Publicat de: damianion | martie 30, 2011

Cum se face preselecția viitorilor lideri ai lumii?

BBC prezintă metoda prin care ministerul de externe american identifică viitoarele personalități ale lumii. Deși azi sunt niște oameni relativ necunoscuți, mâine ei pot fi politicienii de prim rang, oameni de cultură, conducători unor giganți economici sau oameni în media.

liderii_lumii_400Din 1940 americanii au dezvoltat ceea ce azi se numește International Visitor Leader Program (IVLP). La început a fost un schimb de experiență culturală și înțelegere reciprocă, apoi un program de invitație adresat unor oameni promițători de peste hotare, în final International Visitor Leadership Program.

Programul constă în invitarea unui număr de participanți la o experiență unică: 3 săptămâni petrecute în Washington DC și 3 săptămâni în alte orașe americane. Vizitele reprezintă ocazii speciale de a întâlni experți și alte VIP-uri, în fond o experiență de socializare de o valoare excepțională.

Până acum 2500 de englezi au participat la program, între care și 11 miniștri din guvernul actual. De asemenea 4 premieri londonezi au fost, în tinerețea lor, parte a acestui program, alături de alte nume recunoscute acum în carieră, precum președintele francez, cel afgan, premierul Australiei sau cel al statului Zimbabwe. Nu toți participanții sunt oameni cu aspirații politice și nu toți ajung faimoși.

Profesorul Giles Scott-Smith, expert în relații internaționale la Roosevelt Academy în Olanda recunoaște că invitația de a participa la un astfel de program aduce cu sine un capital de prestigiu. Acesta va ajuta la propulsarea într-o carieră. Smith afirmă că succesul programului e dat de faptul că nu vine cu obligații ascunse, fapt ce descurajează scepticismul și dă participanților sentimentul de imunitate la acuzele de manipulare. Cu toate acestea Smith recunoaște că este un exemplu explicit de acțiune bine țintită a Americii care va modela nu doar impresiile aspirantului ci și ambițiile, ideile și posibilitățile acestuia.

Adepții teoriilor conspiraționiste avertizează că programul nu este altceva decât o pepinieră în care sunt pregătiți viitorii candidați aprobați de Washington. Expertul în spionaj Robin Ramsay, editor al publicației britanice Lobster, e de părere că programul nu face decât să-i evidențieze pe cei care oricum ar fi ajuns în top. Ceea ce îi atrage atenția este de fapt programul de atragere și influențare a viitoarei elite mondiale.

Sprijinitorii programului afirmă în schimb că ținta acestuia este de a le da viitorilor formatori de opinie o idee despre cum funcționează lucrurile în SUA. Purtătorul de cuvânt al ambasadei Americii la Londra susține că programul este în beneficiul ambelor părți, și se desfășoară la nivel de diplomație „om la om” și nu diplomație „țară la țară”. „Ceea ce căutăm sunt oameni care să aducă o contribuție comunității lor, care vor avansa în cariera deja aleasă, care vor servi ca o verigă importantă între cele două țări.”

Profesorul Jonathan Gosling, directorul Centre of Leadership Studies de la University of Exeter creionează trăsăturile candidatului eligibil: personalitatea, ambiția, continuitatea, realizările, capacitatea de conducere, autoritatea, încrederea. În cazul unui personaj ca Winston Churchill se pare însă că se aplică mai degrabă principiul „omul potrivit la locul potrivit”.

www.semneletimpului.ro


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: