Publicat de: damianion | martie 7, 2011

Templul si cetatea lui Dumnezeu

TEMPLUL

ŞI CETATEA LUI DUMNEZEU

de Hugo Bouter

Cine are permisiunea să intre în acest Paradis sau cine poate intra în acest Paradis? În Apocalipsa capitolele 2 şi 3 se vorbeşte despre credincioşii care dovedesc credincioşie de data aceasta ca “învingători”. Din fericire, există în mijlocul adunării în decădere, totdeauna oameni care au o ureche deschisă pentru glasul Duhului Sfânt.

Scrisorile către primele trei adunări se încheie cu o promisiune a binecuvântării pentru această “rămăşiţă”, dar către ultimele patru adunări se vorbeşte mai întâi învingătorilor şi apoi urmează refrenul: “ Cine are urechi de auzit să audă ce spune bisericilor Duhul ”. Aceasta ne arată că de la Tiatira nu mai este posibilă nici o reabilitare pentru adunare în general. Duhul Sfânt este aşteptat numai de învingători.

Prima adunare, cea din Efes, reprezintă poziţia generală a adunării lui Dumnezeu. Caracterul în care se prezintă El Însuşi aici este de asemenea general. El are putere asupra stelelor şi umblă în mijlocul sfeşnicelor de aur. Promisiunea făcută învingătorilor este binecuvântarea generală a credincioşilor sau binecuvântarea creştină generală “ Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii care este în raiul lui Dumnezeu ” (Apocalipsa 2.7).

A avea parte de Persoana lui Hristos, lucrul acesta ne conduce la identificarea cu El şi cu viitorul Lui minunat sau strălucit. Aceasta se descrie în mod deosebit în scrisoarea către Filadelfia. Filadelfia nu primeşte nici un fel de reproş din partea Domnului. Această adunare este separată de nedreptăţile din casa lui Dumnezeu. Ea este pentru Hristos, cea care ascultă, este în adevăr şi ascultare faţă de Cuvântul Lui şi credincioasă Numelui Său. Pe această temelie ea dă expresie adevărului despre Adunare după cum este scris.

Filadelfia posedă de fapt numai o putere mică, dar curând valoarea credincioşiei ei devine vizibilă. Când Adunarea apare cu Hristos în glorie ea are în aceasta un loc statornic precum stâlpii Iachin şi Boaz în templu. Ce aduce ea în slăbiciune acum ca expresie, atunci se va vedea în desăvârşire. Această rămăşiţă învingătoare are parte de gloria Domnului şi participă la templul şi cetatea lui Dumnezeu care va coborî din cer (Apocalipsa 3.10-12).

Filadelfia dă deja acum expresie gândurilor lui Dumnezeu ca şi o rămăşiţă credincioasă cu privire la Adunare şi aşteaptă timpul când toate aceste planuri şi gânduri vor fi împlinite. Ea se ţine strâns nu numai de “planul” privind Adunarea aşa cum este arătat din Cuvânt, ci este şi conştientă că aceste lucruri se vor împlini în curând într-un mod minunat: ea aşteaptă Paradisul lui Dumnezeu, aşteaptă Noul Ierusalim.

Există aşadar o relaţie strânsă între Filadelfia şi Adunarea cum se va descoperi curând în glorie. Acest lucru este redat clar în promisiunile care se fac celui ce va învinge: “ Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi afară din el; voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu şi Numele Meu cel nou ” (Apocalipsa 3.12). Aceşti credincioşi, în mod vizibil slabi, sunt aşadar un exemplu pentru puterea templului lui Dumnezeu şi prin aceasta cetăţeni recunoscuţi ai cetăţii cereşti având ca nume numele glorios al lui Dumnezeu, Hristos şi Noul Ierusalim. Acest lucru vorbeşte despre recunoaşterea legăturii şi a unităţii. Viitorul nostru este în cetatea cerească care are gloria lui Dumnezeu şi care va ilumina pământul cu strălucirea Lui.

În Apocalipsa 21 şi 22 această temă este extinsă şi acolo vedem din nou unitatea strânsă care este în primul rând între Dumnezeu şi Hristos şi pe de altă parte a Adunării glorificate. Starea ei în Paradis şi binecuvântările ei se datorează prezenţei pomului şi a apei vieţii care sunt aici descrise lămurit (Apocalipsa 21.6; 22.1-2;14.19).


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: