Publicat de: damianion | aprilie 3, 2011

Credința ce poate vindeca

Bartimeu, credința ce poate vindeca

Despre Bartimeu gasim scris in Marcu 10:46-52. Sunt doar 6 versete, dar sunt versete din care invățăm ceva extraordinar.

Din punct de vedere social, oamenii cu dizabilităîți erau priviți foarte prost. Din nefericire pentru ei, nu existau oameni specializați în a-i ajuta. Cei care sufereau de vreo boală – spre exemplu: erau orbi, erau surzi sau sufereau de altfel de handicapuri fizice – cam trebuiau să se descurce mai mult singuri. Dacă astăzi există posibilitatea internării în centre special amenajate pentru diferite nevoi, atunci familia trebuia să fie ochi, urechi mâini sau picioare. Trebuie că nu putea fi o viață ușoară.

Totuși, la Bartimeu vedem ceva deosebit. Când Isus trece prin Ierihon, acesta Îl strigă și-I cere să aibe milă de el. Chiar dacă mulțimea îî striga să tacă pentru că deranjează, Isus se oprește și îl cheamă pe Bartimeu la El. “Orbul și-a aruncat haina; a sărit și a venit la Isus” (vs 50). Bartimeu nu stă pe gânduri, nu  își analizează pierderile și câștigurile, nu se întreabă dacă merită să lase tot ce are în urma lui, ci el crede cu toată inima lui că Isus îi poate reda vederea! Crede atât de mult lucrul acesta că nu se lasă intimidat de oamenii care încercau să-l faca să tacă. Crede atât de mult încat își aruncă haina, singurul lui bun material, și merge la Isus. Nu știu de unde a auzit el despre Isus, nu știu cine ce i-a spus lui, un cerșetor care cerea milă pe unde iî lăsau oamenii să stea, nu știu ce l-a determinat să creadă. Pentru el minunile lui Isus au însemnat doar niște vorbe; nu a văzut cu ochii lui nici măcar una din minunile. Dar Bartimeu crede in Isus.

Am ales titlul acesta pentru articol nu pentru că Isus nu l-ar fi putut vindeca pe Bartimeu dacă acesta nu ar fi crezut, ci pentru că ceea ce a avut acest orb, credința lui, este după părerea mea un exemplu perfect de credința autentică. Credința lui Bartimeu l-a făcut să sară și să meargă la Isus. Credința lui Bartimeu l-a determinat să strige când ceilalți oameni îi spuneau să tacă. Credința lui Bartimeu L-a determinat pe Isus nu numai să îi redea vederea, ci să iî dea mântuirea! Credința lui Bartimeu i-a adus mântuire! Omul care n-a văzut probabil nimic toată viața lui, omul care, cu siguranță, nu a văzut cu ochii lui minunile făcute de Isus, omul care doar a auzit și a crezut! Omul căruia i s-a deschis un drum nou și minunat pentru că a crezut! Omul pentru care cuvintele adresate ceva mai târziu lui Toma – “Ferice de cei ce n-au văzut, dar au crezut” – au o semnificație enormă!

În încheiere, trebuie să menționez că cel mai minunat lucru despre acest Bartimeu nu este neapărat că a fost vindecat, ci că, dupa ce i s-a redat vederea, nu I-a intors spatele lui Isus, ci a mers după El. A ales să fie o mărturie pentru ceilalți oameni. Sunt ferm convins că Bartimeu și-a spus povestea de nenumărate ori și sunt și mai convins că și alți oameni au crezut pentru că el a crezut! Tu cum stai la capitolul credință? Cât de tare este credința ta? Încearcă, pentru câteva minute să îți analizezi viața și gândește-te serios la capitolul credință! Ai tu o credință autentică, precum cea a lui Bartimeu?

http://unitiprincruce.ro


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: