Publicat de: damianion | martie 7, 2011

America e amenințată de radicalizarea islamismului

În cadrul congresului american vor avea loc săptămâna aceasta audieri cu privire la radicalizarea musulmanilor americani. Anunțul a provocat reacții de protest ale musulmanilor din SUA.

islam_radical_400Duminică republicanul Peter King, șeful comisiei de securitate internă, a argumentat la CNN audierea din congres prin faptul că este tot mai evidentă amenințarea din partea islamismului autohton. El a atras atenția că despre acest subiect, în general, „nu se vorbește public”.

 King a făcut referire la cazuri relativ recente: Nidal Malik Hassan, un psihiatru de la Fort Hood care și-a ucis 13 colegi militari în 2009, Najibullah Zazi, acuzat de conspirație pentru utilizarea armelor de distrugere în masă în 2009 sau Faisal Shahzad, care a încercat să detoneze o bombă în Times Square în 2010. Sunt și cazuri mai recente, care, în ciuda posibilelor exagerări, denotă tendința: un student din Arabia-Saudită a fost arestat cu câteva săptămâni în urmă, după achiziționarea unor explozivi chimici care aveau ca țintă finală distrugerea unor baraje, centrale nucleare sau chiar reședința fostului președinte Bush.

„O majoritate covârșitoare a musulmanilor sunt americani onorabili, dar la momentul acest al istoriei noastre se observă gesturi susținute de radicalizare în comunitatea musulmană”, a spus Peter King la CNN. „Vorbim despre Al Qaeda. Vorbim despre afiliați ai Al Qaeda care s-au radicalizat.” În opinia lui King sunt lideri musulmani care nu cooperează cu poliția și FBI pentru demascarea planurilor teroriste. Audierea va avea loc joi, 10 martie.

Democratul Keith Ellison, primul musulman ales în Congres a echilibrat perspectiva: „Este un lucru absolut corect ca președintele comisiei de securitate internă că investigheze radicalizarea, dar a spune că investigăm o minoritate religioasă… e cu totul greșit.” Conform politicianului, audierea va fi o armă pentru liderii Al Qaeda care astfel vor avea argumente că America e împotriva Islamului. „Este unul dintre cele mai bune argumente pe care le folosesc pentru recrutare.” Cel de-al doilea congresmen musulman, democratul Andre Carson, a criticat și el atitudinea lui King: „către toți Peter King din lume: nu vom adopta comportamentul vostru xenofob.”

Tot duminică a avut loc și un protest care a atras câteva sute de demonstranți în Times Square. Protestul a fost organizat de o coaliție a liderilor și activiștilor politici sau comunitari, incluzând preoți, rabini și imami. Imamul Feisal Abdul Rauf, cel care inițiase proiectul moscheei de la World Trade Center a spus că audierile din congres îi vor aliena și mai mult pe musulmani. „Dușmanul nostru real nu este nici Islamul și nici musulmanii. Adevărații dușmani sunt extremismul, radicalismul și ideologia radicală.” Imamul Shamsi Ali, liderul unui Centru Cultural Islamic din Manhattan a spus „Suntem aici pentru că iubim această țară. Suntem aici pentru că vrem să vedem cum America rămâne cea mai puternică și cea mai frumoasă țară din lume.” Au fost expuse pancarte cu inscripții „Azi și eu sunt Musulman”. S-a denunțat bigotismul și ignoranța care alimentează sentimentele anti-musulmane din SUA. La câteva străzi distanță s-a remarcat și prezența unui grup de contra-protestatari, din partea Liberty Alliance. Nu au fost înregistrate incidente.

www.semneletimpului.ro


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: