Publicat de: damianion | iunie 21, 2011

Stiri – AFR, 21 iunie

Romania: Legea prostitutiei. Camera Deputatilor a respins marti, cu 225 de voturi impotriva, 30 favorabile si 28 de abtineri, legea care reglementa exercitarea activitatilor cu caracter sexual. Proiectul de lege initiat de deputatul PDL Silviu Prigoana prevedea desfasurarea activitatilor cu caracter sexual in conditiile unei autorizari prealabile, pentru persoane care au implinit 20 de ani si sunt apte din punct de vedere medical. Legea fusese respinsa anterior si de Senat (link).

Propunere pentru reintroducerea pedepsei cu moartea. In saptamana in care (inca) o fetita a fost agresata sexual si ucisa, senatorul Iulian Urban (PDL) propune reintroducerea pedepsei cu moartea pentru violatorii de copii a caror fapta conduce la decesul victimei. Desi pedeapsa capitala e interzisa atat prin Constitutia Romaniei, cat si prin legislatia unionala, dl Urban are argumentele sale care sunt impartasite de un numar mare dintre cetatenii Romaniei, care sunt in favoarea pedepsei capitale (link).

Biserica romano-catolica si pedofilia. Dupa ce imaginea Bisericii romano-catolica a fost grav afectata in ultimii ani de numeroase cazuri de pedofilie in mai multe tari, acum ea preia initiativa in sensul combaterii acestor practici din initierea unui simpozion international pe aceasta tema si a unui centru online de informare in cinci limbi (link).

Majoritatea americanilor sunt pro-familie… Un studiu national realizat pe 1500 de respondenti si publicat in mai 2011 arata ca 62% dintre americani considera ca „casatoria trebuie definita exclusiv ca uniune intre un barbat si o femeie”. Dintre respondenti, 53% sunt FOARTE de acord cu afirmatia si numai 35% nu sunt de acord. Marja de eroare a fost de 2,53%. Interviul a inclus persoane cu varsta de peste 18 ani si s-a desfasurat telefonic. 43% dintre respondenti au avut sub 45 de ani. 11% au fost negri si 11% hispanici (link).

…Dar manifesta o moralitate laxa. Un sondaj Gallup recent arata ca, desi sunt impotriva casatoriilor homosexuale, americanii sunt foarte libertini in alte probleme. Cei mai multi dintre americanii din 2011 vad divortul, pedeapsa cu moartea, jocurile de noroc, cercetarile pe celule stem embrionare si relatiile sexuale premaritale ca acceptabile din punct de vedere moral. Cele mai mari dezacorduri in randul americanilor le genereaza tema sinuciderii asistate, a nasterilor in afara casatoriei si a avortului. In mod previzibil, laxismul se reduce cu inaintarea in varsta (link).

Scoala iubirii nu se face la fara frecventa. Familie sau cariera? Este o intrebare la care tot mai multe romance cauta raspuns, inca de la prima tinerete. Cele mai multe pun pe primul plan bunastarea materiala, astfel ca, in ultima vreme, se constata un fenomen nemaiintalnit pana acum la noi: unele femei de cariera, chiar necasatorite, devin mame dupa 35 de ani. Exista, insa, si exemple de femei care au reusit sa gaseasca un echilibru intre familie si profesie. Povestea tenismenei Kim Clijsters este relevanta in acest sens (link).

Operatiile de schimbare de sex sunt o farsa. Sexul (genul) unei persoane este inscris la nivel genetic, la nivelul fiecarei celule si se poate stabili prin analiza ADN-ului. De aceea, el nu se poate schimba. Aceasta este declaratia unui grup de cercetatori care au realizat un material de studiu intitulat „Psihopatologia operatiilor de schimbare de sex”, pe care l-au inaintat membrilor ONU. Contextul este bine ales pentru ca unii membri ONU incearca sa includa in noile definitii ale drepturilor omului „drepturile” homosexualilor si ale celor ce pretind ca si-au schimbat sexul. Va reamintim ca acum cateva saptamani, si in Romania a avut loc o astfel de farsa, presa anuntand ca medicii „au schimbat sexul” unei femei cu tulburari psihiatrice care se credea barbat. Lasand la o parte aberatia unei asemenea interventii chirurgicale, operatia a fost platita din banii tuturor contribuabililor, in conditiile in care sistemul de san atate este falimentar (link).

Mare Britanie: Supra-sexualizarea copiilor. In calitate de comentatoare pe probleme sociale si nu numai, Nadine Dorries este o persoana publica in Marea Britanie. Recent, a atras mania celor „deschisi la minte”, scriind ca copiii din ziua de azi sunt supra-sexualizati prin intermediul mijloacelor de informare in masa. Deloc surprinzator, gardienii libertatii de constiinta au trecut la atac si au acuzat-o pe Dorries ca doreste o intoarcere in Evul Mediu. Cu toate astea, nimeni nu a putut contesta statisticile bine-cunoscute pe care s-a bazat ea. Va recomandam un articol pe aceasta tema, care prezinta situatia de azi a adolescentilor din Marea Britanie (link).

Trafic de organe in Kosovo. Inca din timpul actiunilor teroriste ale bandelor albaneze, care au dus la ruperea provinciei Kosovo de Serbia, UE stia ca „lupta pentru independenta” din aceasta zona era finantata din surse criminale gestionate de albanezii din diaspora. Sursele criminale care implicau si implica trafic de arme, droguri, carne vie si organe umane. Cu toate acestea, UE a mers orbeste inainte, manata de motivatii politice impotriva Serbiei. Astazi, dupa ce unele state au recunoscut noul stat, UE se confrunta cu criminalitatea pe care Kosovo o exporta altora. Ramificatiile traficului ajung insa si in Turcia si Israel (link).

Natalitate in scadere printre musulmani. Forumul Pew pentru Religie si Viata Publica a facut public un studiu privind demografia la nivel global, pe zona musulmana si zona ne-musulmana. Analiza releva o scadere a natalitatii in tarile musulmane, de la 2,2% pe an in perioada 1990-2010 la 1,5% in perioada 2011-2030. Motivele ar fi cresterea gradului de scolarizare a femeilor musulmane, cresterea nivelului de trai si migratia de la sat la oras. Cu toate acestea, musulmanii vor continua sa creasca in natalitate de doua ori mai mult decat nemusulmanii si vor reprezenta minoritati importante in unele state europene: 6,9 milioane in Franta, 5,6 in Marea Britanie si 5,5 in Germania (link).

SUA: Crestere a consumului de pornografie online in institutiile de stat. Investigatiile privind comportamentul angajatilor din institutiile de stat americane au crescut de sase ori, in cadrul unei analize privind utilizarea banului public. Printre comportamentele investigate se numara si accesarea de situri pornografice de la serviciu. La Fundatia Nationala pentru Stiinta au trebuit luate masuri extreme dupa ce s-a constatat ca un director executiv a petrecut 331 de zile vizitand asemenea situri, costurile aceste „activitati” fiind intre 13.800 si 58.000 USD (link).

Argentina: Dezbatere privind legalizarea avortului. Dupa ce politicienii argentinieni au legalizat „casatoriile homosexuale” anul trecut, acum se fac cartile pentru legalizarea avortului. Lupta este condusa de o coalitie de asociatii umaniste care are deja sprijinul a 50 de parlamentari. Ei folosesc argumentul fals ca legalizarea avortului ar conduce la reducerea mortalitatii materne. Marie Smith, director la Reteaua Parlamentara pentru Probleme Critice, crede insa ca „avortul nu e o problema de sanatate, si ca reprezinta un deserviciu adus femeilor…”. Desi sansele sunt reduse ca legea sa treaca anul acesta, activistii pro-avort sunt multumiti deocamdata cu iscarea unei dezbateri pe aceasta tema (link).

Chile, model de stat pro-vita. Chile se declara a fi cel mai pro-vita stat din lume. El protejeaza viata umana inca de la conceptie. Contrazicand parca pretentiile activistilor pro-avort din Argentina, Chile care interzice avortul are cea mai mica mortalitate materna din lume! Recent, guvernul chilian a lansat un program de marketing numit „Chile crece contigo” (Chile creste cu tine) care celebreaza mama si fatul. Materialele promotionala prezinta femei insarcinate implicate in diferite activitati, includ mesajul ca fatul aude si interactioneaza cu mediul inconjurator si se incheie cu invitatia din partea guvernului de a proteja copiii. Campania are spijinul presedintelui Pinera care s-a implicat activ in campanie (link).

Statuie a lui Hristos in Lima? Primarul capitalei peruane, Susana Villaran, a blocat planurile presedintelui Garcia de a inalta o statuie a lui Hristos indreptata cu fata catre coasta Pacificului. Ea a declarat ca ideea nu este originala pentru ca aduce cu statuia Mantuitorului din Rio de Janeiro. Conform planului, statuia trebuia sa fie inalta de 22 metri. Dna Villaran a sugerat in schimb ca statuia ar putea fi asezata in afara capitalei, pe noua autostrada care leaga porturile peruane de cele braziliene de pe coasta Atlanticului (link).

Agentia pentru Drepturi Fundamentale, fara homosexuali anul acesta. Agentia UE pentru Drepturi Fundamentale, care i-a respins Aliantei Familiilor din Romania candidatura pentru ca AFR considera relatiile homosexuale drept o degenerare a speciei umane, s-a concentrat in raportul ei pe 2010 pe problemele tiganilor, azilantilor si a protectiei datelor. Aceasta agentie are sediul la Viena si emite rapoarte anuale privind „pericolele” la adresa drepturilor fundamentale ale omului, drepturi pe care insa le defineste in mod discretionar (link).

Magazin caritabil pentru copiii cu cancer. Magazinul caritabil Hope Pop Up Store, din Bucuresti, din cadrul centrului comercial Baneasa Shopping City, isi prelungeste activitatea pana pe data de 3 iulie 2011. Deschis pe 24 mai, Hope Pop Up Store trebuia sa functioneze o luna. Succesul pe care acest proiect l-a avut i-a determinat pe organizatori sa prelungeasca perioada in care vor putea fi cumparate produsele (link).


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: