Publicat de: damianion | aprilie 2, 2011

Singurul străin din Ierusalim

 În zilele morţii şi învierii lui Iisus Christos au avut loc cel puţin alte zece evenimente, bulversante pentru orice şedinţă de redacţie, pentru că aduceau în prim plan, într-un interval foarte scurt de timp, dimensiuni şi domenii diferite, fapte unicat cu implicaţii istorice.

 

    Într-o perspectivă cronologică, populaţia Ierusalimului a cunoscut în decursul celor trei zile finale ale săptămânii pătimirii, tulburări revoluţionare care au loc, poate, o dată la un secol. Erau semnele timpului lor. În duminica învierii, la prânz, redactorii unei publicaţii, adunaţi pentru a pregăti numărul de luni, ar fi avut o agendă extrem de încărcată. În trei zile se concentrase o întreagă istorie.

Semne în lumea religioasă

Patriarhul naţiunii – ameninţat de condamnarea la moarte

    Vineri dimineaţa, în sinedriu. Pus faţă în faţă cu un tânăr lider religios, considerat deopotrivă făcător de minuni, şarlatan sau Mesia, marele preot al poporului Israel a avut ocazia unică a slujbei lui, şi anume cedarea mandatului de mare preot în favoarea lui Christos – Cel prefigurat în slujbele zilnice de la templu. Totuşi, Caiafa şi-a sfâşiat hainele la auzul mărturiei lui Iisus Christos, conform căreia El era Mesia, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt (Matei 26:65). Actul de revoltă al prelatului, de dezicere radicală faţă de o asemenea aserţiune i-a şocat pe membrii sinedriului, întrucât marelui preot îi era interzis prin lege un astfel de gest (Leviticul 21:10). Riscul pe care şi l-a asumat Caiafa era condamnarea la moarte pentru desconsiderarea serviciului sfânt al preoţiei. Dintr-o altă perspectivă, el a şantajat sinedriul, punându-i pe aleşii poporului să facă o alegere: ori să nu-L recunoască pe Iisus ca Mesia, ori să-l condamne pe el la moarte (Matei 26:66). Caiafa, patriarhul naţiunii, a avut câştig de cauză. Umilul Învăţător din Nazaret a fost dat pe mâna romanilor.
(Subiect de ştire: UNIC – Marele preot şi-a sfâşiat haina preoţească)

Sfâşierea perdelei din templu

    Vineri seara, la templu. În momentul morţii lui Iisus pe cruce, în interiorul templului s-a petrecut un lucru fără precedent în istoria lui Israel. Parcă sfâşiată de o mână nevăzută, perdeaua uriaşă care separa camerele centrale ale templului – Locul Sfânt şi Locul Preasfânt – a fost despicată, de sus până jos, fără vreo intervenţie omenească (Matei 27:51). Nimeni nu a fost şi nu a putut fi acuzat pentru acest fapt care putea fi considerat fie un semn rău, fie un indiciu de faliment al cultului de la templu. Tainele altarului au devenit vizibile oricărui profan şi nu doar marelui preot. Ţinând cont că acesta îşi rupsese deja, în dimineaţa respectivă, hainele preoţeşti, al doilea eveniment a venit ca o confirmare a intervenţiei providenţiale ce sugera desfiinţarea sistemului de jertfe iudaic. Probabil că dacă s-ar rupe catapeteasma oricărei catedrale naţionale, întreaga societate ar vorbi numai despre păcatele clerului şi ale poporului, văzând într-o astfel de tainică manifestare o prevestire dintre cele mai nefericite.
(Subiect de ştire: UNIC – Catapeteasma Templului s-a rupt de sus până jos)

Semne în lumea politică

Împăcarea între doi lideri politici învrăjbiţi

    Vineri dimineaţa, în anturajul regal. Întotdeauna, posturile de conducere în administraţie, ocupate pe criterii politice, au generat divergenţe, de multe ori lideri politici din tabere diferite regânsindu-se în poziţii oficiale care-i aduc în conflict. A ajunge la un consens, mai ales la nivel înalt, a semna actele unei alianţe este ceva excepţional. Condamnat de sinedriu, Iisus a ajuns în faţa procuratorului roman Pilat din Pont. Negăsindu-L vinovat, romanul l-a dat pe mâna regelui în jurisdicţia căruia se afla pârâtul originar din Galileea. Nici la Irod, Iisus nu a fost dovedit vinovat şi a fost retrimis la Pilat. Totuşi, Biblia spune că „în ziua aceea Irod şi Pilat s-au împrietenit unul cu altul, căci înainte fuseseră în duşmănie unul faţă de celălalt”. (Luca 23:12) Nu ştim motivele, dar ştim că singurul lucru pe care l-au făcut a fost să şi-L trimită pe Iisus unul altuia, spre judecată, declinându-şi consecutiv autoritatea. Ciudată pace!
(Subiect de ştire: UNIC – semnarea unei alianţe între Pilat din Pont şi Irod)

Interlopul cu veleităţi mesianice

    Vineri dimineaţa, la scaunul de judecată. Pilat era faţă în faţă cu Isus. Pus în faţa aceleiaşi probleme, de condamnare în baza legilor romane a unuia acuzat de „culpe” iudaice, guvernatorul a recurs la un tertip. În fiecare an, elibera cu ocazia Paştelor un condamnat la moarte. Lăsând decizia la latitudinea poporului, romanul a adus în faţă doi condamnaţi: Iisus, a cărui vină era aceea de a se fi considerat „regele iudeilor” şi Baraba, „închis împreună cu răsculaţii care săvârşiseră o crimă în timpul răscoalei” (Marcu 15:7). Răscoalele evreilor nu erau acţiuni sociale sau politice (de genul mineriadelor), fără a fi şi religioase. Şeful oricărei răscoale era candidat la postul de Mesia, ca eliberator al poporului din jugul roman. Fapt este că Baraba, primul bătăuş al ţării, a fost eliberat la cererea poporului, în timp ce pentru Iisus s-a cerut răstignirea.
(Subiect de ştire: Criminalul Baraba a fost graţiat)

Semne în lumea socială

Supunere deplină

    Vineri dimineaţa, piaţa cetăţii. Aşezaţi în faţa unei alegeri, reprezentanţii poporului şi cetăţenii capitalei Ierusalim, au strigat la unison, afirmându-şi supunerea faţă de împăratul roman. Deşi îl doriseră liber pe Baraba care, probabil, îşi făcea deja planul pentru următoarea incursiune revoluţionară, poporul a declarat sus şi tare: „noi n-avem alt împărat decât pe Cezar” (Ioan 19:15). Sunt rare momentele ca acesta în viaţa unei naţiuni, când are loc o dezicere comună de istorie, de aşteptări, de împlinirea menirii unice de popor ales. A fost un moment singular, de certificare a victoriei depline a cuceritorului roman. Poporul a renunţat la Mesia, strigând că „oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului” (Ioan 19:12).
(Subiect de ştire: UNIC – Evreii i-au jurat loialitate Cezarului)

Blestem peste generaţii

    Vineri dimineaţa, în piaţa cetăţii. Alegerea poporului nu a fost în necunoştinţă de cauză. Pilat, oricât era de corupt ca politician, şi-a dat seama că luase parte la un simulacru de proces. Personaj principal, Pilat s-a spălat pe mâini înaintea poporului, ca un gest de dezvinovăţire, menţionând că era nevinovat de condamnarea lui Iisus. Cuvintele finale sunt teribile: „Treaba voastră!” Iar poporul, prezent în piaţa cetăţii, i-a răspuns: „sângele Lui să fie peste noi şi peste copiii noştri”. (Matei 27:25) Nu era vorba despre îndatorări ale statului faţă de FMI, nici despre dobânzi la credite contractate de un regim şi achitate de altul. Era în joc viaţa unui om a cărui moarte egala soarta unui popor pentru următoarele generaţii (Ioan 18:14). Poporul s-a regăsit în situaţia lui Caiafa: ori moare El, ori murim noi (ne răsculăm). Şi au decis să moară El: „Răstigneşte-L!”
(Subiect de ştire: Evreii îşi asumă o condamnare cu „blestem de sânge”)

Paza bună nu te scapă de primejdii

    Sâmbătă şi duminică dimineaţa. Satisfăcuţi de reuşita de vineri seara, care condusese la răstignirea lui Iisus, şi totuşi precauţi, preoţii s-au dus la Pilat pentru a-i solicita o pază asupra mormântului Nazarineanului. Cererea era motivată nu de teama că Acesta ar fi putut învia, ci de posibilitatea sustragerii trupului din mormânt, pentru a se spune ulterior că Iisus a înviat. Mormântul a fost pecetluit, piatra de acoperământ a fost aşezată, straja a fost instruită să vegheze fără să clipească. Totuşi, duminică la prima oră, mormântul era gol. Zvonul care s-a răspândit a fost că, în timp ce soldaţii „dormeau”, ucenicii Învăţătorului ar fi furat trupul Lui. Dar ce soldaţi ar dormi în gardă? Şi, mai ales, ce soldaţi ar recunoaşte că au dormit? Nu se poate trece cu vederea că era vorba de o gardă romană, care pentru o astfel de scuză ar fi plătit cu moartea. Nu se poate uita nici faptul că era vorba despre un mort şi un mormânt, despre nişte ucenici speriaţi şi câteva femei neputincioase. Zvonul a fost desigur o invenţie a preoţilor care, împreună cu bătrânii, „au ţinut sfat şi le-au dat soldaţilor mulţi bani” (Matei 28:12).
(Subiect de ştire: O gardă romană „pierde” trupul unui condamnat executat)

www.semneletimpului.ro


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: