Publicat de: damianion | ianuarie 4, 2011

Cuvantul lui Dumnezeu, 1 – 11 Ianuarie 2011

1 IANUARIE   CARE ESTE VIZIUNEA TA PENTRU NOUL AN (3)

„Căci este o proorocie care … se apropie de împlinire” (Habacuc 2:))

            Între visul tău şi împlinirea lui, vei fi încercat. Te vei confrunta cu aceleaşi lucruri cu care s-a confruntat şi Iosif:

            1) Testul credinţei. El a trebuit să-şi păstreze credinţa într-un mediu ostil şi să creadă într-un vis în care nimeni altcineva nu mai credea. Nu a avut parte de nici o grupare a visătorilor care să-l susţină şi să-l învioreze, el a trebuit să stea în picioare singur.

            2) Testul răb­dării. Visul lui nu s-a împlinit repede. Un băiat în momentul conceperii visului, şi matur înainte de împlinirea lui. Trebuie să fi fost foarte frustrant să trebuiască să se ţină de el sau să-l piardă. Răbdarea nu înseamnă numai să speri că lucrurile se vor rezolva, ci şi să perseverezi şi să crezi ce a spus Dumnezeu. „Aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit” (Evrei 10:36).    3) Testul tăriei. O vreme, circumstanţele în care se găsea Iosif au făcut ca criticii să pară că au dreptate. La urma urmelor, el se afla într-a groapă, speriat, singur, într-o ţară străină fără familie şi prieteni, în închisoare cu un cazier pe care nu-l merita. El a trebuit să rămână tare în convingerea lui că visul este într-adevăr de la Dumnezeu.

            4) Testul ţintei. Având un bagaj emoţional suficient de mare cât să răstoarne un tren de marfă, plin de resentimente, simţindu-se abandonat, fiind acuzat pe nedrept şi suferind pierderi multi­ple, el a trebuit să se concentreze asupra ţintei. Dacă s-ar fi concentrat pe probleme şi pe obsta­cole, ar fi suferit deziluzia. Dar păstrarea ţintei visului său a însemnat salvare.

            5) Testul pregătirii. Când Dumnezeu a început în cele din urmă să deschidă uşi, el a trebuit să fie pregătit să acţioneze! Descurajarea sau gândirea negativă l-ar fi orbit în faţa oportunităţilor. Dar el şi-a întărit duhul şi darurile, a profitat de orice ocazie de a le folosi şi a văzut cum Dumnezeu i-a transfor­mat viziunea în realitate.

2 IANUARIE   CARE ESTE VIZIUNEA TA PENTRU NOUL AN (4)

„Căci este o proorocie care… se apropie de împlinire” (Habacuc 2:3)

            Obstacolele nu-ţi vor distruge viziunea, însă atitudinea ta da. După o pedeapsă aspră de şai­sprezece luni, bătrânul Pavel a scris dintr-o celulă romană, jalnică: „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! larăş zic: Bucuraţi-vă!” (Filipeni 4:4). Pavel ştia două lucruri pe care şi tu trebuie să le ştii:

            1) Nu se termină decât atunci când Dumnezeu spune că s-a terminat. Circumstanţele şi oamenii nu au ultimul cuvânt; Dumnezeu îl are! El este „Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre” (Evrei 12:2). Cu Dumnezeu, renunţarea nu este o opţiune. Când renunţi fără permisiunea Lui, eşti absent nemotivat. În plus, când îţi abandonezi misiunea, pierzi protecţia şi ajutorul Său.

            2) Nimic nu te poate înfrânge fără permisiunea ta; şi nu trebuie să i-o dai nimănui. Nu poţi con­trola ce ţi se întâmplă, dar poţi controla ceea ce spui şi faci. Este tot ce trebuie să controlezi; Dumnezeu va controla restul. Nu poţi controla handicapurile, încurcăturile şi persecuţia care apar în călătoria ta, dar poţi controla reacţia pe care o vei avea în faţa frustrării, disperării şi respin­gerii (2 Corinteni 4:8-9). Nu poţi evita mereu să fi trântit la pământ, dar poţi hotărî dacă eşti dis­trus sau nu. Refuzul de a rămâne doborât nu-i permite duşmanului tău să-ţi saboteze destinul.

            Ai un vis venit de la Dumnezeu? Refuză să renunţi şi cu siguranţă „se apropie de împlinire”. Nu ai nici un vis? Cere-i lui Dumnezeu. Ţi-ai îndeplinit deja visul? Cere-i lui Dumnezeu altul înainte de a-ţi pierde bucuria şi motivaţia vieţii. Ai un vis atât de mic încât nu te solicită? Cere-i lui Dumnezeu unul mai mare şi priveşte cum credinţa ta creşte!

3 IANUARIE   UMBLĂ CU DUMNEZEU

„Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor” (Geneza 1:2)

            Ucenicii lui Hristos au lăsat totul pentru a urma pe cineva pe care nu l-au înţeles. Ei visau la un Mesia care va stabili o împărăţie pământească şi-i va scoate de sub autoritatea Romei, aşa că răstignirea Lui i-a adus întro mare confuzie. La fel şi învierea Lui, căci acum trebuiau să predice un mesaj care urma să îi coste viaţa. Uneori nu ştiau ce să facă cu Isus: „Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat, şi au zis: „Este o nălucă!” Şi de frică au ţipat” (Matei 14:26). Când a mâncat cu ei pe mal după înviere, „nici unul din ucenici nu cuteza să-L întrebe: „Cine eşti?” căci ştiau că este Domnul” (loan 21:12). Dacă vrei să umbli cu Dumnezeu, fii gata căci credinţa ta va fi încercată.

            Primul lucru pe care îl citim despre Dumnezeu în Scriptură este că El „se mişca”. Dacă ai în plan să umbli cu El în acest an, trebuie să depăşeşti două lucruri. Mai întâi, complacerea. Oamenii de ştiinţă au făcut un experiment în care au pus o amibă (animăluţ microscopic) într-un mediu lipsit de stres. Condiţiile erau ideale; nu trebuia să facă nici o ajustare. Dar amiba a murit. De ce? Pentru că ai nevoie de schimbare şi de provocare la fel cum ai nevoie de hrană şi apă. Complacerea te poate ucide! În al doilea rând, trebuie să eviţi văicăreala. Faptul că nu au recunoscut bunătatea lui Dumnezeu, poporul Israel s-a învârtit în cerc timp de 40 de ani: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde” (1 Corinteni 10:11). Doi copii s-au aşezat să ia prânzul împreună. Unul şi-a deschis pachetul şi a început să se văicărească: „Iar sandviş cu şuncă? Este a patra zi la rând. M-am săturat de sandvişuri cu şuncă”. Prietenul lui a spus: „Pun pariu că dacă-i spui mamei tale că nu-ţi plac sandvişurile cu şuncă îţi va pune altceva”. „Mama?” a răspuns primul. „îmi voi pregăti singur pachetul”. Ai o problemă cu văicăreala? Rezolv-o! Hotărăşte-te să umbli mai mult cu Dumnezeu!

4 IANUARIE   VIATA PRIN CREDINŢĂ

„Toţi aceştia … au fost lăudaţi pentru credinţa lor” (Evrei 1139}

            De multe ori se face referire la Evrei capitolul 11 ca la „eroii credinţei”. Sunt pomenite două categorii. Prima categorie „au scăpat de ascuţişul săbiei” (Evrei 11:34). A doua categorie „au murit ucişi de sabie” (Evrei 11:37). Tuturor ne-ar plăcea să facem parte din prima categorie, dar Biblia spune că ambele grupuri „au fost lăudate pentru credinţa lor” (Evrei 11:39). Mesajul parafrazează acest verset: „în credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe” (Evrei 11:13). Credinţa lor i-a ţinut focalizaţi pe ţintă!

            Uneori credinţa este un instrument al schimbării; alteori este un mijloc de supravieţuire. Este ceea ce ne dă tenacitatea de a ne încrede în Dumnezeu, când voia Lui pare că se bate cap în cap cu voia noastră. Deseori, credinţa este perfecţionată mai mult atunci când lucrurile nu se schimbă decât atunci când lucrurile se schimbă. Nu îţi trebuie credinţă pentru ce poţi vedea sau pentru ce ai obţinut deja; ai nevoie de credinţă când viaţa nu are nici un sens, când nu poţi expli­ca de ce mor copiii de cancer sau de ce ţi-ai pierdut locul de muncă, de ce căsnicia nu merge, de ce prosperă cei răi, de ce suferă cei neprihăniţi sau de ce cei buni nu primesc mângâiere.          Noi credem că există un singur rezultat bun – cel pe care ni-l dorim. Nu, noi trebuie să ne încredem în caracterul şi în planul lui Dumnezeu, în ceea ce este şi face El. Trebuie să-L vedem la lucru în orice situaţie ne apare în cale. Şi chiar dacă nu putem, trebuie să ne încredem în El ştiind că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Romani 8:28) Ai înţeles? Totul!

5 IANUARIE   CUM SĂ-TI ÎMBUNĂTĂŢEŞTI CĂSNICIA

„Dragostea nu va pieri niciodată” (I Corinteni 13:8)

            Iată cinci idei prin care să aduci un suflu proaspăt căsniciei tale. Mai întâi, reînnoieşte-ţi anga­jamentele. Frecusurile sunt normale într-o căsnicie. La ce te poţi aştepta de la doi oameni imper­fecţi? Hotărăşte-te: „îmi voi recuceri partenerul”. Începe cu un act de voinţă, nu cu un sentiment în stomac. „Da, voi face ce trebuie să fac pentru cel mai mare bine al partenerului meu”. Este greu când numai unul din parteneri îşi ia un angajament. Dar când o faci, ajungi din nou pe calea Domnului, iar El este liber din nou să lucreze în partenerul tău. Orice căsnicie va merge când cei doi spun: ‘.’Doamne, spune-ne ce să facem”. Dumnezeu poate face o schimbare în căsnicia ta, dar este nevoie de muncă. Sentimentele vor reveni, dar sentimentele nu pot fi factorul determi­nant al deciziei tale. În al doilea rând, daţi-vă întâlniri din nou. Nimănui nu-i place să fie pus în­tr-un tipar, aşa că adoptă atitudinea: „Voi continua să-l curtez şi să-l câştig din nou”. În al treilea rând, renunţă la ceva pentru partenerul tău. Trimiţi un semnal bun când spui: „Da, ştiu că mi-am planificat să fac lucrul acesta, dar prefer să fiu cu tine”. În al patrulea rând, ia aminte la lucrurile mărunte. Lucrurile mărunte se uită prea uşor, cum ar fi să faci complimente soţiei sau să-i cumperi o felicitare şi să-i spui „Te iubesc”. Sau surprinde-ţi soţul purtând rochia lui prefe­rată şi gătindu-i ceva special. În ultimul rând, accentuează lucrurile pozitive. Oricine poate fi cri­tic. Nu mai scormoni să găseşti ceva rău pentru că, lucrurile care nu sunt perfecte la partenerul tău nu se epuizează niciodată. Încearcă să te uiţi cu băgare de seamă la lucrurile bune, spune-i ce ai descoperit şi aşteaptă să vezi ce se întâmplă!

6 IANUARIE   CERE-I LUI DUMNEZEU ÎNŢELEPCIUNE

„Vă voi da o gură şi o înţelepciune” (Luca 21:1$)

            Dumnezeu nu ne dă reguli şi legi la tot pasul; în schimb El ne oferă călăuzire şi principii şi ne lasă să luăm decizii. Asta pentru că El este glorificat atunci când alegem să îl consultăm, să ne încredem în El şi să-L ascultăm. Iacov scrie: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă” (lacov 1:5). Nu ai început să trăieşti până când nu ai învăţat să te bazezi pe înţelepciunea lui Dumnezeu. Cu înţelepciunea lui Dumnezeu vine şi o remarcabilă absenţă a fricii. Nu mai suntem intimidaţi de circumstanţele sau opiniile celor din jur. Poate piezi un loc de muncă sau poate nu eşti promovat, dar nimeni nu ne face să ne pierdem echilibrul. Poate ajungem într-o vale neaşteptată sau ne avântăm spre cul­mea succesului, dar ne vom descurca bine în oricare din situaţii. Asta pentru că înţelepciunea lui Dumnezeu ne dă echilibru, înţelepciune şi stabilitate. Nici una dintre acestea nu este o trăsă­tură naturală. Nu le obţinem doar pentru că suntem creştini. Nu, le obţinem pentru că le cerem, înţelepciunea lui Dumnezeu ne dă al şaselea simţ necesar în situaţiile derutante şi putere pentru a merge înainte cu încredere în ciuda întrebărilor fără răspuns. Ai nevoie de înţelepciune astăzi? Petrece timp cu cel care a spus: „vă voi da o gură şi o înţelepciune, căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toţi potrivnicii voştri” (Luca 21:15). Când îl faci pe Isus Domnul vieţii tale, ţi se dă acces la înţelepciunea lui Dumnezeu. Cu Fiul lui Dumnezeu vine şi înţelepciunea lui Dumnezeu. E parte din ofertă.

7 IANUARIE   NU ESTE CALE DE ÎNTOARCERE

„Doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească” (Evrei 11:16)

            Avraam nu ştia unde-L va duce Dumnezeu; el ştia numai că nu poate rămâne unde este. Încearcă să le explici asta prietenilor! În loc să-L ia pe Dumnezeu la întrebări, citim că: „Prin credinţă Avraam … a plecat fără să ştie unde se duce” (Evrei 11:8). Nu s-a gândit nici măcar o dată să se întoarcă înapoi acasă când a dat de greu. Avraam ştia că pentru el, Dumnezeu nu este acolo. Iefta este menţionat în Scriptură pentru victoria spectaculoasă asupra Amoniţilor şi pentru un jurământ care pe care I l-a făcut lui Dumnezeu înainte de luptă, un jurământ pe care a refuzat să-l încalce: „Am făcut o juruinţă Domnului, şi n-o pot întoarce” (Judecători 11:35):

            Israel a rămas în pustie pentru că s-a tot gândit la Egipt. De fiecare dată când Dumnezeu a spus: „Mergeţi în Canaan”, ei au spus: „Dar în Egipt aveam…”. Unii dintre noi nu se pot bucura de viaţa de creştin pentru că se gândesc cât de bine se distrau în lume. Asemenea lui Israel, noi ne gândim la usturoiul şi prazul din Egipt în timp ce suntem blocaţi în pustia cu mană. Dacă gândeşti aşa, te învârti în cerc! Ţi se pare ademenitor să te întorci, dar Dumnezeu nu mai este acolo; El este în viitorul tău. Aşa că citiţi cu atenţie aceste cuvinte: „Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate” (Evrei 11:15-16). Când umbli cu Dumnezeu, nu mai este cale de întoarcere!

8 IANUARIE   CITEŞTE BIBLIA!

„Cuvântul Tău este o lumină pe cărarea mea” (Psalmul 119:105)

            Când sunt întrebaţi: „Ce carte v-a influenţat cel mai tare viaţa?”, majoritatea oamenilor spun că Biblia. Totuşi, sub 14% dintre noi o citim în fiecare zi. Cum aşa? Iată câteva din cele mai obişnuite scuze.

            1) „Nu am timp”. Chiar aşa? Multe din cărţile Bibliei pot fi citite între 10 şi 45 de minute, altele în mai puţin de 20 de minute. Dacă citeşti un capitol pe zi din cartea Proverbe o poţi termina în-tr-o lună, iar epistola lui Iacov în 5 zile.

            2) „Nu ştiu de unde să încep”. Dacă ţi se pare copleşitor să începi cu Geneza şi să citeşti treptat, împarte-o în porţiuni mici. Alege o evanghelie şi citeşte viaţa lui Hristos. Dar trebuie să începi!

            3) „Nu este interesantă”. Îţi plac povestirile de dragoste? Citeşte cartea Rut. Cauţi aventură? Încearcă Judecători sau Faptele Apostolilor. Îţi place poezia? Citeşte Cântarea Cântărilor a lui Solomon. De la istorie la cum să facem asta…, totul este în Scriptură.

            4) „Nu e suficient că merg în fiecare săptămână la biserică?” Billy Graham spune: „Biblia este harta rutieră a vieţii, iar când pastorul accentuează care este cea mai bună cale pe care să o alegi, înveţi că navighezi prin întorsăturile şi încurcăturile vieţii”.

            5) „Mă face să mă simt stingherit”. Când nu ştii ce spune de fapt Cuvântul lui Dumnezeu, este uşor să-l identifici cu expe­rienţe negative şi cu ipocrizia pe care ai observat-o, şi apoi să arunci totul deoparte. Fără îndoială, Biblia te confruntă cu adevăruri grele: „Cuvântul lui Dumnezeu … judecă simţirile şi gândurile inimii” (Evrei 4:12). Îţi face o cercetare pe de-a-ntregul. Dar vei descoperi cine eşti, ce eşti chemat să faci şi primeşti putere pentru aceasta!

9 IANUARIE   ADU PROBLEMA TA ÎNAINTEA LUI ISUS

„lată o femeie, care avea o scurgere” (Matei 9:20)

            Există probleme cu care te-ai luptat aşa de multă vreme încât ţi s-a uscat viaţa în tine? Nu cumva oamenii ţi-au fluturat în faţă concluziile lor amintindu-ţi că au încercat orice soluţie şi nu a mers nici una? Îţi şoptesc cumva: „Am venit aici ca să rămân, obişnuieşte-te cu asta?” Ţi-ai spus cumva: „Am crezut că după atâta timp căsnicia mea se va vindeca sau sănătatea îmi va reveni, voi scăpa de datorii sau uşa se va deschide”, dar lucrurile acestea nu s-au întâmplat şi eşti descurajat? Dacă este aşa, fă ce a făcut şi femeia aceasta: „iată o femeie, care de dois­prezece ani avea o scurgere de sânge, a venit pe dinapoi, şi s-a atins de poala hainei Lui. Căci îşi zicea ea: „Numai să mă pot atinge de haina Lui, şi mă voi tămădui” (v 20-21). Această femeie suferindă avea trei opţiuni. Şi-ar fi putut spune:

            1) „Nimic nu se va schimba”;

            2) „Într-o aşa mare mulţime Isus nu mă va observa niciodată” sau

            3) „Numai să mă pot atinge de haina Lui, şi mă voi tămădui”. Ea a ales a treia variantă; aşa ar trebui să faci şi tu! Nu da ascultare negativiştilor, pune-ţi îndoielile sub tăcere, începe să rosteşti cuvinte ale credinţei şi mergi în direcţia Lui.

            Matei scrie: „El, prin cuvântul Lui, a scos din ei duhurile necurate, şi a tămăduit pe toţi bolnavii, ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice: „El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat boalele noastre” (Matei 8:17-18). Domnul Isus te iubeşte şi doreşte să te vindece. Trecutul tău nu contează, nici împrejurările în care te găseşti acum. Singurul lucru care contează este să te atingi de El prin credinţă. Ceea ce i-a spus acelei femei îţi spune şi ţie astăzi: „Credinţa ta te-a mântuit”‘(Marcu 5:34). Aşa că adu „scurgerea” ta la Isus şi lasă-L să te atingă.

10 IANUARIE   PRINCIPIUL GABAONULUI_

„Locuitorii Gabaonului făcuseră pace cu Israel şi erau în mijlocul lor” (losua 10:1)

            Gabaoniţii erau o naţiune pe care Dumnezeu i-a spus lui Iosua, s-o distrugă. Deşi erau păgâni, ei au fost suficient de înţelepţi să înţeleagă că nu erau de partea cui trebuie. Aşa că s-au deghizat şi l-au convins pe Iosua să încheie un legământ cu ei, spunând: „Noi suntem robii tăi” (losua 9:8). Când foştii lor aliaţi au aflat că şi-au unit forţele cu Israelul, le-au declarat război. Din cauza legământului lor, Iosua a luptat cu ei şi i-a scăpat. Această povestire ne învaţă trei principii impor­tante. Primul, vine un moment în care, pentru a-L urma pe Dumnezeu, trebuie să „o rupi” cu tre­cutul. Unul din lucrurile care ne doare este că dorim să înaintăm fără a face valuri sau a supăra pe cineva. Trebuie să depăşeşti asta! „Dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). Al doilea, gabaoniţii au fost dispuşi să se umilească şi să ceară ajutor. Indiferent cât eşti de dotat, vor exista clipe când va trebui să apelezi la alţii şi să spui: „Trec printr-o perioadă dificilă, am nevoie de aju­tor, hai să ne aliem”. Există putere în „părtăşia sfântă”. Al treilea, când îți aminteşti de unde ai plecat, vei fi mulţumitor pentru locul în care te găseşti acum. Gabaoniţii erau tăietori de lemne şi cărăuşi de apă; ei se bucurau doar să slujească. Nu mai încerca să fi o celebritate spirituală. Slujeşte! Slujirea înseamnă o relaţie pe verticală: „Slujiţi Domnului cu bucurie” (Psalmul 100:2). Înseamnă şi o relaţie pe orizontală: „slujiţi-vă unii altora în dragoste” (Galateni 5:13). Când vine vorba de înţelepciunea în viaţă, o poţi îmbunătăţi, învăţând din „principiile Gabaoniţilor”.

11 IANUARIE   DE CE NE PĂRĂSESC OAMENII (1)

„Cine îşi face mulţi prieteni, îi face spre nenorocirea lui” (Proverbe 18:24)

            Ţi se pare greu să-ţi păstrezi prietena? Există un motiv! Oamenii ne părăsesc atunci când nu se simt preţuiţi. George şi Mary Lou îşi sărbătoreau a cincizecea aniversare. Un reporter l-a între­bat pe George: „Care este reţeta voastră pentru o căsnicie fericită durabilă?” George i-a explicat că după nuntă, socrul lui i-a dat un pachet. Înăuntru se afla un ceas de aur pe care George încă îl folosea. I l-a arătat reporterului. Pe suprafaţa ceasului unde se puteau vedea douăsprezece momente din zi, erau scrise cuvintele: „Spune-i ceva frumos lui Mary Lou”. Cu toţii avem nevoie de acest ceas! In cartea sa „Blink [Clipire]”, Malcolm Gladwell scrie despre un expert în relaţii conjugale care putea prezice succesul potenţial al căsniciei, unui cuplu, pe baza interacţiunii celor doi. La ce se uita el şi ce îi indica că relaţia era sortită eşecului? Dispreţul! Dacă unul îl trata pe celălalt cu dispreţ, relaţia era de obicei un rateu. Nesinceritatea şi flatarea nu funcţionează. Ca o persoană să se simtă preţuită, ea trebuie să ştie că o preţuieşti în mod autentic. Pentru a se simţi respectată, trebuie să ştie că o preţuieşti cu adevărat. Când nu îi preţuim pe oameni, începem să-i tratăm ca pe nişte obiecte, nu ca pe oameni. Deci care este soluţia? Concentrează-ţi atenţia pe calităţile lor şi în cele din urmă ei îţi vor acorda dreptul de a-i ajuta în domeniile cu care se luptă. Prea mulţi dintre noi ne pricepem să găsim valoarea unui obiect sau a unei afa­ceri. Trebuie să ne dezvoltăm aceeaşi gândire când este vorba de zidirea relaţiilor.

Horen & Virginia Brasov


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: