Publicat de: damianion | ianuarie 13, 2011

Butanul și-a înăsprit legea împotriva fumatului

Butanul și-a înăsprit legea împotriva fumatului, în tentativa de a deveni prima țară din lume liberă de tutun și fumat. 

bhutan_fumat_400O nouă lege a țării a sporit controlul traficului de produse pe bază de tutun. Conform legii care a intrat în vigoare începând cu noul an, pedeapsa pentru comercianții de tutun și traficanți este de 5 ani de închisoare. Agenția națională de control al narcoticelor are libertatea de a face raiduri de verificare cu câini specializați chiar în locuințele private, conform noii legi.

Măsura e considerată „draconică” într-un editorial din Kuensel, cel mai vândut ziar din regat. Din perspectiva legislatorilor legea nu este draconică, ci a trecut prin „înțelepciunea colectivă” a membrilor parlamentului, după cum susține primul ministru Jigmi Y. Thinley.

În Bhutan, fiecare om e liber să fumeze exclusiv în cadrul privat. Vânzarea publică a țigaretelor și fumatul în locuri publice sunt interzise, iar importul e limitat. În cazul unui control, fumătorii sau comercianții trebuie să prezinte acte de proveniență și import ale țigărilor găsite în posesia lor.

În anul 2005 Bhutanul a devenit prima țară din lume în care atât vânzarea de țigarete cât și fumatul în spații publice din Bhutan au fost complet interzise. Pe lângă rațiunile medicale, unul dintre motivele invocate a venit din zona spirituală. În regatul budist practica fumatului e considerată negativă pentru karma unei persoane.

http://www.semneletimpului.ro


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: