Publicat de: damianion | aprilie 1, 2011

Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi – APRILIE

Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi

APRILIE

 

 

1_APRILIE   CONCEPŢII GREŞITE

„Întoarceţi-vă la Domnul. Spuneţi-I: „Iartă toate nelegiuirile, primeşte-ne cu bunăvoinţa” (Osea 14:2)

            Ce îi împiedică pe oamenii buni să-şi curăţească viaţa? Concepţiile spirituale greşite! Vezi dacă recunoşti vreuna:

            1) Experienţele dureroase sunt doar rezultatul sorţii; ele nu au legătură cu alegerii mele.      2) Dumnezeu este mult prea bun pentru a îngădui consecinţe negative sau pentru a îngădui să sufăr numai pentru a mă face să nu mai păcătuiesc.

            3) Plăcerea de care am parte din aşa-zisele păcate ale mele depăşeşte beneficiile faptului de a nu le mai face.

            4) Nu mă pot abţine. Această problemă îşi are rădăcinile în copilărie, aşa că de ce Dumnezeu nu-şi măreşte mai degrabă harul decât să impună disciplina?

            5) Doar pentru că păcătuiesc nu însemnă că nu pot face ceva pentru Dumnezeu. Hei, Dumnezeu foloseşte trestia frântă; nu toţi putem fi Billy Graham, nu?

            6) Nu este păcat, este doar parte din personalitatea mea cu care mă lupt. Dacă te recunoşti în oricare din aceste concepţii greşite, îţi dai seama ce spui de fapt? „Păcatul meu nu are consecinţe. Dumnezeu nu mă va pedepsi pentru asta. Îmi place prea mult păcatul pentru a renunţa la el. M-am convins că nu pot renunţa la el. Păcatul meu nu-mi va diminua eficienţa. Problema mea nici măcar nu este păcat”. Dacă această caracterizare te descrie, îmbrăţişează adevărul, renunţă la minciunile care te-au blocat într-o suferinţă nenecesară şi pocăieşte-te. Când vei face lucrul acesta vei primi iertarea lui Dumnezeu şi ajutorul Lui pentru a trăi altfel. Te vei uita în urmă la hotărârea ta anterioară de a rămâne în noroi şi te vei întreba cum te-ai împotrivit bunătăţii lui Dumnezeu atâta timp şi cu un asemenea cost.

 

 

2 APRILIE   APROBAREA LUI DUMNEZEU_

„Acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus” (Filipeni 3:8)

            Mulţi dintre noi alergăm de la un lucru la altul, mânaţi de nevoia noastră de realizare, şi totuşi ne simţim neîmpliniţi sau nu vedem valoarea pe care o avem în ochii lui Dumnezeu. împlinirea de durată nu vine din atingerea unui alt scop sau a unui alt termen limită. Pavel a scris o mare parte din Noul Testament, a predicat la lideri ai lumii şi a zidit biserica şi totuşi strigătul inimii lui a fost „să-L cunosc (să fiu într-o relaţie intimă cu El, v. 10). Până când Dumnezeu nu te afirmă, lauda oamenilor va pătrunde în continuare într-o inimă crăpată. Odată ce entuziasmul realizării a pierit, trebuie să existe ceva mai mult în viaţă decât îndeplinirea unui alt obiectiv. Provocarea noastră este să ne ocupăm de dependenţa noastră de aprobare (da, dependenţă!) Întorcându-ne la Dumnezeu pentru a ne găsi singura aprobare adevărată care ne poate mulţumi cu adevărat-aprobarea Lui. Pavel s-a străduit mult, dar a făcut-o dintr-un singur motiv: „Lucrăm … pentru a putea fi acceptaţi de El”. Întreabă-te: „De ce fac ceea ce fac? Pentru cine o fac?” Răspunsurile tale vor fi relevante. Ce te face să crezi că poţi împlini planul lui Dumnezeu pentru viaţa ta fără a cheltui timpul şi efortul necesar pentru a zidi o relaţie cu El? Fără un foc proaspăt în sufletul tău te vei stinge. O altă scrisoare de recomandare şi un alt trofeu nu te va împlini. Numai Dumnezeu poate reface ceea ce toată strădania ta a epuizat. Dumnezeu nu îţi va cere niciodată să faci ceva ce înlocuieşte ceea ce numai prezenţa Lui poate face. În prezenţa Lui, coroanele îşi pierd luciul, iar distincţiile omeneşti sunt lipsite de sens (Apocalipsa 4:10-11). Poţi renunţa la toate fără să pierzi nimic.

 

 

3 APRILIE   STRIGĂ!

„Poporul să scoată mari strigăte. Atunci zidul cetăţii se va prăbuşi” (losua 6:5)

            Te lupţi într-o bătălie pe care te temi că nu o vei câştiga? De cine depinzi: de Dumnezeu sau de tine însuţi? Când s-a confruntat cu armatele aliate ale lui Amon, Moab şi Muntele Seir, Dumnezeu i-a zis poporului Său Israel: „nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu” (2 Cronici 20:15). Iar Dumnezeu nu a pierdut încă nici o bătălie! El i-a spus lui losua: „lată, dau în mâinile taie lerihonul” (losua 6:2). Observăm că el nu a spus: „voi da în mâinile tale”. Israel avea deja vic­toria, iar acum erau chemaţi să o obţină. Dar întrebarea rămâne, cum? Răspunsul lui Dumnezeu a fost: „poporul să scoată strigăte mari”, losua le-a spus israeliţilor: „Când vor suna lung din cor­nul de berbec, şi când veţi auzi sunetul trâmbiţei, tot poporul să scoată mari strigăte. Atunci zidul cetăţii se va prăbuşi, şi poporul să se suie, fiecare drept înainte” (losua 6:5). Nici o persoană raţională nu s-ar aştepta la un strigăt, oricât de puternic, prin care zidurile unei mari cetăţi să se prăbuşească. Dar acesta nu a fost un strigăt obişnuit; acesta a fost un strigăt al credinţei bazat pe promisiunea pe care le-o făcuse Dumnezeu. Deşi victoria părea imposibilă, când Israelul a stri­gat Dumnezeu a răspuns făcând să se prăbuşească zidurile şi deschizând porţile spre Ţara Promisă. Când cauţi o uşă deschisă şi tot ceea ce vezi este un zid gros, ultimul lucru pe care îţi vine să-l faci este să strigi „victorie”, nu-i aşa? Dar trebuie să-o faci deoarece:

            1) Strigătul laudei duce la victorie;

            2) Credinţa ta este „înregistrată”;

            3) Duşmanul este derutat şi rămâne fără două din cele mai importante arme: îndoiala şi descurajarea;

            4) Ascultarea, chiar şi când nu-nţelegi, aduce mereu rezultate. Aşa că strigă; căci victoria este a ta!

 

 

4 APRILIE   O VIATĂ SFINŢITĂ

„Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră” (1 Tesaloniceni 4:3)

            Cuvântul „sfinţire” înseamnă „a fi pus deoparte” pentru un scop special. Să ne uităm la cor­tul Vechiului Testament: „Să faci un lighean din aramă … în el Aaron şi fiii lui îşi vor spăla mâinile şi picioarele acolo … ca să aducă Domnului jertfe” (Exod 30:18-20). De ce să-şi spele mâinile şi picioarele? Pentru că mâinile vorbesc de faptele noastre, iar picioarele vorbesc de umblarea noas­tră, şi ele trebuie curăţite în fiecare zi. Psalmistul spune: „Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel Sfânt? Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu” (Psalmul 15:1-2). Pavel arată următoarele: „într-o casă mare nu sunt numai vase din aur şi din argint, ci şi din lemn şi de pământ. Unele sunt pentru o întrebuinţare de cinste, iar altele pentru o întrebuinţare de ocară” (2 Timotei 2:20). Acest lucru nu se referă la mântuire; în calitate de creştin, deja eşti în casă. Nu, el vorbeşte de curăţirea faptelor noastre pentru ca Dumnezeu să ne poată folosi pentru lucruri de cinste! Dacă umbli cu Dumnezeu de multă vreme. El cere un grad mai mare de dedicare! AW Toyer scrie: „Gândeşte-te la oamenii care se regăsesc în tradiţii religioase. Ei descoperă o serie de lucruri despre ei înşişi. Ei descoperă că devin mai bătrâni, dar nu şi mai sfinţi. Timpul este duşmanul lor, nu prietenul lor… anul trecut nu erau mai bine decât au fost cu un an înainte”. Oswald Chambers scrie: „Devin eu din ce în ce mai îndră­gostit de Dumnezeu ca de un Dumnezeu sfânt sau am eu concepţia unui om amabil care spune: „Ei bine, păcatul nu contează prea mult?” Da, este adevărat, harul lui Dumnezeu este mai mare decât păcatul. Dar: „Suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18).

 

 

5 APRILIE   CARE E VISUL TĂU (1)

„losif a mai visat un alt vis” (Geneza 37:9)

            Când vine vorba de vise, Iosif ne învăţă două principii importante:

            1) Păstrează-ţi visul viu! Se povesteşte că un cuplu cărora le plăceau foarte mult ciupercile, au cumpărat mai multe kilo­grame de la un vânzător de pe marginea drumului. Au preparat omletă cu ciuperci, salată de ciu­perci, supă de ciuperci şi au făcut chiar un desert de ciuperci. Pisica lor s-a îndopat cu resturile de ciuperci. Mai târziu femeia s-a dus în bucătărie şi a găsit pisica întinsă pe podea, abia mai respirând. A sunat imediat la un veterinar care i-a spus că a mâncat probabil ceva ciuperci otrăvi­toare şi a sfătuit-o să meargă la spital. După ce li s-au făcut spălaturi la stomac, cuplul s-a întors acasă aşteptându-se să găsească pisica întinsă pe podea fără viaţă. În schimb, pisica se afla în­tr-un colţ înconjurată de câţiva puişori. Ceea ce au crezut ei că sunt durerile morţii erau de fapt durerile naşterii! Când crezi că visul tău abia mai respiră, continuă să crezi în Dumnezeu; eşti mai aproape de a da viaţă decât ai fost vreodată.

            2) Visează din nou, dar lucruri mai măreţe! Iosif a avut un al doilea vis, unul şi mai mare! „Soarele, luna şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea” (Geneza 37:9). Dacă ţi-ai abandonat visul din cauza descurajării, ridică-te şi revendică-l. Dacă l-ai împlinit deja, cere-i iui Dumnezeu unul mai mare. Tu zici, „dar provo­carea pare prea mare pentru mine”. Nu e prea mare pentru Dumnezeu. În Cuvântul Său, El în­treabă: „Este oare ceva prea greu pentru Domnul?” (Geneza 18:14). Ai putea muri cu visul tău în faza de proiect sau în construcţie, ori poţi să-l laşi altuia să-l împlinească, dar trebuie să-L cauţi pe Dumnezeu şi să visezi din nou!

 

 

6 APRILIE   CARE E VISUL TĂU (2)

„Paharnicul şi pitarul împăratuluiau visatamândoi câte un vis (Ceneza 40:5)

Când ai un vis:

            1) Trebuie să cultivi compania altor visători. Interpretând visele paharnicului şi pitarului, Iosif i-a fost prezentat lui Faraon, care a avut şi el un vis, unul care i-a schimbat viaţa lui Iosif. Aşa că zideşte relaţii cu oameni care au şi ei un vis, care îţi întăresc credinţa şi te formează ca persoană. „După cum ferul ascute ferul, tot aşa şi omul aţîţă … alt om” (Proverbe 27:17).

            2) Trebuie să înveţi şi să aduci rod. Disponibilitatea ta de a ierta şi de a uita te eliberează de trecut; disponibilitatea de a încerca ceva nou îţi deschide uşa spre viitor. „Uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte” (Filipeni 3:13). „Uitarea” şi „aruncarea” nece­sită acţiune succesivă: „uită” şi apoi aruncă-te! Când refuzi să treci peste un lucru, el te va do­mina. Ceea ce refuzi să uiţi te va trage ca o bilă şi te va înlănţui toată viaţa. „Dar am încercat să uit, dar nu pot”. Dumnezeu te va ajuta! „losif a pus întâiului născut numele Mânase (Uitare) „căci” a zis el „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu.” Şi celui de-al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire) „căci” a zis el „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele” (Geneza 41:51-52). Observă cuvintele „Dumnezeu m-a făcut”. Dumnezeu te poate ajuta să treci peste toate şi să mergi mai departe. „înseamnă că nu-mi voi mai aduce aminte de acel eveniment?” Nu, aceea e amnezie. înseamnă că nu vei mai dori să-ţi aminteşti de el. Dumnezeu îţi va da capacitatea de a-l cataloga altfel, câştigi înţelepciune şi devii persoană de succes.

 

 

 7 APRILIE   ATITUDINEA DE A PRIMI

„Fără plată aţi primit, fără plată să daţi” (Matei 10:8)

            Domnul Isus ne-a poruncit să dăm şi să primim. Trebuie să existe un echilibru sănătos între cele două. Porunca Lui de a dărui provoacă egoismul nostru înnăscut. Porunca Lui de a primi ne face realişti în privinţa propriilor noastre limitări, dependenţa noastră de Dumnezeu şi de ceilalţi. Pentru unii dintre noi, este mai greu să primim decât să dăruim. Nu avem nici o problemă când dăm idei, când încurajăm, când dăm sfaturi, când oferim sprijin, bani sau chiar când ne dăm pe noi înşine. Nu, cea mai mare provocare pentru noi este să învăţăm să primim cu bucurie. Primind, recunoaştem nevoia noastră de alţii şi lucrul acesta este greu pentru eul nostru. Totuşi prin faptul că primim îi arătăm celui ce dăruieşte că are ceva valoros de dăruit; dăm valoare vieţii lui. În ochii celui care primeşte dătătorul descoperă valoarea vieţii lui. De exemplu, când cineva ne oferă un ceas, dar nu-l purtăm niciodată, acel ceas este el primit cu adevărat? Când ni se oferă o idee şi nici măcar nu o luăm în calcul, este acea idee apreciată în mod autentic? Când cineva ne prezintă unui prieten, dar îl ignorăm, este acel prieten cu adevărat acceptat?

            Primirea este o artă, una care necesită bunătate din partea noastră. Le permite altora să de­vină parte a vieţii noastre, şi chiar să devenim dependenţi de ei în anumite domenii. Din partea noastră ni se cere smerenia de a spune: „Am nevoie de tine; mă faci o persoană mai bună; fără tine nu aş fi cine sunt”. Primirea din inimă ne cere să creştem în bunătate. Prea mulţi oameni se simt răniţi şi nu mai dăruiesc altă dată pentru că darurile lor nu sunt preţuite. Aşa că astăzi, cere-I lui Dumnezeu să te ajute să fii un primitor plin de bunătate.

 

 

8 APRILIE   PROCESUL ZDROBIRII

„Vie împărăţia Ta. Facă-Se voia ta” (Matei 6:10)

În procesul de zdrobire intenţia lui Dumnezeu nu este să-ţi distrugă voinţa, ci s-o redi-recţioneze; nu vrea să-ţi ia valoarea de sine, ci să te ajute să vezi că El este sursa valorii tale. Cei trei sute de soldaţi ai lui Ghedeon au trebuit să-şi spargă ulcioarele, ceea ce i-a făcut vulnerabili la atac înainte ca făcliile din ele să lumineze şi duşmanul să fie înfrânt (Judecători 7). Elisei a tre­buit să-şi părăsească boii, care reprezentau siguranţa lui financiară înainte să se califice pentru a primi o porţie dublă din Duhul lui Dumnezeu (1 împăraţi 19:19-21). Maria a trebuit să spargă vasul de alabastru, care reprezenta zestrea ei şi speranţa la o căsătorie, pentru a primi cea mai mare laudă din partea lui Hristos (Marcu 14:3-9). Zdrobirea costă: ea se petrece în etape.

            Etapa 1: Pocăinţa. După aventura cu Batşeba, David s-a rugat: „Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit” (Psalmul 51:17).

            Etapa 2: Disciplina, „mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat” (1 Corinteni 9:27).

            Etapa 3: Intimitatea. Îţi place rugăciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu pentru că te „conectezi” cu El prin ele. Dar tu va trebui să te lupţi cu lucrurile din jur care îţi distrag atenţia de la un timp petrecut în prezenţa Lui şi să te lupţi cu firea din tine pentru a rămâne acolo. Adevărata problemă cu zdrobirea este supunerea înaintea lui Dumnezeu. Dick Rasanen scrie: „Dragă Dumnezeule, mi-e uşor să fiu eu în control. Mi se pare atât de dureros să realizez că nu, eu, sunt în control. Ajută-mă să ştiu când spunând „eu mă predau aici” este o mărturisire şi nu doar un mod de a evita responsabilitatea”.

 

 

9 APRILIE CARE ESTE SCUZA TA? (1)

„Dar toţi… au început să se dezvinovăţească” (Luca 14:18)

            Găsim orice scuză în carte! În Luca 14. Domnul Isus a relatat despre trei oameni care au fost invitaţi la o nuntă. În vremurile Bibliei, prima invitaţie la nuntă se făcea de obicei cu câteva luni înainte şi mai târziu se trimitea o aducere aminte. Nunţile erau costisitoare, aşa că era o mare cinste să fii invitat, iar refuzul era considerat o insultă. Ca fiecare dintre noi, aceşti oameni erau ocupaţi. Dar ei acceptaseră deja invitaţia. Apoi în ultimul moment unul a spus: „Am cumpărat un ogor, şi trebuie să mă duc să-l văd” (v. 18). Pe atunci cumpărarea unei proprietăţi era un lucru complex care necesita timp şi cumpărătorul avea de obicei posibilitatea de a ana­liza cu mare atenţie înainte de a o cumpăra. Acest om a lăsat ca posesiunile să-l oprească. Următorul a spus: „Am cumpărat cinci perechi de boi şi mă duc să-i încerc: iartă-mă, te rog” (v. 19). Acest om se ocupa cu creşterea vitelor şi cumpărarea boilor fără a-i încerca era ca şi cum ai cumpăra o maşină fără a o testa înainte. El a lăsat cariera să-i stea în cale. Cel de-al treilea om a spus: „Tocmai acum m-am însurat, şi de aceea nu pot veni” (v. 20); cu alte cuvinte, „sunt însurat … am o familie … sfârşitul poveştii!” Relaţia personală a acestui om l-a ţinut să nu meargă. Domnul Isus vorbea cu fariseii şi în esenţă El a spus: „Voi aţi avut parte de o invitaţie personală de la Dumnezeu şi aţi ratat-o!” Acest fapt nu reprezintă o incriminare a carierei, a po­sesiunilor şi a relaţiilor; ci trebuie să te asiguri că binele nu te orbeşte să vezi ce e cel mai bine. Concluzie: „toţi … au început să se dezvinovăţească”, iar lucrurile şi afecţiunile s-au interpus în cazul fiecăruia dintre ei. De aceea Dumnezeu spune: „Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ” (Coloseni 3:2).

 

 

10 APRILIE   CARE ESTE SCUZA TA? (2)

„Dar toţi… au început să se dezvinovăţească” (Luca 14:18)

            Când Dumnezeu l-a întrebat pe Adam: „Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi porun­cisem să nu mănânci?” (Geneza 3:11-12), Adam a dat vina pe altcineva, iar noi facem la fel. Marybeth Whalen scrie: „Mi-am spus deseori că nu pot să alerg. Aveam o listă întreagă de motive. Dacă aş avea o pereche de papuci de alergat buni. Dacă aş putea alerga fără a-i trage pe copii după mine. Dacă aş avea un MP3 player ca să ascult muzică … Toate aceste „motive” nu erau decât scuze prost deghizate … de fapt nu doream să ies din zona mea de confort … sau să-mi întind toţi muşchii din corp … sau să pun timp deoparte într-o zi aglomerată. Îmi plăcea să vorbesc despre alergat, dar de fapt nu doream să alerg. Poate scuzele tale implică … motivul pen­tru care nu renunţi la un obicei prost, motivul pentru care nu reuşeşti să ierţi pe cineva sau motivul pentru care trăieşti în continuare în păcat. Dumnezeu te convinge … dar laşi ca scuzele să devină o barieră … alege astăzi unul şi începe să-l distrugi, la o cărămidă din zid. În timp, alege mai multe cărămizi până când … nimic nu mai stă între tine şi acel lucru care te sperie dar pe care ştii că trebuie să-l faci … Am învăţat că toţi ne-am născut ca să alergăm atâta timp cât îl ţinem pe Tatăl de mână şi nu lăsăm ca scuzele să ne împiedice să facem primul pas”. Situaţia în care te afli este responsabilitatea altcuiva sau a ta? Până nu răspunzi sincer la această între­bare nu vei face nici un progres. Pavel spune: „puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit … Aşa că nu se pot dezvinovăţi” (Romani 1:20). Fii sincer. Spune-i lui Dumnezeu: „Eu sunt problema. Repară-mă”.

 

 

11 APRILIE   TRECERE ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU

„Estera a căpătat trecere” (Estera 2:17)

            Biblia spune: „împăratul a iubit pe Estera mai mult decât pe toate celelalte femei, şi ea a căpătat trecere”. Dacă vrei să capeţi trecere înaintea lui Dumnezeu, uită-te la viaţa Esterei:

            1) A petrecut timpul necesar pentru a se pregăti. Înainte să vină rândul unei femei să meargă la împăratul Xerxe, ea trebuia să treacă printr-un tratament de înfrumuseţare de doisprezece luni (Estera 2:12). Nu există scurtături. Preţul succesului este studiul, pregătirea şi disciplina. Cei ce plătesc acest preţ nu sunt norocoşi, ei sunt răsplătiţi!

            2) Ea a căutat să placă unui singur bărbat – împăratului! Nu e nici un dubiu că mulţi întorceau capul după Estera, dar ea căuta aprobarea unuia singur. De ce doreşti să fii binecuvântat? Să fii pe placul lui Dumnezeu? Sau pe placul tău? Sau pe placul altora? Cu cât Dumnezeu te duce mai sus, cu atât mai mult vei primi un răspuns la această întrebare.

            3) Scopul ei a fost mai mare decât supravieţuirea sau interesul personal. Haman a plănuit să-i distrugă pe toţi evreii. Doar cineva mai mare îi putea salva, cum ar fi soţia împăratului. În acel moment Mardoheu i-a spus Esterei: „pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie” (Estera 4:14). Noi ne-am născut cu un plan şi un set de instrucţiuni; îl vei descoperi în prezenţa Celui ce a spus: „mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deop­arte” (leremia 1:5). Care este lucrul care te pune deoparte? Ce ai fost chemat să faci?

            4) A riscat totul. Înfăţişarea înaintea împăratului fără a fi chemat însemna moartea, totuşi, Estera a spus: „dacă va fi să per, voi peri” (Estera 4:16). Şi rezultatul? Poporul a fost salvat, iar Haman a fost spânzurat pe propria lui spânzurătoare. Trecerea înaintea lui Dumnezeu; nimic nu se compară cu ea!

 

 

12 APRILIE   CREŞTEREA PRIN PIERDERE SI SCHIMBARE (1)

„Păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei” (Eclesiastul 3:6)

            Nimic nu ne dezvoltă mai mult caracterul decât atunci când pierdem ceva şi schimbarea pe care o aduce. Când pierdem o căsătorie, un loc de muncă, un copil, un părinte, reputaţia noa­stră, sănătatea, banii, etc, ne mai rămâne o opţiune: să ne adaptăm sau să ne lăsăm zdrobiţi; încovoiere sau mişcare! Ce a fost nu mai este. Dintr-o dată părăsiţi, suntem pierduţi între tre­cutul pe care-l cunoşteam şi viitorul pe care nu-l cunoaştem. Fără o hartă a drumului, într-o ţară străină, e uşor să ne simţim copleşiţi. Credinţa ne spune că Dumnezeu poate transforma în cele din urmă fiecare sfârşit într-un nou început. Dar până atunci, ţintuiţi în durerea şi în confuzia noastră, ce facem între vechiul sfârşit şi noul început?

            Acolo se afla Israelul când Moise, părintele lor spiritual, le-a fost luat. Pierderea a lăsat un popor întreg în agonie. „Copiii lui Israel au plâns pe Moise treizeci de zile, în câmpia Moabului” (Deuteronom 34:8). Observaţie: răspunsul lui Dumnezeu la durerea lor nu a fost: „Nu ar trebui să vă simţiţi aşa. Uitaţi-I pe Moise; la urma urmelor mă aveţi pe Mine. E timpul să vă întăriţi. Nu trebuie decât să aveţi mai multă credinţă!” Când sfatul pare „religios” şi pare că nu are legătură cu realitatea, nu vine de la Dumnezeu. El nu ne cere să fim „super spirituali”, să ne negăm du­rerea şi să ne prefacem că nu suferim. El ne spune „plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui” (Eclesiastul 3:4-6). El a lăsat ca o întreagă naţiune să nu lucreze treizeci de zile pentru a simţi şi pentru a se confrunta cu du­rerea lor. Lacrimile tale fac parte din planul lui Dumnezeu de a te ajuta să treci prin pierdere şi să te vindeci.

 

 

13 APRILIE   CREŞTEREA PRIN PIERDERE SI SCHIMBARE (2)

„Păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei” (Eclesiastul 3:6)

            Când suntem loviţi de mari pierderi, cum ar fi divorţul, moartea unui membru al familiei, o boală ameninţătoare sau handicapul, trebuie să „trecem” peste ele, nu să le suprimăm în încer­carea de a merge înainte. Când mergem înainte prematur, ducem cu noi bagajul unor probleme nerezolvate în relaţiile şi oportunităţile viitoare, lăsând ca trecutul să se repete la nesfârşit. Care este procesul transformării în urma unei pierderi care ne schimbă viaţa? Sunt două lucruri care te vor ajuta dacă le vei înţelege:

            1) Durerea este reacţia normală la pierdere. Durerea „îngropată” este o treabă neterminată. Deghizată în depresie, anxietate, boli de stres post-traumă, etc. ea va învia mereu în căutarea de soluţii, chiar dacă durează ani de zile.

            2) Plânsul este „lucrarea durerii”. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „plânsul îşi are vremea lui” (Eclesiastul 3:4). Asta înseamnă că El a ales o vreme cu un început şi un sfârşit stabilit în care intenţionează să te facă să lupţi cu sentimentele dureroase şi să câştigi. Cât durează lucrul acesta? Atâta timp cât este nevoie – în funcţie de cât de mare este pierderea, de cât de multe pierderi suplimentare generează şi de sănătatea spirituală, relaţională şi emoţională a celui ce plânge. Dacă plângem cum cere Scriptura, va veni din nou „vremea jucatului”. Dacă plângem plânsul corect, va veni din nou „vremea râsului” (v. 4). Procesul stabilit de Dumnezeu produce în ultimă instanţă vinde­care şi te ajută să-ţi revizuieşti viaţa şi angajamentele ce le ai şi să priveşti viitorul cu încredere. Fie îţi vei sfârşi durerea, fie o vei repeta. Ai sfârşit-o când vei putea să-ţi aminteşti de pierdere fără ca lucrul acesta să te imobilizeze!

 

 

14 APRILIE   CREŞTEREA PRIN PIERDERE SI SCHIMBARE (3)

„Păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei” (Eclesiastul 3:6)

            Consilierii ne-au oferit un proces de vindecare prin transformarea pierderilor noastre, cunos­cut drept „ciclul durerii”. El include cinci etape: 1) Şocul, uneori denumit negare. Prima noastră reacţie este: „Nu cred că mi se întâmplă asta Nu cred”. Rămânem muţi, nu credem, suntem stupefiaţi. 2) Mânia. Strigăm. „Nu e corect! Ce am făcut să merit asta? Cum a lăsat Dumnezeu 18 să se întâmple aşa ceva. Am fost creştin toată viaţa mea!” 3) Negocierea. „Voi face orice dacă schimbi această stare. Salvează-I pe cel pe care îl iubesc şi Te voi sluji toată viaţa!” 4) Depresia. „Nu mai este nimic pentru care merită să trăiesc. Aş vrea să adorm şi să nu mă mai trezesc nicio­dată!” 5) Acceptarea. „Viaţa trebuie să meargă mai departe. Trebuie să mă gândesc la familia mea, aşa că trebuie să încerc din nou”. Intensitatea, durata şi ordinea acestor etape variază de la om la om. Se poate să re-experimentezi oricare dintre etape până când acea etapă şi-a făcut treaba. Dar când ai trecut de durerea îngăduită de Dumnezeu, eşti gata să „te vindeci… să râzi … să joci … să îmbrăţişezi … să iubeşti … să găseşti pacea” (v. 3-8). Eşti pregătit pentru noul început al lui Dumnezeu! Israelul l-a plâns pe Moise timp de treizeci de zile sfâşietoare până când „zilele acelea de plâns şi de jale pentru Moise s-au sfârşit” (Deuteronom 34:8). Plânsul nu a fost evitat sau scurtat. El a fost transformat şi încheiat; apoi au fost gata pentru viitorul pe care Dumnezeu îl avea în plan pentru ei. „Robul Meu Moise a murit”, l-aţi plâns aşa cum se cuvine. Acum puteţi merge la losua şi să „intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel” (losua 1:2). Când durerea ta s-a încheiat îţi continui creşterea!

 

 

15 APRILIE   CUPTORUL CREDINŢEI

„Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins … Şi chiar de nu ne va scoate…” (Daniel 3:17 18)

            In faţa cuptorului aprins, cei trei tineri iudei au refuzat să-şi compromită credinţa sau să-şi schimbe comportamentul. Ei i-au spus împăratului: „Dumnezeul nostru … poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi”. Prin aceste cuvinte „chiar de nu ne va scoate” ei au urcat o treaptă în credinţa lor. Ei ştiau că Dumnezeu poate împiedica lucrul acesta, dar nu şi că planul Lui necesita acest lucru în acea situaţie anume. Dar ei au preferat să moară decât să-L nege sau să-L dezamăgească. Trebuie să înţelegi un lucru: Dumnezeu te poate scoate din situ­aţia în care te găseşti sau te poate duce prin ea. Când te lasă acolo mai mult decât ţi-ar plăcea să stai, El îţi dezvoltă credinţa.

            Credinţa formată în cuptor este moartă faţă de îndoială şi oarbă la imposibilitate. Ea creşte prin norii ameninţători şi se sprijină pe Cel ce are toată puterea în cer şi pe pământ. Ea face ca împrejurările să fie suportabile şi viitorul să fie plin de speranţă. Credinţa din cuptor crede că dacă trebuie într-adevăr să treci prin foc, Dumnezeu va merge cu tine. Ascultă cuvintele unui împărat păgân care a fost martorul acestor lucruri: „eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului, şi nevătămaţi; şi chipul celui de-al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!” (Daniel 3:25). Credinţa din cuptor te face să fii la fel de liber în focul încercării cum erai în afara lui. Mai mult, când prietenii tăi îl văd pe Domnul acolo cu tine, lucrul acesta îi va convinge aşa cum nimic altceva nu o poate face.

 

 

16 APRILIE   Al PACE?

„Veţi fi călăuziţi în pace” (Isaia 55:12)

            Unul din primele lucruri pe care le pierzi când ieşi din voia lui Dumnezeu este pacea. Deci dacă nu ai pace, nu fă lucrul acela! Promisiunea lui Dumnezeu este: „vă dau pacea Mea” De multe ori pacea este tot ce îţi poate da Dumnezeu pentru a-ţi spune dacă eşti sau nu pe calea cea bună, aşa că să nu încalci „regula păcii”. Domnul Isus a spus: „vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea” (loan 14:27). Lumea oferă un sentiment de pace care funcţionează numai când totul merge bine. Dar când părerile pe care le primeşti par a fi derutante şi contradictorii, când nimic nu pare să îţi meargă bine şi totuşi îţi poţi păstra calmul, experimentezi „pacea lui Dumnezeu, care depăşeşte orice pricepere” (Filipeni 4:7). Poate spui: „De unde iau pacea aceas­ta transcendentă?” Petru răspunde: „Smeriţi-vă, deci, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngri­jeşte de voi. Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi. Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da put­ere şi vă va face neclintiţi” (1 Petru 5:6-10). Aşa că ai pace, nu merge înaintea lui Dumnezeu, fii încrezător în Dumnezeu ştiind „că El se îngrijeşte de voi” (vezi 1 Petru 5:7).

 

 

17 APRILIE   „CONTINUĂ SĂ CONTINUI”

„Fiţi tari, neclintiţi” (1 Corinteni 15:58)

            Când simţi că vrei să renunţi, „continuă să continui” şi vei obţine ceea ce alergătorii numesc al doilea vânt. Aceasta este puterea care îi propulsează spre linia de sosire şi îi face câştigători. De aceea Biblia spune: „Ferice de cel ce rabdă ispita” (lacov 1:12).

            Ai auzit vreodată de Thomas Starzl? El a devenit preocupat de transplantul de organe pe când era medic rezident. În 1958 el a transplantat ficat la câinii a căror ficat fusese scos, dar toţi au murit la două zile după operaţie. Un an mai târziu, el a găsit o modalitate de a stabiliza cir­culaţia şi câinii au trăit o săptămână. În martie 1963, a efectuat primul transplant de ficat la om, dar pacientul a avut o hemoragie fatală. Acel eşec şi epidemia de hepatită care s-a răspândit în centrele de transplant artificial în toată lumea în anii 60 l-a obligat să abandoneze programul de transplant de ficat. Dar a refuzat să renunţe. În 1968 Starzl a înregistrat rezultate în urma unor noi încercări de transplant. Toţi cei şapte copii implicaţi au supravieţuit, deşi patru au murit în decurs de şase luni: un rezultat încurajator, dar nu astral. În 1975 au mai rămas numai două pro­grame de transplant în lume. După douăzeci şi trei de ani de la prima încercare Starzl şi echipa lui au început să aibă succes: nouăsprezece din douăzeci şi doi de pacienţi au trăit mai mult timp. Starzl a fost criticat, chiar denigrat de sistemul medical. Dar el a perseverat. Şi noi trebuie să fim bucuroşi pentru aceasta. Astăzi transplanturile de ficat sunt la ordinea zilei în întreaga lume şi oameni care nu aveau nici o speranţă acum trăiesc având vieţi fericite şi productive. Aşadar ori­care ar fi misiunea ta, „fii tare, neclintit”.

 

 

18 APRILIE   Al NEVOIE DE DISCERNĂMÂNT_

„Aceia a căror judecată s-a deprinssa deosebească binele şi răul” (Evrei 5:14]

            Biblia spune că cei maturi spiritual „s-au deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul”. Să observăm că nu se spune că îşi folosesc capul; se spune că s-au deprins prin între­buinţare să aibă discernământ. Cuvântul „prin întrebuinţare” înseamnă să te antrenezi ca un bodybuilder care îşi dezvoltă muşchii. Pentru a avea un discernământ corect, trebuie:

            1) Să pe­treci timp meditând la Scriptură;

            2) Să armonizezi ceea ce crezi că-ţi spune Dumnezeu cu ceea ce spune El în Cuvântul Lui;

            3) Să respecţi şi să asculţi de condiţiile care însoţesc promisiunile Lui. Versetul „aceia a căror judecată s-a deprins prin întrebuinţare…” înseamnă că trebuie să exersezi, să fii dispus să înveţi din propriile greşeli şi să creşti în acest domeniu.

            Când vine vorba să ştii ce este bine şi ce nu, Duhul este ca o busolă lăuntrică; te poate ghida corect când mintea ta nu ştie încotro să meargă. Unele lucruri pe care le-ai abandonat fiindcă erau presimţiri sau intuiţii erau de fapt Duhul lui Dumnezeu care încerca să-ţi transmită răspun­sul. Dar tu ai continuat să-l respingi pentru că nu suna „rezonabil”. Ai nevoie de credinţă pentru a funcţiona pe acest tărâm. Nu vei avea un discernământ adevărat atâta vreme cât te laşi guver­nat de raţiune. Raţiunea este un produs al minţii; discernământul este un produs al Duhului. Mintea ta nu poate cuprinde lucrurile spirituale. Aşa că atunci când Duhul îţi aduce înainte dis­cernământul, iar mintea ta începe să aibă îndoieli, nu vei progresa niciodată. „Omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului” (1 Corinteni 2:14). Dumnezeu spune: „Eu am plănuit şi Eu voi înfăp­tui” (Isaia 46:11). Dumnezeu are un plan cu viaţa ta. Pentru a-l urma, ai nevoie de discernământ!

 

 

19 APRILIE   CUM STAI CU VIATA DE RUGĂCIUNE? 

„Seara, dimineaţa, şi la amiază, oftez şi gem” (Psalmul 55:17)

            În 1965 experţii au prezis că peste douăzeci de ani săptămâna de lucru va avea douăzeci şi două de ore şi pensionarea se va face la patruzeci de ani deoarece computerele vor face aproape toată treaba. Dar ce au trecut ei cu vederea? Poftele! Cu cât avem mai mult, cu atât de dorim mai mult. În acest cerc vicios, prima victimă este timpul nostru cu Dumnezeu! Deci cum stai cu viaţa de rugăciune? Înainte de a da un răspuns, citeşte următoarele cuvinte ale unor mari sluji­tori ai lui Dumnezeu:

            DL Moody: „Dacă ai atâtea lucruri de făcut încât nu ai timp pentru rugăciune, depinzi de ele, tu ai mai multe lucruri de făcut decât Dumnezeu a vrut vreodată să ai”. Jill Briscoe: „Dacă petre­ci timp cu Dumnezeu El îţi va călăuzi paşii şi atunci devii un om condus de Dumnezeu”. Helmut Thielicke: „Cuvântul lui Dumnezeu ne solicită. El ne cere o porţiune de timp dintr-o zi; chiar dacă este una foarte modestă, în care El este singura noastră companie … Dumnezeu nu suportă să fie păcălit cu rugăciuni în stil telegrafic şi să fie dat la o parte ca un vizitator nepoftit căruia abia îi deschidem uşa şi asta numai pentru a scăpa de el cât mai repede”. AW Tozer: „Acum, ca tot­deauna, El se descoperă copilaşilor şi se ascunde în întuneric gros de cei înţelepţi şj prudenţi. Trebuie să ne simplificăm modul în care ne apropiem de El. Trebuie să ajungem la lucrurile esenţiale (şi ele vor fi extrem de puţine, dar binecuvântate). Trebuie să renunţăm la orice efort de a impresiona şi să ne apropiem cu candoarea nevinovată a copilăriei. Dacă facem aşa, fără îndoială că Dumnezeu ne va răspunde imediat”.

 

 

20 APRILIE   ÎNVAŢĂ SĂ RÂZI_

„O inimă veselă este un bun leac” (Proverbe 17:22)

            Dacă ai mereu o perspectivă negativă, ceva nu este în ordine. „Râsul îşi are vremea lui” (Eclesiastul 3:1,4). Poate spui: „în acest moment nu găsesc nici un motiv să râd”. Să vedem cum începe psalmistul Psalmul 124, 125 şi 126: „De n-ar fi fost Domnul de partea noastră … ne-ar fi înghiţit de vii” (Psalmul 124:1-3). „Cei ce se încred în Domnul Sunt ca muntele Sionului, care nu se clatină” (Psalmul 125:1). „Când a adus Domnul înapoi pe prinşii de război ai Sionului… gura ne era plină de strigăte de bucurie … Atunci se spunea printre neamuri: „Domnul a făcut mari , lucruri pentru ei!” (Psalmul 126:1-3). Când te poţi bucura în mijlocul necazului, oamenii vor să ştie care este secretul tău. Şi întotdeauna îţi vei găsi un motiv de bucurie când îţi aduci aminte Cine este de partea ta. Doctorii au confirmat ceea ce ne învaţă Biblia: râsul reduce stresul şi întăreşte sistemul imunitar; „O inimă veselă este un bun leac”; în plus, printr-o atitudine pozitivă vei câştiga trecere înaintea oamenilor şi cooperare. Când continui să pui paie pe foc într-o situ­aţie de criză, oamenii îşi pierd respectul pentru capacitatea ta de a rezolva anumite lucruri sub presiune. Dar dacă rămâi calm şi îţi păstrezi simţul umorului când lucrurile se prăbuşesc, ei îşi vor arăta aprecierea printr-o activitate mai bună şi printr-o loialitate sporită. Fireşte, unele pro­bleme sunt serioase, dar nu câştigi nimic dacă rămâi într-o atitudine sumbră. Pune problema în mâinile lui Dumnezeu şi uită-te la rezultate! Iov a spus: „El îţi umple gura cu strigăte de bucurie, şi buzele cu cântări de veselie” (Iov 8:21). Dacă el a putut să zică asta, şi tu poţi!

 

 

21 APRILIE   CUI DAI SOCOTEALĂ?

„Mai bine doi decât unul” (Eclesiastul 4:9)

            În 26 februarie 1995. Barings, cea mai veche bancă din Anglia, a anunţat că intră în fali­ment după ce a pierdut aproape un miliard de dolari. La sfârşitul anului 1994, şeful departa­mentului de schimb de la sucursala din Singapore a băncii Barings a început să parieze puternic pe piaţa japoneză Nikkei. Apoi a urmat dezastrul. Un cutremur a lovit Japonia şi în 23 ianuarie 1995 Nikkei a scăzut cu peste 1000 de puncte, iar Barings a pierdut mulţi bani. Dar în loc să-şi reducă pierderile din Singapore, agentul a dublat investiţia, pariind că Nikkei îşi va reveni. Dar nu a fost aşa. Sucursala din Londra a băncii a susţinut cu aproape un miliard de dolari starea ei pre­cară în urma investiţiilor din Singapore. în cele din urmă, Barings a rămas fără capital şi a declarat falimentul. Aşadar, iată o întrebare: cum a fost posibil ca un agent de schimb de 28 de ani din Singapore să piardă aproape un miliard de dolari şi să ruineze o bancă veche de 233 de ani? Potrivit revistei TIME, problema a fost lipsa de răspundere: „Londra a permis ca agentul de schimb din Singapore să preia controlul atât asupra biroului de schimb precum şi asupra funcţionării sucursalei din Singapore. Este un amestec ce poate fi – şi în acest caz a fost – toxic. Un agent de schimb care îşi ţine propria evidenţă este ca un elev care îşi dă singur note. Tentaţia de a trişa poate fi copleşitoare, mai ales dacă miza este suficient de mare”.Te-ai întrebat vreodată de ce Domnul Isus i-a trimis pe ucenici doi câte doi şi nu singuri? Deoarece însoţiţi de persoana potrivită avem sprijin, încurajare şi protecţie. Protecţie faţă de ce? De noi înşine! Dacă vrei cu adevărat să fii biruitor, responsabilitatea este un pas pe care trebuie să fii dispus să-l faci. Deci, cui îi dai socoteală?

 

 

22 APRILIE   RĂSTIGNIREA

„L-au răstignit” (Marcu 15:24]

            În „The Expositor’s Bible Commentary”, C Truman Davis, MD scrie: „Ce este răstignirea? Un doctor ne oferă o descriere fizică: „În timp ce stă atârnat pe cruce … în cuiele din încheieturi, prin degete îi trece o durere îngrozitoare care îi traversează braţele şi explodează în creier; cuiele din încheieturi exercită o presiune asupra nervilor mediani. În timp ce se împinge în sus pentru a evita chinul întinderii, el îşi pune toată greutatea în cuiele din picioare. El simte din nou agonia cuielor care străbat nervii dintre oasele picioarelor. Când braţele obosesc, muşchii sunt străbă­tuţi de crampe, copleşindu-i cu o durere profundă, necruţătoare. Odată cu aceste crampe vine şi incapacitatea de a se împinge în sus pentru a respira. Aerul poate fi inspirat în plămâni, dar nu poate fi expirat. Se luptă să se ridice pentru a putea lua chiar şi o mică gură de aer … apoi urmează ceasuri întregi de durere insuportabilă, cicluri de răsuciri, crampe sfâşietoare ale înche­ieturilor, asfixiere parţială intermitentă şi durere arzătoare în timp ce ţesuturile de la spatele rănit se rup în urma mişcărilor în sus şi în jos pe lemnul aspru. Apoi începe o altă agonie: o durere puternică, zdrobitoare în piept, deoarece pericardul se umple încet cu ser şi începe să comprime inima. Acum aproape s-a sfârşit; pierderea de lichide din ţesuturi atinge un nivel critic; inima com­primată se luptă să pompeze sângele vâscos în ţesuturi; plămânii torturaţi fac un efort nebun de a absorbi mici cantităţi de aer. El poate simţi răceala morţii strecurându-i-se în ţesuturi… în cele din urmă trupul lui moare”. Biblia notează lucrul acesta prin trei cuvinte: „L-au răstignit”. Ce iubire jertfitoare este aceasta?

 

 

23 APRILIE   ÎNVIEREA LUI SI A NOASTRĂ!

„Unde îţi este biruinţa, moarte?” (I Corinteni 15:55)

            Cenuşa umană a fost presărată de sus din avioane şi împrăştiată în oceane de pe vapoare. Dar Brian Kelly a avut ceva mai spectaculos în minte. Kelly, care lucra pentru un magazin de arti­ficii profesionale, a cerut ca cenuşa ei să fie pusă într-o cutie de artificii cu diametrul de 3 metri. Vineri, 12 august 1944, la o convenţie a tehnicienilor de artificii din Pittsburgh, Pennsylvania, au tras acele artificii spre cer. S-au creat două cozi argintii ca de cometă care mergeau pe aerul nopţii, apoi au explodat în steluţe roşii şi verzi. Trebuie să recunoşti că a fost o modalitate foarte spectaculoasă. Dar învierea noastră va depăşi cu mult acea lumină şi acele culori care au durat patru secunde. În locul unui zgomot de explozie, va exista sunetul extraordinar al trâmbiţei lui Dumnezeu şi glasul maiestuos al lui Isus care ne va striga din mormânt, în glorioasele trupuri înviate ca cel al lui Isus Hristos ne vom înălţa spre nori şi ne vom întâlni cu Împăratul împăraţilor. Pavel descrie: „Trupul… este semănat în ocară, şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă, şi înviază în putere. Este semănat trup firesc, şi înviază trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc. …dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muri­tor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca in nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îti este boldul, moarte?” (1 Corinteni 15:43-55).

 

 

24 APRILIE   ULTIMUL SUNET DE TRÂMBIŢĂ

„Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi” (loan 14:19)

            Se spune că Winston Churchill şi-a planificat propria lui înmormântare în catedrala St Paul. El a inclus imnuri celebre ale bisericii. După benedicţie, o goarnă plasată sus în dom a cântat ultima cântare, cântecul de goarnă ce se cântă la înmormântările militare. Apoi, o altă goarnă, plasată în cealaltă parte a marelui dom a cântat Reveille. „E vremea deşteptării. E vremea deşteptării. E vremea deşteptării în această dimineaţă”.

            În dimineaţa Paştelui, când Domnul Isus a înviat din morţi, în cer s-a auzit: „E vremea deştep­tării” şi promisiunea s-a împlinit: „Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi”. Ce mesaj! El are două semnificaţii pentru toţi urmaşii lui Hristos:

            1) Când aici spunem „noapte bună”, acolo se spune „bună dimineaţa”;

            2) Când cineva drag a murit, despărţirea este numai pentru o clipă, dar reîn­tâlnirea va dura o veşnicie. Pavel scrie: „Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii! Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos” (1 Corinteni 15:19-23).

 

 

25 APRILIE   BOLDUL A FOST ÎNDEPĂRTAT

„Unde îţi este boldul, moarte?” (1 Corinteni 15:55)

            Se spune că un băiat împreună cu tatăl său mergeau cu maşina pe un drum de ţară, într-o frumoasă zi de primăvară, când o albină a intrat în maşină. Băiatul, care era alergic la înţepă­turile de albine, s-a îngrozit. Tatăl s-a întins degrabă, a prins albina, a zdrobit-o în mână şi i-a dat drumul. Băiatul s-a speriat şi mai tare când albina i-a bâzâit din nou la urechi. Tatăl şi-a întins mâna, dar de data aceasta albina l-a înţepat în palmă. Înfipt în carne se afla acul albinei. „Vezi?” l-a întrebat, „nu mai trebuie să-ţi fie frică. Am luat eu acul în locul tău”. Mesajul Paştelui este că în calitate de credincios nu trebuie să te temi de moarte, deoarece Hristos a murit şi a înviat. Boldul a fost îndepărtat. Moartea nu este sfârşitul, este doar începutul!

            Iov, care a experimentat pierderea tragică a celor şapte fii şi a celor trei fiice într-o singură zi, a întrebat: „omul odată mort ar putea să mai învieze?” (Iov 14:14). Avea nevoie de un răspuns! Cu toţii avem. Cinci capitole mai încolo, el a primit un răspuns: „ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu. îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu” (Iov 19:25-27). Psalmistul s-a bucurat în aceeaşi nădejde: „Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea Faţa Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău” (Psalmul 17:15). Bucură-te: învierea lui Hristos îţi garantează şi ţie învierea!

 

 

26 APRILIE   SIMŢUL MIRĂRII

„Ridicaţi vă ochii în sus, şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri?” (Isaia 40:26)

            GK Chesterton a scris: „Lumea nu duce lipsă de minuni, ci de simţul mirării”. Se spune că dacă pământul ar fi la fel de mic ca luna, gravitaţia nu ne-ar putea susţine. Pe de altă parte, dacă ar fi la fel de mare ca Jupiter, gravitaţia prea mare ar face ca mişcarea omului să fie aproape imposibilă. Dacă am fi la fel de aproape de soare ca planeta Venus, căldura ar fi insuportabilă; dacă am fi la fel de departe ca Marte. toate regiunile ar avea parte de ninsoare şi îngheţ în tim­pul nopţii. Dacă oceanele ar avea jumătate din dimensiunea lor, am avea parte numai de un sfert din ploile din prezent; dacă ele ar fi cu o optime mai mari, precipitaţiile anuale ar creşte cu 400%, transformând pământul într-o mare mlaştină nelocuită. Apa se solidifică la 32 de grade Fahrenheit. Dar dacă oceanele s-ar supune acestei legi, cantitatea topirilor din regiunile polare nu ar mai fi în echilibru şi am sfârşi cu toţii acoperiţi de gheaţă. Pentru a împiedica lucrul acesta, Dumnezeu a pus sare în apa mării pentru a modifica punctul de îngheţ. Cum ţi se par toate aces­tea pentru o zi de muncă? Psalmistul a scris: „cât de multe Sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune … Voi cânta Domnului cât voi trăi” (Psaluml 104:24:33). Dacă lucrările lui Dumnezeu nu te fac să-L lauzi şi să doreşti să-L cunoşti mai mult, ce te-ar face? John Stött a spus: „Cea mai mare dovadă a nobleţei noastre este capacitatea noastră creată de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, de a avea o relaţie personală cu El, de a-L iubi si de a I ne închina. Într-adevăr, suntem cei mai umani atunci când stăm în genunchi înaintea creatorului nostru”.

 

 

27 APRILIE   ZBURĂTORUL ALERGĂTORUL MĂRŞĂLUITORUL_

„Ei zboară … aleargă … umblă” (Isaia 40:31]

            Watchman Nee a scris un best-seller cu titlul Viaţa normală a creştinului. De ce un astfel de titlu? Deoarece numai când înţelegi ce înseamnă „normal” în viaţa creştină vei reuşi să îţi dai seama în ce anotimp te găseşti, să-ţi evaluezi circumstanţele cu exactitate şi să te schimbi. La un moment dat, Pavel învie un om din morţi; într-un alt loc el scrie: „nici nu mai trăgeam nă­dejde de viaţă” (2 Corinteni 1:8). Biblia spune: „llie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi” (lacov 5:17). Totuşi, într-o zi cheamă foc din cer, în altă zi vrea să se sinucidă şi se găseşte în adâncimile depresiei. Nu poţi folosi lucrul acesta drept scuză pentru letargia spirituală, dar tre­buie să ai putere de discernământ. Credinţa nu ne scuteşte de anotimpurile vieţii; ea ne ajută să le parcurgem victorioşi. Deci:

            1) Dacă eşti un zburător: Eşti binecuvântat de Dumnezeu şi expe­rimentezi succesul peste abilităţile tale naturale, bucură-te de lucrul acesta. Dar ţine minte mereu că abilitatea ta de a zbura vine de la Dumnezeu – nu de la tine. Uită asta şi vei merge-n jos!

            2) Dacă eşti un alergător: Mulţumeşte-i lui Dumnezeu că încă eşti în cursă. Nu te compara cu alergătorii de top căci te vei descuraja şi nu te compara cu cei ce umblă căci vei deveni mândru. Continuă să alergi şi vremea ta va veni.

            3) Dacă eşti un mărşăluitor: Continuă să faci un pas după altul. Uneori durerea, descurajarea şi oboseala fac să fie imposibil să zbori sau să alergi; tot ce poţi face este să mergi pe jos dar chiar şi asta este greu. Nici o problemă; acordă-ţi permisiunea de a fi acolo unde eşti. La Dumnezeu contează umblarea. Când acesta este cel mai bun lucru pe care îl poţi face, este suficient!

 

 

28 APRILIE   NU PRIVI ÎN URMĂ

„Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot” (Luca 17:32)

Când învăţătoarea de şcoală duminicală le-a spus copiilor: „Soţia lui Lot s-a uitat înapoi şi s-a transformat într-un stâlp de sare”, un copil a replicat: „Asta nu e nimic! Mama conducea ieri în drum spre casă când s-a uitat înapoi şi s-a transformat într-un stâlp de telegraf!” Soţia lui Lot apare puţin în Scriptura şi atunci de ce ne-a spus Domnul Isus să ne aducem aminte de ea? Din două motive:

            1) Şi-a investit viaţa în lucruri fără viitor, Ioan scrie: „lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac” (1 Ioan 2:17). Dumnezeu a încercat să o scoată pe soţia lui Lot din Sodoma, dar ea nu a putut să-şi scoată Sodoma din viaţă. Când s-a gândit la ce lasă în urmă, s-a uitat înapoi şi s-a transformat într-o stană fără viaţă. Când Dumnezeu îţi spune să pleci, nu trebuie să eziţi! Nu deveni ca cei ce au umblat odată cu El, au fost martori ai lucrării sale, s-au evidenţiat fiind lumină în comunităţile lor, dar acum sunt reci şi împietriţi.

            2) Deciziile tale sunt urmate de consecinţe. Dacă soţia lui Lot s-ar fi dus mai departe şi-ar fi putut apăra fiicele când au ajuns în peşteră. În schimb, ele au devenit victime ale abuzului şi ale incestului. Înainte să-ţi pierzi copiii, să-ţi otrăveşti căsnicia şi să-ţi distrugi viaţa refuzând să laşi în urmă trecutul, „adu-ţi aminte de nevasta lui Lot”. Ea nu a reuşit să se pună la adăpost, dar a rămas în Scriptură pentru a ne avertiza cu privire la trei lucruri:

            a) complacere;

            b) implicare în lucrurile greşite;

            c) o inimă împărţită.

 

 

29 APRILIE   CARACTERUL_

„Pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, II voi asemăna cu un om cu judecată, care şi a zidit casa pe stâncă” (Matei 7:24)

            John Ruskin a spus: „Cea mai mare răsplată din truda omului nu este ceea ce obţine din munca lui, ci ceea ce devine prin ea”. Se spune că atunci când Michael Eisner, preşedintele cor­poraţiei Disney, a avut planuri pentru un proiect de casă, dar un perete a fost atât de subţire încât aproape s-a surpat sub propria lui greutate. Casa unui alt miliardar a avut un perete lateral de pin care a putrezit înainte ca locuinţa să fie măcar terminată. Aşadar, au fost ei prea ocupaţi ca să vadă? Arhitecţii spun că oamenilor detaliile de construcţie li se par plictisitoare; ei şi-ar cheltui mai degrabă banii pe lucruri sclipicioase. Totuşi, fundaţia este cea care determină trăinicia, sta­bilitatea şi în ultimul rând valoarea unei case. Îţi cheltuieşti tu tot efortul pentru a întreţine o ima­gine în timp ce neglijezi lucrurile fundamentale cum ar fi atitudinea ta, integritatea ta şi scopul pe care ţi l-a dat Dumnezeu? Domnul Isus a spus: „Îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit” (Matei 7:24-25). Casele făcute pe nisip se construiesc rapid, sunt ieftine şi uşor de făcut; ele oferă confort temporar şi mulţumire de moment. Să construieşti pe stâncă este greu; cere timp, efort, precauţie şi perseverenţă – dar rezultatele merită. Dacă nu eşti sigur ce fel de casă construieşti, uită-te ce se întâmplă când loveşte o furtună! Casa zidită pe stâncă va rezista aceleiaşi furtuni care dărâmă casele pe nisip. Mai simplu spus, nu există scurtă­turi. Caracterul este rezultatul dedicării, consistenţei şi zidirii conform principiilor din Cuvântul lui Dumnezeu. Când faci din aceste lucruri temelia vieţii tale, vei trece cu bine de orice furtună.

 

 

30 APRILIE   ÎN BISERICĂ. DAR SINGUR

„Nimănui nu-i pasă de sufletul meu” (Psalmul 142:4)

            Oamenii vin la biserică pentru a găsi lumină şi căldură! Ei vor să ştie că ne pasă. E posibil să-i atragă predicile bune şi muzica bună, dar relaţiile care îi hrănesc îi vor face să revină. Te poţi simţi singur în mijlocul unei mulţimi, chiar şi a uneia unde se predică despre dragoste şi care face o pauză pentru salutarea celui de lângă tine. Dacă am reuşi să păstrăm 10% din cei ce ne trec pragul bisericii, am fi într-o creştere continuă. Poate spui: „Biblia ne învaţă că cine vrea să aibă prieteni trebuie să se arate prietenos”. Adevărat, dar oamenii aduc cu ei rănile trecutului, zbaterile prezente şi temerile nerostite ale viitorului. Ceea ce doresc ei să ştie este: „Mă vei iubi aşa cum sunt, chiar dacă nu mă potrivesc cu tiparul tău şi chiar dacă nu mă schimb la fel de repede cum ai vrea tu?” Deseori, structura noastră rigidă împiedică lucrul acesta. Pastore, dacă cea mai mare preocupare a ta de luni este „câte persoane au venit ieri la biserică?”, verifică-ţi inima. Poate eşti mai preocupat de propria ta imagine decât de împlinirea nevoilor oamenilor. Domnul Isus le-a spus ucenicilor: „v-am numit prieteni” (loan 15:15). Mulţi oameni sunt timizi, neîncrezători şi defectuoşi din perspectiva relaţiilor. Mandatul nostru este să ne facem prieteni, nu doar oameni care încălzesc băncile bisericii şi contribuitori financiari. Scriptura spune: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora” (Galateni 6:2), deoarece o sarcină purtată este o sarcină uşurată. Mulţi dintre cei ce vin la biserică nu caută răspunsuri profunde, ei vor doar ca altora să le pese de ei. Când se întâmplă lucrul acesta, ei se deschid spre dragostea lui Dumnezeu şi se vor întâmpla minuni.


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: