Satan poate dori aceasta, dar Dumnezeu doreşte să ţinem seama de fapte, nu de sentimente. El doreşte să ţinem seama de faptele lui Hristos şi de lucrarea Lui împlinită în chip desăvârşit pentru noi. Şi odată ce ţinem seama de aceste fapte preţioase, şi le credem pur şi simplu pentru că Dumnezeu spune că acestea sunt faptele, El va avea grijă de sentimentele noastre.

Însă Dumnezeu nu ne dă niciodată sentimente ca să ne facă sau să ne încurajeze să ne încredem în El, şi El nu ni le dă niciodată ca să ne arate că ne-am încrezut deja deplin în El. Dumnezeu ne dă sentimente numai când vede că ne încredem în El fără să ţinem cont de sentimentele noastre, sprijinindu-ne numai pe Cuvântul Său şi pe credincioşia Lui faţă de promisiunea Lui. Şi aceste sentimente care pot veni numai de la El vor fi date la timpul şi în măsura în care dragostea Lui consideră că este cel mai bine pentru fiecare împrejurare individuală în parte.

De aceea trebuie să alegem între a ţine seama de sentimentele noastre şi a ţine seama de faptele lui Dumnezeu. Sentimentele noastre la fel de nesigure şi de schimbătoare ca marea sau ca nisipul mişcător. Faptele lui Dumnezeu, însă, sunt la fel de sigure ca însăşi Stânca veacurilor – „Isus Hristos … acelaşi ieri şi azi şi în veci“ (Evrei 13:8).

 

Când întunericul învăluie faţa Lui minunată

Mă sprijin pe harul Lui neschimbător;

În fiecare furtună puternică dezlănţuită,

Ancora mea e înfiptă dincolo de văl.

 

27 Septembrie

 

Am găsit un preţ de răscumpărare pentru el.

(Iov 33:24)

 

Vindecarea divină este de fapt viaţa divină. Este stăpânirea lui Hristos asupra trupului – sau viaţa lui Hristos în trupul uman. Este unirea trupurilor noastre ca părţi ale trupului Său, arătând viaţa Lui care curge prin trupurile noastre. Este la fel de real ca trupul Lui înviat şi glorificat. Şi este la fel de admisibil ca faptul că El a înviat dintre cei morţi, este o persoană vie cu un trup real, şi şade astăzi ca un suflet înţelegător la dreapta lui Dumnezeu.

Acelaşi Hristos, cu toate atributele Lui şi cu puterea Lui cea mare, ne aparţine nouă. Noi suntem mădulare ale trupului Său. Carnea Lui şi oasele Lui, şi dacă vom crede lucrul acesta şi-l vom primi, vom putea de fapt să ne tragem viaţa chiar din viaţa Fiului lui Dumnezeu.

Dragă Dumnezeule, ajută-mă să cunosc şi să trăiesc acest verset: „Trupul … este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup“ (1 Corinteni 6:13). A.B. Simpson

„Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta“ (Ţefania 3:17). Acesta a fost versetul care a adus adevărul vindecării divine pentru mintea mea şi pentru trupul meu uzat mai mult decât acum douăzeci de ani. Acum este o uşă mai larg deschisă decât a fost vreodată şi este poarta prin care Hristosul cel viu intră cu fiecare moment în trupul meu răscumpărat. El intră ca să mă umple, să mă energizeze şi să mă vitalizeze cu prezenţa şi puterea personalităţii Lui, transformând întreaga mea fiinţă într-un „cer nou şi un pământ nou“ (Apoc. 21:1).

Un alt verset spune: „Domnul Dumnezeul tău“ (Luca 10:27). Dacă Domnul este Dumnezeul meu, atunci tot ce este în Dumnezeul atotputernic este al meu. Totul locuieşte în mine în măsura în care eu doresc şi pot să mă apropii de El şi de tot ce-I aparţine Lui. „Dumnezeul cel mare, cel puternic, al cărui Nume este Domnul oştirilor“ (Ieremia 32:18), este într-adevăr atotputernicul Dumnezeu şi este Dumnezeul meu interior. Aşa cum soarele este centrul sistemului nostru solar, El este în centrul meu, trăind ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. El este marele generator de putere din centrul fiinţei mele întreite, lucrând în centrul fiinţei mele fizice, inclusiv în creierul meu şi în alte părţi ale sistemului meu nervos.

Timp de douăzeci şi unu de ani acest adevăr nu numai că a fost o realitate vie pentru mine, dar a devenit mai profund şi mai bogat. Acum, la vârsta de şaptezeci de ani, sunt în toate privinţele un om mult mai tânăr şi mai puternic decât am fost la treizeci de ani. Astăzi trăiesc folosind puterea lui Dumnezeu, împlinind deplin de două ori mai mult mintal şi fizic decât am împlinit vreodată în trecut, însă doar cu jumătate din efort. Viaţa mea fizică, sufletească şi spirituală este ca o fântână arteziană – totdeauna plină şi dând pe deasupra. A vorbi, a învăţa pe alţii şi a călători ziua sau noaptea prin schimbări bruşte şi violente de vreme sau de climat nu este pentru mine un efort mai mare decât este pentru roţile unui motor să se învârtă când presiunea aburilor este în plină forţă sau decât este pentru un robinet să lase apa să curgă prin el.

 

Trupul, sufletul şi duhul meu astfel răscumpărate,

Sfinţite şi vindecate le dau, o, Doamne, Ţie,

O jertfă dedicată care să fie a Ta pentru totdeauna.

Pentru ca toate puterile mele cu toată tăria lor

Să se unească numai spre gloria Ta – Aleluia!

                                                                                                     Henry Wilson

 

28 Septembrie

 

Pace în Mine. (Ioan 16:33)

 

Este o mare diferenţă între plăcere şi binecuvântare. Pavel a experimentat întemniţarea, durerea, sacrificiul, şi suferinţa până la limitele lor, totuşi prin toate acestea a fost binecuvântat. Toată fericirea a devenit reală în inima şi în viaţa lui, în mijlocul împrejurărilor lui dificile.

Paganini, marele violonist italian, a păşit odată pe scenă şi a descoperit că era ceva în neregulă cu vioara lui, tocmai când audienţa încetase cu aplauzele. S-a uitat la instrument pentru o clipă şi dintr-odată şi-a dat seama că nu era vioara lui cea mai bună şi cea mai valoroasă. De fapt, vioara nu era a lui deloc. Momentan a simţit că paralizează, dar s-a întors repede spre audienţă, spunându-le că s-a făcut o greşeală şi că nu avea vioara lui cu el. A păşit înapoi în spatele cortinei, gândindu-se că trebuie s-o fi lăsat în spatele scenei, dar a descoperit că cineva o furase pe a lui şi o lăsase pe cea inferioară în locul ei.

După ce a rămas un moment în spatele cortinei, Paganini a păşit din nou pe scenă ca să vorbească audienţei. El a spus: „Doamnelor şi domnilor, acum vă voi demonstra că muzica nu ţine de instrument, ci de suflet“. Apoi a cântat ca niciodată înainte, şi frumoasa muzică a curs din acel instrument inferior până când audienţa a fost atât de încântată încât aplauzele lor entuziaste aproape că au ridicat tavanul sălii de concerte. El le-a arătat într-adevăr că muzica nu ţinea de instrumentul lui, ci de sufletul lui!

Dragul meu credincios testat şi încercat, este misiunea ta să umbli pe scena acestei lumi ca să arăţi tuturor celor din cer şi de pe pământ că muzica vieţii nu stă în împrejurările tale sau în lucrurile exterioare, ci în sufletul tău.

 

   Dacă pacea este în inima ta,

Cea mai sălbatică furtună de iarnă este plină de o frumuseţe solemnă,

Întunericul nopţii se împrăştie, dar îţi arată calea datoriei,

Fiecare creatură vie spune o poveste nouă şi veselă,

Chiar şi copacii şi pietrele, toate prind o rază de glorie,

  Dacă pacea este în inima ta.

                                                                              Charles Francis Richardson

 

29 Septembrie

 

Eu alerg la rugăciune.
(Psalmul 109:4)

 

Mult prea des suntem într-o „sfântă“ grabă în timpul nostru devoţional. Cât timp petrecem efectiv în fiecare zi în devoţiune liniştită? Poate fi uşor măsurat în minute? Poţi să te gândeşti măcar la un singur om de o înaltă statură spirituală care nu a petrecut mult din timpul său în rugăciune? A arătat vreodată cineva mult spirit de rugăciune fără să fi dedicat o mare parte din timp rugăciunii?

George Whitefield, predicatorul englez care a fost un mare conducător din secolul al XVIII-lea al mişcării de trezire din America cunoscută sub numele de Marea Trezire, a spus odată: „Am petrecut zile şi săptămâni întregi stând prosternat la pământ, angajat în rugăciune tăcută sau vorbită“. Şi cuvintele altui om, a cărui viaţă a confirmat afirmaţia lui, au fost acestea: „Cazi pe genunchi şi creşte acolo“.

 S-a spus că nici o lucrare mare din literatură sau ştiinţă n-a fost produsă vreodată de cineva care n-a iubit solitudinea. Este de asemenea un principiu fundamental al credinţei că nici o creştere importantă în sfinţenie n-a fost vreodată realizată de cineva care nu şi-a făcut în mod regulat timp, şi pentru perioade lungi, să fie singur cu Dumnezeu.   din Ora liniştită

 

„Vino, vino“, El te cheamă, „O, suflet apăsat şi istovit,

  Vino la umbra odihnei Mele în pustiu;

Vino să umbli cu Mine departe de discordanţele zgomotoase ale vieţii,

  Şi pacea va respira ca o muzică în pieptul tău“.

 

30 Septembrie

 

L-a păzit … ca vulturul care îşi scutură cuibul,
zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile, îi ia,
şi-i poartă pe penele lui. Aşa a călăuzit Domnul singur
pe poporul Său, şi nu era nici un dumnezeu străin cu El.

(Deuteronom 32:10-12)

 

Dumnezeul nostru atotputernic este ca un părinte căruia Îi face plăcere să-Şi conducă cu grijă copiii plăpânzi până la marginea unei prăpăstii şi apoi să-i împingă de pe stâncă pur şi simplu în aer. El face aceasta pentru ca ei să poată afla că au deja o putere de zbor de care încă nu-şi dau seama şi pe care o pot adăuga pentru totdeauna la plăcerea şi confortul vieţii lor. Totuşi dacă, în încercarea lor de a zbura, sunt expuşi unui pericol extraordinar, El este pregătit să coboare sub ei şi să-i poarte spre cer pe aripile Lui puternice. Când Dumnezeu aduce pe unul din copiii Lui într-o poziţie de neegalată dificultate, ei pot întotdeauna să se bizuie pe El ca să-i salveze. din Cântecul de biruinţă

 

Când Dumnezeu pune o povară asupra ta, El Îşi pune braţele sub tine.

 

A fost odată o plăntuţă care era mică şi a cărei creştere era oprită, pentru că trăia sub umbra unui stejar uriaş. Plăntuţa aprecia umbra care o acoperea şi se bucura foarte mult de odihna liniştită pe care nobilul ei prieten i-o oferea. Totuşi exista o binecuvântare mai mare pregătită pentru această plăntuţă.

Într-o zi un pădurar a intrat în pădure cu o secure ascuţită şi a doborât stejarul uriaş. Plăntuţa a început să plângă, strigând: „Adăpostul meu a fost luat. Acum orice vânt puternic va bate peste mine, şi orice furtună va căuta să mă smulgă din rădăcini!“

Îngerul păzitor al plăntuţei a răspuns: „Nu! Acum soarele va străluci şi ploile vor cădea peste tine mai abundente ca înainte. Acum forma ta pipernicită va răsări în toată splendoarea, şi florile tale, care n-ar fi putut creşte niciodată până la deplina perfecţiune în umbră, vor râde în strălucirea soarelui. Şi oamenii uimiţi vor spune: «Uite cum a crescut planta aceea! Ce glorios de frumoasă a devenit prin îndepărtarea aceluia care era umbra ei şi plăcerea ei!»“

Dragul meu credincios, înţelegi tu că Dumnezeu poate să-ţi ia confortul şi privilegiile ca să facă din tine un creştin mai puternic? Vezi tu de ce Domnul Îşi instruieşte întotdeauna soldaţii nu lăsându-i să stea întinşi pe paturile comodităţii, ci chemându-i la marşuri şi servicii dificile? El îi face să treacă prin ape, să traverseze înot râuri, să escaladeze munţi stâncoşi, şi să facă multe marşuri lungi, cărând în spate raniţe grele de necaz. Aşa Îşi formează El soldaţii – nu îmbrăcându-i în uniforme frumoase ca să umble ţanţoşi la porţile cazărmilor sau să apară ca nişte gentlemeni chipeşi pentru cei care se plimbă prin parc. Nu, Dumnezeu ştie că soldaţii pot fi formaţi numai în bătălie şi nu se dezvoltă în timpuri de pace. Putem să creştem materia primă din care sunt făcuţi soldaţii, dar ca să-i transformăm în adevăraţi luptători este nevoie de educaţia căpătată prin mirosul prafului de puşcă şi prin lupta în mijlocul gloanţelor care zboară şi a bombelor care explodează, nu prin trăirea în vremuri plăcute şi paşnice.

Deci, dragul meu creştin, ar putea explica aceasta situaţia ta? Îţi descoperă Domnul darurile şi le face să crească? Dezvoltă El în tine calităţile unui soldat împingându-te în focul bătăliei? N-ar trebui atunci să foloseşti toate darurile şi armele pe care El ţi le-a dat ca să devii un învingător? Charles H. Spurgeon


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: