Publicat de: damianion | Aprilie 22, 2010

Costurile sociale ale pornografiei

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
office@alianta-familiilor.ro  22 Aprilie, 2010

 

COSTURILE SOCIALE ALE PORNOGRAFIEI 

 

In martie 2010 un studiu major de peste 100 de pagini privind efectele pornografiei in societate a fost emis in Statele Unite. Redam un rezumat al acestui studiu compilat de d-na profesor Olimpia Popa (AFR Tulcea). Studiul este unul din cele mai importante privind acest subiect si a fost intocmit in urma unui efort care a luat ani de zile si a fost compilat de specialisti americani proeminenti in domeniu.

                                          Costurile sociale ale pornografiei 

Conform studiului “The Social Costs of Pornography: A Statement of Findings and Recommendations”, (2010) 

Odata cu utilizarea internetului consumul de pornografie a crescut mai mult decât oricând în istoria omenirii, iar conţinutul sau este tot mai grafic. Pornografia, mai ales cea cu un grad ridicat de violenţa, are efecte negative asupra individului si asupra societaţii.Tot mai multe studii indica faptul ca, pentru unii utilizatori, pornografia poate fi psihologic adictiva si poate afecta negativ calitatea relaţiilor interpersonale şi sanatatea sexuala.Ea reprezinta o ameninţare la adresa sanataţii publice şi personale, precum şi la adresa familiei. Unele dintre efectele negative ale consumului de pornografie pot fi combatute prin acţiunea comuna a legiuitorilor, personalului medical, educatorilor, politicienilor şi a liderilor de corporaţii responsabili. Pornografia afecteaza atât adulţii  (casatoriţi sau necasatoriţi ) cât şi copiii. Afectarea include comportamente patologice şi unele comportamente care sunt şi ilegale şi patologice.

Se ştie ca istoria pornografiei este la fel de veche ca şi societatea umana. Chiar conceptele de “obscenitate” şi “pornografie” au radacini etimologice latine şi greceşti.Tot atât de veche este şi condamnarea materialelor de acest fel,  nu numai de catre morala  creştina şi evreiasca, ci şi de legi laice.

Cu toate acestea, conform percepţiei publice, consumul de pornografie ar fi o distractie inofensiva. Cercetarile recente arata ca utilizarea obişnuita a pornografiei, mai ales pe internet, implica o gama larga de efecte nocive asupra persoanelor de ambele sexe, afectându-le fericirea, productivitatea, relaţiile interpersonale, capacitatea de a funcţiona în societate. Costurile pornografiei implica, deci, o multitudine de aspecte.

Studiul prezinta 8 concluzii majore privind consumul pornografiei, cit si recomandari pentru combaterea ei.

 

Concluzia 1  

Ca niciodata în istorie, pornografia este acum disponibila si consumata la scara larga în societate, în mare parte datorita internetului. Nimeni nu ramâne neatins de ea.

 Deşi pornografia exista de milenii, niciodata nu a fost aşa de disponibila şi de larg utilizata ca în prezent. Numarul consumatorilor de pornografie este şocant. Americanii închiriaza pâna la 800 milioane casete video şi DVD-uri (unul din cinci filme închiriate este pornografic). Patru miliarde de dolari  se cheltuie anual pe filme pornografice în SUA. Unul din patru utilizatori de internet viziteaza site-uri pornografice; 66% dintre barbaţii de 18-34 de ani viziteaza un site pornografic în fiecare luna. In fiecare zi sunt  116.000 cautari on line pentru pornografie infantila. In grupul de vârsta 18-26 de ani , 69% dintre barbaţi si 10% dintre femei au vizionat pornografie mai mult de o data pe luna.

Concluzia 2             

Exista dovezi ca acum pornografia este calitativ diferita de ceea ce a fost în trecut prin omniprezenţa, folosirea de imagini tot mai realiste si caracterul violent.

Unii utilizatori dezvolta comportamente descrise în literatura de specialitate ca “dependenţe”, care pot deveni “compulsive”, adica continua în ciuda consecinţelor negative asupra funcţionarii persoanei la serviciu sau în familie. Unul dintre efecte este imposibilitatea de a relaţiona cu femei “reale.”La consumatorii cronici de pornografie se constata o desensibilizare progresiva în fata imaginilor, ceea ce îi determina sa caute imagini din ce în ce mai violente şi din ce în ce mai şocante.

 

Concluzia nr 3

Consumul de pornografie pe internet poate afecta, în mod special, femeile.

Pornografia modeleaza, în plan social, aşteptarile legate de comportamentul sexual feminin. Soţiile cauta, în general, relaţii maritale bazate pe respect reciproc, onestitate,  iubire romantica. Pornografia promoveaza exact opusul: relaţii bazate pe lipsa respectului, detaşare, promiscuitate şi abuz. Rapoartele medicale arata ca, atunci când descopera utilizarea pornografiei pe internet de catre soţ/partener, femeile traiesc sentimente de tradare, neîncredere şi mânie. Pe lânga costurile psihice ale unei astfel de descoperiri, ea poate fi urmata de divorţ. Conform unei statistici din noiembrie 2003, în 56% din cazurile de divorţ din ultimul an, una dintre parţi avea un interes obsesiv pentru pornografia pe internet. Consumatorii de pornografie pe internet au de trei ori mai multe şanse sa se implice în relaţii extramaritale şi de patru ori mai multe şanse sa recurga la sex platit. Pornografia submineaza fidelitatea conjugala şi mareşte riscul contractarii bolilor cu transmitere sexuala.

 

Concluzia nr 4    

Consumul de pornografie pe internet poate dauna în special copiilor.

Internetul şi celelalte mijloace media expun copiii, cu sau fara voia lor, la pornografie extrem de violenta, nelasând posibilitatea niciunui control eficient  din partea parinţilor. 

Pornografia a infectat copilaria copilului modern, deformând imaginea corecta a sexualitaţii umane. Baieţii consumatori de pornografie dezvolta de timpuriu comportamente sexuale agresive, iar fetele dezvolta asupra sexualitaţii o viziune în care abuzul şi violenţa sunt considerate normale şi acceptate.

 

Concluzia nr 5

Consumul de pornografie poate dauna unor persoane care nu au legaturi imediate cu consumatorii de pornografie.

Furnizorii de materiale pornografice şi cei care creaza materialele respective, sunt ei înşişi afectaţi de pornografie. Se estimeaza ca între 14.500 şi 17.500 de oameni sunt traficaţi în USA în fiecare an. 70% din persoanele traficate, (femei si copii) sunt exploatate sexual. Mulţi traficanţi descoperiţi aveau tot echipamentul necesar  pentru a crea şi vinde pornografie. Viaţa persoanelor implicate în industria pornografica este marcata de consumul de droguri, exploatare şi practici sexuale nesigure. Unii consumatori de pornografie au fost inspiraţi de scenele violente pe care ulterior le-au imitat. Pornografia are, deci, un rol în formarea comportamentului infracţional. Viaţa adolescenţilor (fete şi baieţi) este afectata în sensul ca, datorita imaginilor pornografice , pot dezvolta un comportament sexual riscant şi deviant., iar promiscuitatea este considerata un mod normal de viaţa. Baieţii tind sa considere femeile mai degraba obiecte decât fiinţe umane iar riscul bolilor cu transmitere sexuala creşte alarmant. Societatea în ansamblul ei este afectata  ca rezultat al destramarii familiei.

Concluzia nr 6

Consumul de pornografie pe internet dauneaza consumatorlor.

Un rezultat al consumului de pornografie este impotenţa în relaţia cu un partener real, fapt caruia i se adauga depresia şi nefericirea. Utilizatorii traiesc sentimente de dezgust şi ruşine datorita interesului pentru imagini care înainte le-ar fi creat repulsie. Pornografia le afecteaza nu numai viaţa sexuala, ci şi toate aspectele existenţei lor. Unii barbaţi şi-au pierdut serviciul, soţiile, copiii. Sacrificiul este enorm. Unii consumatori de pornografie devin conştienţi de raul la care se expun şi fac eforturi, costisitoare, pentru a  se elibera de aceasta dependenţa.

Concluzia nr 7

Consumul de pornografie este problematic din punct de vedere filozofic şi moral.

Mulţi oameni considera pornografia o chestiune personala, un “drept” al lor, care nu-i afecteaza pe ceilalţi, ceea ce este ilogic. Unele lucruri sunt, pur şi simplu, greşite în principiu, iar pornografia este “una dintre marile boli sociale”, considerata ca atare de cei mai mulţi oameni, inclusiv de majoritatea celor dependenţi de ea.

 

Concluzia nr 8     

Faptul ca nu toţi oamenii sunt afectaţi de pornografie nu înseamna ca ea nu trebuie reglementata.

Pornografia şi obscenitatea au fost, de-a lungul vremurilor, reglementate prin apel la concepte legale ( periclitare, decenţa publica şi altele). Ea a fost condamnata din diferite perspective religioase şi ideologice, de la morala creştina pâna la feminism. In afara masurilor legale, pornografia s-ar putea reduce prin reducerea sau eliminarea profiturilor care au creat industria. Sunt necesare noi idei politice pentru combaterea caracterului disponibil al pornografiei, care este atât de daunatoare societaţii.

Recomandari :

Comunitatea medicala, (care poseda dovezi despre consecinţele consumului de pornografie din experienţa profesionala), trebuie sa-şi asume rolul principal în strângerea de noi dovezi şi raspândirea informaţiilor la cel mai înalt nivel al opiniei publice şi guvernarii.

In primul rând, semnatarii prezentului studiu invoca principiul “în primul rând sa nu faci rau”. Mulţi terapeuţi ignora proporţiile consumului de pornografie şi consecinţele sale, îl considera un “sprijin conjugal” şi îl recomanda cuplurilor pe care le consiliaza. Aceasta practica trebuie sa înceteze.

In al doilea rând, semnatarii recomanda comunitaţii medicale studierea relaţiei dintre pornografie şi prostituţie, a factorilor care maresc riscul de dependenţa, studierea efectelor expunerii copiilor şi adolescenţilor la pornografie, pe baza datelor oferite de experienţa lor profesionala.

Educatorii şi profesorii pot include în programa concluziile studiilor referitoare la pornografie, aşa încât adolescenţii sa înţeleaga efectele devastatoare ale pornografiei asupra vieţilor consumatorilor şi producatorilor ei.

Jurnaliştii, editorii, bloggerii şi alte persoane care pot influenţa opinia publica se pot implica. De exemplu, jurnaliştii de investigaţie pot cerceta aspectele financiare ale industriei pornografice, legatura dintre traficul de fiinţe umane şi pornografie, felul în care sunt atraşi ”actorii“ în aceasta industrie.

Industria privata se poate implica în reducerea efectelor pornografiei. In primul rând corporaţiile trebuie sa implementeze politici ferme la locul de munca, împotriva pornografiei şi a exploatarii sexuale. De asemenea, corporaţiile pot ajuta angajaţii care sufera datorita dependenţei de pornografie, în sensul de a-i sprijini în vederea obţinerii consilierii potrivite. In al doilea rând, industria hoteliera trebuie sa renunţe la promovarea reclamelor pentru filme pornografice.

Celebritaţile sunt chemate sa descurajeze prezentarea favorabila a pornografiei, si sa ia atitudine împotriva ei în campanii publice.

Guvernul, la diverse nivele poate avea si el un rol important în reducerea costurilor sociale ale consumului de pornografie. In primul rând, guvernul ar putea scoate în afara legii producerea şi distribuirea de materiale obscene. In al doilea rând, liderii politici s-ar putea angaja în campanii publice împotriva pornografiei. In al treilea rând, toate materialele “pentru adulţi”( tiparite sau digitale) trebuie sa conţina un avertisment cu privire la potenţialul adictiv şi la posibila afectare psihologica a consumatorului. In al patrulea rând Departamentul Justiţiei care se ocupa cu urmarirea/punerea sub acuzare a obscenitaţii trebuie redezvoltat pentru a face faţa multiplelor aspecte ale pornografiei pe internet. In sfârşit, legiuitorii sunt chemaţi sa creeze un nou articol de lege numit “ expunerea neglijenta a unui minor, sau a unui adult care nu doreşte acest lucru, la materiale obscene.”
Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: