Publicat de: damianion | ianuarie 17, 2011

Definire de termeni: Cultul şi Ocultul

INSTITUTUL DE CERCETARE CREŞTINĂ (The CHRISTIAN RESEARCH INSTITUTE) este profund dedicat echipării creştinilor în vederea familiarizării lor cu fundamentele (doctrinele esenţiale ale) Creştinismului istoric, astfel încât atunci când apar la orizont falsurile spirituale, aceştia să le recunoască instantaneu. În ciuda acestui ţel pozitiv, mass-media indentifică frecvent institutul noastru ca fiind cea mai mare organizaţie evanghelică anticultică, din lume. În consecinţă, mulţi îmi cer să definesc termeni cum ar fi, „cult”, „cultic”, şi „ocultic”.

Grupurile de acest fel pot fi denumite culte pe baze teologice, comportamentale (sau, sociologice), sau în unele cazuri, pe baza ambelor criterii. Din punct de vedere teologic un grup poate fi numit cult dacă pretinde să reprezinte învăţăturile adevărate ale unei religii mondiale, dar care totuşi să le redefinească într-o asemenea măsură încât natura acelei religii devine radical modificată. Pentru a oferi un exemplu al unei religii necreştine, grupul intitulat „Naţiunea Islamului” („Nation of Islam”) este un cult pseudo-islamic.

Cultele pseudo-creştine neagă în mod explicit sau implicit doctrine creştine fundamentale. Ele operează sub masca Creştinismului, însă deviind de la învăţăturile ortodoxe ale credinţei creştine istorice, aşa cum ne sunt comunicate de Scripturi şi formulate de crezurile ecumenice străvechi. Astfel de grupuri sunt specializate în scoaterea unor texte din context pentru a-şi formula pretextele deformărilor lor teologice. Walter Martin (1928-1989; fondatorul lui Christian Research Institute, fost pastor baptist ordinat şi profesor de religie comparativă la Simon Greenleaf University), a definit cultul după cum urmează: „Un cult este un grup de oameni, strânşi în jurul unei anume persoane sau a unei deformări specifice a Bibliei de către o persoană”.

Dintr-o perspectivă teologică, cultele pseudo-creştine includ organizaţii ca cea a Mormonismului, a Societăţii Turnului de Veghere a Martorilor lui Iehova, a Bisericii Ştiinţei Religioase, sau a Căii Internaţionale. Aceste culte şi-au pus la punct o adevărată artă a utilizării terminologiei creştine, turnând propriile sensuri nebiblice în cuvinte deja consacrate. Un exemplu concludent, este acordarea de către mormoni, lui Isus, creatorul tuturor lucrurilor, a statutului de spirit frate a lui Lucifer, în timp ce Martorii lui Iehova îl reduc pe Domnul la statutul arhanghelului Mihail. De aceea, în abordarea cultiştilor dintr-o perspectivă teologică, este esenţial ca cei ce sunt creştini să devină iscusiţi în escaladarea barierei limbajului.

Din punct de vedere comportamental (aşa cum s-a mai precizat, sociologic – n.tr.), un cult este o sectă religioasă sau semireligioasă ai cărei discipoli sunt controlaţi de un puternic lider (sau, mai mulţi) carismatic, în practic fiecare domeniu al vieţii lor. De regulă aceştia arată o loialitate oarbă faţă de guru-l şi grupul lor, fiind controlaţi prin tactici psihologice de intimidare şi un regim insuportabil de îndoctrinare şi aservire grupului. Membrii acestor culte posedă de cele mai multe ori o mentalitate de tipul „noi/ei” care duce la izolarea cât mai mare posibilă de toate legăturile lor (sociale) anterioare, inclusiv a rudelor lor apropiate.

Cultele astfel definite, includ organizaţii de felul, adepţilor lui Moon (cunoscuţi în Occident sub numele de „Moonies”, membrii ai Bisericii Unificării din Corea de Sud, a rev.Sun Myung Moon, pretins Mesia), a adepţilor Hare Krishna, şi a „Copiilor lui Dumnezeu” (cunoscuţi şi sub numele de „Familia Dragostei”). Deşi sociologii seculari, de obicei se abţin de la a emite judecăţi privitoare la conduita personală a membrilor cultului, dintr-o perspectivă creştină atât comportamentul acestora cât şi doctrinele lor, trebuie evaluate în lumina învăţăturilor şi principiilor biblice.

Date fiind aceste definiţii este absolut justificat să caracterizăm unele grupuri ce fac parte din Mişcarea New Age, ca fiind culte – fie, din punct de vedere teologic, fie sociologic, sau în unele cazuri, din ambele puncte de vedere. Totuşi, în clasificarea Mişcării New Age ca şi întreg, este mult mai sigur să folosim termenul cultică, date fiind asemănările ei cu caracteristicile cultului. Această deosebire este importantă fiindcă clarifică faptul că termenul „cult” se referă la grupul cu doctrine uniforme şi structuri organizaţionale rigide. Mişcării New Age, pe de altă parte, îi lipseşte controlul centralizat şi are o organizare mult mai tolerantă. Astfel, deşi cultele sunt monolitice în privinţa doctrinelor şi practicilor lor, mişcarea New Age este pluralistă şi diversă.

În timp ce termenul „cult” este folosit cu privire la o grupare monolitică, iar „cultic” cu referire la o mişcare care posedă unele trăsături comune cultelor, cuvântul „ocult” este de regulă asociat cu practicile esoterice (secrete) şi fenomenul spiritist. Lumea ocultului utilizează metode secrete şi interzise biblic de dobândire a unei puteri personale, fiind caracterizată de o dependenţă de activitatea spiritelor (demonice) pentru atingerea obiectivelor ei. Practicile oculte includ activităţi de felul prevestirii, astrologiei, a diverselor forme de ghicire, canalizării de spirite, şi a vrăjitoriei (vezi, Exodul 22:18; Deuteronomul 18:9-11; Isaia 2:6; 47:13; Ieremia 27:9). Practicanţii ocultului folosesc mijloace de felul cărţilor Tarot, globurilor de cristal, sau al planşetelor Quija.

Este important de observat că în unele cazuri are loc o semnificativă imixtiune a lumii ocultului în împărăţia cultelor. Spre exemplu, un cult cum este cel de felul satanicului „Templu al lui Set”, se angajează făţiş în practici oculte. În schimb, despre o grupare ca cea a mişcării Bisericii lui Hristos din Boston („Boston Church of Christ”), nu se poate spune acelaşi lucru.

Atât, împărăţia cultelor cât şi lumea ocultului constituie o provocare crescândă „credinţei care a fost dată sfinţilor, odată pentru totdeauna” (Iuda 3). De aceea, nu mai este deloc suficient ca noi doar să blestemăm întunericul, ci mai degrabă, responsabilitatea noastră ca şi credincioşi ar fi de a ridica un far în mijlocul furtunii. Rugăciunea mea este, ca prin harul lui Dumnezeu, d-voastră să fiţi pregătiţi şi ehipaţi să folosiţi devierile întunericului ca o trambulină a comunicării mesajului vieţii şi luminii.

Hank Hanegraaff


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: