Publicat de: damianion | aprilie 9, 2011

“Eu as dori ca toti oamenii sa fie ca mine”

In cercul meu de prieteni crestini exista cateva persoane casatorite care ar dori sa fie necasatorite, dar nicio persoana necasatorita care sa nu-si doreasca sa fie casatorita. (Cu necrestinii lucrurile stau altfel, uneori ni se pare ca ei se bucura nestingheriti de avantajele casatoriei fara sa-si asume “dezavantaje” precum: copiii, fidelitatea, purtarea de grija, darea de socoteala, supunerea, adaptarea la celalalt, renuntarea , etc.)

De aceea, oricat de mult ma enerveaza ideea lui Pavel ca a fi casatorit e un rau necesar, din categoria “daca altfel nu se poate”, am toata admiratia pentru multumirea pe care o are el vizavi de starea in care se gaseste.

“Eu as dori ca toti oamenii sa fie ca mine” e una din cele mai frumoase declaratii de fericire pe care o cunosc, o afirmatie paradoxala si unica printre afirmatiile auzite de mine din partea unui crestin necasatorit. Aceasta propozitie mi-a starnit interesul fata de parerile lui Pavel pe tema unui domeniu atat de strain lui – casatoria. M-am inscris deci la cursul de casatorie al corintenilor, nu pentru a-mi raspunde la intrebarea “a fi sau a nu fi…casatorit”, ci pur si simplu ca sa-l ascult pe acest paradoxal celibatar.

Am cam atipit la partea cu “cine se casatoreste bine face si cine nu se casatoreste mai bine face”, dar mi-a saltat inima cand am auzit ca “fiecare are de la Domnul darul lui de har.” Stau adesea de vorba cu prietene necasatorite dar niciodata n-am avut curajul  – sau tupeul – sa le spun ca starea lor, care cuprinde lupta cu ispita, sentimentul esecului, al lipsei de valoare, senzatie de a nu fi iubita de nimeni, durerea saraciei emotionale si sociale (fara sot, fara copii), e un dar de har.

Nu prea stiu ce vrea sa spuna Pavel, dar notez in graba afirmatia sa care simt ca rastoarna valori si perspective. Îmi dau seama ca întotdeauna mi-am îndemnat prietenele sa priveasca jumatatea plina si nu pe cea goala a paharului celibatului, în timp ce Pavel vede celibatul ca un pahar plin de da peste el. Impresionata, ridic mana si-l rog sa-mi spuna mai multe iar el raspunde lung si frumos despre libertatea slujirii Domnului si aproapelui.

Din nou, un raspuns paradoxal in veacul asta in care libertatea are conotatia slujirii sinelui si a lui “fac ce vreau” iar credinta crestina care impune limite libertatii si recomanda lepadarea de sine e considerata absurda, demodata si constrangatoare. Pavel m-a facut sa-mi dau seama ca, fie ca vorbim de casatorie, fie ca vorbim de celibat, perspectiva noastra trebuie rasturnata – sau mai bine zis indreptata – pentru a putea sa ajungem sa ne placa ce avem de facut si nu sa facem ceea ce ne place.

Ma bucur c-am venit la curs, dar stai, mai am o intrebare, poate pe cea mai importanta: imi iau ochii de pe notite si ridic mana, dar ia-l pe Pavel de unde nu-i. A iesit din sala neobservat, corintenii nu i-au semnalat plecarea prin multumiri sau aplauze, le privesc nedumerita chipurile albe, rosii negre…

Ce pacat! Intrebarea mea este atat de importanta, atat de dureroasa: “Ce sa le spun celor pentru care darul de har s-a schimbat aproape iremediabil in povara de jale: crestinului casatorit care trece prin experienta traumatizanta a divortului, abuzului pierderii sau infidelitatii partenerului sau crestinului celibatar care, invins de pofta, si-a pierdut siguranta mantuirii si sentimentul valorii personale?” LOR ce sa le spun, Pavel?

© Andreea Luncan


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: