Publicat de: damianion | ianuarie 18, 2011

Preturile nu joaca dupa cum canta Guvernul

La o inflatie dubla fata de anul trecut, ceea ce inseamna mai multi bani in piata, de ce sa ne miram ca preturile cresc? 

Majorarea preturilor la carburanti, asa cum de altfel anticipam inca din luna decembrie a anului trecut, a pus pe jar intreaga suflare din Romania.

De la politicieni, la transportatori, analisti si pana la simplu consumator, toata lumea se arata indignata: pana unde isi pot bate joc de noi benzinarii?, este intrebarea care il preocupa pe tot romanul acuma, de la vladica pana la opinca.

Raspunsul nu-i deloc greu de gasit, daca dam la o parte tot balastul ce inconjoara formarea preturilor la pompa, pentru benzina si motorina. Am mai vorbit insa despre acest lucru si nu cred ca mai are rost sa intru in amanune.

Povestea scumpirilor in Romania nu a inceput si nu se va termina cu benzina si motorina. In urma cu cateva luni (dar scenariul se repeta an de an) se vorbea cu insistenta de scumpirea painii, a carnii, a tigarilor si alcoolului, a energiei termice si electrice etc, produse la care romanul nu renunta in ruptul capului, caci sunt considerate de baza.

La o privire mai atenta observam ca din aceasta gama de produse, singurele care s-au scumpit cu adevarat sunt cele la care statul a intervenit prin majorarea taxelor si accizelor, independent de asa zisele costuri ale producatorilor.

Cu exceptii aproape nesemnificative, preturile la produsele alimentare, asupra carora nu s-a mai perceput nici un bir suplimentar din vara anului trecut, au crescut foarte putin, in ciuda previziunilor si a zvonurilor alarmiste lansate de toate televiziunile si ziarele din Romania.

Daca au fost anumite cresteri de preturi, acestea se explica mai ales prin prisma sezonalitatii, cand produsele autohtone dispar de pe piata fiind inlocuite cu importuri, ca in cazul legumelor si fructelor.

La paine, in ciuda previziunilor si a cresterii pretului graului si fainii pe pietele internationale, pretul a batut pasul pe loc, cu toate ca tare mult le-ar mai fi placut brutarilor sa-si vada visul cu ochii.

Din intelepciunea noastra populara am invatat ca „prost nu este cine cere, ci acela care da”.

Altfel spus, toata propaganda desfasurata in urma cu ceva vreme de producatorii de paine si de cei din industria carnii privind o iminenta crestere a preturilor s-a redus la aceasta expresie, ce s-a dovedit extrem de precisa.

Ei, producatorii, au fortat o crestere a preturilor, dar au constatat rapid ca le scad vanzarile. Din fericire, pe aceste piete exista o concurenta acerba.

Concluzia, daca ai piete, daca ai oferta si cerere, ai si preturi corecte, sau aproape de realitate. Chiar daca la alti parametri, aceleasi mecanisme au actionat si in cazul carburantilor, unde cererea si oferta determina o anumita componenta a pretului.

Restul, asa cum spuneam, tine de taxe si accize, directionate obligatoriu de catre guvern. In acest context, am fost de acord cu afirmatiile primului ministru Emil Boc, care a recunoscut ca guvernul nu poate interveni in piata carburantilor.

Numai ca, sub imperiul populismului ce-l caracterizeaza, acelasi prim ministru vine si ameninta cu controlul asupra companiilor petroliere, in speta asupra profitului acestora. Daca este prea mare, atunci o sa le punem o taxa suplimentara, asa cum au facut ungurii cu bancile si nu numai.

Oare, o asemenea taxa suplimentara nu duce logic la o noua majorare de preturi ? Despre taxe suplimentare sau „represalii” fiscale se vorbeste in tara noastra inca de pe vremea guvernului Nastase, cand fostul ministru al controlului incerca sa distruga mafia pietelor cu ajutorul radioului public, unde se anuntau in fiecare dimineata preturile considerate corecte.

S-a vehiculat si ideea infiintarii unui inspectorat de control sau a introducerii mercurialului, lucruri ce nu au functionat nici macar in perioada comunista. In fine, nici primul ministru liberal, Calin Popescu Tariceanu, nu a respins ideea unui control al preturilor, sfidand orice principii liberale de functionare corecta a pietelor.

Sigur, nu doctrinele influenteaza preturile, ci realitatile economice. De acestea se feresc insa toti guvernantii, chiar daca distorsiunile li se datoreaza tocmai lor. False sau adevarate, preturile din Romania explica cel mai bine situatia in care suntem.

Companiile prezente pe piata, indiferent de provenienta capitalului, nu pot face protectie sociala in Romania si nici nu-si pot raporta activitatea strict la veniturile romanilor.

Daca benzina are acelasi pret ca in tari in care veniturile sunt de doua sau trei ori mai mari decat in Romania, de vina nu sunt companiile petroliere. Daca varza si cartofii de la noi sunt la acelasi pret cu varza si cartofii din Germania, nu e treaba guvernului sa intervina pentru a le corela cu puterea de cumparare.

Acest lucru il face piata si productivitatea fermierilor romani. Dupa 20 de ani avem inca o teama reflexiva vizavi de pietele libere si nu incetam sa cerem amestecul vreunei autoritati in reglementarea acestora.

Din nefericire, nu am inteles nici pana acuma ca „reglementatorul” raspunde unei comenzi politice si nu uneia economice. Atata vreme cat politicul domina economicul nu ne putem astepta la preturi corecte si nici la afaceri curate.

Calul trebuie dezlegat intr-un fel sau altul de la gard, chiar daca in prima faza consecintele ar putea fi dureroase. Asta se numeste insa reforma reala, ceea ce nimeni nu a reusit sa faca in tara noastra in ultimii 20 de ani.

Desigur, pe marginea preturilor putem sa ne pierdem si in multe alte amanunte, specifice de la un domeniu la altul. Exista insa niste principii de baza ale functionarii unei economii libere, care se impun a fi respectate inainte de a cauta acul in carul cu fan.

De abia dupa aceea putem vedea realitatea asa cum este ea. Statul isi poate permite sa reprime consumul, prin taxe, dar nu poate dicta preturile nici chiar macar acolo unde proprietatea inca ii mai apartine.

Cu riscul de a-mi atrage critici numeroase, indraznesc sa afirm ca toate aceste asa zise reglementari trebuie sa vina din piata.

Daca ea este libera, guvernul poate supraveghea, prin institutiile sale, doar buna ei functionare. In nici un caz, respectivele institutii nu trebuie sa se amestece grosolan in favoarea sau defavoarea unuia dintre jucatori.

Deocamdata, o singura institutie din Romania pare sa fi inteles acest adevar: Consiliul Concurentei.

Acesta insa, nu este altceva decat o anexa a institutiei de concurenta europene cu sediul la Bruxelles. Spune si asta ceva.

Analiza de Alexandru Moldovan 

http://www.bloombiz.ro


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: