Publicat de: damianion | martie 15, 2011

Biserica și Împărăția lui Dumnezeu, de Daniel Branzei

Biserica și Împărăția lui Dumnezeu

(articol din seria „Biblia planului profetic“)

Biserica nu trebuie confundată cu forma finală a Împărăţiei lui Dumnezeu. Această greşeală au făcut-o şi apostolii Domnului la început (F.A. 1:6). Înainte de înălţarea Sa la Cer, Domnul Isus a vorbit cu ucenicii Săi timp de 40 de zile “despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu” (F.A. 1:3), dar din cauză că Israelul L-a refuzat pe Mesia, instaurarea “Împărăţiei lui Israel” a fost amânată.

(a) Împărăţia lui Dumnezeu este lăuntrică
Noi  trăim în epoca Harului sau în vremea Bisericii, când Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul oamenilor. “Nu se va zice: «Uite-o aici!» sau: «Uite-o acolo!» Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” (Lc. 17:21).

(b) Biserica, forma tainică a Împărăţiei
Într-adevăr, Biserica lui Cristos este o formă tainică a Împărăţiei.lui Dumnezeu. În timp ce evreilor le vorbea în pilde neînţelese, Domnul Isus avea grijă să-i ia deoparte pe apostoli şi să le explice sensul ascuns, pentru că lor “le fusese dat să cunoască tainele Împărăţiei cerurilor” (Mat. 13:11).

(c) Biserica, o avanpremieră a Împărăţiei
La scară redusă, tot ce se va întâmpla în Împărăţia mesianică se întâmplă astăzi în inimile celor credincioşi. Ei experimentează acum: pacea Împărăţiei, bucuria Împărăţiei, călăuzirea lăuntrică a Împărăţiei, biruinţa asupra Diavolului, şi natura neprihănită a Împărăţiei.

(d) Biserica, o asociaţie secretă
Oricât de stranie s-ar părea această afirmaţie, ea este absolut reală. Necunoscută şi nebăgată în seamă, Biserica lui Cristos este astăzi cea mai redutabilă “asociaţie secretă” din câte au cunoscut vremurile. Apostolul Ioan exclamă: “Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.” (1 Ioan 3:1).

(6) Biserica şi Împărăţia, două entităţi distincte
Că Biserica lui Dumnezeu este într-un anume sens “Împărăţie”, dar că nu este veritabila Împărăţie, se vede şi din compararea următoarelor două texte din Noul Testament:

Matei 5:9 şi Apocalipsa 1:5-6.

În primul pasaj, Domnul Isus învaţă Biserica să se roage: “Vină Împărăţia Ta”; şi, de aproape două mii de ani, Biserica repetă această invocare.

În al doilea pasaj, Ioan scrie: “A Lui,… care a făcut din noi o Împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său…”

Împărăţia, în forma ei tainică, va înceta să mai existe după sfârşitul Necazului celui Mare, la a doua fază a celei de-a doua veniri a Domnului Isus, respectiv “descoperirea Lui” (2 Tes. 1.7), când Împărăţia va fi proclamată public şi instaurată cu putere, “… în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina (misterion) lui Dumnezeu, după vestea bună (Evanghelia) vestită de El robilor Săi, proorocii. (Apoc. 10:7).

Dar, până atunci, Biserica este reprezentanta lui Dumnezeu pe pământ şi în ea sunt depozitate “tainele Împărăţiei”. Aceste taine sunt cunoştinţe care le aparţin exclusiv copiilor lui Dumnezeu şi nu oamenilor acestei lumi care refuză să accepte mesajul Evangheliei. El este pentru “iudei o pricină de poticnire şi pentru Neamuri onebunie” (1 Cor. 1:23).

Un rezumat al “tainelor Împărăţiei”

Iată, pe scurt, tainele care i-au fost revelate de către sfinţii apostoli Bisericii lui Cristos:

A. Taina întrupării
Coloseni 2:2, 9 şi 1 Timotei 3:16 vorbesc despre această de neînchipuit întrupare a Creatorului în dimensiunile create.

 

B. Taina locuirii lui Cristos în noi
Credinciosul nu este numai răscumpărat, ci şi îndumnezeit prin natura lui Cristos pe care a primit-o în momentul naşterii sale din nou (2 Cor. 5:17; 2 Pet. 1:4). Texte referitoare la această prezenţă divină sunt : Coloseni 1:26-27 şi mai ales 2 Tesaloniceni 1:10.

C. Taina împietririi lui Israel
Biserica nu este Israel şi Israelul nu este scos definitiv din planul lui Dumnezeu. Motivele împietririi lui Israel, durata acestei stări şi revenirea Israelului sunt descrise pe larg de Pavel într-o aparentă polemică cu Biserica îngâmfată şi dispreţuitoare (vezi Rom. 9,10 şi 11:7, 25).

D. Taina fărădelegii
Este amintită în 2 Tesaloniceni 2:7 şi se va manifesta cu toată puterea odată cu apropierea sfârşitului.

E. Taina Babilonului celui Mare
Este istoria unui sistem de organizare politico-religioasă iniţiat în istoria timpurie a omenirii (Gen. 11:1-9) şi reinstaurat cu o amploare surprinzătoare în vremurile din urmă (Apoc. 17:5-7).

F. Taina Bisericii
Amintită în Apocalipsa 1:20 şi nebăgată în seamă de lumea care preferă să stea “în întuneric”.

G. Taina răpirii Bisericii
Eveniment şocant (1Tes. 4:15-19) care va năuci întreaga omenire şi o va prăbuşi într-o spirală fatală de neascultare şi răzvrătire, atitudini care vor fi răsplătite printr-o serie de pedepse cumplite “cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi” (Mat. 24:21).

H. Taina relaţiei dintre Cristos şi Biserica Lui sau Mirele şi Mireasa.
În timp ce vorbea despre  viaţa de familie, apostolul Pavel introduce brusc această temă, prezentând-o drept o “mare taină” (Efes. 5:22- 32). După răpire, Biserica va merge la Nunta Mielului (Apoc. 19:7-9).

I. Taina Bisericii ca Trup duhovnicesc
Tratată în Efeseni 1:9, 3:3, 5-6, 9, este cea mai mare dintre toate tainele. Dumnezeu Îşi formează un trup duhovnicesc: din evrei şi Neamuri, din bogaţi şi săraci, învăţaţi şi neînvăţaţi, bărbaţi şi femei, robi şi oameni liberi.

Tainele descoperite azi celor credincioşi sunt lucrări ale harului. Biserica este mântuită prin har şi tot prin har va fi instaurată şi Împărăţia lui Dumnezeu cu Israelul.

Epistola către Efeseni este un tratat care abordează Biserica lui Cristos ca Trup al Lui. În capitolele 1 – 3 se găseşte învăţătura despre Trup, iar în capitolele 4 –  6 sunt descrise viaţa şi interacţiunea în Trupul lui Cristos. Primul verset din această Epistolă prezintă credincioşii ca fiind aşezaţi “în Cristos”. Noi nu numai că am ajuns să credem în Cristos, dari suntem aşezaţi de Dumnezeu “în Cristos”. Într-adevăr, “în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” (F.A. 17:27) (vezi şi 1 Cor. 12:12). Israelul va fi şi el mântuit tot prin har.

Epistola către Romani este tratatul de “teologie sistematică” al Bisericii. Apostolul Pavel îşi dă seama foarte repede că fiecare dintre cele două ramuri ale Bisericii, evreii şi Neamurile, riscă să cadă în câte o greşeală caracteristică. Evreii riscau să-şi perpetueze “pricina de laudă” din cauza poziţiei lor privilegiate în planul mesianic, iar Neamurile riscă să ignore orice “întâietate a iudeului”. Pentru a corecta sau a contracara aceste înclinaţii naturale, apostolul Pavel vorbeşte în primele capitole despre “starea de păcat a omenirii” (Rom. 1:18-32; 2:1-29), arătând că “pricina de laudă” a evreilor s-a dus din cauza păcatelor lor, dar “întâietatea lor rămâne” (Rom. 3:1-8), din pricina alegerii pe care Dumnezeu a făcut-o şi nu o regretă (Rom. 11:29). Însă, apostolul subliniază faptul că păcatele evreilor au transformat  “pricina de laudă” într-o “pricină de hulă”:

 

“Căci, «din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri», după cum este scris.” (Rom. 2:24).

Însă, “foloasele iudeilor” rămân mari (Rom. 3:1-2), pentru că ei nu şi-au pierdut, ci doar şi-au amânat destinul mesianic (F.A. 3:19-21). Ca să domolească pretenţiile şi mândria ne-evreilor, după ce a explicat harul prin care au primit Neamurile mântuirea (Rom. 9:30-33),”evreul” Pavel vrea să le descopere cititorilor de la Roma o parte intrinsecă a planului profetic. Acesta este conţinutul capitolelor 9 şi 11 ale Epistolei. “Întâietatea evreilor” rămâne valabilă şi ea este foarte importantă în perspectiva profetică.

“Ei sunt Israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Cristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!” (Rom. 9:4)

“Dumnezeu nu l-a lepădat pe poporul Său, pe care l-a cunoscut mai dinainte” (Rom. 11:2).

“Alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri” (Rom. 11:12).

Existenţa Bisericii este rânduită să “stârnească gelozia” evreilor (Rom. 11:11, 14).  Cât despre viitorul evreilor, întoarcerea lor la Dumnezeu este la fel de sigură ca şi legile naturii (Ier. 33:20-21), chiar dacă pentru unii ea pare încă ceva incredibil:

“Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: «Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele.»”  În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută. După cum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu, şi după cum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum, tot aşa, ei acum n-au ascultat, pentru ca prin îndurarea arătată vouă să capete şi ei îndurare.

Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi.” (Rom. 11:25-32).

Când se va împlini “numărul deplin al Neamurilor”, Dumnezeu va “altoi” ramurile fireşti în “rădăcina” lor multimilenară şi-l va reaşeza pe Israel în prerogativele sale de popor ales din planul profetic al Împărăţiei mesianice.

Împărăţia lui Dumnezeu cu poporul Israel este tema principală a cărţilor profetice din Vechiul Testament. Majoritatea lor, asemenea simfoniilor lui Bach, se desfăşoară în tonalităţi sumbre, întunecate, dar se termină într-o tonalitate veselă, majoră, a împărăţiei viitoare. Puteţi vedea acest tipar în:

– Isaia 66:18-24

– Ezechiel 40 – 48

– Daniel 3:44; 12:1-3

– Osea 14:4-9

– Ioel 3:18-21

– Amos 9:11-15

– Obadia 21

– Mica 7:11-20

– Ţefania 3:13-20

– Zaharia 12 – 13 – 14

– Maleahi 4:1-3

Cartea profetului Zaharia a fost supranumită “Apocalipsa Vechiului Testament”. Iată cum descrie profetul acesta vremurile Împărăţiei viitoare a lui Israel:

“ În ziua aceea, vor izvorî ape vii din Ierusalim, şi vor curge jumătate spre marea de răsărit, jumătate spre marea de apus; aşa va fi şi vara şi iarna. Şi Domnul va fi împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, şi Numele Lui va fi singurul Nume. Toată ţara va ajunge ca şesul Iordanului, de la Gheba până la Rimon, la miazăzi de Ierusalim; iar Ierusalimul va fi înălţat, şi va rămâne liniştit la locul lui, de la poarta lui Beniamin până la locul porţii dintâi, până la poarta unghiurilor, şi de la turnul lui Hananeel până la teascurile împăratului. Ei vor locui în el, şi nu va mai fi nici un blestem în el; Ierusalimul va fi liniştit”.

“Toţi cei ce vor mai rămâne din toate neamurile venite împotriva Ierusalimului, se vor sui în fiecare an să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, şi să prăznuiască sărbătoarea Corturilor. Dacă unele din familiile pământului nu vor voi să se suie la Ierusalim ca să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, nu va cădea ploaie peste ele. Dacă familia Egiptului nu se va sui, dacă nu va veni, nu va cădea ploaie nici peste ea; va fi lovită cu aceeaşi urgie cu care va lovi Domnul neamurile care nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea Corturilor. Aceasta va fi pedeapsa Egiptului, şi pedeapsa tuturor neamurilor care nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea Corturilor.

În ziua aceea, va sta scris până şi pe zurgălăii cailor: «Sfinţi Domnului!»  Şi oalele din Casa Domnului vor fi ca potirele de jertfă înaintea altarului. Orice oală din Ierusalim şi din Iuda va fi închinată Domnului oştirilor; toţi cei ce vor aduce jerfe vor veni şi se vor sluji de ele ca să-şi fiarbă carnea; şi nu vor mai fi canaaniţi în Casa Domnului oştirilor, în ziua aceea” (Zah. 14:8-21).

Avertismentul Domnului Isus pentru vremea sfârşitului nu are sens decât în acest context religios refăcut al Israelului:

“Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat.” (Mat. 24:20).

Biserica şi Israelul au statut egal înaintea lui Dumnezeu. Ce v-a făcut ultima dată să exclamaţi: “Extraordinar!”, “Formidabil!”, “Minunat!”, “Uimitor!” ?

O astfel de reacţie a avut apostolul Pavel la sfârşitul analizei teologice despre asemănările şi deosebirile salvării Israelului şi a Bisericii. Pentru a fi superioară, o gândire trebuie să fie deopotrivă analitică şi integratoare. Unii nu văd pădurea din cauza copacului, în timp ce alţii nu văd copacul din cauza pădurii. Trebuie să le vedem şi pe unul şi pe celălalt.

După ce face o evaluare analitică a aspectelor particulare legate de mântuirea prin credinţa cea adevărată, Pavel îşi încheie dizertaţia cu o concluzie care integrează totul într-o imagine complexă:

“O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui! Şi într-adevăr «cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?» Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.” (Rom. 11:33-36).

Dincolo de amănuntele specifice, apostolul Pavel a descoperit cu uimire că toţi oamenii şi toate neamurile sunt, paradoxal, egali şi egale înaintea lui Dumnezeu! Văzuţi de aproape, din vecinătatea imediată, evreii şi Neamurile, se deosebesc foarte mult între ei. Însă, de la înălţimea Cerului lucrurile se văd cu totul altfel. Şi anume, înaintea lui Dumnezeu, evreii şi Neamurile:

(a) sunt egali în păcătoşenie:  

“După cum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu, şi după cum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum,

tot aşa, ei acum n-au ascultat, pentruca, prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare” (Rom. 11:30-31).

Înaintea sfinţeniei divine, cel mai păcătos om şi cel mai puţin păcătos sunt egali în vinovăţie.

 

(b) sunt egali în faţa îndurării Domnului:

“Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare faţă de toţi” (Rom. 11: 32).

(c) sunt egali în neştiinţă:

“Şi într-adevăr, «cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?» (Rom. 11: 34).

(d) sunt egali în neputinţă:

“Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?” (Rom. 11:35).

(e) sunt egali în oportunităţi şi îndatoriri

Evreii şi neevreii sunt egali înaintea lui Dumnezeu în privinţa oportunităţilor oferite de El, dar şi a recunoştinţei datorate Lui:

“Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin” (Rom. 11: 36).

http://semnelevremurilor.wordpress.com


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: